Duffy Duck este vocea TVR

Dintotdeauna am fost fascinantă de acest personaj Warner Bross, care le dă senzaţia copiilor şi tuturor celor care-l urmăresc că în viaţă există mereu câte o ieşire cu zâmbetul pe buze – sau, mă rog cu zâmbetul pe cioc - dintr-un impas... De altfel, raţa ingrată, foarte sinceră cu sine, în esenţă, este şi cea care îşi invaţă telespectatorii cum să întorci totul în favoarea ta...

Ei bine, Marius Săvescu este omul din spatele acestui personaj... Un om obişnuit, cu familia lui, grijile şi probleme lui, cu pasiunile şi plăcerile personale... dar şi cu o sensibilitate aparte...

Am încercat mai bine de o lună să găsim puţin timp în care amândoi să fim disponibili, întrucât programul său este foarte încărcat de regulă... Ziua îi începe undeva pe la ora 10, cu prima înregistrare şi se încheie pe la ora 18, când se dedică întru totul fiicei sale, Ana Maria, de doar doi ani şi trei luni.

Audio: Duffy Duck este vocea TVR.

De curând pe lista responsabilităţilor pentru o singură zi i s-a adăugat şi aceea de a fi „vocea TVR”... Marius Săvescu este de altfel unul dintre cei mai prolifici oameni din breasla sa. Dublează pentru marile ecrane personaje din desene animate – uneori mai multe într-un singur episod – şi în sfârşit este vocea din spatele mai multor reclame, inclusiv celebrul „teleshopping” ...

„Nu am vrut niciodată să intru în televiziune ca moderator, deşi mi s-a propus de multe ori. Eu ştiu că mi-am găsit locul. Sunt printre puţinii care şi-au găsit locul. Am clădit casa asta atât de greu în timp, cărămidă cu cărămidă şi acum să plec să fac altceva, să o iau de la capăt într-o garsonieră, nu văd de ce... cu atât mai mult cu cât îmi place foarte mult ceea ce fac, pentru că mă întrebuinţează ca actor... Și în plus nu sunt omul care să apar pe sticlă... Îmi place mai mult ceea ce fac!”

O meserie cu mult mai puţin bănoasă decât s-ar putea crede

Marius Săvescu nu este singurul actor care spune că lumea aceasta a dublajelor pentru desenele animate nu este una profitabilă. Ceea ce îl ţine însă în domeniu este marea pasiune pentru copilărie şi copii.
O replică, de exemplu, a unui personaj de desene animate este plătită de producătorul de peste Ocean cu 80 de eurocenţi, indiferent dacă este este alcătuită dintr-o singură onomatopee sau are o pagină A4.
Între timp, pentru a-şi putea susţine financiar familia, fetiţa dar şi propria pasiune, se ocupă şi de publicitate, de unde vin bani – după cum el însuşi susţine – mai decenţi, adică de vreo 30 de ori mai mulţi...
„Când trebuie să refuz ceva, mi se rupe inima, pentru că ştiu că rolul pe care-l va face un alt actor în locul meu, nu o va face neapărat pentru că eu nu sunt bun, ci pentru că el a negociat cu producătorul cu 5 euro mai puţin... Dar nu mai fac rabaturi acum. Am făcut toată tinereţea, pentru ca azi să pot să îmi permit să am o părere despre cât valorează munca mea. Oricum, dacă e nevoie, eu dau cui îmi cere şi ce îmi cere din ce-i al meu, de fiecare dată, pentru că sunt convins că eu îl pot face oricând... Dumnezeu mă iubeşte!”

Pe cartea lui de vizită ar putea să scrie Duffy Duck

În anul 1996, a dat probe pentru personajele de la Warner Bross şi a obţinut dreptul de a dubla 7 din 10- printre care Duffy Duck, Sylvester Motanul, Sam, Povestitorul - înscriindu-se în ultima zi, cu o oră înainte de a se închide studio-ul, din vreo 400 de actori din România şi vreo câteva mii din Europa.

