Regina Întregitoare

I s-a spus si Regina Întregitoare si - date fiind circumstanţele in timp - Reginei Maria a României i s-au alipit atâtea alte atribute onorante.

Perioada ce a precedat şi a urmat participării României în primul război mondial se află acum, în decembrie 2012 în atenţia Olgăi Sandu şi a echipei ce realizeaza Documentarele Radio România Actualităţi.

Invitaţi speciali acad. Dan Berindei şi istoricul Daniela Buşe.

...Suntem cu regina Maria a României Mari, în Parisul anului 1920. Ţara era unită deja , iar ea a fost primită în clubul dramaturgilor francezi şi, mulţumindu-le, spunea că n-a uitat primirea de care s-a bucurat, cu un an în urmă, atunci când a mers să pledeze, la Conferinţa Păcii, cauza ţării ei.

A trebuit să convingă atunci Marile Puteri de eforturile pe care România le-a făcut în campaniile nimicitoare din 1916 – 1918 ca şi cum morţii nu ajungeau, ca şi cum lipsurile şi boala şi mizeria care au făcut ravagii în rândul populaţiei civile nu erau grăitoare prin ele însele.

A plecat, aşadar, să le ofere celor ce se mai întrebau De ce România? o imagine a ţării pe care a iubit-o atât de mult, risipind, cu o generozitate cu adevărat regească, frumuseţea ei aproape ireală, zâmbetul ei fermecător, care i-a subjugat pe parizieni şi pe Cei Patru Mari în aceeaşi măsură.

Dar cine era această femeie pe care au aclamat-o francezii în 1919, aşa cum în 1926 şi americanii o aclamau pe largile lor bulevarde cu fluturaşi şi confetti, pe cea mai faimoasă femeie a timpului?

În urmă cu un secol, decembrie venea cu fiecare an vestind, poate, un câmp alb şi românii adunaţi cu toţii la Alba Iulia.

Oamenii îşi vedeau de treburile lor mărunte, familia regală, mai ales guvernul, căutau să aducă ţara în graniţele ei de limbă, de ape şi de munţi, iar regina întregitoare, cum a fost numită mai târziu regina Maria pe care o desluşim astăzi printre faptele ei aşa cum reies din jurnalul pe care l-a ţinut începând din prima zi a războiului şi din corespondenţa cu regeştii ei veri, încă nu ştia pe unde aveau s-o ducă frontul/fronturile.

Sosise în ţară într-o zi de 10 ianuarie, predestinată, parcă, ziua aceasta, pentru a aduce doar victorii noii domnii, aşa cum, cu 436 de ani în urmă, tot într-o zi de 10 ianuarie voievodul Ştefan cel Mare se acoperise de glorie într-o Moldovă pe care şi ea avea s-o cunoască, s-o iubească şi s-o afirme cu tot ce a făcut şi a gândit.

Împlinise de câteva luni 16 ani, iar când sosea la Bucureşti împotriva voinţei tatălui ei, care altfel îi gândise viitorul, împotriva voinţei reginei Angliei şi împotriva voinţei ţarului Rusiei, toată lumea l-a văzut pe bătrânul rege Carol ieşid triumfător dintr-un joc diplomatic care e posibil să fi anunţat încă de pe atunci schimbarea de politică externă ce avea să i se imprime ţării în conformitate cu noile ei interese.

Îşi începuse domnia alături de regele Ferdinand în chiar anul izbucnirii Primului Război Mondial şi, după doi ani de neutralitate – când s-a adresat cu scrisori verilor ei, regele Angliei şi ţarul Rusiei – s-a avântat cu ţara sa într-un război care părea să fie la început mai mult al ei, decât al ţării, al ei şi al aliaţilor în care a crezut.

Când încleştarea a luat sfârşit, când Basarabia, Bucovina şi Transilvania s-au unit cu ţara, Aliaţii păreau să uite înţelegerile de la începutul războiului, atunci când, având nevoie de efortul uman şi de arme al României, au promis cu toate puterile lor tot ce li s-a cerut.

Aşa se face că a fost nevoie încă o dată ca regina Maria să susţină cauza ţării ei. Dar de ce ea şi nu regele Ferdinand, şi cum a devenit patrioată înflăcărată copila de nici 17 ani ajunsă regina României la moartea, în 1914, a regelui Carol, Unchiul, după cum ea însăşi i se adresa?

La 1 decembrie 1918, familia regală, armata şi trupele aliate au intrat în capitală împletind, parcă, in culorile naţionale româneşti, întreitul efort militar care a condus România la victorie.

La 1 decembrie, în inima Ardealului, şi transilvănenii şi-au declarat unirea cu ţara. Însă când au ajuns în capitală pentru a-i prezenta regelui rezoluţia, regina nu i-a putut primi. Se îmbolnăvise.

Era, acest fapt – boala – alături de pierderea bijuteriilor şi a ultimului ei copil, Mircea, sacrificiul pe care şi familia regală l-a depus pe altarul ţării – România Mare, acum – ale cărei cărări regina Maria le-a cunoscut şi le-a iubit cu toată puterea ei regească.