„O scrisoare, şase demnitari şi un refuz”

La 11 martie posturile de radio Europa Liberă şi BBC au difuzat scrisoarea deschisă semnată de şase vechi cadre comuniste (Alexandru Bârlădeanu, Gheorghe Apostol, Silviu Brucan, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu) în care este criticată politica regimului Ceauşescu.

Cei șase spuneau că au decis să trimită această scrisoare într-o perioadă în care „însăşi ideea de socialism, pentru care noi am luptat, este discreditată de politica dumneavoastră şi când ţara noastră este izolată în Europa.”

După cum subliniază şi invitatul ediţiei, scrisoarea de protest nu a fost adresată oficial destinatarului, ci a fost expediată în străinătate, către Washington şi Londra de unde a luat drupul înapoi pe calea undelor prin cele două posturi de radio.

Redăm in extenso, protestul celor şase demnitari ai României Socialiste adresat liderului de partid şi de stat din epocă, Nicolae Ceauşescu:

„Preşedintelui Nicolae Ceauşescu,

În momentul în care însăşi ideea de socialism, pentru care noi am luptat, este discreditată de politica dumneavoastră şi când ţara noastră este izolată în Europa, noi ne-am hotarât să luăm poziţie.

Ne dăm perfect seama că facând aceasta ne riscăm libertatea şi poate chiar vieţile noastre. Dar simţim că e datoria noastră să apelăm la Dvs. pentru a schimba cursul actual înainte de a fi prea târziu.

1. Comunitatea internaţională vă reproşează nerespectarea Actului final de la Helsinki, pe care l-aţi semnat. Cetăţenii români vă reproşează nerespectarea Constituţiei, pe care aţi jurat să o respectaţi.

Iată faptele:

a) Întregul plan de sistematizare a satelor […]

b) Decretul care interzice cetăţenilor să aibă contacte cu străinii nu a fost niciodată votat de un corp legislativ şi nu a fost niciodată publicat. De aceea este lipsit de putere legală. […]

c) Centrul civic din Bucureşti, investiţia cea mai mare, de multe miliarde de lei, facută vreodată în România, nu dispune de un buget public şi este construită cu violarea tuturor legilor existente privitoare la construcţii şi finanţarea lor. […]

d) Securitatea, care a fost creată pentru a apăra ordinea socialistă împotriva claselor exploatatoare, este acum dirijată împotriva muncitorilor.e) Fabricile şi instituţiile au primit ordin să-şi angajeze să lucreze duminica, […]

f) Poşta este violată sistematic, iar convorbirile noastre telefonice sunt întrerupte prin violarea articolului 34 care le garantează.

Pe scurt, Constituţia a fost virtualmente suspendată şi nu dispunem în momentul de faţă de un sistem legal.

Trebuie să admiteţi, domnule preşedinte, că o societate nu poate funcţiona dacă autorităţile, începând cu cele de la vârf, manifestă lipsă de respect faţă de lege.

2. Planificarea nu mai funcţionează în economia românească. […]

3. Politica agricolă este de asemenea în derută. […]

4. Însuşi faptul că nemţii, ungurii şi evreii emigrează în masă arată că politica de asimilare forţată trebuie să înceteze.

5. În sfârşit, suntem îngrijoraţi profund că poziţia internaţională a României şi prestigiul ei scad cu repeziciune. După cum ştiţi, aceasta este demonstrată în mod concret de deciziile unui număr de ţări de a închide ambasadele lor la Bucureşti. Cel mai alarmant este că ambasade, ca cele ale Danemarcei, Norvegiei şi Portugaliei, au fost deja închise şi alte ar putea să urmeze. […]

Am pierdut statutul de naţiune favorizată în comerţul cu S.U.A. şi, ca urmare, o serie de fabrici textile nu mai au comenzi. C.E.E. (Comunitatea Economică Europeană) nu mai vrea să extindă acordul ei comercial cu România, ceea ce va afecta în mod negativ alte sectoare ale economiei.

Dumneavoastră aţi susţinut întotdeauna că întâlnirile la nivel înalt sunt decisive în îmbunătăţirea relaţiilor între state. Dar cum să îmbunătăţeşti relaţiile externe ale României când toţi liderii ţărilor necomuniste din Europa refuză să se întâlnească cu dumneavoastră ?

