Jurnal Militar din 23.07.2016
Sea Shield 16, Ziua Aviatiei Romane, Ziua presei militare, Interviu Radu Beligan, Afganistan
Articol de Bogdan Silviu Răducan, 25 Iulie 2016, 09:06
Realizator: Bogdan Silviu-Răducan: Buna dimineaţa şi bine v-am regăsit! De acum şi până la 9:30, ca în fiecare dimineaţă de sâmbătă, trecem în revistă cele mai importante evenimente politico-militare ale săptămânii pe care ne pregătim sa o încheiem. Vom vorbi aşadar în această ediţie a "Jurnalului militar", între altele, despre cel mai mare exerciţiu multinaţional organizat în acest an de Forţele Navale Române, SEA SHIELD 16, despre Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene şi despre Ziua presei militare.
AUDIO:
Realizator: SEA SHIELD 16, cel mai mare exerciţiu multinaţional organizat în acest an de Forţele Navale Române s-a desfăşurat în această săptămână în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre. Cu detalii, şeful Biroului Informare şi Relaţii Publice din Statul Major al Forţelor Navale, locotenent colonelul Corneliu Pavel.
Corneliu Pavel: La exerciţiu au fost 11 nave militare româneşti, două elicoptere Puma Naval, două detaşamente mobile de lansare rachete şi o navă de suport pentru scafandri. De asemenea, colegii de la Forţele Aeriene ne-au asigurat exemple de luptă aeriană cu două aeronave MIG 21 Lancer şi un elicopter Puma pentru evacuare medicală de la Baza Aeriană 86 Feteşti, iar Garda de Coastă românească a participat cu o navă de patrulare. Au participat şi aproximativ 1.000 de militari din şapte ţări, două grupări navale NATO în premieră - este vorba de gruparea navală de luptă împotriva navelor la suprafaţă, SNMG-2 şi gruparea navală de luptă a Alianţei Nord-Atlantice împotriva minelor marine. De asemenea, Ucraina a trimis fregata "Hetman Sagaidachnyi". Timp de cinci zile, aşadar, 1.000 de militari români şi 1.000 de militari străini s-au antrenat în comun, punând în aplicare proceduri de operare la standarde NATO pentru lupta împotriva ameninţărilor de orice natură pe mare, subacvatice şi aeriene. Având în vedere complexitatea exerciţiilor integrate în SEA SHIELD 16, numărul mare de nave, aeronave şi militari participanţi, dar şi dimensiunea extinsă a raioanelor maritime în care s-au desfăşurat acţiunile de instruire, Forţele Navale Române au demonstrat că deţin capabilităţile organizatorice de planificare şi de conducere, dar şi capabilităţile operaţionale necesare pentru consolidarea securităţii şi apărării colective în regiunea Mării Negre. După încheierea excerciţiilor pe mare, cele două grupări navale NATO urmează să facă o escală de trei zile în portul Constanţa, pe parcursul căreia vor avea loc vizite oficiale la Comandamentul flotei, dar şi întreceri sportive la baza sportivă a Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" din Constanţa.
Realizator: Trecem la un alt subiect. Ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, a participat la mijlocul acestei săptămâni la reuniunea ţărilor contributoare la coaliţia globală anti-ISIL/DAESH, la nivelul miniştrilor apărării şi de externe. Discuţiile din cadrul reuniunii de la Washington, condusă de Statele Unite ale Americii, au vizat în principal stadiul şi perspectivele campaniei împotriva ameninţărilor teroriste venite din partea autoproclamatului Stat Islamic. Într-o intervenţie în direct în emisiunea "Euroatlantica", difuzată joi seara la Radio România Actualităţi, ministrul apărării naţionale a declarat că forţele coaliţiei avansează spre eliberarea unor puncte strategice şi a unor localităţi cheie deţinute acum de jihadişti, iar priorităţile coaliţiei se modifică.
Mihnea Motoc: Accentul se mută spre sprijinirea şi identificarea modalităţilor în care putem sprijini eforturile de stabilizare, de revenire la o viaţă normală, ceea ce se reflectă şi în tipul de contribuţii care vor fi aşteptate în perioada următoare. E vorba de contribuţii pentru pregătirea forţelor de poliţie din Irak, ingineri, echipament şi personal specializat în deminare, şi tot ceea ce implică preluarea răspunderii asupra unor localităţi eliberate de luptătorii Statului Islamic.
