Semnul Labirintului III - Labirintul teologilor

Dublul și străvechiul semn al labirintului (crucea unită cu spirala), întâlnit în toate culturile străvechi ale lumii (din cele două Americi până în Japonia și din Orientul Apropiat până pe coastele Scandinaviei și ale Irlandei), s-a mutat de pe pietre și stânci, din peșteri și hypogee, de pe tăblițe și monede și, mai ales, de pe mozaicurile vilelor romane…

… în enciclopedii, cărți bisericești și pe pardoselile bisericilor și catedralelor medievale... … unde l-au adus călugării miniaturiști și Templarii (constructorii de catedrale).

Ce au văzut ei în acest misterios semn ? Eikon-ul Inițierilor și al Căii.


I. DE LA URBS TROIAE LA URBS JERICHO

Casa Minotaurului sau labirintul cretan, a devenit în lumea britanică romanizată din antichitatea târzie Troy-town adică Cetatea Troiei, pe latinește, Urbs Troiae.

Caerdroia, în galeză, însemna Cetatea cu turnuri, de la caer, „fort, cetate”, şi troeau, pluralul lui tro, turn. Dar a ajuns să însemne Cetatea Troiei de la confuzia dintre „troeau”, turnuri şi „Troea”, Troia. Păstorii galezi desenau în iarbă şi pe vârfurile colinelor această Caerdroia care, spuneau ei, le amintea de… Troia natală. O veche legendă din Țara Galilor povesteşte că un urmaş al lui Eneas, singurul războinic troian care a reuşit să fugă din Troia devastată, pe numele lui Prydain, a ajuns, în fruntea unor prizonieri de război fugiţi din Grecia, pe coastele Angliei, unde a întemeiat „Noua Troie” adică: Caerdroia.

În Evul Mediu, Urbs Troiae deja nu mai era Troia lui Priam sau a lui Hector, ci … Labirintul Troiei.
Iar undeva, într-o mănăstire, călugării au decis că Labirintul nu putea fi Troia, ci Ierihonul și așa, în manuscrisele mănăstirești medievale, Urbs Troiae a devenit Urbs Jericho, Cetatea Ierihonului.

„URBS JERICHO”, așa citim lângă labirintul de mai sus, din anul 822, cel mai vechi labirint descoperit până acum într-un manuscris.
Iar mănăstirea în care Urbs Troiae a devenit Urbs Jericho se afla în Abruzzi, Italia.
Manuscrisul din Abruzzi era un manual pentru uzul monahilor, cu cronologii, calcule și gramatică.

Care e ideea acestui labirint ? Poate mersul lumii și cheia… timpului: textul de sub el conține date calendaristice.
De altfel, în mai multe manuscrise europene medievale labirintul ilustrează și calculul datei Paștelui.

De ce Cetatea Ierihonului ?

Lumea Evului Mediu era o lume a Bibliei și a mântuirii, iar Ierihonul era cel mai potrivit simbol:

1. Pe acolo au intrat în Canaan, Pământul Făgăduinței, evreii ce rătăciseră timp de 40 de ani în pustiul Sinaiului și tot pe acolo au ieșit din… rătăcire.

2. La intrarea în Ierihon, Iisus Hristos l-a mântuit pe Zaheu vameșul și l-a scos din rătăcirea unei vieți… păcătoase:
… Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut – spune Luca la sfârșitul povestirii despre Zaheu.

Episodul este descris astfel de Luca, în cap. 19: Şi intrând, trecea prin Ierihon. Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut/ (1-10).

Labirintul-Cetate a Ierihonului: intrarea lui Iisus Hristos în Ierihon și mântuirea lui Zaheu, miniatură dintr-un manuscris armenesc

Acest labirint din spatele lui Iisus Hristos - imaginea simbolică a Ierihonului – însemna pentru miniaturiști sfârșitul rătăcirii pentru cei ca Zaheu și intrarea lor pe Calea cea Bună/ drumul cel drept, dar și în împărăția lui Dumnezeu, văzută ca o cetate.

