Jurnal Militar din 28.02.2015

Realizator: Cristian Dumitraşcu - Bună dimineaţa tuturor celor care se află acum pe frecvenţele Radio România Actualităţi.

Vă prezint încă o ediţie specială marca "Ora Armatei", pentru că, în această ultimă zi de februarie, vom încheia seria reportajelor despre participarea armatei la revoluţia de la care au trecut 25 de ani. Interviuri de colecţie am realizat în luna decembrie cu ofiţeri combatanţi în perioada 22 decembrie 1989 - ianuarie 1990, însă niciodată, probabil, nu s-a vorbit la "Ora Armatei", despre ce s-a întâmplat înainte de 22 decembrie la Timişoara, Cluj ori Bucureşti.

Vă propun astăzi un interviu eveniment cu un militar, maior la Revoluţie, care a fost, probabil, singurul caz, alături de colegii de unitate, în care s-a putut vorbi despre refuzul de a executa ordine pe care le considerau atunci evident ilegale, şi erau ilegale, ba, mai mult, singurul caz în care militarii au fraternizat cu populaţia cu mult înainte de 22 decembrie.

Veţi afla câteva lucruri despre Memorialul Revoluţiei de la Timişoara, aşa cum de asemenea, mai întâi, veţi afla care au fost cele mai importante ştiri de actualitate militară.

Reporter: Andreea Popescu - Joi, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Doctor Carol Davilla" a fost inaugurat blocul operator al Secţiei Clinice Oftalmologie.

AUDIO: Emisiunea Jurnal Militar din 28 februarie 2015.

Un sistem integrat chirurgical, capabil să asigure toată gama de intervenţii din sfera patologiei oculare, de la transplantul de cornee la corecţia viciilor de refracţie. Proiectul este finanţat integral din bugetul Ministerului Apărării Naţionale şi constituie suportul tehnic necesar pentru dezvoltarea Centrului de transplant de cornee şi a celui de excelenţă în glaucom din cadrul Spitalului Militar.

La inaugurarea de joi au fost prezenţi prim-ministrul Victor Ponta şi ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa. Despre noul bloc operator, şeful Secţiei de Oftalmologie colonelul doctor Gheorghe Anghel.

Col. dr. Gheorghe Anghel: Avem complex de aparatură laser care operează pe cornee, atât în scop de a modela forma acesteia şi de a-i reduce dioptriile, astfel încât să recuperăm o parte din personalul militar care, altfel, din cauza afecţiunilor oftalmologice determinate de necesitatea de a purta ochelari, i-am pierde, cât şi în ceea ce priveşte transplantul de cornee pentru prelevarea de structuri speciale şi în vederea transplantului de cornee, pentru a le lua şi a le planta omului sănătos.

Este o tehnologie de înaltă calitate, asistată de computer. Scumpă, dar nimic nu este mai important decât sănătatea şi, de asemenea, recuperăm, prin această tehnologie nouă, militari pentru ţară.

Reporter: Continuăm cu aniversarea a 115 ani de existenţă a Secretariatului General al ministerului apărării naţionale.

La 25 februarie 1900, prin promulgarea Legii asupra administraţiei armatei şi organizării Ministerului de Război, propusă de ministrul de război Iacob Lahovari, se înfiinţa Serviciul Secretariatului General.

Legea a fost publicată în Monitorul Oficial al Regatului României din 29 februarie 1900, dată considerată ziua înfiinţării Secretariatului General al fostului Minister de Război, actualmente Ministerul Apărării Naţionale. Secretarul general de astăzi al Ministerului Apărării Naţionale este Codrin Dumitru Munteanu.

Codrin Dumitru Munteanu: Secretatul General, deşi parte a unui organizaţii cu caracter în principal militar, îndeplineşte atribuţii pe care le regăsim în general şi la celelalte secretariatele generale din celelalte ministere civile, desigur cu unele particularităţi adaptate Ministerului Apărării Naţionale.