Realizator: Ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, preluare din emisiunea "Euroatlantica", realizator Radu Dobriţoiu. "Euroatlantica" este difuzată în fiecare joi de la ora 21:05 pe Radio România Actualităţi. Revenim la "Jurnalul militar" de astăzi şi mergem în Afganistan. După 14 ani de prezenţă neîntreruptă în teatrul de operaţii, nu credeam că vom mai avea parte de încă o premieră şi totuşi iată că în această săptămână a plecat în Afganistan pentru a participa la securizarea Bazei aeriene Bagram, în cadrul misiunii NATO "Resolute Support" primul detaşament românesc de poliţie militară comandat de o femeie, locotenent Mirela Ivaşcu.
Mirela Ivaşcu: Detaşamentul este alcătuit din 10 militari. În componenţa acestuia intră atât militari care se află la prima misiune, dar şi militari cu o vastă experienţă în teatrele de operaţii, inclusiv în executarea de misiuni specifice de poliţie militară. Am parcurs o perioadă intensă de pregătirea şi am astfel convingerea că ne vom executa misiunile la cele mai înalte standarde. Asta se datorează şi profesionalismului şi experienţei militarilor din detaşament. Fiind prima misiune pe care o execut în teatrul de operaţii, această experienţă reprezintă pentru mine o provocare, dar mai ales reprezintă o încununare a muncii depuse până în acest moment, iar faptul că sunt comandantul acestui detaşament reprezintă pentru mine un real motiv de mândrie.
Realizator: Locotenent Mirela Ivaşcu, prima femeie de comandant de detaşament românesc de poliţie militară în Afganistan. Rămânem tot în teatrul de operaţii, ne mutăm însă din Bagram în Kandahar, pentru a afla cum decurge misiunea colegilor noştri din Batalionul 2 Infanterie Protecţia Forţei. Mădălina Ilinca transmite.
Mădălina Ilinca: Vreme caniculară aici în baza militară aeriană Kandahar, unde militarii Forţelor Terestre Române sunt dislocaţi de mai mult de cinci luni de zile. În ciuda faptului ca temperaturile ating 47-48 de grade Celsius, infanteriştii călugăreni execută zilnic misiunile ordonate. Patrule de prezenţe independente sau în comun cu forţele de securitate şi apărare ale armatei naţionale afgane în zona de responsabilitate, îmbarcate sau debarcate cu MRAP-urile sau elicopterele Chinook sau Blackhawk,a cestea având ca scop interzicerea libertăţii de mişcării a forţelor insurgente în zonă. Nu puţine sunt misiunile executate în vederea descoperirii dispozitivelor explozive improvizate montate de forţele insurgente. Totodată, militarii călugăreni au întâlniri şi cu liderii locali pentru a conştientiza populaţia afgană că prezenţa forţelor coaliţiei are drept scop sprijinirea acestui popor greu încercat de conflictele din ultimii zece ani. Principala misiune a batalionului este aceea de a securiza baza aeriană militară Kandahar şi de a asigura protecţia forţei atât pentru forţele proprii, cât şi pentru echipele de consiliere şi instruire ale armatei naţionale afgane. Şi pentru că pe 23 iulie sărbătorim Ziua presei militare, daţi-mi voie să vă transmit mesajul comandantului Batalionului de Infanterie Protecţia Forţei Călugăreni, locotenent colonel Ovidiu Lungu.
Ovidiu Lungu: Felicitări tuturor jurnaliştilor din presa militară. I-am simţit tot timpul aproape, am avut tot timpul o colaborare foarte bună cu presa militară. I-am simţit ca şi prietenii noştri care au reflectat în imagini şi în scris munca noastră şi pregătirea zilnică pe care noi, militarii Armatei României o facem, astfel încât să fim buni, să fim performanţi, să ne îndeplinim misiunile pe care Armata României ni le-a încredinţat. La mulţi ani presei militare!
Mădălina Ilinca: A fost locotenent colonel Ovidiu Lungu, comandantului Batalionului de Infanterie Protecţia Forţei Călugăreni. Din Kandahar, Afganistan, a transmis locotenent colonel Mădălina Ilinca, ofiţerul de informare şi relaţii publice al Batalionului de Infanterie Protecţia Forţei Călugăreni.