Nu întâmplător casele sunt desenate la intrare.
Mesajul ? Pocăința și aflarea dreptei-credințe sunt poarta de intrare în cetatea lui Dumnezeu.

Să nu uităm că miniaturiștii erau maeștri în erminia/interpretarea Bibliei.


Labirintul Ierihonului în Bibliile ilustrate evreiești

Chiar și miniaturiștii evrei au împrumutat semnul labirintului, în ciuda faptului că labirintul nu e un motiv cultual în iudaism și în ciuda tabuului imaginilor, propriu iudaismului.

Labirintul a ajuns în Bibliile ilustrate evreiești (cele mai multe datând din secolele XIII-XV) ca imagine a Cetății Ierihonului. Este un labirint de tip cretan circular, cu șapte spire - și e binecunoscut simbolismului cifrei șapte în Orientul Apropiat.

Ce însemna pentru comentatorii evrei ai Bibliei Labirintul Ierihonului ?

În primul rând, intrarea poporului ales în Canaan, Pământul Făgăduinței, descrisă în Cartea lui Ioșua (cap. 2) dar și intrarea, introducerea,inițierea, pătrunderea în tainele dumnezeiești, ca urmare a călăuzirii divine.

Labirintul Ierihonului era pentru ei o imagine alegorică a Ierihonului biblic:

1. poarta de intrare în Țara Sfântă și sfârșitul… rătăcirilor, al umblării pe căile întortocheate ale penitenței, fiindcă se îndoiseră de buna-credință a lui Dumnezeu …

2. poarta de intrare în Biblie (Tanah), în înțelesurile ei și, totodată, calea cea dreaptă spre înțelegerea și interpretarea corectă a textului sfânt… și…

3. pelerinajul, călătoria binecuvântată în textul Scripturii, pelerinaj ce-l putea înlocui pe cel la Ierusalim și la Templul din Ierusalim, care nu mai existau de mai bine de 1000 de ani.

Cât despre cele șapte spire, ele simbolizează cele șapte ziduri ale Ierihonului și cele șapte înconjururi ale cetății, descrise în cap. 6 din Cartea lui Ioșua:

Ierihonul însă era încuiat şi întărit de frica fiilor lui Israel; nimeni nu intra în el şi nimeni nu ieşea.
Atunci a zis Domnul către Iosua: "Iată, Eu voi da în mâinile tale Ierihonul, pe regii lui şi pe puternicii lui. Duceţi-vă împrejurul cetăţii toţi cei buni de război şi înconjuraţi cetatea câteodată pe zi.
Aceasta să o faceţi şase zile. Şapte preoţi să poarte înaintea chivotului şapte trâmbiţe din corn de berbec, iar în ziua a şaptea să ocoliţi cetatea de şapte ori şi preoţii să trâmbiţeze din trâmbiţe.
Când vor suna din trâmbiţa de corn de berbec şi când veţi auzi sunetul de trâmbiţă, atunci tot poporul să strige cu glas tare deodată, şi când vor striga ei zidurile cetăţii se vor prăbuşi.

Atunci tot poporul să năvălească în cetate, plecând fiecare din partea unde se află". (…)
În ziua a şaptea s-au sculat de dimineaţă, în revărsatul zorilor şi au mers tot aşa împrejurul cetăţii de şapte ori; numai în această zi au înconjurat cetatea de şapte ori.
Iar când au sunat preoţii a şaptea oară din trâmbiţe, Iosua a zis către fiii lui Israel:

"Strigaţi, că v-a dat Domnul cetatea! Cetatea va fi sub blestem şi tot ce este în ea e al Domnului puterilor; numai Rahab desfrânata să rămână vie, ea şi tot cel ce va fi în casa ei, pentru că ea a ascuns iscoadele pe care le-am trimis noi. (…)

Atunci au trâmbiţat preoţii din trâmbiţe. Şi cum a auzit poporul glasul de trâmbiţă, a strigat tot poporul împreună cu glas tare şi puternic şi s-au prăbuşit toate zidurile împrejurul cetăţii până în temelie şi a intrat tot poporul în cetate, fiecare din partea unde era, şi au luat cetatea. Şi au dat junghierii tot ce era în cetate: bărbaţi şi femei şi tineri şi bătrâni şi boi şi oi şi asini, tot au trecut prin ascuţişul sabiei.