În principal, se referă la coordonarea activităţilor în domeniul financiar, resurse umane, relaţia cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale, cu guvernul, cu ministerele, cu parlamentul.

Reporter: Ultima informaţie vine din lumea sportului militar. Două competiţii importante au avut loc în această perioadă: una în ţară şi cealaltă în Germania.

La Vatra Dornei a fost Campionatul militar de schi pentru unităţi de instrucţie din cele trei categorii de forţe: terestre, aeriene şi navale şi din Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii.

Colonel Cristian Pelea, şeful comisiei tehnice a concursului: Probele de concurs ale campionatului au fost: biatlon, ştafetă şi patrulă.

La biatlon individual a câştigat caporalul Moişan Dumitru din lotul Statului Major al forţelor terestre, plutonierul Suciu Claudiu s-a clasat pe locul doi şi caporalul Hogiu Ioan, din lotul Statului Major al forţelor terestre, pe locul trei.

Concurenţii au avut, cel puţin în proba de patrulă, un traseu foarte dificil, într-o zonă împădurită, la o altitudine de 1825, frig, dar cu toţii au reuşit să treacă prin cele trei momente, respectiv la trageri, la grenadă şi la momentul chimic şi să ajungă cu bine la sosire.

Reporter: Tot săptămâna aceasta au avut loc şi Campionatele militare internaţionale de schi ale Germaniei. Delegaţia Armatei Române a fost condusă de locotenent-colonelul Mădălin Hâncu.

Lt. Mădălin Hâncu: La această competiţie, în afară de batalioanele armatei germane şi rezerviştii acestei armate au participat reprezentanţii din opt state.

Ne-am întrecut în competiţiile de biatlon, ştafetă ski-mountaineering, un schi de tură, patrulă. Reprezentanţii Armatei Române au obţinut locurile unu, doi şi trei în proba de individual biatlon /sprint/ zece kilometri.

În proba de ştafetă, România a luat locul unu, fiind urmată de Spania şi ţara gazdă, Germania. În proba de patrulă, echipa României a obţinut medalia de aur.

Realizator: Aceasta a fost rubrica de actualitate militară. Mulţumesc, Andreea Popescu.

În urmă cu câteva săptămâni, am fost la Timişoara, unde am vizitat Memorialul Revoluţiei din 16-22 decembrie 1989, unde am realizat un interviu cu maiorul, pe atunci, Viorel Oancea, care a devenit un simbol al Timişoarei.

O să aflaţi pe parcursul emisiunii mai multe despre ce s-a întâmplat de fapt în zilele de dinaintea fugii lui Ceauşescu din 22 decembrie.

Înainte însă de a vă invită să ascultaţi interviul cu generalul maior de astăzi Viorel Oancea, permiteţi-mi să vă fac o altă invitaţie la Muzeul Revoluţiei Române din Timişoara.

Traian Orban, directorul Asociaţiei "Memorialul Revoluţiei" din 16-22 decembrie: Noi am avut altă clădire pe care, după ce am reparat-o, a trebuit să o retrocedăm. Am fost în mare dificultate şi, după vizita domnului Gabriel Oprea, ministrul apărării naţionale în 2010, după ce a văzut cum prezentăm şi ce prezentăm în acest Muzeu al Revoluţiei, acest muzeu al tuturor românilor, noi i-am prezentat situaţia noastră şi sigur că domnul ministru ne-a spus că se va gândi la o soluţie.

În 2011 ne-a predat această clădire, un fost cămin militar, o fostă cazarmă militară în care acum suntem instalaţi şi ne-am amenajat. Doresc să-i mulţumesc domnului ministru pentru că altfel Memorialul Revoluţiei ar fi trebuit să ajungă în stradă.

E bine să ne cunoaştem istoria şi noi prezentăm tuturor ceea ce a trăit Timişoara în decembrie '89, Noi prezentăm tuturor ceea ce a trăit Timişoara în decembrie '89, dar prezentând şi ce s-a întâmplat şi în alte oraşe, pentru că altfel revoluţia din Timişoara nu ar fi putut să învingă dacă nu era aportul cetăţenilor din multe oraşe ale ţării.