Realizator: Mulţumesc. "Jurnalul militar" continuă cu un subiect deja anunţat: Ziua Presei Militare. Astăzi, 23 iulie, sărbătorim Ziua Presei Militare pentru că la 23 iulie 1859 apărea prima publicaţie militară din România, Observatorul Militar, la vremea respectivă primul periodic militar din Principatele Române şi una dintre primele publicaţii militare de opinie din Europa şi din lume. În prezent, presa militară din România înseamnă un săptămânal, Observatorul Militar, două reviste tematice - Spirit Militar Modern şi Viaţa Militară, emisiuni de radio şi televiziune, producţii ale studioului cinematografic al armatei şi periodice ale categoriilor de forţă şi ale comandamentelor de divizie. Sigur însă că dincolo de acest aspect, să îi spunem cantitativ, este mult mai importantă o discuţie despre rolul presei militare astăzi. Este subiectul pe care o să îl dezbatem pe scurt în minutele următoare cu redactorul şef al Observatorului Militar, colonelul Florin Şperlea, aflat în legătură telefonică directă cu noi. Bună dimineaţa şi la mulţi ani!
Florin Şperlea: Bună dimineaţa dumneavoastră şi ascultătorilor Radio România Actualităţi!
Realizator: Domnule colonel, mai este nevoie astăzi de presă militară?
Florin Şperlea: Este foarte mare nevoie şi aş spune că presa militară ar putea să pară pentru cei mai mulţi o altă specie şi nu este. Presa dintotdeauna informează, este un mijloc la dispoziţia oamenilor şi a celor care iau decizii pentru a schimba ceea ce trebuie schimbat şi presa militară nu face sau ar trebui să nu facă excepţie. Este foarte adevărat că pe unii îi deranjează lucrul acesta, de multe ori vedem că libertatea de exprimare este un drept pentru care trebuie să ne luptăm în fiecare zi, chiar dacă trăim liniştiţi cu sentimentul că fiind bine consimţit în legea fundamentală, totul este în regulă. Până la urmă, chiar aşa, cu servituţile departamentale pe care le are, presa militară trebuie să aibă exact acelaşi rol pe care presa în general oriunde în lume îl are, câinele de pază al democraţiei şi al libertăţii de exprimare.
Realizator: Şi reuşeşte, domnule colonel, reuşeşte presa militară acest lucru? Presa militară din România.
Florin Şperlea: Adesea reuşeşte şi vreau să vă spun că am avut recent prilejul de a răsfoi pentru o temă de cercetare colecţia săptămânalului Observatorului Militar din ultimii 40 de ani la Arhivele militare din Piteşti. Am constatat că ziarul acesta are perioade puternic marcate de oamenii care au lucrat în redacţie, dar şi de mediul politic, economic, social şi militar în care ei şi-au desfăşurat activitatea. Altfel spus, am văzut perioade de interesante şi profesionale extensie pe subiecte diverse, dar şi perioade profund nocive din punctul de vedere al calităţii informaţiei, al calităţii scriiturii jurnalistice. M-am convins încă o dată la Arhivele din Piteşti, dincolo de viaţa publicaţiei, cei care scriu la ziar şi felul în care ei îşi înţeleg propria menire ca jurnalist sunt esenţiale. Orice publicaţie trăieşte printr-un colectiv care poate fi mai bun sau mai puţin pregătit să răspundă provocărilor momentului în care aceasta iese de sub tipar.
Realizator: Domnule colonel, pentru că Ziua Presei Militare este legată direct de Observatorul Militar, o să vă rog pe dumneavoastră să faceţi o urare pentru jurnaliştii militari.
Florin Şperlea: Aş folosi formula pe care în epocă o folosea Tudor Arghezi, este foarte importantă şi pentru noi astăzi: "Cinste şi gramatică".
Realizator: Mulţumesc mult de tot, colonelul Florin Şperlea, redactorul şef al Observatorului Militar, mulţumesc încă o dată. Schimbăm din nou subiectul, ca în fiecare an, la 20 iulie sărbătorim Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Seria de manifestări organizate cu acest prilej de Statul Major al Forţelor Aeriene a început încă de sâmbăta trecută, a fost o zi a porţilor deschise la Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni. Miercuri, chiar pe 20 iulie, chiar de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, la Monumentul Eroilor Aerului, din Piaţa Aviatorilor din Bucureşti s-a desfăşurat o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, în memoria eroilor aviatori, iar la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române a fost organizată Ziua Porţilor Deschise. Astăzi este Ziua Porţilor Deschise pe Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii. Ce au pregătit organizatorii aflăm de la colega noastră din Biroul Informare şi Relaţii Publice al Bazei, Adela Mureşan.