Reproducerea de mai jos este o pagină din Biblia Xanten din anul 1294.
Se distinge casa (cu trei turnuri) a lui Rahab, salvatoarea poporului lui Israel.

Ierihonul și casa lui Rahab, The New York Public Library, Spencer Collection

Biblia Xanten este cea mai veche Biblie ebraică cunoscută cu inluminuri.
A fost copiată de caligraful Joseph ben Kalonymus/Joseph fiul lui Kalonymus (Cel cu Nume Bun, Șem Tov în ebraică) din Xanten, Germania.

Iar următoarea pagină este din Biblia Farhi:

Cetatea Ierihonului

Biblia Farhi este o Biblie ebraică cu miniaturi, însoțită de alte câteva texte, dintre care, cel mai mare este un dicționar ebraic-catalan.
Autorul ei, Elisha ben Abraham ben Benviste ben Elisha Cresques, a copiat-o între anii 1366-1382.
A fost descoperită în 1966 în Seassoon collection din Letchworth, Anglia (Ms. 368) și actualmente se află la Ierusalim.

La fel de interesante sunt și alte două Labirinturi-Ierihon ce ilustrează cap. 6 din Cartea lui Ioșua:

1. în Sefer Zikkaron bi-Yerushalayim (Amintirea Ierusalimului), publicată în Constan-tinopol/ Istanbul în anul 1743.

Sub Labirintul care apare pe ultima pagină și cu care, așadar, se încheie nu întâmplător cartea, este redată scena cuceririi Ierihonului: un conducător (poate Ioșua, poate Marele Preot) suflă în șofar (cornul de berbec).

Se disting cele două porți deschise, o poartă exterioară și una interioară.

William Gross collection

2. în Me'am Lo'ez apărută la Salonic, în 1853.

Me'am Lo'ez este o Antologie a Bibliei, tradusă în ladino (iudeo-spaniolă), cu comentarii, proverbe, anecdote sau parabole adunate și traduse în ladino de Rabbi Yaakov Culi, în 1730, pentru comunitatea sefardă din Constantinopol care nu mai cunoștea ebraica.
Cartea a cunoscut un succes atât de mare, încât s-a tipărit și în Spania, Grecia, Maroc și Egipt, adică în țările cu cele mai mari comunități sefarde.

Labirintul Ierihonului în Me'am Lo'ez, William Gross collection

Un altfel de Labirint este, însă, cel dintr-o Sefer Haftorot din Yemen, din sec. XV.
Este deosebit pentru că în el sunt scrise versete din Psalmul 103.

Ce semnifică el ? Poate faptul că labirintul este o imagine sacră a armoniei văzute și nevăzute a lumii (a se vedea semnificația labirintului lui Otfrid).
De fapt, o imagine codată a lumii desăvârșite, create de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa.
Așadar un chip al lui Dumnezeu.
De ce Psalmul 103 ? Pentru că este unul din cei mai importanți psalmi de preamărire/ slavă.

N:Sefer Haftorot (în pronunție așchenază) sau Sefer Haftarot în ebraică cuprinde pericopele din Profeți citite în sinagogă, de Șabat, după lecturaTorei.

În centrul Labirintului stă scris „Ierihon” și
„Zidurile Ierihonului”

Poate model i-a fost labirintul de mai jos:

… care e cunoscut ca Labirintul Abingdon, pentru că se află într-un manuscris englezesc din sec. XI (poate chiar anul 1000), copiat în abația Abingdon de lângă Oxford.

Manuscrisul este o copie a dialogului lui Boethius din anul 523/524 De consolatione philosophiae/ Despre mângâierea pe care mi-a adus-o Filosofia, iar în labirint e scris un poem: Assumpta est Maria ad Caelestia, Alleluia! (Maria a fost înălțată la Ceruri, Alleluia!).