„M-am speriat şi eu iniţial, cu toate că dublam desene animate de doi ani şi am devenit vocea Duffy Duck în România din 1996 până astăzi. Se lucrează destul de puţin pe Duffy anual vorbind, dar este un personaj care în patru ore de dublaj mă oboseşte cât aş înregistra cam trei zile. Pe Duffy l-a iubit şi îl iubesc în continuare. Când înregistrez Duffy transpir două kilograme pe înregistrare. Sunt fleaşcă, mă dezbrac până la piele!... Îmi place; îl reiau până iese aşa ca el... Cred că o oră de înregistrare înseamnă cel puţin o zi de filmare la un film greu... Este incredibil de obositot!... El vorbeşte cu o viteză pe cuvânt mult mai mare decât multe personaje. Are treceri de stări la secundă, deci într-un minut el are 5-6 stări pe care trebuie să le fac la prima vedere, dar mă simt împlinit.”

Marius Săvescu spune că de regulă tot ce înregistrează este la prima vedere. Nu-i place să analizeze prea mult personajul, pentru că se teme „să nu-l piardă”. Este convins că tot ce dă atunci, din prima, este adevăratul personaj. Crede că este printre puţinii care au o astfel de modalitate de lucru şi mărturiseşte că citind prea mult un text îl învaţă pe de rost şi îl poate mecaniza... ori, ceea ce face el se bazează foarte mult pe emoţie, sensibilitate şi trăire.

Ca un detaliu tehnic, Marius Săvescu poate înregistra – după propriile-i cuvinte – la prima vedere, cu lectură la prima vedere, imagine la prima vedere şi minimum de greşeli; mai exact, o greşeală la maximum patru pagini, cu 0,2 – 0,5 frame-uri între replici.

„Pur şi simplu, mi s-a întâmplat de multe ori să dau gagg-ul pe care-l făcea Duffy sau orice alt personaj greu de desene animate, înaintea personajului, deci am ghicit ce vrea să facă el înainte să îl văd, inclusiv replica... ceea ce e o chestie care nu ştiu de unde vine!”
Râde când recunoaşte că i s-a întâmplat de mai multe ori să se surprindă gândind sau vorbind ca Duffy Duck fără să fie Duffy Duck . Îşi aminteşte că au existat momente în care i s-a părut că interpretarea pe care i-a dat-o la una sau alta dintre înregistrările făcute nu reflectă adevărata personalitate a personajului şi atunci le relua pe stradă în încercarea de a găsi cea mai bună variantă. Inevitabil, oamenii se întorceau spre el şi mai ales copiii...

Preferă personajele colorate

Marius Săvescu preferă să împrumute vocea sa pentru o eternitate şi mai mult personajelor „colorate” şi foarte dificile. Primele astfel de înregistrări le-a făcut în 1994 tot cu personaje de acest tip. A fost pe rând Robo- gândăcelul – un gândăcel isteric – sau Is no Good - tot după tipologia istericului, căruia i se întâmplau toate numai lui.

Mai târziu, s-a identificat cu Sid, personajul obişnuit să nu facă nimic din Epoca de Gheaţă 3 şi 4, la fel de dificil, care avea foarte multe onomatopee, un leneş a cărui emisie pornea de undeva din corzile vocale.

În foarte multe dintre filmele de desene animate pentru care a făcut înregistrări spune că a avut mai multe roluri simultan. El însuşi susţine că poate trece de la o voce la alta fără pregătiri suplimentare.

Oamenii care-l cunosc apreciază cu multă admiraţie că ar fi un geniu în materie, întrucât se duce în faţa microfonului, într-o cabină de 2 metri pe 2 metri, cu o foaie A4 pe care se află replicile a până la 8 personaje, pe care „le dă” una după alta ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic special în momentele acelea.

Marius Săvescu mărturiseşte însă, că întregul proces i se pare destul de ilar şi îl compară cu activitatea de la firma sa, unde trebuie să supună aprobării într-un consiliu de administraţie, alcătuit numai din el, o propunere proprie de „investiţie”.

„Ei, aşa este şi cu desenele animate. E destul de ciudat să-mi dau replica tot mie... pentru că mă aud tot pe mine în căşti...”

