Chimenul poate preface orice supă într-un lichid magic

Chimenul face parte din familia pătrunjelului şi poate de aceea esenţele lui se întrepătrund dezmierdător cu esenţele morcovului, ale ţelinei, în general, ale zarzavatului de supă, pe care o preface într-un lichid magic.

Fructele lui minuscule, confundate cu nişte seminţe, dăruiesc însă şi vinetelor,lintei şi pastei de năut un gust şi un miros năucitor, asemenea parfumurilor grele orientale, fapt pentru care e foarte folosit în bucătăriile indiană (mai ales în celebrul amestec de condimente curry), egipteană, turcească, grecească sau arabă.

Aşa-zisele lui seminţe se pot pune în mâncare întregi sau măcinate.

Numele chimenului provine din greacă, chiminon, dar patria-i este întreg Orientul Mijlociu, unde era ţinut la mare preţ, la propriu la figurat.

Vechii evrei îşi plăteau zeciuiala, adică impozitul la Templu, în chimen.

Egiptenii îl presărau în mormintele regilor.

Medicii greci şi romani preparau din chimen remedii pentru bolile stomacului. Romanii chiar îl măcinau şi-l mâncau uns pe pâine. Ceea ce putem face şi noi, azi, la micul dejun, amestecat cu ulei şi puţin usturoi.

Chimenul poate fi asemănat cu o umoare puternică care-şi lasă tăria în salatele de castraveţi muraţi sau de varză acră, în moarea mâncată în loc de ciorbă, în brânza de toate soiurile, în arpacaşul fiert sau în orezul mâncat în loc de pâine.

Pâinea, mai ales de secară, cu chimen, covrigeii, biscuiţii, dar şi rachiul capătă ceva însufleţitor, picant şi proaspăt, care le face nespus de apetisante.

Atenţie, de foarte multe ori chimenul este confundat cu chimionul, numit şi chimenul sălbatic, cu care seamănă foarte mult şi despre care vă vom spune câte ceva miercuri.