Labirintul-Ierihon (cu opt spire în loc de șapte) apare și într-o gramatică siriacă din anul 1775:

Ioșua Navi, conducătorul Fiilor lui Israel, cuceritorul Ierihonului, (Biblioteca din Beirut, Liban)

II. LABIRINTUL LUI OTFRID – IMAGINE A ARMONIEI DIVINE

O a doua serie de labirinturi de manuscris este așa-numita serie a labirinturilor otfridiene. Se cheamă astfel pentru că modelul lor este Labirintul lui Otfrid.

Labirintul lui Otfrid se găsește în Cartea Evangheliilor sau Armonia Evangheliilor - un poem de 16 000 de versuri despre viața lui Iisus, pe care Otfrid, directorul Școlii Monahale din Weissenburg, Alsacia, l-a terminat în anul 871.

Este al doilea, ca vechime, în istoria labirinturilor livrești, este circular și are 11 și nu 7 spire, ca labirintul clasic.

Labirintul lui Otfrid, Vienna, Öst. Nat. Bibl.

Mulți miniaturiști l-au copiat și l-au folosit ca pe o ilustrație/ o mandală a contemplării lui Dumnezeu și a contemplării de sine… a mântuirii… a meditației… a călătoriei sau a peregrinărilor interioare, care înțelepțesc sufletul și-l conduc spre salvare.
Dar și ca pe o imagine a armoniei desăvârșite pe care sufletul o poate descoperi și de care se poate bucura în lume, dacă va ști să descopere… drumul cel bun.


L-a folosit, ușor adaptat, printre alții, și profesorul de teologie Mattheus Silvagius sau Matheus de Cathania (1490-1542) din ordinul Fraților Mici (franciscan), în cartea sa Duo labirynthi de mundano et diuino amore…– Două labirinturi, despre iubirea lumească și iubirea divină, apărută la Veneția în 1542.

Neîndoios, ca pe o emblemă a iubirii lui Dumnezeu:

Matteo Silvaggi: Labirintul iubirii lui Dumnezeu

L-a folosit și autorul manuscrisului MISCELLANEA de la Cerne Abbey, Anglia din a doua jum. a sec. XIII:

Labirintul de la Cerne Abbey, University of Cambridge, MS Trinity College O. 2.45

Distihul de deasupra labirintului este scris într-o latină nu prea bună și seamănă cu o enigmă:

Non hic introeas nisi que sint h(a)ec tria dicas:
Quod facit et non fit. facit et fit. non facit et fit.

Nu intra aici decât dacă (știi) că există (doar) aceste trei căi :
Calea celui ce făptuiește și nu realizează,
Calea celui ce făptuiește și realizează,
Calea celui ce nu făptuiește și realizează

Par să fie cele trei posibilități pe care le avem în această viață, după cum spun Sfinții Părinți:

1. Să ne străduim, dar să nu ne ducem strădania până la capăt și să nu câștigăm împărăția lui Dumnezeu
2. Să ne străduim, să ne ducem strădania până la capăt și să câștigăm împărăția lui Dumnezeu
3. Să nu ne străduim, dar să ne lăsăm purtați de voia lui Dumnezeu, cu deplină credință în judecata Lui, și să ajungem în împărăția Lui.

De fapt, a realiza, poate însemna aici a dobândi sfințenia, mântuirea, îndumnezeirea.
Cum ? Străbătând, cu curaj, labirintul vieții.