Dar aceasta nu l-a împiedicat să înregistreze mai multe audio-book-uri pentru copii şi să dea voce câtorva documentare tot pentru acelaşi public.

„Fug, în general de noile desene animate... Sunt chemat la tot felul de probe, personaje foarte ciudate... Nu mă duc, pentru că aş ajunge să îmi fac meseria.. aşa pentru a câştiga ceva şi pentru a face exerciţiu pe voce. Mie îmi plac personajele originale. Nu pot să accept să dublez un personaj dintr-un film violent. Bineh, s-a spus că şi Tom şi Jerry este o animaţie violentă, dar nu-i aşa şi personajele de acolo sunt foarte inteligente.”

Un copil mare de 42 de ani care iubeşte foarte mult copiii

Marius Săvescu are 42 de ani şi recunoaşte că în suflet a rămas acelaşi copil care se plimba şi alerga prin pădurea din apropierea casei bunicilor săi. Atunci este şi momentul în care crede că şi-a descoperit valenţa aceasta de a interpreta personaje... diferite personaje...

Viaţa l-a dus, însă, pe un drum puţin cam sinuos către ceea ce face acum. A terminat liceul de aviaţie şi a intrat la facultatea de teatru cu un an înaintea oricărui tânăr. La 18 ani era deja cursant , pentru ca după terminarea studiilor să nu devină un actor pe scenele teatrelor din ţară, ci o voce...

Este convins că altceva nici nu ar vrea să facă.. Şi-a însuşit rolul acesta cu maximă responsabilitate. Îmi povesteşte că în urmă cu trei ani după 1 decembrie a răcit foarte rău şi nu a mai putut să pună voce pe înregistrări o perioadă.

„Atunci, stăteam în pat şi mă uitam la desenele animate pe care eu le dublasem şi plângeam. Mi-era teamă că nu voi mai putea niciodată să înregistrez şi-atunci era ca şi cum aş fi murit. Mia-r plăcea foarte mult să pun vocea până în clipa în care voi muri.... Parcă actorul care l-a făcut prima dată pe Duffy a făcut înregistrări până foarte bătrân. Aşa aş vrea să fac şi eu şi aş faceo cu aceeaşi dedicaţie şi pasiune şi la 70 de ani ca şi la 20 sau 30.”

Fetiţa lui este cadoul cel mai de preţ al vieţii, dar şi examenul cel mai dificil ...

Marius Săvescu are acasă o fetiţă de 2 ani şi trei luni – Ana Maria. Mărturiseşte că a aşteptat-o să apară mai bine de 17 ani, dar din ziua în care ea s-a născut, are o singură amintire...

„În ziua în care s-a născut Ana Maria mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva... Ceva s-a modificat în structura mea! M-am speriat... Iniţial nu ştiam cum să reacţionez ... Ce-i asta? ... E a mea, nu-i a mea... Ce fac cu ea?... Cui? Mi-o dă mie?Şi eu ce fac cu ea mai departe... Şi soţia mea... unde o punem?... Şi de ce plânge?... Şi dacă trebuie să o fac să râdă... Nu ştiam s-o fac să râdă!... Incredibil!... Făceam tot felul de voci şi ea nu avea nici o reacţie... Şi mi-am dat seama că trebuie să mă adaptez, readaptez!”...

Acum, însă, balanţa pare să încline mai mult în favoarea … echipei … adverse …
„După 7-8 ore pe zi de înregistrări, alergătură, maşină, studio-uri, mă duc acasă şi Ana Maria mă ia de bun... zice... ce faci, tati?... Hai să ne jucăm!... Ascunde-te! Fă! Dă-te pe spate!...Fă un câine!... Fă elicopterul!... Fă roboţelul! Mergem afară! Ne plimbăm!... Uite floricica... până la 9!”...

Ascultaţi şi în format audio un interviu cu Marius Săvescu, despre copilăria asumată ca cea mai frumoasă perioadă din viaţă căreia îi închidem uşa la maturitate în loc să o lăsăm măcar între-deschisă pentru ca din când în când „să ne hrănească luminiţa ei”... după cum spune chiar el.