„ Trei decenii pentru cultura memoriei”

Mai întâi faptele: Memorialul Sighet a fost gândit şi iniţiat încă din 1992 de către preşedintele de la acea dată a Alianţei Civice, d-na Ana Blandiana, şi realizat în următorul deceniu împreună cu Romulus Rusan şi o prestigioasă echipă de istorici, arhitecţi, constructori şi designeri.

În ianuarie 1993, Ana Blandiana a predat proiectul Memorialului la Consiliul Europei. După ce două delegaţii de experţi au vizitat Sighetul, Consiliul Europei a întocmit, în 1995, un studiu-raport şi a luat Memorialul sub egida sa.

În 1998 Consiliul Europei aşază Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia.

Închisoarea de la Sighet a fost construită în 1897, de autorităţile austro-ungare, cu ocazia aniversării “primului mileniu maghiar”, în același stil și cu aceleași funcțiuni ca închisorile din Satu Mare, Oradea, Arad, Aiud, Gherla și din alte orașe transilvănene.

Era o închisoare de drept comun care însă, mai ales în timpul primului și celui de-al doilea război mondial, a fost folosită și pentru încarcerarea deținuților politici: revoluționari polonezi, preoți din bisericile naționale (unul din ei, ucrainean, a fost canonizat sub numele Alexei Carpatinul), dezertori din armata maghiară (români sau de alte etnii).

După 1918 a funcţionat ca închisoare de drept comun.

După 1945, prin Sighet se făcea repatrierea foştilor prizonieri şi foştilor deportaţi din U.R.S.S. În perioada 1948-1950 au fost închiși aici elevi, studenți și țărani din rezistența maramureșeană.

Între mai 1950 și iulie 1955 penitenciarul a devenit unul de maximă securitate În zilele de 5-6 mai 1950 au fost aduşi la penitenciarul Sighet peste o sută de demnitari din întreaga ţară (foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni), unii dintre ei condamnaţi la pedepse grele, alţii nici măcar judecaţi, câțiva nu trecuseră nici măcar prin anchete. Majoritatea aveau peste 60 de ani, unul împlinise 93 de ani. În octombrie-noiembrie 1950 au fost transportaţi la Sighet şi 45-50 de episcopi şi preoţi greco-catolici şi romano-catolici.

În august 1951 au fostr transferați din penitenciarul Galați membrii lotului PNȚ (condamnați în noiembrie 1947 la pedepse draconice). Penitenciarul, cunoscut sub numele de “colonia Dunărea “, era considerat “unitate de muncă specială”, fiind supusă unuo secret totală și unei paze excepționale, frontiera Uniunii Sovietice fiind situată la mai puţin de doi kilometri.

Deţinuţii erau ţinuţi în condiţii insalubre, hrăniţi mizerabil, opriţi de a se întinde ziua pe paturile din celulele neîncălzite. Nu aveau voie să privească pe fereastră (cei ce nu se supuneau erau pedepsiţi să stea la “neagra” şi “sura”, celule înguste de tip carceră, cu apă pe jos și fără lumină). La geamuri au fost montate obloane, încât se putea vedea numai cerul. Umilinţa şi batjocura făceau parte din programul de exterminare.

În 1955, ca urmare a Convenţiei de la Geneva şi în vederea mult amânatei admiteri a României comuniste (RPR) în ONU, parte din deţinuţii politici din închisorile româneşti au fost eliberaţi, parte transferaţi în alte închisori, parte trimiși în domiciliu obligatoriu.

La Sighet din cei circa 200 de deţinuţi, 54 muriseră.

Închisoarea de la Sighet a redevenit de drept comun. După alte două decenii – o dată cu decretul din 1975 prin care pedepsele puteau fi executate la locul de muncă – în 1977 a fost dezafectată, devenind fabrică de mături, sediu al gospodăriei colectei, depozit de sare și anvelope şi, în cele din urmă, o ruină abandonată.

Până în 1993, când Ana Blandiana și Romulus Rusan au înaintat Consiliului Europei proiectul unui muzeu, clădirea devenise o ruină imundă. Era, însă, locul unde avea să se nască primul memorial din lume dedicat victimelor comunismului.

Pentru realizarea acestui proiect trebuia pe de o parte organizată strângerea de fonduri (mai ales din partea exilului românesc) pentru reabilitarea clădirii, iar pe de altă parte realizarea unei bănci de date necesare creării muzeului.

Centrul internațional de Studii asupra Comunismului (CISAC), înfiinţat şi condus de Romulus Rusan, încă din 1993, a demarat înregistrările de istorie orală şi colectarea de fotografii, acte, obiecte, scrisori, colecții de ziare, cărți, manuale, albume, înregistrări de istorie orală, precum și – pe un alt plan – organizarea de ateliere, seminarii, simpozioane, întâlniri între victimele comunismului și istoricii din România și din străinătate, publicarea de cărți, alcătuirea de expoziții, cuprinzând mărturii, studii, statistici și documente privind rezistența anticomunistă și reprimarea ei.