Labirintul de la Cerne Abbey, detaliu

Sub labirint, autorul florilegiului a desenat Sfera lui Pitagora, a vieții și a morții (vitae et mortis) așa cum scrie în interiorul ei:

III. LUMEA CARE ÎNCHIDE PĂCATUL ÎN LABIRINT

Unele labirinturi otfridiene au în centru fie minotauromahia…

CUM MINOTHAURO PUGNAT THESEUS [IN] LABORINTO scrie deasupra desenului: Tezeu luptă cu Minotaurul în Labirint; manuscris din sec. XII,
Bayerische Staatsbibliothek, München

… fie minotaurul:

Legenda Minotaurului din Liber floridus, Lamberto di Saint-Omer, Biblioteca Universității din Gand

Titul paginii este „Cap. V. Domus Dedali in qua Minotaurum posuit Minos rex", Cap. V. „Casa lui Dedal în care regele Minos l-a pus pe Minotaur”, iar în cele patru colțuri scrie: „Dedalus artifex", Dedal faurul, „Ycarus filius eius", Icar fiul lui, „Pasiphe regina", regina Pasifae și „Minotaurus in laberintho" , Minotaurul în Labirint. Liber floridus sau Cartea Înflorită (de la imaginea enciclopediei închipuită ca o pajiște înflorită) este o enciclopedie alcătuită de Lambert, canonic la catedrala Notre-Dame de Saint-Omer din Pas-de-Calais, Nordul Franței. Părintele Lambert a dorit să adune în această enciclopedie, pentru folosul fraților săi, toată știința omenirii de până la el, adică până în anul 1120, când a terminat-o.

Aceste două labirinturi, deși par a ilustra pur și simplu legenda Minotaurului, transmit un mesaj: acela că păcatul se află în centrul lumii, dar cumva în „fundul lumii”, în locul ei cel mai dinăuntru/interior, de unde nu trebuie să iasă niciodată.

În această lectură, labirintul este închisoarea unde ar trebui închise, pe vecie, ispitele și Ispititorul, înfățișat sub chipul minotaurului cu care luptă Tezeu, …
… sau… umbra noastră, eul nostru cel întunecat și monstruos, al cărui loc nu poate fi decât locul cel mai ascuns din suflet.


III. LABIRINTUL SOLOMONARILOR

Există o a treia serie de labirinturi livrești medievale unde labirintul este tot o închisoare, dar nu a Minotaurului, ci… a lui Solomon, regele Israelului.

De ce Solomon ? Pentru că el devenise patronul alchimiștilor și al… solomonarilor, figura prin excelență a Înțeleptului Înțelepților/Stăpânului Înțelepciunii, constructorul Templului din Ierusalim.

Iată un Labirint al lui Solomon dintr-un manuscris venețian din 1400.

Se pare că modelul lui se află într-un manuscris de alchimie grecesc, din secolul XI, unde Constructorul Labirintului nu mai este Dedal, ci… Solomon.

Există o mărturie a arheologului francez Dacron care povestea că în 1844 a văzut în Mănăstirea Sf. Varlaam de la Meteora, un labirint de tip Chartres, pictat cu vopsea roșie pe peretele unei camere a arhondaricului. Călugării greci i-au spus că-l zugrăvise unul din frați, deja trecut la cele veșnice, după o carte, și ea pierdută, și că i se zice Închisoarea lui Solomon.

Următorul labirint îl arată pe Solomon, în harem, alături de soțiile sale. Desenul se află într-un sul etiopian cu rețete magice și descântece.

IV. „SUFLETUL CREȘTIN ÎN LABIRINTUL LUMII”

Continuând parcă ideea călugărilor de la Cerne Abbey, artistul olandez Boethius von Bolswart a dat o imagine celebră ideii căutării mântuirii: un labirint pe care l-a intitulat „Sufletul creștin în labirintul lumii”.

Emblema XVII „Sufletul creștin în Labirintul Lumii”

Labirintul lui Boethius este una din „emblemele”/ gravurile cu care ilustrează cartea preotului iezuit Hermann Hugo, Pia desideria/ Dorințe Pioase, apărută în anul 1624, la Anvers.

Iar Pia desideria este un volum de elegii meditative în trei cărți: Plângerea sufletului penitent/Gemitus animae poenitentis, Jurămintele sufletului sfințit/Vota animae sanctae și Suspinele sufletului iubitor/Suspiria animae amantis.

Subiectul lor ? Sufletul în căutarea sfințeniei.

