Problemele militarilor români din Afganistan şi Irak

Ediţia "Euroatlantica" din 5 februarie.

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii "Euroatlantica", a doua zi, după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat că, pe teritoriul României, urmează să fie amplasate sisteme ale viitorului scut american antirachetă.

Va fi, cu siguranţă, o etapă nouă, în istoria ţării noastre, cu precădere, dacă ne referim la istoria militară. Iată că aliaţii noştri americani, SUA, nu ne-au lăsat deoparte. Se ştie că vechiul proiect de scut antirachetă nu acoprea, decât într-un procent foarte mic, teritoriul României. După acest expozeu, ce ţinteşte o importantă temă strategică, nu voi continua, aşa cum părea, cu dezbateri, pe tema scutului antirachetă.

RRA a abordat şi a analizat pe larg, ieri, această decizie a CSAT. "Euroatlantica" din această seară va fi dedicată celor care au avut o contribuţie esenţială la integrarea României în NATO şi, de ce nu, la decizia luată de aliaţii noştri americani, cu scutul antirachetă, celor care au întărit Parteneriatul Strategic cu SUA, eroii din umbră, eroii de multe ori parcă uitaţi chiar de Ministerul Apărării Naţionale - este vorba de veteranii din teatrele de operaţii în Afganistan, din Irak, cei care au dat dovadă de disciplină, de sacrificiu, de localitate faţă de ţară şi şi-au făcut datoria alături de aliaţii noştri americani. Şi pentru că nu i-am putut cuprinde pe toţi în braţele imaginare ale emisiunii "Euroatlantica", am invitat doar trei în această ediţie, cu dorinţa de a puncta, de a sublinia, de a reaminti că în spatele deciziilor geostrategice, în spatele acţiunilor militare se află oamenii şi dintre ei cei mai bravi sunt cei la care doresc să mă refer în această seară.

Invitaţi prin telefon sunt, de la Timişoara, lt.col. Augustin Pegulescu, comandantul Batalionului 32 Infanterie, veteran al misiunilor din Afganistan şi Irak, rănit într-o misiune de patrulare în urmă cu un an şi o lună, în urma unui atac al talibanilor cu un dispozitiv exploziv improvizat. Lt.col. Augustin Pegulescu şi-a pierdut piciorul stâng, de sub genunchi. Mai grav rănit a fost însă caporalul Marius Iovi, care în septembrie 2007 se afla în transportorul blindat care a fost lovit de un dispozitiv exploziv cu proiectil autofurjabil. Atunci, cădea la datorie şi soldatul poet sblt. post-mortem Ion Grosaru. Eram şi eu în Irak şi, cu 5 zile înainte de incident, am trecut personal, cu o patrulă, pe acelaşi traseu. Marius Iovi va intra în legatură telefonică cu noi, de la Timişoara. Precizez că, în urma acelui atac, Marius Iovi a ramas aproape orb, cu arsuri pe mare parte din corp, şi a fost, luni de zile, în spitale americane, din Germania, SUA şi România. Al treilea invitat, de la Braşov, plutonierul major Alexandru Ganea, cel care nu a precupeţit nimic, şi şi-a pus viaţa în pericol, pentru a-i salva pe militarii care se aflau în acelaşi transportor cu Ion Grosaru şi Marius Iovi. Alexandru Ganea făcea parte din această patrulă, ca sanitar. Şi, pentru că nimic nu este întâmplător, locţiitorul comandantului de batalion era, în septembrie 2007, în Irak, lt. col. Augustin Pegulescu.

În studio, îl am ca invitat pe domnul colonel Anghelescu Nicolae, de la Statul Major General. Vă rog, pentru început, pe scurt, să-mi spuneţi cu se ocupă Direcţia dvs din Statul Major General.