Aţi început să schimbaţi geografia satelor, dar nu puteţi muta România în Africa.

Gheorghe Apostol — fost membru al Biroului Politic şi preşedinte al sindicatelor.

Alexandru Bârlădeanu — fost membru al Biroului Politic şi preşedinte al C.S.P.

Corneliu Mănescu — fost ministru al afacerilor externe şi preşedinte al Adunării Generale a O.N.U.

Constantin Pârvulescu — membru fondator al P.C.R.

Grigore Răceanu — veteran al P.C.R.

Silviu Brucan — fost redactor-şef adjunct al „Scânteii“”

Adăugăm şi scurte note biografice ale protagoniştilor:

Alexandru Bârlădeanu (1911-1997) a fost unul dintre artizanii centralizării economiei în perioada postbelică.

Membru supleant în Biroul Politic, membru al CPEx și apoi al Prezidiului permanent al Congresului IX, ba chiar și președintele Federației Române de Fotbal.

A fost președinte al Consiliului Național al Cercetării Științifice. În conflict cu Elena Ceaușescu, și-a dat demisia din toate funcțiile. A mai fost şi membru al Academiei Române.

După prăbuşirea regimului totalitare de stânga, Alexandru Bârlădeanu a oferit întreaga sa asistenţă pentru trecerea de la econoia centralizată la cea de piaţă.

Gh. Apostol (1913-2010) a fost președintele Confederației Generale a Muncii, al Consiliului general al sindicatelor, de două ori prim-vicepreședinte al Consiliului de miniștri și prim-secretar al CC al PMR între 1954-1955.

Membru în Biroul Politic și în prezidiul permanent al Comitetului Central, ministru, președinte UGSR și director al Direcției generale a rezervelor statului. Gheorge Apostol s-a aflat în atenţia serviciului românesc de contraspionaj, respectiv a unităţii militare 0110 - „Anti-KGB”.

Gheorghiu Dej îl desemnase succesorul său însă în urma combinaţiilor sprijinite de Ion Gheorghe Maurer, fost prim ministru şi al doilea în ierarhie după Dej, acesta l-a favorizat pe Nicolae Ceauşescu. Apostol alături de alţi membri marcanţi din vechea gardă a fost debarcat în 1969 din vecinătatea puterii, fiind trimis cât mai departe în misiuni diplomatice, în America de Sud (Argentina şi Brazilia).

Silviu Brucan (1916-2006) s-a ocupat în ilegalitate de organul de presă al partidului, „Scânteia” ocazie cu care a făcut şi două zile de închisoare. A devenit după război secretar general de redacție și din paginile ziarului, dovedindu-se cel mai zelos jurnalist împotriva reprezentanţilor partidelor istorice şi a celor consideraţi indezirabili atât de partid, cât şi de noul stat după 1947.

A fost şi conferenţiar de socialism ştiinţific la Facultatea de Medicină, cu toate că nu avea studii superioare. A fost apoi ambasador în Statele Unite și la ONU, apoi a reorganizat Radioteleviziunea, dar din 1966 a intrat în dizgraţia puterii, fără însă a-şi pierde beneficiile de membru al partidului în ilegalitate.

După revolta muncitorilor de la Braşov, 1987 şi-a înăsprit critica împotriva regimului şi a lui Nicolae Ceauşescu. A făcut declarații la posturi de radio străine, dar a putut plecat mai apoi șase luni în Statele Unite și la Moscova în 1988. După surse demne de încredere, Brucan a activat ca agent de influenţă atât pentru sovietici, cât şi pentru americani, însă a colaborat şi cu serviciile de informaţii româneşti.

Corneliu Mănescu (1916-2000) a fost șeful Diviziei politice superioare a Armatei. Pentru o perioadă, vicepreședintele Comitetului de Stat al Planificării.

A fost militar cu gradul de general maior și ambasador în Ungaria. A devenit după aceea director al departamenului politici în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și, un an mai târziu (1961) a devenit ministru de Externe (până în 1972) și membru al Marii Adunări Naționale.

A mai îndeplinit şi funcţia de președinte al Adunării Generale ONU la cea de-a XXII-a sesiune a acesteia. Membru în CC al PCR, ambasador în Franța.

