Roiniţa - iarba inimii

Numele roiniţei

Numele roiniţei vine, în româneşte, de la roiul de albine, asupra cărora are o putere tainică. Cel de-al doilea nume al ei este melisă, care în greacă înseamnă ... albină.

Vechii greci îi spuneau, în traducere liberă, Desfătarea Albinelor – melissofilo (μελισσόφυλλον).

O puneau în stupi ca să atragă roiurile călătoare. Acelaşi lucru îl făceau, probabil, crescătorii de albine şi din alte părţi.

Bulgarii, de exemplu, au cuvântul roiniţă care înseamnă stupul de prins roiuri şi de la ei l-am luat şi noi cu acelaşi sens.
S-a întâmplat, însă, ca românii să-i spună tot roiniţă şi ierbii albinelor.

Alte nume româneşti ale roiniţei: buruiana-stupului, busuiocul-stupului, floarea-stupului, stupelniţă, iarba-albinelor sau iarba-roilor, izma-stupilor, lămâiţă, mierea-ursului, roişte sau poala Sfintei Marii.

Pentru iubitorii de etimologii: roi este un cuvânt format în slava veche (roï, roi de albine; în bulară: roj). Provine din radicalul indo-european er-/or-/r- = a mişca, a (se) pune în mişcare, de unde avem: râu, a porni, a (se) nărui, a (se) urni. Era radicalul curgerii care a dat în limbile indo-europene forme ce înseamnă; râu, curent, fluviu, a împinge/a împunge, a curge, a năvăli, a incita, a excita, a irita. Pentru iubitorii de etno-onomastică: roiniţa/melisa (Melissa officinalis) se numeşte în franceză: baume mélisse, herbe au citron, thé de France, piment des abeilles şi citronnelle; în italiană: Cedrina, Cedronella, Limoncina; în spaniolă: abejera, cidrón, cidronela, melisa; în engleză: lemon balm şi în greacă: melissohorto (μελισσόχορτο), adică iarba albinelor.

Puterile roiniţei

Roiniţa/melisa e vestită ca o iarbă a atracţiei şi a seducţiei.

Descântătorii te încredinţează că florile-i minuscule, albe sau alb-liliachii, lăsate o vreme în vin, îmbată inima întreit, de iubire, de mireasmă şi de tărie şi… o fac atotbinevoitoare.

Tot ei recomandă vinul de roiniţă, adică vinul în care se lasă la macerat două săptămâni, florile şi frunzele-i, proaspete sau uscate, care au darul de a purifica inima şi de a-i vindeca rănile.

Se mai zice că roiniţa deschide căile iubirii. În Evul Mediu femeile îndrăgostite purtau mici săculeţi umpluţi cu melisă, de la care aşteptau o urmare fericită a poveştii lor de iubire.

Firesc, şi ea face parte din vechea familie a ierburilor Afroditei:rosmarin, cimbru, cimbrişor, mentă, busuioc, cei doi oregano (sovârv şi maghiran), levănţică.

Alte puteri subtile ale roiniţei ? Uneşte inima cu spiritul, le bucură, le înalţă, le inspiră şi le eliberează de legăturile lor întunecate, eşuate sau neîmplinite, au descoperit Maeştrii Alchimiei Interioare.

Iarba-albinelor, după ştiinţa lor secretă, te face asemenea ei: stăpânul sau stăpâna seducţiei.

Misterul ei ? Când înfloreşte, spre sfârşitul verii, e plină de nectar, unul care atrage albinele fără putinţă de împotrivire.

Ceaiul sau supa de roiniţă sunt un răsfăţ delicat şi un elixir al vieţii, spunea celebrul alchimist Paracelsus care nota în caietul său că esenţele ei lucrează subtil asupra inimii, creierului, ficatului şi mai ales, asupra matricei, cum îi spun alchimiştii uterului.

Cum ? Înfrânând impulsurile negative şi autodistrugătoare.

Roiniţa în Reţetarul bucătarilor

Roiniţa/melisa, proaspătă sau uscată, dă voluptate mâncărurilor şi supelor simple de legume, cremelor de brânză, salatelor de crudităţi (varză, ţelină, morcovi, sfeclă roşie, ridiche neagră, roşii sau ardei/gogoşari), salatei de murături, salatelor de fructe proaspete şi sucurilor proaspete de fructe, toate făcute în casă.

Dar şi apei. Se pune o crenguţă sau două linguri de pulbere în doi litri de apă , de seara până dimineaţa, apă care se bea de-a lungul zilei. Este revigorantă, întăritoare şi purificatoare, ca să nu mai vorbim de toate efectele subtile ale melisei care te poate face o „stăpână a seducţiei” sau „un stăpân al seducţiei”.

Iar supa de roiniţă, le împărtăşesc această taină mamele fiicelor lor, poate dărui o seară caldă şi tandră, cu îmbrăţişări şi râsete şi, mai ales, sentimentul că eşti „alipit/alipită” de perechea ta.

Se face simplu şi lucrează imediat: se pune o linguriţă de „Desfătarea Albinelor” la o ceaşcă de apă, în apa în clocot, se lasă câteva secunde, se ia de pe foc şi se acoperă.