„Sufletul creștin în labirintul lumii” sau emblema XVII, se află în cartea a II-a și „comentează” poemul XVII al lui H. Hugo care, la rândul lui, „comentează” versetul 5 al Psalmului 118: O, de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzesc poruncile Tale… Vtinam dirigantur viæ meæ ad custodiendas iustificationes tuas !

Cum sună acest poem ? Am tradus un fragment scurt, dar esențial:

Ce să fac ? Cărarea-mi strâmtă îmi deschide căi nesigure.
Cărarea nu-i construită ca un singur drum, ci din ea ies mai multe.
Unul o ia la dreapta, cellalt, la stânga.
Unu-ți crește în față ca un munte de mare, celălalt cade, ai spune, în hău, ca o vale adâncă.
Unul se deschide ușor, celălalt e plin de primejdii.
Unul te scoate la căi luminate, cellalt țese capcane.
Totuși, oriunde te-ar duce și oriîncotro s-ar îndrepta unul și altul,
Ieșirea tot nu te lasă s-o vezi: te-ntoarce și te-ncurcă tocmai la capăt.

Atât de încurcate n-au fost nici drumurile lui Hercule, ce atâta amar rătăci.
Nici apele sucite ale Meandrului nu se întorc de atâtea ori din cale.
Atâta amăgire nici în casa Labirintului nu găsești. (…)
Dar eu nu mă voi teme de câte mii de răscruci fi-va drumu-mi să aibă.
(În Casa lui Dedal, Labirintul, doar o încercare a fost, nu mai multe).
Cine, Doamne, în atâta noapte, îmi va fi Far? (…)
Iată, eu sunt Tezeu, Tu să-mi fii Ariadnă !

Qvo ferar? ambiguos aperit mihi semita calles;
Semita non vno tramite secta vias.
Illa tenet dextram, partem tenet illa sinistram,
Hæc tumet in cliuos, vallibus illa cadit;
Hæc faciles aditus, aditus habet illa malignos,
Explicat illa vias, implicat illa dolos:
Quoque vel hæc tendat, vel quò se porrigat illa,
Exitus implexo fine videre vetat.

Non ita, quæ partes via se findebat in ambas,
Herculis ambiguum fecit euntis iter,
Nec totidem refluis Meander flectitur vndis,
Ipse suis quamuis obuius erret aquis.
Nec labirynthæi tanta est fallacia tecti.
(…) Non ego quæ metuam diuortia mille viarum;
(Solus Dædaleâ, qui fuit æde labor)
(…) Quis Deus, in tantâ, sit mihi nocte Pharus ?
Ecce ego sum Theseus, vice tu mihi sis Ariadnes,

Hermann Hugo și-a scris poemele în latină, pornind de la diverse pasaje din Biblie sau din Părinții Bisericii.
Poemul XVII, de exemplu, pornește de la Psalmul 118, dar, în Biblie, metafora Căii (dereh în ebraică) apare la tot pasul în Psalmi și în Pildele lui Solomon, ca, de altfel, și în cărțile sapiențiale ale egiptenilor care le-au inspirat.

Două exemple din Psalmi:

Ps. 1/ Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut; (…)
Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri.

Ps. 66/ Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi şi ne binecuvintează, luminează fața Ta spre noi şi ne miluieşte!
Ca să cunoaştem pe pământ calea Ta, în toate neamurile mântuirea Ta.

Și cinci exemple din Pilde:

Calea Domnului este o întăritură pentru cel desăvârşit şi o prăbuşire pentru cei ce săvârşesc fărădelegi/ cap. 10, 29.
Dreptatea netezeşte calea celui fără prihană, iar cel fără de lege va cădea prin fărădelegea lui/ cap. 11, 5.
Pe cărarea dreptăţii este viaţa şi pe calea pe care ea o însemnează, nemurirea, iar calea nebuniei duce la moarte/ cap. 12, 28.
De Domnul sunt hotărâţi paşii omului, căci cum ar putea omul să priceapă calea lui ?/ cap. 20, 24
Calea celui răufăcător e sucită; cel nevinovat lucrează drept/ capt. 21, 8

Unde cale înseamnă: purtări, bune sau rele, fel de a gândi și de a trăi, iar calea cea bună înseamnă: înțelepciune și cunoaștere, pe când cea rea și întortocheată înseamnă: nechibzuință, nebunie sau întunecare.