Menţionez că şi în multe oraşe ale ţării s-a întâmplat acelaşi lucru: s-a tras împotriva propriului popor. Au căzut victimele şi înainte de 22 decembrie, dar majoritatea s-au înregistrat după 22 decembrie.

Îi invităm să viziteze Memorialul Revoluţiei. Este pe strada Oituz, să vină şi să înţeleagă ce s-a întâmplat.

Realizator: Încheiem astăzi seria interviurilor pe care am început-o în decembrie prin implicarea armatei în evenimentele de acum 25 de ani, închizând astfel în mod simbolic cele aproximativ două luni, atât cât militarii au fost concentraţi, cu ghilimelele de rigoare, din decembrie '89 până în februarie '90; pentru ca regimul comunist să cadă în acel efect de domino declanşat după căderea zidului din Berlin şi unificarea Germaniei, militarii au trecut prin situaţii limită, au fost supuşi unor intoxicări evidente, cu ordine de luptă contradictorii.

De aceea, momentul acelui 22 decembrie, când din zeci de mii de piepturi s-a strigat "Armata e cu noi" a venit ca o izbăvire pentru că armata şi-a recăpătat locul firesc popor şi nu lângă nomenclatură, de orice culoare ar fi fost ea.

După 22 decembrie '89, când, în mod normal, lucrurile ar fi trebuit să se liniştească, militarii români din toate categoriile de forţe au trecut printr-un adevărat război electronic şi informaţional.

Trupele de Uscat, aşa cum se numea atunci, au avut cele mai multe pierderi datorită implicării directe în schimbul de focuri din oraş, iar dezinformarea, pusă la cale de oamenii care au rămas nepedepsiţi, până acum, au făcut multe victime în urma ordinelor voit trunchiate, mai degrabă criminale, care au scris poveşti de groază, precum cele din poarta Ministerului Apărării Naţionale de atunci, actualul de Stat Major al Forţelor Terestre, ori de la Aeroportul Otopeni.

Dar, foarte puţin s-a vorbit despre ceea ce a fost înainte de fraternizarea armatei cu populaţia, de faptul că, din motive mai mult sau mai puţin ştiute, au fost militari care au executat voit sau din greşeală foc împotriva populaţiei care demonstra la Timişoara şi Cluj.

Dintre toate poveştile pe care noi toţi le-am aflat despre participarea armatei la revoluţie una este senzaţională prin unicitatea ei: cazul personalului unităţii militare 1955 din Timişoara, o unitate de reparaţii de tehnică militară din cadrul Comandamentului Apărării Antiaeriene a teritoriului, cum se numea atunci, care în frunte cu maiorul Viorel Oancea a opus rezistenţă sistemului comunist, când ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri au refuzat să ia parte la represiunea împotriva populaţiei civile şi neînarmate din Piaţa Operei, acolo unde se aflau şi o parte din rudele acestora.

Acum, la 25 de ani de la acele vremuri fierbinţi, Viorel Oancea este generalul maior în rezervă.

Imediat după revoluţie a fost transferat în Ministerul de Interne la comanda poliţiei timişene, în 1992 a fost ales primarul Timişoarei, iar în anii din urmă a fost chiar secretar de stat în Ministerul Apărăii Naţionale, în instituţia unde şi-a început cariera de ofiţer.

M-am întâlnit cu domnia sa chiar în Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie din Timişoara, loc despre care vom mai vorbi în "Ora armatei", pentru că acest muzeu nu trebuie ratat nici un român care iubeşte România şi adevărul. Viorel Oancea, acolo, în Memorialul Revoluţiei.

Reporter: Trebuie să vă amintiţi e foarte bine, cu atât mai mult cu cât familia era în piaţă, că dvs eraţi aici, pe 17. Când aţi auzit oară s-a tras?

