„Dilema generalului Tătăranu”

Chiar dacă s-au împlinit anul acesta 80 de ani de la finalul bătăliei de la Stalingrad, considerată crucială pentru ruperea echibrului pe Frontul de Răsărit, mai sunt suficiente motive de discuţie, analiză şi interpretare istorică.

Pentru noi, rămâne cu atât mai actuală, cu cât reconstituirea participării noastre ca aliaţi ai Germanei în războiul îndreptat împotriva bolşevismului – aşa cum era titrat în epocă – a fost privată de cercetarea temeinică din cauza apartanenţei noastre vreme de aproape o jumătate de secol la ideea de organizare politică şi socială instituită de URSS, ţara victorioasă în ultima conflagraţie mondială.

Cazul generalului Tătăranu este mai complex decât cel al colonelului Alexandru Sturdza din Primul Război Mondial, când acesta a dezertat la inamic.

Generalul Tătăranu nu numai că nu a dezertat la inamic, ci a îndeplinit una din dorinţele aliatului principal, de a prezerva cadre superioare din armată pentru a putea păstra puterea combativă pe alte fronturi şi alte bătălii.

Cel puţin această intenţie rămâne ca răspuns din partea Germaniei şi atunci, dar şi în memorii şi jurnale personale apărute după război.

Cazul generalului Tătăranu nu este nou sau necunoscut. Chiar istorici militari au mai scris despre acesta, inclusiv în revista „Document”, publicaţie a Arhivelor Militare Române, numărul 13 din 2001.

Ceea ce este inedit vine din partea invitatului ediţiei care a publicat între altele şi cazul generalului Tătăranu prin sursa alternativă, aceea a publicării memoriilor celui incriminat în epocă, completând în buna tradiţie a cercetării istorice, imparţialitatea unei judecăţi, ascultând şi cealaltă parte.

În seara zilei de 13 ianuarie 1943, generalul Nicolae Tătăranu, comandantul Diviziei 20 infanterie, și-a părăsit camarazii și subordonații, care luptau în încercuire, la Stalingrad, în condiții dramatice, îndreptându-se, pe calea aerului (cu un avion german) spre București pentru ,,a raporta situația”, așa cum menționează jurnalul de operații al marii unități.

Plecarea generalului s-a făcut în baza ordinului generalului Friedrich Paulus, comandantul Armatei 6 germane, în care se preciza: ,,Generalul Tătăranu Nicolae părăsește astăzi vremelnic cetatea pe calea aerului pentru a expune învățămintele importante culese aici în vederea reorganizării trupelor române. Concepțiile și experiențele mele coincid cu acelea ale generalului Tătăranu. Trupelor române, care au luptat și luptă încă vitejește pentru apărarea cetății, merită să li se dea ajutor din afară. Este imperios necesar să li se aducă pe calea aerului hrană, muniție și echipament de iarnă”.

Ajuns în Capitală, la 16 ianuarie 1943, a fost primit (a doua zi) de mareșalul Ion Antonescu (în prezenta lui Mihai Antonescu și a generalilor Constantin Pantazi, ministrul de Război, și Ilie Șteflea, șeful Marelui Stat Major), care (după ce i-a ascultat motivele) i s-a adresat astfel:

,,Rău ai făcut că ai plecat. În calitate de comandant al trupelor române din Stalingrad trebuia să pleci cel din urmă. Nu te-ai gândit ce vor spune ostașii români din Stalingrad când vor afla că dumneata, comandantul lor, i-ai părăsit în momentele cele mai grele.

Gestul ostășesc al generalilor, în frunte cu generalul Lascăr, a fost pătat de plecarea dumitale. Nu trebuia să pleci. Chiar dacă primeai un ordin categoric trebuia să răspunzi că onoarea dumitale de ostaș te împiedică să pleci de lângă generalul Paulus.

Dumneata știai bine că nu avem avioane de transport cu care să aprovizionăm trupele române din Stalingrad. Prin urmare, din ce cauză ai plecat cu o însărcinare de care erai convins ca n-o poți îndeplini? Ai făcut o faptă urâtă care dezonorează oștirea română. Acum nu mai ai decât o singură soluție.

Să te întorci și să rămâi acolo. Dacă nu vei putea ajunge înapoi la Stalingrad nu vei mai putea rămâne în oștire”.

(prof. univ. dr. col.(r) Alesandru Duțu în editorialul „Generalul Tătăranu: „Mai bine mă împușc decât să mă întorc la Stalingrad !”, apărut în publicaţia electronică chindiamedia.ro la 16 ianuarie 2023)

Generalul Tătăranu a încercat a doua zi să se îmbarce într-un avion de transport german cu direcţia Stalingrad, însă nu a putut decola din cauza viscolului.