Și, desigur, cale înseamnă… alegere.

Emblema XVII înfățișează un pelerin sprijinit într-un toiag, într-un labirint.

Lectura ? Sufletul peregrin prin lume.

Pelerinul se află în centrul labirintului și privește spre poarta de ieșire și spre turnul de dincolo de labirint, pe acoperișul căruia așteaptă un înger.
Dar labirintul este și el un turn înalt, iar pelerinul se află sus pe ziduri.

Lecția ? Drumul sufletului nu este numai îngust și… labirintic, ci și aflat la mare înălțime, între două primejdii: rătăcirea și căderea.

Este drumul cel strâmt al perfecțiunii, un iter perfectionis, pe care, străbătându-l, sufletul se exersează și experimentează, cade și se înalță, se lasă amăgit și se înțelepțește, se rătăcește și găsește calea cea dreaptă, se purifică, se căiește, renaște, progresează, cunoaște, înțelege sensurile vieții și ale lumii, iartă și se împacă, se cunoaște și se găsește pe sine însuși.

Un pelerinaj prin lume, prin viață, prin sine însuși, la capătul căruia îl așteaptă mântuirea, unirea cu Dumnezeu și, nu în ultimul rând, iluminarea.

Într-un cuvânt, un drum al inițierii

Aceste citate din Biblie dar și următoarele, pe care le găsim în Pia Desideria, în continuarea Poemului XVII, arată limpede de ce călugării miniaturiști, constructorii de catedrale și teologii au adoptat atât de ușor labirintul: era cea mai potrivită temă de meditație asupra progresului spiritual, asupra scopul vieţii, care este transfigurarea sau îndumnezeirea, Marea Operă, cum o numeau alchimiştii din mănăstiri.

De aceea în Evul Mediu labirintul era înțeles ca o „Cale a cunoașterii”, „Cale către sine” și „Cale a cunoașterii de sine” și, mai presus de toate, ca o „Cale spre Dumnezeu”.

Am ales câteva din citatele care însoțesc Poemul XVII din Pia Desideria, locuri din Scriptură sau din Predicilor Sfinților Părinți, care slujeau drept punct de plecare în meditațiile zilnice ale unui monah:

Ieremia, 10,23:

Știu, Doamne, că nu este în voia omului calea lui, nici în voia celui ce merge, putința să-și îndrepte pașii săi.

Sf. Bernard de Clairvaux (1090-1153), Sermo/Omilia 11,2, la Psalmul 90 (pasajul comentează versetul 11 Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale):

Căci multe și felurite sunt căile și mare-i primejdia pentru călătorul pornit la drum (progresantul). Cât de ușor va rătăci calea sa la răscruce, acolo unde drumurile cele multe se întretaie, unul care nu are știința deosebirii. (…) Să cercetăm, așadar, căile noastre, ba chiar și pe cele ale demonilor și, mai ales, căile Fericiților și să căutăm căile Domnului/
Multæ enim sunt viæ et multa genera viarum; magnum profecto periculum viatori. Quam facile in multarum occursu, errabit in via sua, qui viarum discretione caruerit ? (…) Scrutemur proinde vias nostras, etiam vias dæmonum, vias quoque Beatorum spirituum, et vias Domini inuestigemus.

Sf. Ambrozie al Milanului (339-397), Sermo/ Omilia VIII la Psalmul 118, 32:

Ce e de făcut dacă, odată pornit la drum, ajungi la o răscruce… și nu știi pe ce drum trebuie să apuci ? Stai și cugeți, tu cu tine însuți, ce drum să alegi și pe care să-l urmezi: pe primul, pe al doilea, pe al treilea, pe al patrulea sau, desigur, pe al cincilea, dacă există.