Col. Anghelescu Nicolae: Am să încerc, în câteva cuvinte. Denumirea Direcţiei este Direcţia Calitatea Vieţii Personalului. A fost înfiinţată la jumătatea anului trecut prin reconfigurarea unor structuri preexistente. Direcţia are rolul de a coordona problematica din sfera socială, privind personalul care face parte sau a făcut parte din Armată. Mă refer la domenii, cum sunt salarizare, pensii, mediul de lucru, asistenţă medicală, egalitate de şanse şi alte asemenea componente ce ţin de dimensiunea socială a raporturilor de serviciu dintre armată şi personalul propriu. De asemenea, la asistenţă post-carieră a cadrelor militare în rezervă sau în retragere, inclusiv reconversia profesională în scopul reinserţiei în mediul civil, la asistenţa veteranilor, invalizilor şi şi văduvelor de război - domeniu în care suntem coordonatori la nivel naţional, şi, în fine, dar nu înseamnă că este ultimul grup în ordinea enumerării, grupul ţintă care face obiectul acestei emisiuni, respectiv veteranii, răniţii, invalizii din teatrele de operaţii şi urmaşii celor decedaţi. Direcţia are un rol preponderent de integrator, asigurând armonizarea necesară între entităţile implicate în procesul de asigurare a activităţilor specifice fiecărei dintre aceste categorii pe care le-am enumerat.

Realizator: Colegii din regia de emisie îmi confirmă că avem legătura cu lt.col. Augustin Pegulescu, comandantul Batalionului 32 Infanterie. Bună seara, domnule comandant.

Augustin Pegulescu: Bună seara, domnule Dobriţoiu. Daţi-mi voie să-l salut şi pe invitatul dvs - am onoarea să vă salut, domnule colonel - şi daţi-mi voie să spun că mă bucur să salut un camarad şi un prieten - mă refer la domnul Radu Dobriţoiu.

Realizator: Mă bucur să ne aflăm din nou împreună. Tot de la Timişoara, avem legătura cu caporalul Marius Iovi. Bună seara, domnule caporal!

Marius Iovi: Bună seara! Am onoarea să vă salut, domnule colonel, şi domnule Radu Dobriţoiu!

Realizator: Şi de la Braşov, de la Vânătorii de Munte, intrăm în legătură cu plutonierul major Alexandru Ganea. Bună seara, domnule subofiţer sanitar!

Alexandru Ganea: Bună seara. Vă salut domnule colonel şi pe dvs, Radu Dorbiţoiu!

Realizator: O să încerc, pentru început, să aflu, pe scurt, povestea celor trei eroi. Mai întâi, domnul comandant Augustin Pegulescu, cum aţi fost rănit în Afganistan?

Augustin Pegulescu: O misiune de patrulare, un dispozitiv exploziv improvizat, aflat în drumul transportorului în care ne aflam, şi inevitabilul s-a produs.

Realizator: Cât aţi pătimit după aceea?

Augustin Pegulescu: Dacă ar fi să o luăm după fişele de medicale, 322 de zile.

Realizator: Am înteles, enorm. Domnule plutonier major Ganea, vă rog pe dvs să rememoraţi atacul asupra patrulei din care făceaţi parte în acea zi de septembrie 2007, când v-aţi pus, scurt, între militarii răniţi, pe care i-aţi salvat, şi tranportorul blindat incendiat, în care exploda muniţia. Cum vă aduceţi aminte acea întâmplare?

Alexandru Ganea: În acea patrulă, eram sanitarul patrulei, cum spuneaţi şi dvs, şi eram chiar în spatele patrulei, în ultimul blindat. Şi, din spate, am văzut totul. Am fost primul care a trebuit să ies din tabul nostru. Văzând, în stânga, că tabul din faţa noastră arde, mi-am luat trusa, nu m-am mai gândit la nimic, decât să-i salvez pe aceşti camarazi ai mei, care urlau de durere. Am intrat în acel fum negru. Primul care l-am găsit a fost bunul meu prieten, Iovi, neştiind că la...

Realizator: Era rănit în cap.

Alexandru Ganea: Da, era lovit în cap şi, făcându-i manevre de resuscitare, neştiind că mă mai aşteaptă încă patru răniţi, după care am trecut pe la fiecare, acordându-le primul ajutor până la sosirea "Medevac"-ului.

Realizator: "Medevac" înseamnă evacuarea medicală americană, pentru cei care nu ştiu asta. Marius Iovi, ce vă amintiţi despre acel incident?