Din 20 iunie 1997 (data inaugurării) în fiecare an câteva celule au fost transformate în săli de muzeu, în 2015 fiind oferită publicului ultima dintre ele: ”Elevi în detenție”.

Tot în mai 2015, pe clădirea fostei cazărmi prin care treceau în anii 50 convoaiele de prizonieri și deținuți repatriați din URSS a fost montată de Fundația Academia Civică o placă evocativă.

Prin concurs, alcătuirea proiectului de reabilitare a clădirii fostei închisori transformate în muzeu a fost încredinţată în 1995 firmei UMROL din Cluj (prof. ing. Mircea Mihăilescu), iar execuţia (inclusiv a Spațiului de Reculegere și Rugăciune și a Auditoriului) firmei Stelid din Baia Mare (ing. Raul Stebel).

Lucrările – în etape – au durat câțiva ani. Pentru că edificiul, vechi de un secol, era ruinat şi plin de igrasie, a fost nevoie de refacerea totală a fundaţiilor, izolaţiilor, acoperişului, iar pereţii interiori, care oricum fuseseră revopsiţi şi nu mai aminteau perioada anilor 50, au fost văruiţi în alb.

Rezultat al unor cercetări laborioase, fiecare celulă a devenit o sală de muzeu, în care, întâi într-o formă provizorie, mai apoi definitivă, urmând acum o ordine cronologică, sunt prezentate marile teme ale represiunii comuniste, ale distrugerii statului de drept şi înlocuirii lui printr-o construcţie de tip totalitar.

Din planurile și materialele oferite la București până la ultimul detaliu de CISAC, au fost finalizate şi introduse în circuitul muzeal 60 de săli sau încăperi, inclusiv sala Auditorium

În curtea Memorialului, Spațiul de Reculegere și Rugăciune a fost proiectat de arh. Radu Mihăilescu (în urma unui concurs cu 50 de participanți), iar grupul statuar Convoiul Sacrificaților din cea de-a doua curte interoară este opera sculptorului Aurel Vlad.

În Cimitirul Săracilor, altarul cenotaf a fost realizat de maestrul pietrar Constantin Marinete (2008), iar ansamblul Scara Vieții de arh. Ștefan Radocea (2012).

Pentru cei aflaţi departe de oraşul Sighet şi muzeu, puteţi să vă faceţi o idee urmărind paginile de la adresa : https://www.memorialsighet.ro/category/ro/muzeul-sighet-ro/vizita-virtuala/page/7/

O punere în pagină a motivelor înfiinţării şi păstrării memoriei colective asupra regimului comunist găsiţi la adresa :

https://www.memorialsighet.ro/breviar-pentru-procesul-comunismului/

În legislatura 1996-2000, Parlamentul României a adoptat o lege referitoare la sprijinul administrativ şi financiar pentru transformarea închisorii politice de la Sighet în Memorialul Victimelor comunismului şi al Rezistenţei:

LEGE nr.95 din 10 iunie 1997
privind declararea complexului “Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei Sighet” ca ansamblu de interes naţional

Textul actului publicat în M.Of. nr. 121/12 iun. 1997

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. – Se declară ansamblu de interes naţional complexul format din închisoarea Sighet, cimitirul Cearda şi terenul aferent, sub denumirea de “Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei Sighet”, situat în municipiul Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş.

Art. 2. – Ansamblul prevăzut la art. 1 se delimitează prin planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, conform anexelor nr. 1-4, care fac parte integrantă din prezenta lege.

Art. 3. – Terenul şi construcţiile cu dotările aferente închisorii Sighet şi cimitirului Cearda sunt atribuite Fundaţiei “Academia Civică”, în folosinţă gratuită, pe termen de 50 de ani.

Art. 4. – Punerea în valoare a ansamblului “Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei Sighet” se face de către Fundaţia “Academia Civică”.

Art. 5. – Finanţarea activităţilor de punere în valoare, de cercetare, de studii şi de personal ale ansamblului “Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei Sighet” se asigură prin Ministerul Culturii, din alocaţiile nominalizate anual în bugetul de stat, precum şi din alte fonduri legal constituite, sub coordonarea Fundaţiei “Academia Civică”.

Contribuţii editoriale: dl. prof. univ. dr. Nicolae Noica, fost ministru despre o experienţă traumatică şi d-na Ana Blandiana despre eforturile depuse pentru acceptarea înfiinţării memorialului Sighet. Selecţii realizate de Anca Cocoroveanu.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 24 aprilie 2023 (integral)

Regia de montaj: Eugenia Ivanov şi Nicu Tănase

Regia de emisie: Denisa Colţea şi Mirela Drăgan

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro