Profil Bartolomeu Anania (1921-2011)
Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost unul dintre intelectualii de frunte din Sinodul BOR şi a fost contracandidatul lui Daniel Ciobotea la ocuparea scaunului de Patriarh.
Articol de Remus Rădulescu, 25 Ianuarie 2011, 15:07
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului Bartolomeu Anania a încetat din viaţă în data de 31 ianuarie 2011.
El suferea de mai multă vreme de afecţiuni pulmonare şi cardiace şi fusese internat într-un spital din Viena pentru o intervenţie chirurgicală la inimă.
După 11 zile de investigaţii şi tratament, medicii austrieci au ajuns la concluzia că starea de sănătate a mitropolitului nu pemite intervenţia chirurgicală în siguranţă.
La 24 ianuarie 2011, Mitropolitul Bartolomeu a fost transferat de la Viena în secţia de terapie intensivă a Spitalului din Cluj Napoca.
Revenirea în ţară s-a făcut la cererea expresă a mitropolitului, a informat Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului.
Audio: Două dintre principiile de viaţă ale Mitropolitului Bartolomeu Anania, mărturisite în 2008 la Radio România Actualităţi.
Mitropolitul Bartolomeu Anania era singurul membru în Sinodul BOR fost deţinut politic în perioada comunistă. El a fost ales Arhiepiscop al Vadului Feleacului şi Clujului în 1993, iar în 2006, a devenit conducătorul Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, pentru a cărei înfiinţare a militat.
S-a născut la 18 martie 1921 în comuna Glăvile-Piteşteana din judeţul Vâlcea primind numele de botez Valeriu. La 21 de ani s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti şi a devenit arhidiacon.
Perioada războiului
În timp ce urma cursurile Seminarului Teologic Central din Bucureşti, şi-a făcut şi debutul literar, prin publicarea poeziei "Pământ şi cer" în revista Ortodoxia.
În adolescenţă a făcut parte din "Frăţiile de Cruce", organizaţie legionară de tineret, dar ulterior, Valeriu Anania s-a dezis de mişcarea legionară.
În 1944 s-a înscris la Facultatea de Medicină şi la Conservatorul din Cluj Napoca, pe care nu le-a absolvit întrucât a fost exmatriculat şi expulzat din Cluj Napoca în urma organizării şi conducerii grevei studenţeşti din 1946.
Studenţii au protestat prin grevă faţă de regimul comunist al lui Petru Groza şi faţă de curentul şovin care se opunea revenirii Ardealului în graniţele României.
Bartolomeu Anania şi-a continuat ulterior studiile la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi la Academia Andreeană din Sibiu, obţinând licenţa în Teologie.
Perioada 1958-1964
Legăturile din adolescenţă cu mişcarea legionară au făcut ca în 1958 Bartolomeu Anania să fie arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Şi-a ispăşit şase ani de pedeapsă în închisorile politice Jilava, Piteşti şi Aiud.
CNSAS, instituţia care gestionează o parte din arhivele securităţii, a susţinut că în 1964 Valeriu Anania ar fi fost informatorul cu numele "Apostol” din dosarul de urmărire al lui Antonie Plămădeală, fostul mitropolit al Ardealului.
Imediat după eliberarea din detenţia de la Aiud, în august 1964, Valeriu Anania ar fi avut trei întâlniri cu ofiţerii Securităţii.
În volumul său de memorii, mitropolitul a confirmat întâlnirile, dar a susţinut că a insistat să dea "declaraţii" la Securitate, ci nu "note informative".
O nouă ediţie a Bibliei
După eliberarea din 1964, a fost angajat ca director al Bibliotecii Patriarhiei Române, iar în 1966 a fost trimis ca misionar la Arhiepiscopia Ortodoxă Română din Statele Unite şi Canada, unde a fost hirotonit preot şi a primit titlul de arhimandrit.
La întoarcerea în ţară, a fost numit director al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (editura Patriarhiei), iar în 1982 s-a retras la Mănăstirea Văratec.
La Văratec s-a dedicat scrisului şi unei opere ce i-a luat 10 ani de muncă: diortosirea şi adnotarea Sfinte Scripturi.
Ediţia Bibliei elaborată de Bartolomeu Anania a apărut ca ediţie jubiliară a Sfântului Sinod în 2001.
După Revoluţia din 1989, arhimandritul Bartolomeu Anania a făcut parte din "Grupul de reflecţie pentru înnoirea Bisericii" alături de mai mulţi preoţi şi intelectuali laici, printre care şi actualul Patriarh Daniel (pe atunci preot călugăr).
Mitropolit
În 1993, a fost ales Arhiepiscop al Vadului Feleacului şi Clujului, iar în 2006, mitropolit al nou înfiinţatei Mitropolii a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.
După moartea Patriarhului Teoctist (2007), Mitropolitul Bartolomeu a fost unul dintre cei trei candidaţi la scaunul de patriarh al BOR, alături de Mitropolitul Daniel al Moldovei şi Bucovinei şi de episcopul Ioan al Harghitei şi Covasnei.
Pe lângă activitatea bisericească, Bartolomeu Valeriu Anania s-a remarcat şi prin opera sa literară. Ultima carte semnată de el este volumul "Memorii" apărut în 2008, în care autorul dă mărturie despre realităţi din viaţa bisericească şi politică din perioada 1930-1993.
Opera
Alte titluri semnate Valeriu Anania: piesele de teatru "Mioriţa" (1966), "Meşterul Manole" (1968), "Du-te vreme, vino, vreme!" (1969), "Păhărelul cu nectar" (fantezie pentru copii-1969), "Steaua Zimbrului" (1971), "Poeme cu măşti" (1972), volumele de poezii "Geneze" (1971); "Istorii agrippine" (1976); "File de acatist" (1981); Anamneze" (1984); "Imn Eminescului în nouăsprezece cânturi" (1992); "Poezie religioasă românească modernă" (1992) volumul de memorialistică, "Rotonda plopilor aprinşi" (1983), cărţile de proză şi eseistică "Greul Pământului" (1982), "Amintirile peregrinului Apter" (1991), "Cerurile Oltului" (1990) şi romanul "Străinii din Kipukua" (1979).