Viorel Oancea: Pe 17, la ora 17:00, împreună cu vecinul meu, ne-am dus să ne mutăm maşinile, pentru că era pe Măceşului şi am văzut ce făceau acolo, am şi găsit-o cu portbagajul desfăcut, deschis, şi zice "hai să le mutăm că ăştia dau foc la maşini" şi le-am mutat.

Ne-am mutat la Iprotim, pe strada Paris, încolo undeva mai în lateral, şi când am venit am auzit cum se trăgea, dar se trăgea, la ora 17:00, 17:00 şi ceva, atunci se trăgea cu muniţie de manevră.

Nu se auzea glonţul, se auzea împuşcătura şi atât, deci nu se auzea glonţul. Când am coborât şi când s-a dat la ora 19:00, ne-a dat încă o dată alarma de luptă să ne prezentăm şi n-am avut ce facem atunci am coborât şi am arătat cine sunt ca să-mi dea voie că deja Piaţa Operei era ocupată de către militari şi am văzut cum cărau zincurile, care erau deja cu muniţie de luptă.

Am fost locţiitor tehnic, răspunzi de totul, armamentul, muniţia şi astea şi ştiam care sunt şi cum sunt şi am văzut cum duceau zincurile cu muniţie de luptă.

Reporter: După ce s-a tras, lumea din piaţă, sigur, vorbea, ştiau câţi oameni au fost omorâţi, câţi oameni au fost răniţi?

Viorel Oancea: V-am spus, la 19:00, 19:30 am plecat şi nu mai ştiu. Ştiu când veneau ceilalţi de acolo, ziceau "măi, cădeau ca spicele", asta a fost expresia spusă.

Reporter: V-au spus dumneavoastră militari care au fost acolo.

Viorel Oancea: Da, militari şi civili care au venit... alarmă de luptă după noi, că unii au venit mai târziu, eu fiind în centru imediat am ajuns acolo, dar eu am spus că armata, bineînţeles că au fost şi unii care s-au decompensat atunci, toate acţiunile s-au dus noaptea şi noaptea totul ţi se pare altfel.

Eu ştiu că cel puţin de la unitate, la divizie s-au tras peste câteva sute de mii de cartuşe, sute de mii. Divizia noastră nu era o unitate luptătoare, era o unitate tehnică cu rachete cu radiolocaţie, cu aviaţie, deci nu era cum era divizia de aici, mecanizată, care ei erau cu tancuri, cu infanterie ş.a.m.d. Dacă ei au dat 200 şi ceva de mii de cartuşe, cât au tras cei de aici? Cred că peste un milion.

Reporter: Ceea ce, sigur, e o concluzie că nu s-a tras /în plin/.

Viorel Oancea: Bineînţeles, că au tras în jos, a ricoşat. Noaptea, unii de frică au tras.

Nu poţi să învinovăţeşti că de asta am spus că onoarea de ofiţer a fost pătată, pentru că nu pot să-l iau pe militar când eu îl oblig şi stau în spate, să o facă.

Ori, eu am o responsabilitate. Fiind general, cum a fost Guşe, ai beneficii mari, da? Că eşti general, funcţie mare şi bani şi putere ş.a.m.d., dar ai şi responsabilităţi. Ori, ei asta n-au mai avut, responsabilitate.

Reporter: V-am întrebat dacă s-a aflat, dacă cei din piaţă ştiau, pentru că mi-aţi spus că atunci până la urmă v-aţi asumat un risc, v-aţi dus în mijlocul populaţiei... populaţia putea să aibă o reacţie violentă, zice "uite, armata, militarii, eu au tras în noi".