Marius Iovi: Vreau să vă spun că nu-mi amintesc foarte multe. Mi-am împrospătat memoria cu ajutorul colegilor, dar nu mi-aduc aminte foarte multe. Îmi aduc aminte că, din toată ziua, eram undeva jos în afara transportorului, întins pe burtă, îmi ridicam capul, am zis că nu văd şi atâta este tot ceea ce îmi aduc aminte din ziua respectivă.

Realizator: Din câte am înţeles, colegii au dorit să vă menajeze şi v-au spus că Ioan Grosaru murise în acel atac. Aţi aflat vestea asta abia în 2008, în martie.

Marius Iovi: Da, am aflat-o foarte târziu, pentru că eu, având o stare a sănătăţii foarte, foarte gravă, colegii şi familia, implicit, au decis că nu este momentul pentru a mă pune într-o situaţie neplăcută.

Realizator: Domnule caporal, dumneavoastră, cu aproximaţie, cam câte zile aţi petrecut prin spitale? Ştiu că aţi trecut prin trei-patru operaţii, dacă nu mă înşel.

Marius Iovi: Nu pot să vă spun exact câte zile, dar pot să vă spun că a fost un an şi trei luni în Germania, după care alte trei luni în Statele Unite pentru reabilitare. Am avut patru operaţii la cap, una la stomac şi grefă de piele pe mâini.

Realizator: Da, aţi pătimit foarte mult. Să le spunem ascultătorilor din această seară, că Marius Iovi a fost ajutat de Armată cu cât s-a putut, pentru moment, pentru că el are nevoie de mai mult sprijin şi lucrează acuma la redacţia militară de la Radio Timişoara, Radio Timişoara care este studio teritorial al Radio România, adică într-un fel suntem colegi. Mă îndrept acum către domnul colonel Anghelescu. Domnule colonel Anghelescu, ce face Statul Major General pentru aceşti eroi şi vă rog să-mi răspundeţi sincer şi să amintiţi şi ce nu reuşeşte să facă armata pentru eroii ei?

Nicolae Anghelescu: Aş începe, în virtutea sincerităţii de care aţi pomenit, aş începe cu o precizare la care ţin foarte mult, anume faptul că, în afara raporturilor formale, pe care le avem cu această categorie de personal, absolut specială pentru noi, cred că cel mai important lucru este că Ministerul Apărării Naţionale, începând cu ministrul, continuând cu şeful Statului Major General şi cu celelalte entităţi implicate pe toate nivelurile ierarhice, este extrem de preocupat de această categorie, la modul cel mai onest. Ministerul cultivă o relaţie de suflet, în primul rând, cu acest personal, care desfăşoară o activitate absolut specială pentru imaginea Armatei României şi a statului român.

Prioritatea numărul unu a fost de a crea cadrul legal şi instituţional, astfel încât să ne putem raporta la practicile şi /.../ armatele celorlalte state membre NATO, pe de-o parte şi, pe de altă parte, la cadrul legal naţional. Această abordare duală ne-a condus la elaborarea, în 2006, a Ordonanţei 82, care reglementează principalele drepturi ale militarilor în teatrele de operaţii şi, în mod deosebit, pe cele ale invalizilor şi ale urmaşilor celor decedaţi. Ordonanţa a fost îmbunătăţită în anul 2009 şi, în momentul de faţă, aş putea spune că avem acel cadru legal, instituţional şi procedural minimal, ba chiar aş spune chiar rezonabil, care să ne confere posibilitatea de a acţiona pentru a asigura drepturile ce se cuvin acestor militari şi nu numai militari, pentru că acolo sunt şi civili.

Fireşte că, oricât de mult am insista asupra îmbunătăţirii cadrului noramtiv, nu putem să asigurăm acoperirea, din acest punct de vedere, a tuturor elementelor de cazuistică cu care ne confruntăm. Peisajul este foarte diversificat. Nu putem să anticipăm absolut totul. Nu putem să avem proceduri standard pentru fiecare tip de acţiune cu care ne confruntăm, din momentul în care se produce un eveniment în teatrul de operaţii şi până în momentul în care militarul respectiv se întoarce teafăr în teatru sau este repatriat pentru a fi recuperat medical şi aşa mai departe.

