Valorile democrației europene: UE și Sahara Occidentală

SPANIA ȘI COASTA AFRICANĂ

Spania avea o flotă de pescuit mai mare decât toate flotele țărilor UE luate împreună. Treptat-treptat a fost nevoită să mai reducă din numărul vaselor sale de pescuit, ceea ce însemna, de fapt, reducerea locurilor de muncă din acest important sector al economiei sale.

Cu toată această redimensionare, vasele spaniole de pescuit sunt prezente și acum, în număr considerabil, în mările și oceanele lumii, mai ales în Atlantic și, în mod deosebit, pe coasta africană, aproape de Insulele Canare, în dreptul coastelor marocane, saharaui și mauritane.

Aici sunt locuri foarte bune de pescuit, „caladeros”, cum le spun spaniolii, bogate în pește.

Marocul a fost țara care a reacționat cel mai puternic la această prezență spaniolă în dreptul coastelor sale oceanice. Obișnuia să aresteze vase de pescuit în apele internaționale și să ceară mari sume de bani pentru a le elibera. Era o formă de a profita de resursele existente în zona economică extinsă, dincolo de apele sale jurisdicționale.

Problema a fost reglementată între UE și Maroc, prin acorduri avantajoase pentru ambele părți: locuri de muncă și pentru marocani pe vasele spaniole de pescuit, dar, mai ales, plata unei sume anuale – către Maroc - aproximativ 40 de milioane de euro, în schimbul exploatării raționale a acestor resurse piscicole. Toată lumea părea să fie mulțumită.

Sahara Occidentală

UNDE ESTE NEDREPTATEA?

Ani buni, lucrurile au mers așa.
Dar iată că acum, belgianul Melchior Wathelet, Avocatul General al Curții de Justiție a Uniunii Europene semnalează că ultimul acord semnat de UE cu Marocul în acest domeniu (în 2013), care va expira în luna septembrie a acestui an, nu este valabil!

De ce?

Simplu! Vasele UE pescuiesc mai mult în dreptul coastelor Saharei Occidentale - aproximativ 91,5 % din captură - deci nu în zona extinsă a apelor jurisdicționale marocane. Prin urmare, banii – cei 40 de milioane de euro plătiți anual – s-ar cuveni, de drept, poporului saharaui !

Ori, Marocul nu recunoaște independența Saharei Occidentale, teritoriu pe care l-a invadat în 1975 prin faimosul, la vremea aceea, Marș Verde, teritoriu pe care Spania îl lăsa de izbeliște.

Spania „decoloniza” Sahara spaniolă, necreând acolo nici măcar structuri statale incipiente, cum ar fi fost normal, iar Marocul, dar și Mauritania, s-au grăbit să „umple vidul politic” lăsat prin plecarea spaniolilor.

Marșul Verde, idee atribuită regelui Hassan al II-lea al Marocului, a uimit cancelariile și diplomația internațională prin ingeniozitatea lui – ocupi un teritoriu... invadându-l cu o mulțime de oameni pașnici, neînarmați: dacă ești întâmpinat cu rezistență armată, poți să-i acuzi pe cei invadați de genocid !

Totuși, pe căi diferite de ruta pe care s-a desfășurat Marșul Verde (la care au participat 300.000 de marocani), au venit și trupe ale armatelor marocane și mauritane.

CURTEA EUROPEANĂ DE JUSTIȚIE RESPECTĂ RECOMANDĂRILE AVOCAȚILOR SĂI

În concluziile sale, Melchior Wathelet semnalează că, semnând acordul în domeniul pescuitului, în 2013 „UE nu și-a onorat obligația de a respecta dreptul poporului din Sahara Occidentală la autodeterminare și nici obligația de a nu recunoaște o situație ilegală rezultată din încălcarea acestui drept.”

„Acordul de pescuit, precum și actele prin care a fost aprobat și aplicat sunt incompatibile cu prevederile Tratatelor care obligă Uniunea ca, în acțiunea ei externă, să protejeze drepturile omului și să respecte cu strictețe Dreptul Internațional”- amintește Wathelet.

„Sahara Occidentală a fost întegrată în Regatul Marocului prin anexare, fără ca poporul din acest teritoriu să-și exprime liber voința. Ori, de vreme ce acordul de pescuit a fost dobândit de Maroc pe baza integrării unilaterale a Saharei Occidentale în teritoriul său și a afirmației că acesta i-ar aparține, poporul saharaui nu a dispus în mod liber de resursele sale naturale, la care obligă dreptul la liberă determinare” – arată Melchior Wathelet.

Melchior Wathelet

REACȚIA MAROCULUI

Marocul spune că UE trimite semnale contradictorii și de neînțeles; avocatul general ar fi „căzut în scandaloase interpretări politice” pentru a formula asemenea concluzii, iar decizia nu ar avea caracter obligatoriu.

E NEVOIE DE GARANȚII

„Cele 40 de milioane de euro plătite anual ar trebui să fie exclusiv în beneficiul poporului din Sahara Occidentală”- adaugă Melchior Wathelet, și insistă că acordul semnat de UE „nu conține garanțiile juridice necesare pentru ca acest lucru să se aplice efectiv în practică”.

CUM S-A AJUNS LA ACEASTĂ REVIZUIRE

Problema a pus-o o organizație britanică, Western Sahara Campaign (WSC), care apără recunoașterea dreptului la liberă determinare a poporului saharaui. La sesizarea acestei organizații, Înalta Curte de Justiție (High Court of Justice) a Marii Britanii a adresat Curții Europene de Justiție o Petiție Prejudicială, iar Melchior Wathelet a fost avocatul general însărcinat să analizeze și să prezinte concluziile sale în legătură cu această Petiție Prejudicială.

Concret, Curtea Britanică întreabă Curtea Europeană dacă asociații ca WSC au dreptul de a pune la îndoială acte în care UE nu respectă Dreptul Internațional, precum și dacă acordul de pescuit este valabil în conformitate cu legislația comunitară.

Ori, Melchior Wathelet recomandă Curții Europene să răspundă că ea are competența de a se pronunța dacă acordurile internaționale încheiate de Uniunea Europeană sunt sau nu legale, iar organizații ca Western Sahara Campaign au capacitatea de a pune la îndoială acorduri ca cel semnat cu Marocul, în domeniul pescuitului.

Acum, Uniunea Europeană așteaptă decizia Curții Europene pentru a începe negocierile pentru a reînnoi actualul acord, care expiră în luna septembrie a acestui an, sau un acord diferit.

Melchior Wathelet