Un prânz de weekend cu Marlene Dietrich
O carte, fie ea şi biografia în cheie gastronomică a unei vedete de cinema, ne poate oricând da o idee despre ce să mai gătim.
Articol de Anca Șurian Caproş, 08 Mai 2016, 12:33
Astăzi e ceva normal ca un mare bucătar, dacă a avut norocul să fie gazdă a unei emisiuni culinare, să devină la fel de cunoscut precum actorii de cinema.
Mai mult, divele de la Hollywood nu se dau în lături să pozeze în bucătărese excelente, când nu scot chiar cărţi de bucate precum Gwyneth Paltrow care a recidivat anul acesta cu încă o carte de bucate uşor de gătit care să devină o alternativă sănătoasă la semipreparate.
Pe divele de altădată cu greu ni le putem închipui însă cu şorţ, trebăluind prin bucătărie. Deşi dacă o carte ne pune imaginaţia la contribuţie putem găti în stilul lor, chiar dacă pe Marlene Dietrich nu ne-o închipuim neapărat cu şorţ, la tigaie.
O imagine de pe Wikipedia ne dovedeşte însă că în vremea războiului nu s-a dat în lături de a le servi soldaţilor o masă caldă împreună cu Rita Hayworth.
Foto: Marlene Dietrich şi Rita Hayworth, 1942. Sursa: Wikipedia.
Aşa că „îngerul albastru” de pe ecran era un înger şi la cantină, şi în bucătărie, gătind celor dragi reţete dintre cele mai sofisticate. Iar o recentă carte citată pe site-ul publicaţiei Le Figaro, numită „La cină cu Marlene”, dezvăluie că nu numai cea de-a şaptea artă a slujit-o diva cu succes, ci şi arta culinară. Şi ajunsă la Hollywood, nu vrea să o îmbogăţească doar pe prima, considerând că deşertul gastronomic de peste Ocean, populat doar de „hamburgerii cu gust oribil” trebuie animat de oaze de sofisticată bucătărie continentală.
Aşa ca invitaţilor la cină le propune nu hamburger, ci „cordon bleu”, numit aşa pentru că era preparatul demn doar de un maestru decorat simbolic de „un cordon bleu”. Pronunţia şi pe alocuri chiar scrierea „gordon bleu” de birt autohton sunt deci doar un accident ce trebuie evitat.
E adevărat că, dacă ne luăm după nutriţionişti, şi reţeta în sine ar trebui evitată, dar, de dragul artei cinematografice şi în cinstea uneia dintre reprezentantele ei legendare, din când în când, la câte un prânz de week-end puteţi să scoateţi ciocanul de şniţele… la bătaie. Căci pe el trebuie să se fi bazat şi madame Dietrich pentru a aduce nişte bucăţi de piept de pui la o grosime de doar câţiva milimetri. Vedetele bucătăriei din zilele noastre ne recomandă chiar să punem carnea într-o pungă şi apoi să o batem, ca să nu sufere daune prea mari.
Să detaliez însă şi ingredientele. Pentru patru porţii aţi avea nevoie de:
8 bucăţi piept de pui
felii subţiri de şuncă, jambon, prosciutto
bucăţele de caşcaval şi/sau ceva brânzeturi cu mucegai
8 felii subţiri de dovlecei
2, 3 ouă
făină şi pesmet pentru crustă
ulei pentru prăjit
După ce aţi sărat şi piperat carnea, combinaţi toate ingredientele în "pacheţele" pe care le tăvăliţi mai întâi prin făină, le îmbăiaţi apoi în ou şi le îmbrăcaţi la final în pesmet. De prăjit, le prăjiţi bineînţeles într-o cantitate generoasă de ulei bine încins.
Iar când le veţi mânca alături de o salată şi poate şi nişte cartofi pentru a cinsti originea germană a celei ce ne-a dat ideea, veţi observa că nu numai numele, dar nici gustul nu prea ar avea nimic de-a face cu ce vând unii pe post de „gordon bleu”.