Realizator: Invitaţi în această seară în studiou colonelul Anghelescu Nicolae, prin telefon locotenent-colonelul Augustin Pegulescu, plutonierul major Alexandru Ganea şi caporalul Marius Iovi, eroi ai României pe teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak, ei sunt eroii noştri, eroii istoriei recente. Şi vorbeaţi despre ce face Armata pentru veteranii săi, domnule colonel. Aş dori să-i întreb şi pe ceilalţi invitaţi, să-i rog şi pe cei trei eroi invitaţi în această seară, să răspundă, fără a comenta, pentru că sunt militari, dacă sunt mulţumiţi de ceea ce a făcut până acum Armata pentru ei. Domnule comandant Pegulescu.

Augustin Pegulescu: Ca să folosesc expresia domnului colonel, şi mă refer aici la onestitate, mi-aş permite să spun doar că este loc de mai bine.

Realizator: Domnule caporal Marius Iovi.

Marius Iovi: După cum bine a spus şi domnul locotentet-colonel Pegulescu, întotdeauna este loc şi de mai bine şi sperăm să fie mai bine.

Realizator: Domnule plutonier major Ganea.

Alexandru Ganea: După cum spuneau şi domnul colonel, şi domnul caporal, au dreptate: putea să fie şi mai bine, sperăm să fie cât mai bine.

Realizator: Domnule colonel Anghelescu, de exmplu în cazul lui Marius Iovi, şi nu numai al lui, dacă nu a devenit subofiţer pe filieră indirectă până la 30 de ani, la 40 de ani va fi trecut în rezervă cu gradul de caporal, fără niciun drept suplimentar. Domnule colonel Anghelescu, Marius Iovi şi-a sacrificat sănătatea şi a vărsat sânge pentru Armata, care, peste câţiva ani, îl va da afară. Ce va face Direcţia dumneavoastră pentru el?

Nicolae Anghelescu: Nu neapărat ce face Direcţia. Ce face Ministerul, în ansamblul său. Trebuie să vă spun că problematica soldaţilor şi /.../ voluntari, în general este una din temele centrale pe agenda de dezbatere a Ministerului Apărării Naţionale. Este foarte adevărat că constituie categoria de personal al Armatei cea mai numeroasă şi baza piramidei militare, baza ierarhiei militare. Este la fel de adevărat că trista realitate, anume faptul că trebuie să părăsească armata la 40 de ani, că o părăsesc fără a avea drept de pensie militară de serviciu...

Realizator: .... ăsta e cazul general al soldaţilor şi gradaţilor voluntari ...

Nicolae Anghelescu: ... e un caz general. E un caz general, este un caz care este... trebuie privit sistemic, este un caz care nu poate fi rezolvat, deşi Ministerul şi-ar dori foarte mult, din raţiuni care ţin de precaritatea bugetelor de pensii şi care ţin de o ecuaţie puţin mai complicată...

Realizator: ... dar în situaţia unor eroi? - pentru că Marius Iovi este, pentru mine, de exemplu, erou. Eu am fost acolo, ştiu numai prin câte a trecut, nu neapărat că s-a dus acolo, şi-a pus viaţa în cumpănă pentru ţară, pentru ţara lui. Pentru el nu se poate găsi ... - sunt şi alte cazuri, dar îl avem în această seară - pentru el, nu se poate face o excepţie? - pentru că a depăşit 30 de ani. Nu merită să fie dat afară din Armată la 40 de ani.

Nicolae Anghelescu: Marius Iovi, întâmplător îmi cunoaşte opinia personală, dar nu am venit aici ca să-mi exprim opinii personale. El a fost la mine chiar acum vreo trei luni, dacă nu mă înşel, şi chiar în biroul meu am discutat problema aceasta şi sunt absolut de acord că, având în vedere meritele deosebite, la faptul că s-au expus la un risc ridicat şi e o stare de fapt, n-avem cum s-o contestăm - faptul că au suferit aceste afecţiuni medicale, uneori irversibile, cum e şi cazul lui, şi faptul că sunt puţini ...