Viorel Oancea: Da, dar ştiţi care e situaţia? Ei aşteptau pe cineva care se poată să-i apere, să vadă că există ceva care să fie cu ei, şi când m-au văzut toţi vecinii, m-au înconjurat şi au spus că vine, ca să spună că "armata e cu voi" şi atunci toţi s-au bucurat şi aşa am spus că m-au luat pe sus, /aşa mi-a zburat cascheta/, /.../ adică era o descătuşarea a lor, pentru că, am spus, şi sus era o frică, aşa aerul parcă ...ca o coardă era de întins, /dacă făcea aşa/ făcea... La toţi le era o frică de nu ştiau că ăla e securist, ăla nu e securist, a fost ceva foarte...

Reporter: Până la urmă curentul n-a fost chiar atât de negativ din partea populaţiei în ceea ce priveşte armata, chiar dacă, sigur că da, au fost oamenii aceia împuşcaţi.

Viorel Oancea: Nu. Unii de către militari care s-au arătat zeloşi, unii s-au decompensat şi pe timp de noapte. Plus mai au şi alţii şi Securitatea şi Miliţia şi ei au tras, deci nu numai Armata. Ei vor să scape, Securitatea şi cu Miliţia, dar şi eu au avut partea lor.

Reporter: Ca să nu se mai întoarcă vremurile alea, să nu mai existe cumva vreodată să se pună problema ca Armata să acţioneze altfel decât aţi spus, ce mesaj le transmiteţi dvs militarilor de acum, şi militarilor angajaţi şi ofiţerilor tineri care n-au prins această situaţie pe care dvs aţi trăit-o şi despre care ei trebuie să ştie şi s-o ţină minte cu sfinţenie, că ei trebuie să-şi apere ţara şi poporul şi nu altfel.

Viorel Oancea: Deci datoria este să apere ţara lor, patria lor şi poporul. Or, dacă-şi îndeplinesc aceste două lucruri, asta este menirea lor şi asta îi îndemn să facă.

Nu pot fi scoşi în stradă să tragă împotriva...indiferent... fiecare are drept să-şi spună cuvântul, ăsta este drept stabilit prin Constituţie, care trebuie respectat. Or, nu poţi să bngi pumnul în gură unuia, pentru că el e de altă părere cu tine.

Trebuie respectate legile şi pentru ce este menirea Armatei, este o lege, nu? De funcţionare, Legea Ministerului Apărăii Naţionale, care nu spune că Armata trebui să iasă în stradă să tragă împotriva cetăţenilor, indiferent ce au făcut.

Sunt forţe de represiune care asta este /misiunea lor/ Jandarmeria, Poliţia, nu, noi, Armata. Ea trebuie să apere ţara. Ea se duce în război, în Afganistan, a fost în Irak ş.a.d.d..Trebuie să apere poporul, e armata ţării, armata poporului. Nu e armata nici a unuia, nici a altuia, nici a unui partid, nici a altui partid.

Reporter: Este armata acum încă culpabilă pentru ce s-a întâmplat în decembrie '89 sau au fost câţiva militari care au plătit pentru asta şi care au fost descoperiţi.

Viorel Oancea: Cum am mai spus, ofiţerii care aveau funcţii de conducere, care aveau responsabilităţi ei au într-adevăr o pată pe onoarea lor de ofiţeri. Militarul, el execută ordinul, nu poţi să îi ceri să nu facă ceva. Ori tu ai discernământul că de asta ai grad de general, de colonel de ştiu eu ce astea şi ai discernământ mult mai mare, mai ales cum erau atunci tinerei, de 18, 19 de 20 de ani.

Reporter: Luaţi de două, trei luni în armată.

Viorel Oancea: Luaţi de câteva luni şi ce pretenţii ai de la ei? Şi noaptea şi asta... Or, tu erai om de 30, 40, 50, 50 şi ceva de ani, deci matur care puteai să discerni ce este şi ce nu este, dar şi atunci au dat dovadă de zel mulţi, crezând că vor ieşi în faţă şi atunci vor primi recompense şi grade ş.a.m.d., dar s-a întâmplat să nu fie aşa şi e bine că s-a întâmplat să nu fie aşa, că dacă se întâmpla să fie aşa, poate nici eu nu mai eram astăzi.

Realizator: "Ora Armatei" la final.