Poate sta şi o jumătate de oră aşa, timp în care fiertura de roiniţă se preface într-o licoare care înveseleşte şi mângâie inima.

În bol, în ea se adaugă puţin usturoi pisat, ulei de măsline şi pătrunjel proaspăt bine mărunţit.

Roiniţa şi pătrunjelul: un coup de foudre. Usturoiul înteţeşte pasiunea, iar uleiul o mai domoleşte, când devine prea aprinsă, şi o îndulceşte nespus. Se mănâncă cu o felie de pâine perpelită foarte puţin în tigaia de teflon, fără ulei. Pâinea fiind purtătoare a harul unic al căminului.

Sfatul bucătarilor

Roiniţa proaspătă se păstrează câteva zile în frigider.
Cum o uscăm ? Mănunchiurile se atârnă cu capul în jos, loc răcoros şi aerisit. După ce s-au uscat, florile şi frunzele se iau de pe tulpină şi se păstrează într-un borcan bine închis.

Apa de roiniţă

În 1611 un medic, rămas neştiut, i-a încredinţat unui călugăr carmelit desculţ, pe numele lui Père Damien, vieţuitor într-o mănăstire din Paris de pe rue Vaugirard, formula unui elixir ce avea să se cheme „Apa de roiniţă" sau „Apa Carmeliţilor” (Eau de Mélisse des Carmes/Aqua Carmelitarum).

Elixir făcut din 14 plante şi 9 mirodenii care întăreşte inima şi alungă migrenele şi care le-a adus prosperitate şi faimă, şi fraţilor Carmeliţi, dar şi farmaciştilor care au preluat, după Revoluţia Franceză, reţeta şi care o produc cu succes şi azi.

Un Elixir care calma migrenele cardinalului de Richelieu şi pe cele ale doamnelor de la curtea lui Ludovic al XIV-lea. Doamnelor, mai ales, le uşura suferinţele, trupeşti şi sufleteşti, provocate de viaţa de la curte.

Foarte probabil, însă, reţeta este mult mai veche şi, cred istoricii, e posibil să fi venit în Franţa odată cu Fraţii italieni din Ordinul Muntelui Carmel.

Se pare că reţeta originală a „apei de roiniţă” conţinea doar patru mirodenii şi două plante aromatice. Povestea ei spune că un farmacist, M. Baudot, a găsit-o într-un caiet al bunicului său, bunic care a învăţat-o pe când lucra ca farmacist în 1716 la Paris şi pe care a primit-o de la fratele Damian, un carmelit desculţ dintr-o mănăstire din faubourg-ul Saint-Germain.

Reţeta, pe care o redăm mai jos, a fost publicată în ultimul număr al Journal de chimie médicale, unde a trimis-o M. Baudot.

Adevărata formulă a Apei de Melisă a Carmeliţilor (după M.Baudot) :

Frunze proaspete de melisă: 3 mâini
Coajă de lămâie proaspătă: 30 grame
Nucşoară: 30 grame
Seminţe de coriandru: 30 grame
Cuişoare tăiate sau pisate: 30 grame
Scorţişoară: 30 grame
Vin alb bun: 1 litru
Alcool dublu distilat: 1 litru
Se pun într-o retortă de sticlă şi se lasă la macerat 24 de ore, timp în care se agită din când în când. Se distilează apoi în baie de nisip.

Reţeta se poate face mai simplu, lăsând ingredientele la macerat 24 de ore doar în vin, alb sau roşu, sau doar în alcool de 90 de grade. Se poate lua, dacă este doar cu vin, o lingură într-un pahar din acelaşi vin, iar dacă este în alcool, câteva picături, într-un pahar de vin.
Nu am recomanda atât de multă nucşoară (o linguriţă de nucşoară poate ucide), ci doar un vârf de cuţit.

Sfatul herboriştilor

Roiniţa/melisa apare în caietele herboriştilor, apoticarilor şi farmaciştilor ca un balsam pentru suferinţele/tulburările inimii (palpitaţii sau tulburări de ritm), ale minţii şi sufletului (melancolii, depresii, insomnii, nevroze, anxietate, epuizare mentală, migrene, ameţeli, vertij), ale viscerelor (colici şi spasme, digestie lentă, indigestii), ale uterului (lohiile lăuzei), pentru tot felul de nevralgii şi pentru suferinţele gurii.

Și, nu în ultimul rând, pentru cei răciţi, gripaţi, cărora le calmează tusea şi durerile de muşchi.

Sfatul tămăduitorilor

Masajul cu uleiul de melisă dizolvat în ulei de măsline (la tâmple şi în mijlocul pieptului) deschide şi revitalizează inima, îi întăreşte memoria şi o scoate din înţepeneală.

O vindecă după şocuri şi traume şi îndepărtează gândurile negre.
Îi dăruieşte beatitudine şi linişte, prin urmare îi potoleşte bătăile repezi şi scade tensiunea.

***

Lecţia roiniţei: pasiunea în armonie cu înţelepciunea sunt o putere de neînvins. Graţie ei, îi atragi pe cei ce-ţi prefac nectarul în miere.

Te face să înţelegi lecţia suferinţei, să te împaci cu ea şi îţi arată calea de ieşire din suferinţă… care este întotdeauna calea inimii unite cu mintea.