Adela Mureşan: Începând cu ora 10, la Baza 71 aeriană va fi Ziua Porţilor Deschise şi un Air Show care va include prezentarea în zbor a aeronavelor aparţinând forţelor aeriene române, MIG 21 Lancer, elicoptere IAR-330 Socat, IAR 330 Medevac, aeronave IAR 99 Şoim, elicoptere 316 B şi aeronavele de transport C27 J Spartan şi C130 Hercule. De asemenea, putem vedea un exerciţiu tactic de /.../ cu aeronave şi operatori, cu forţe şi mijloace din forţele aeriene şi forţele terestre române, expoziţie statică, salturi cu paraşuta. În acelaşi timp avem şi invitaţi speciali, printre care numărăm Aeroclubul României, Iacării acrobaţi, Boboiacii, formaţia de acrobaţie a Şcolii de Aviaţie a Forţelor Aeriene, SkyDive Transilvania şi Aeroclubul României. Vă invităm să fiţi alături de noi în număr cât mai mare, sâmbătă, 23 iulie, între orele 10-14.
Realizator: Adela Mureşan, Biroul Informare şi Relaţii Publice al Bazei 71 Aeriene Câmpia Turzii. Tot în cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene şi pe Aerodromul Giarmata din Judeţul Timiş se desfăşoară astăzi de la ora 9 Ziua Porţilor Deschise. Aviatorilor militari, şi din partea noastră la mulţi ani şi cer senin! Şi aşa am ajuns la ultimul subiect al Jurnalului militar de astăzi. Radu Beligan, unul dintre cei mai iubiţi şi cu siguranţă cel mai longeviv actor român a murit miercuri, 20 iulie, la vârsta de 97 de ani. In memoriam Radu Beligan vă invităm să ascultati din Fonoteca de Aur a Orei armatei un scurt fragment din interviul realizat de Alexandru Leaua cu fostul mare actor.
Alexandru Leaua: Maestre, aţi colaborat vreodată cu redacţia militară de radio, aţi susţinut vreun interviu sau vreo reprezentaţie la "Ora ostaşului"?
Radu Beligan: Am făcut asemenea intervenţii, sigur, cu mare simpatie pentru Armata română întotdeauna am avut-o şi chiar am scris materiale la revista dumneavoastră. Dacă nu mă înşel, am primit chiar şi la aniversarea ei nu ştiu de câţi ani, am primit chiar şi o diplomă de colaborator credincios.
Alexandru Leaua: Ce înseamnă pentru maestrul Radu Beligan armata?
Radu Beligan: Am o părere execepţională despre modernizarea armatei române, despre faptul că ea va deveni profesionistă şi că deja de pe acum, chiar de la începuturile acestei mari reforme, ei şi-au făcut un renume chiar în toată lumea. Văd, citesc şi mă uit şi pe internet şi văd declaraţiile americanilor, care sunt uimiţi de isprăvile băieţilor noştri în Kandajar ş.a.m.d. Deja ei şi-au făcut o mare platformă internaţională şi mă bucură din inimă lucrul ăsta, că au ajuns vedete în armata lumii.
Realizator: Regretatul Radu Beligan, actorul, va fi înmormântat astăzi la Cimitirul Belu din capitală cu onoruri militare. Vă mai informăm şi că săptămâna viitoare Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor va prezentat în foaierul Sălii Eforie a Cinematecii Române o expoziţie de fotografii intitulată "Pe urmele eroilor din Primul Război Mondial". Vernisajul expoziţiei va avea loc în seara de gală a manifestării, luni, 25 iulie, începând cu ora 19:00 în foaierul sălii de cinema Eforie Jean Georgescu, str. Eforie nr. 2 din Bucureşti. Intrarea este liberă. Iar aici, "Jurnalul militar" a ajuns la final. Vă reamintesc că astăzi, de la 11:30 pe Antena Satelor puteţi asculta o nouă ediţie a emisiunii "Feciori la oaste". Mâine de la 9:30 pe TVR 1 puteţi viziona "Pro Patria", iar Observatorul Militar se poate citi şi pe net la adresa presamil.ro. Şi noi, redacţia militară de radio rămânem alături de dumneavoastră tot pe internet, pe pagina noastră de Facebook Ora Armatei şi pe pagina de web romaniaactualitati. În secţiunea emisiuni, căutaţi "Jurnal militar". La 9:30 la Radio România Actualităţi începe "Deschis în weekend". Gazdă vă va fi astăzi Costin Enache. Până atunci însă să-l ascultăm şi pe Michael Buble "Haven't found you yet". Eu sunt Bogdan Silviu Răducan. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată şi până data viitoare rămâneţi cu bine!