Grigore Răceanu a deținut mai multe funcții minore în partid în perioada interbelică. În război s-a remarcat prin criticarea obedienței partidului față de URSS. După război a fost reprimit în partid dar, recidivând prin criticarea deciziilor la nivelul conducerii partidului unic în 1958 a fost exclus din nou din partid şi arestat. A fost tatăl vitreg al lui Mircea Răceanu.

Constantin Pârvulescu (1895-1992) a fost unul dintre fondatorii PCR, pentru o perioadă dificilă din istoria partidului comunist din România, chiar secrtarul său general din vara anului 1944 până în octombrie 1945, deputat în MAN, președinte al Marii Adunări Naționale de două ori, președinte al Comisie de Control a partidului.

Exclus din partid pentru deviaționism a fost reprimit și folosit de Ceaușescu până la Congresul al XII-lea unde a luat cuvântul cerând plenului ca Ceaușescu să nu mai fie reales pentru că punea interesele personale mai presus de cele ale partidului și țării. A fost scos din partid, acuzat de trădare, arestat la domiciliu.

Pârvulescu, Apostol și Răceanu dar şi Mănescu nu au avut beneficii după schimbarea de regim politic în decembrie 1989, pe când Bârlădeanu şi Brucan au deţinut poziţii-cheie în noul regim post-revoluţionar.

Cei şase semnatari şi familiile lor au fost hărţuiţi, anchetaţi şi ameninţaţi în cele nouă luni cât a mai stat Ceauşescu la putere. Totuşi, fostul şef de stat nu a îndrăznit mai mult. De altfel, toţi şase au trăit să-l vadă pe Ceauşescu mort.

Redăm de asemenea şi opinii ale unor intelectuali din ţară şi străinătate care au reţinut în epocă, în propriile descrieri, consecinţele acestui protest interpartinic:

Mircea Zaciu, critic şi istoric literar scria în jurnalul său: „Explozia unei bombe, scrisoarea deschisă a celor șase. Comentariile curg. Nimic precis încă, dar lumea se declară reconfortată. Deși sunt niște brontozauri, majoritatea compromiși prin folosirea (illo tempore) abuzivă a puterii, foști staliniști ei înșiși, e vorba totuși de vârfuri ale fostei nomenclaturi și s-ar putea ca ei să fie doar împinși în față iar cele două treimi ale icebergului să nu fie încă vizibile.”

Liviu Antonesei, în „Jurnal din anii ciumei” (1987-1989), analizează actele de disidență ale lui Dan Deșliu și Mircea Dinescu și trage concluzia: „Bineînțeles că reacțiile celor doi poeți sunt și ele exemplare și mai mult decât utile într-o eventuală tentativă de emancipare a intelectualilor - sau măcar a scriitorilor - dar nu cred să aibă forța de impact a scrisorii „celor șase”.

Asta e situația - și în țară, dar și în străinătate, o luare de atitudine ce vine din interiorul sistemului are mai multe șanse să fie ascultată decât una emisă din afara lui. Important ar fi ca exemplul lor să fie urmat de oameni care chiar fac parte, în acest moment din aparat.

Or, tocmai asta e problema - există oameni dispuși să facă asta în interiorul acestuia ? În spatele celor șase stă oare o fracțiune din partid ? Dacă da, ce fel de fracțiune, pentru că totuși semnatarii sunt din vechea gardă stalinistă. Cei șase nu sunt „nici copii, nici romantici” și nu au scris și semnat scrisoarea într-un fel de exorcizare a păcatelor tinereții.

Am impresia că fac niște jocuri mult mai mari decât putem înțelege noi, oamenii obișnuiți. S-ar putea ca nici Fuehrerul și echipa sa să nu înțeleagă mare lucru !”

Contribuţii editoriale: dl. dr. Constantin Corneanu, cercetător ştiinţific al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie cu un fragment din expunerea „Scrisoarea celor şase . O sfidare la adresa regimului Ceauşescu (11 martie 1989) Eveniment găzduit de Casa de Cultură „Friederich Schiller” din Capitală.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 26 februarie 2024 (integral)

Regia de montaj: Florina Neda

Regia de emisie: Oana Popescu şi Adriana Anica

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321