Realizator: ... trebuia să moară să ajungă sublocotenent? - Doamne fereşte, ca ... Nu. Iată, el încă ...

Nicolae Anghelescu: ... au avut şansa de a trăi. Dar, în fond, au fost în acelaşi ... au acţionat în situaţii şi împrejurări similare cu cei care au decedat, Dumnezeu să-i odihnească! Diferenţa a făcut-o hazardul, să spunem. Este foarte logic ca un invalid din teatrul de operaţii, aşa cum este Iovi, să fie tratat la o manieră derogatorie faţă de regula comună, şi am promovat un proiect, pe linia aceasta, conducerii Ministerului Apărării Naţionale. El se află în faza de consultări şi sunt convins că, cel puţin în cazul militarilor care sunt invalizi /..../ teatrelor de operaţii, se va face această excepţie. Nu pot să o afirm cu toată certitudinea, până când nu va ajunge la punctul terminus al demersului, dar am convingerea şi vă asigur că, atât personal, cât şi instituţional, cât voi putea voi sprijini acest demers. Este extrem de logic şi extrem de just.

Realizator: La fel, tot în sprijinul veteranilor din teatrele de operaţii, domnule colonel Anghelescu, în fruntea comandamentului logistic se află un adevărat comandant corect şi dedicat meseriei, este vorba de domnul general maior Cătălin Zisu. De câte ori aţi fost la dânsul pentru a-i aminti, de exemplu, că asigurarea de viaţă încheiată de Armată plăteşte doar pentru 90 de zile de spitalizare sau să-i semnalaţi personal probleme ce pot fi rezolvate cu ajutorul comandamentului logistic?

Nicolae Anghelescu: Nu cred că este extrem de relevant. Cu riscul de-a nu rezona cu dumneavoastră...

Realizator: Mai plastic, m-am exprimat ...

Nicolae Anghelescu: Nu cred că este extrem de relevant de câte ori am fost la dânsul. Am convingerea că dânsul cunoaşte acest fenomen. Nu dânsul, neapărat, ci instituţia pe care o conduce este extrem de preocupată de a îmbunătăţi relaţia cu societatea care asigură ...

Realizator: Se plătesc foarte mulţi bani, şi când e vorba de a-şi achita obligaţiile, asiguratorii dau din colţ în colţ şi foarte greu îşi achită obligaţiile. Deci, dacă omul şi-a pierdut acolo un picior, şi-a pierdut vederea, e foarte clară situaţia, ce mai aşteaptă ca să-i dea banii?

Nicolae Anghelescu: Ce pot să vă spun este că problema este cunoscută, că problema este în curs de derulare, că există tatonări şi nu numai tatonări, există o presiune creată de Ministerul Apărării Naţionale asupra firmei de asigurări, astfel încât să-şi îndeplinească sarcinile asumate în termenii contractului pe care l-a încheiat, şi, de asemenea, în măsura în care vor fi bani, s-ar putea să existe şi varianta unui pachet poate puţin mai scump, dar mai rezonabil, din perspectiva asigurării a tot ce trebuie pentru ca militarul, care are de suportat anumite costuri care trebuie acoperite din asigurare, să poată să o facă la maniera integrală.

Realizator: Pentru că, după, iată, aceşti oameni nu au nevoie de îngrijire specială?Trebuie să facă exerciţii medicale, trebuie să... Deci, sunt anumite cheltuieli pe care, în parte, trebuie să le suporte aceşti eroi. Şi pentru că am vorbit de ei, au şi ei dreptul să vorbească. Domnule colonel, domnule comandant Pegulescu, ce v-aţi dori dumneavoastră de la Armată în acest moment, nu în calitate de comandant al Batalionului 32, ci în calitate de erou veteran al misiunilor din Irak şi Afganistan?