Și nu te gândești la nimic altceva decât că trebuie să pornești pe unul din ele, uitând că ar trebui să-l alegi cu duhul și că ar trebui să te decizi după ce mintea ta a stat să judece pe îndelete.
Stai, așadar, cugetând care să fie calea care duce în oraș, calea pe care o crezi cea mai potrivită pentru tine.
Cu atât mai mult, atunci, trebuie să te bizui pe duh și pe minte, tu care te străduiești să dobândești împărăția cerurilor, și trebuie să te sfătuiești cu tine însuți, pentru că nu orice cale duce acolo, nu orice drum se îndreaptă spre Ierusalimul acela care este în ceruri.


An vero si viam ingressus, cum veneris ad compitum aliquod … si nescias quod iter ingredi debeas; stas tamen et cogitas ipse tecum, utrum primam, an secundam, an tertiam, an quartam, vel certe quintam, si ita est, viam eligas, quam sequaris; nec putas prius adoriendum iter, quam animo definieris, et pleniore mentis intentione decideris. Stas igitur cogitans quae sit via, quae in civitatem ducat, ad quam tibi putas esse pergendum. Quanto igitur magis animo debes ac mente consistere, qui ad regnum coeleste contendis, et cogitare tecum, quia non omnis via illo ducit, non omnis via illo dirigit ad Hierusalem illam quae in coelo est.

Cu siguranță cea mai seducătoare interpretare a labirintului se află în opera pictorului italian Bartolomeo Veneto: Portretul unui gentilom, din 1510:

Bartolomeo Veneto, Portretul unui gentilom, 1510, Fitzwilliam Museum, Cambridge

Bartolomeu Venețianul a văzut în labirint „Calea spre sine” și „Calea cunoașterii de sine”.

Ceea ce a văzut și Mircea Eliade care spunea că labirintul „este modelul oricărei existențe care, trecând prin numeroase încercări, înaintează spre propriul său centru, spre sine însuși, Atman…” (Încercarea Labirintului).


O călătorie de purificare și desăvârșire, în labirintul penitenței, spre propriul eu, a făcut Odiseu, rătăcind pe mare, labirintul apelor…

… au făcut evreii conduși de Moise spre Pământul Făgăduinței, Canaan, rătăcind timp de 40 de ani în labirintul pustiului Sinai.

Și, o călătorie spre sublimul său sine a făcut și Iov, printr-un labirint ce nu e al penitenței, ci al tentației lepădării de Dumnezeu și al… iertării lui Dumnezeu.

O călătorie printr-un labirint este și cea pe care o face Făt-Frumos în labirintul codrului, în basmele românești.
Este o călătorie a eroului civilizator care răpune monștri și curăță pământul de ei, o călătorie care are ceva în comun cu legenda Minotaurului: eroul răpune monstrul, zmeul sau zmeii și salvează fecioara/ fecioarele. Oare Tezeu nu s-a luptat cu Minotaurul ca să salveze fecioarele ateniene ?

Lecția labirintului teologic: cel drept și cu inima bună, în oricâte labirinturi s-ar afla într-o viață, găsește întotdeauna calea cea bună, fără ca măcar să știe, pentru că Dumnezeu Însuși i-o scoate mereu în față sau o creează pentru el. Singura condiție: să „umble după dreptate”.

***

Copiștii Evului Mediu aveau obiceiul de a încheia un capitol cu un labirint-ornament ce sugera ieșirea dintr-un text, cu alte cuvinte… înțelegerea lui deplină, descifrarea sensurilor și sfârșitul unui parcurs dintr-un drum al cunoașterii.

Încheiem și noi cu un asemenea ornament ce încheie cartea a XI-a și cartea a XII-a din tratatul lui Quintilian Institutio oratoria, Leiden, 1720:

LUCRĂRI CONSULTATE

Paolo Santarcangeli, Cartea Labirinturilor, ed. Meridiane, Bucureşti 1974
Theologhis Andronidis – Labirinturi 2009 – web site (gr)
The Jericho Labyrinth: The Rise and Fall of a Jewish Visual Trope, Daniel Stein Kokin - web site (en)