Atracţii europene: Londra şi Parisul în vremea lui Napoleon III
Napoleon al III-lea a locuit succesiv în Elveţia, Germania, Italia şi în Anglia şi este arhitectul remodelării şi modernizării capitalei Franţei, aşa cum o ştim astăzi.
25 Ianuarie 2015, 08:54
Pentru ca sâmbătă a fost 24 ianuarie, vă propun un periplu în Europa lui Napoleon al III-lea, omul fascinant care a creat şi condus al doilea imperiu francez, iniţiatorul politicii naţionalităţilor.
Trei state-naţiuni s-au construit în epoca sa, în urma unor procese de unificare: Italia, Germania şi România, ţara noastră fiind reuşita absolută înregistrată în politica europeană a lui Napoleon al III-lea, fapt pentru care istoricii îl numesc “naşul noii Românii!.
Napoleon al III-lea, a fost nepotul împratului Napoleon I.
Tatăl său, Louis Bonaparte, era frate cu împăratul şi s-a căsătorit cu fiica din primul mariaj al lui Josephine de Beauharnais, devenită ulterior soția lui Napoleon.
Toţii membri familiei Bonaparte au fost exilaţi după înfrăngerea şi deportarea lui Napoleon I, iar viitorul împărat Napoleon al III-lea a locuit succesiv în Elveţia, Germania, Italia şi în Anglia.
Perioada londoneză se spune că l-a inspiat şi influenţat, atât prin aspectele urbane cât şi sociale, în remodelarea şi modernizarea capitalei Franţei, pentru că Parisul, aşa cum îl admirăm noi astăzi, este proiectul pus în operă de Napoleon al III-lea.
Viitorul împărat a locuit înainte de 1848, în epoca victoriană, într-o Londră socotită atunci, oraş model al lumii vestice, pentru modernitatea sa.
Audio: Atracţii turistice