În cele din urmă pe calea aerului urmând direcţia Bucureşti – Tiraspol – Melitopol – Rostov, generalul având o criză – parţial anchilozat, mâna stângă cu tremur şi piciorul stâng înţepenit este internat la spitalul din Tiraspol.

Diagnosticul pus de medicul Marcel Chiliman, specialist în neurologie: boala Parkinson pe fond nervos.

Generalul Tătăranu continuă călătoria în ciuda sfaturilor medicilor, ajungând la Melitopol la 20 ianuarie, însă nu şi la Rostov unde frontul era în reorganizare, a se citi, în retragere. De la Zaporoje se întoarce la Tiraspol, iar după două săptămâni este transportat la Bucureşti şi internat la Spitalul Militar.

Între timp, apar apelurile şefilor ierarhici pentru prezentarea demisiei, pe care generalul Tătăranu o respinge, fiind convins că a acţionat în beneficiul Armatei Române şi al aliaţilor germani.

Salvarea i-a venit din partea cancelarului german, Adolf Hitler cu prilejul întrevederii cu Ion Antonescu de la Salzburg din 12 aprilie 1943, care a încercat să-l convingă pe mareșalul român că generalul Nicolae Tătăranu părăsise frontul la ordinul său, transmis prin generalul Friedrich Paulus.

Referindu-se la această discuție, translatorul lui Hitler consemna: ,,Führer-ul ar dori acum, în cadrul acestei întrevederi, să clarifice situația și nedreptatea care i s-a făcut generalului, în timp ce primise ordinul Führer-ului. El a dat acest ordin pentru a salva unul din valoroșii conducători români de la prăbușire și să obțină serviciile acestui conducător pentru continuarea în comun a războiului. Același lucru s-a întâmplat și cu generalul german Hübe.

Führer-ul se bucură că a putut explica problema Tătăranu, care îl cam deranja. Tătăranu, la fel ca Hübe, au știut prea puțin din motivele intime ale Führer-ului; ei au executat doar ordinul. Führer-ului i-ar părea rău dacă generalul ar fi privit ca laș”.

Pus în faţa faptului împlinit, Ion Antonescu a ,,închis ochii” în fața gestului generalului Nicolae Tătăranu, însă nu l-a iertat.

Drept urmare, din dispoziția Ministerului de Război la 1 octombrie 1943 generalului Tătăranu i s-a încredințat comanda parții sedentare a Corpului teritorial de la Braşov.

Stalingradul a fost pentru români un dezastru militar: din cei 253.957 de oameni angajaţi în lupte, 158.854 au ajuns pe lista pierderil. Adică morţi, răniţi şi dispăruţi. Îi putem adăuga şi pe cei căzuţi în captivitate în lagărele de muncă sovietice.

Luptele pentru oraşul Stalingrad au durat aproape cinci luni, din septembrie 1942 până în februarie 1943.

Prin ruperea frontului la data de 20 noiembrie 1942, Diviziile 1, 2, 4 şi 20 Infanterie, care alcătuiau Corpul 6 Armată română, au fost separate prin penetrarea trupelor inamice.

Astfel, unităţile Diviziilor 1, 2 şi 4 au fost separate de divizia noastră, şi acestea s-au retras pe direcţia sud. Divizia 20 Infanterie comandată de generalul Tătăranu împreună cu o divizie din Corpul 4 Armată german, au făcut un nou front şi au încercat să opună rezistenţă, dar fără succes.

În urma înţelegerii ce a avut loc între Corpul 4 Armată german şi comandamentul Diviziei 20 Infanterie, s-a retras pe direcţia nord, pe un nou aliniament. Aici, în zona Stalingrad, două zile mai târziu, au fost definitiv încercuiţi de trupele sovietice.

În jurul datei de 22 noiembrie 1942, generalul von Paulus, comandantul suprem al trupelor încercuite la Stalingrad, a cerut, prin radio, Înaltului Comandament German, aprobarea de a încerca să iasă din încercuire.

Acţiunea însă nu a fost aprobată de Hitler. Generalul Paulus a primit ordinul de a rezista trupelor sovietice în orice condiţii, şi i-a promis că vor fi trimise forţe din afară care să concure la eliberarea din încercuire a trupelor germano-române, şi la respingerea armatei ruse.

Trupele germano-române din afară au încercat, prin lupte grele, să-i elibereze din încercuire dar n-au reuşit, deoarece ruşii se organizaseră bine pe poziţii de apărare.