Augustin Pegulescu: N-am fost niciodată, ştiu eu, genul care să ceară mai mult decât i se cuvine, şi nici de data asta n-o să vă spun că vreau ceva în mod special. Suficient este să ni se dea, aşa, cât merităm, dacă, eu ştiu, dacă... cred că expresia este corectă: să ni se dea cât merităm. Personal, dacă îmi daţi voie să continuu şi n-aş vrea să deviez de la subiectul dumneavoastră, aş vrea doar să mulţumesc pentru încrederea care mi s-a acordat de-a fi numit comandant al Batalionului 32 Infanterie.

Realizator: Da, şi este un lucru de lăudat pentru Statul Major General. Pentru prima dată în istoria postbelică a Armatei României un militat veteran al teatrelor de operaţii, un ofiţer - este cazul domnului Pegulescu - a fost numit, pe bună dreptate, şi foarte cinstit, la comanda unui batalion. Marius Iovi, foarte scurt, ce ţi-ai dori de la Armată?

Marius Iovi: Mi-aş dori, în primul rând, să se facă un cadru legislativ privind soldaţii gradaţi voluntari, pentru că, după cum s-a mai spus, suntem baza piramidei ...

Realizator: De aia mă gândeam ce îţi doreşti tu, pentru că este absolut diferit ceea ce ne dorim noi faţă de ce e. E greu să rezolvăm problema tuturor. Dacă ne uităm la aliaţii din NATO, nici ei nu aplică un model absolut diferit de al nostru. Deci, ce vă doriţi, domnule caporal?

Marius Iovi: Deci, eu îmi doresc, în primul rând, să ajung subofiţer - asta îmi doresc eu.

Realizator: Am înţeles. Repede până la Braşov. Domnule plutonier major Ganea, dumneavoastră ce vă doriţi de la Armată?

Alexandru Ganea: Eu, ca de obicei, ce să-mi doresc eu? Doresc celorlalţi să fie sănătoşi şi să dea Dumnezeu să mergem înainte.

Realizator: Că sunteţi plutonier sanitar, nemaipomenită urare. Domnule colonel, încă un minut aveţi la dispoziţie, dacă doriţi să adăugaţi ceva, după cei trei eroi.

Nicolae Anghelescu: Doresc să-i asigur, în primul rând, pe cei trei eroi ca, de altfel, pe toţi cei care mai sunt în situaţia lor, mă refer la toţi cei 63 de militari care au fost răniţi şi nu numai, la toţi cei care se află în teatrele de operaţii sau care urmează să plece în teatre de operaţie, vreau să-i asigur de faptul că noi chiar încercăm să ne comportăm ca nişte camarazi, că nu facem diferenţa între, eu ştiu, pe criteriul gradului între /.../ sau a domeniului de activitate, pentru cei care lucrează în zona de reglementări, cei care merg în teatrele de operaţii ş.a.m.d. Ei sunt exponenţii noştri, sunt cei care arată că Armata Română poate să fie un actor extrem de implicat şi extrem de performant, alături de aliaţii care au tradiţie în acţiuni în teatrele de operaţii. Prin urmare, îi asigur că realizăm cât le suntem de datori, că ne străduim să fim creativi, să acoperim, prin mijloace complementare, şi acele lacune pe care nu le-a acoperit legea, că încercăm şi au văzut poate, că transpare din toate gesturile noastre, bănuiesc, faptul că ţinem la ei şi faptul că-i invităm la evenimentele importante - că s-au ridicat nişte monumente în incinta Ministerului, la Predeal, de curând, că am înfiinţat o asociaţie "Camarazii" pentru acţiuni caritabile, care sunt dedicate în mod prioritar acestui grup-ţintă ş.a.m.d. Doresc să-i asigur că suntem focalizaţi pe ei şi să aibă încredere şi puţină răbdare, fiindcă toate se vor rezolva.

Realizator: "Euroatlantica" la final. Vă reamintim că ediţia din această seară a fost dedicată celor care au avut o contribuţie esenţială la integrarea României în NATO şi, de ce nu, la decizia luată de aliaţii noştri americani cu scutul antirachetă, celor care au întărit Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, eroii din umbră, eroii, de multe ori, parcă uitaţi chiar de Ministerul Apărării.