Trupele încercuite germano-române, cu un efectiv de aproape trei sute de mii de oameni, au rezistat prin luptă continuă, atât trupelor ruseşti, cât şi gerului din Câmpia Calmucă, ger care a variat între minus 20 şi minus 45 de grade Celsius şi un strat de zăpadă de până la 50 de centimetri.

Aproape 6.000 de cai, au murit din lipsă de furaje, dar şi a frigului, iar o mică parte au fost sacrificaţi pentru hrana oamenilor.

După 72 de zile de încercuire şi epuizarea resurselor de hrană şi muniţii, raţia de pâine ajunsese la o sută de grame pe zi – cei rămaşi au căzut în captivitatea inamicului.

Din cei aproape 300 de mii de combatanţi, au fost luaţi prizonieri aproape 70 mii de oameni, după surse sovietice. Se estimează că 220 de mii oameni au murit în timpul bătăliei, foarte puţini răniţi au fost evacuaţi cu aviaţia.

Referindu-se la comportarea generalului Tătăranu, comandantul Corpului 4 german, generalul Jaeneke aprecia ca personajul nostru a fost activ în toate situațiile, lucrând fără sa aștepte ordine, în spiritul intențiunilor comandamentului german superior".

S-a îngrijit ca fiecare ostaș român, capabil de luptă, să fie încadrat în frontul de apărare" și nu a ezitat să ia măsuri împotriva unor ofițeri și trupe care nu au corespuns". În momentul în care în încercuire au intrat Divizia 1 cavalerie și Detașamentul colonel Voicu", le-a luat imediat în subordine angajându-le în luptă după aceleași principii".

În final, Divizia 20 infanterie a pierdut 234 ofițeri, 209 subofițeri, 6 601 soldați, 5 600 cai și tot armamentul. Au scăpat doar părți din formațiunile de servicii care în momentul contraofensivei sovietice erau grupate la Sety, în eșalonul doi al diviziei.

Amenințate și ele cu încercuirea, au reușit să se retragă cu mare greutate spre vest, ajungând în țară la 16 aprilie 1943, cu doar 54 ofițeri, 39 subofițeri, 1470 soldați.

Precizăm că efectivele diviziei la plecarea ei pe front erau de 427 ofițeri, 431 subofițeri și 13 217 soldați.

Fermitatea generalului Tataranu și măsurile disciplinare luate de el au făcut ca frontul să nu se dezintegreze.

Mai mult, urmând exemplul camarazilor germani, militarii români au căpătat curaj în lupta contra tancurilor inamice, făcând față încercărilor grele la care aveau sa fie supuși în nopțile de ger și vânt năprasnic pe care în timpul luptelor le petreceau sub cerul liber, adesea continuu hărțuiți de inamic și cu un echipament necorespunzător grelelor probe ce trebuiau să treacă". Și-au dat cu toții seama că altă cale de supraviețuire nu era.

La 24 august 1944 a fost numit la comanda Corpului 6 armată, pe care l-a condus în cursul luptelor de la Târgușorul Nou de lângă Ploiești, în bătăliile din podișul transilvan, pe Târnava Mică și pe Mureș, până la 29 septembrie 1944.

S-a remarcat din nou, fiind apreciat de generalul Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei 4: „Dă dovadă de calm și prevedere și nu se intimidează de situațiile grele. Prin măsuri prudente, dar și îndrăznețe, inamicul este oprit și apoi contra-atacat și scos din Ardealul de Nord. Calific pe generalul Tătăranu ca un ofițer general foarte bun și foarte bine pregătit pentru comanda de corp de armată".

La scurt timp după trecerea sa în rezervă (martie 1945) boala i s-a agravat, fiind îngrijit de fiica și de ginerele său, Dumitru Bădescu.

Supravegheat de organele Direcției Generale a Securității, deși în cartier nu este cunoscut că ar avea atitudini ostile contra actualului regim", a murit la 14 mai 1953, la numai 62 de ani.

Asupra sa plana acuzaţia de participare la reprimarea muncitorilor greviști din 13 decembrie 1918, alături de generalii Mărgineanu și Ștefănescu, colonelul Călătorescu, maiorii Băgulescu, Chiru și Arghir și de căpitanii Georgescu-Ștefănești și Gica Ionescu.

Avea să fie scos de sub urmărire de către Procuratura Generală abia la doi ani după decesul său, prin Ordonanța nr. 52 din 1955.

AUDIO, emisiunea „Istorica”, ediţia din 30 octombrie 2023 (integral)

Regia de montaj: Radu Sima şi Florina Neda

Regia de emisie: Costin Iorgulescu şi Cristina Creţa

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro