Parabolele lui IIsus (XXI) – Misiunea apostolilor: salvarea lumii

În această Duminică la liturghie se citesc două texte din Evanghelia după Matei: 10, 32-35; 37-38; și 19, 27-30. Mesajul lor ? Să nu mai crezi în salvarea lumii poate duce la ... întârzierea ei.

Iată textele:

Matei 10, 32-35; 37-38: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Să nu credeți că am venit să aduc pace pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie. Am venit să despart pe bărbat de tată, pe fiică de mamă și pe noră de soacră. Cel ce iubește tată sau mamă mai mult decât pe Mine, nu-i vrednic de Mine. Și cel ce iubește fiu sau fiică mai mult decât pe Mine, nu-i vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.

Matei 19, 27-30: Atunci răspunzându-I Petru, I-a zis: iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție; ce va fi cu noi ? Și atunci Iisus le-a spus: amin vă spun vouă că voi, cei ce Mi-ați urmat Mie, când lumea se va naște din nou și când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Lui, veți ședea și voi pe 12 tronuri, judecând cele 12 triburi ale lui Israel. Și oricine-și va lăsa case sau frați sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau copii sau țarini pentru numele Meu, însutit va lua și va moșteni viața veșnică. Mulți din cei ce au fost cei dintâi vor fi cei din urmă și cei din urmă vor fi cei dintâi.

Matei 10, 32-35; 37-38: Πᾶς οὖν ὅστις ὁμολογήσει ἐν ἐμοὶ ἔμπροσθεν τῶν ἀνθρώπων, ὁμολογήσω κἀγὼ ἐν αὐτῷ ἔμπροσθεν τοῦ πατρός μου τοῦ ἐν οὐρανοῖς· ὅστις δ᾿ ἂν ἀρνήσηταί με ἔμπροσθεν τῶν ἀνθρώπων, ἀρνήσομαι αὐτὸν κἀγὼ ἔμπροσθεν τοῦ πατρός μου τοῦ ἐν οὐρανοῖς. Μὴ νομίσητε ὅτι ἦλθον βαλεῖν εἰρήνην ἐπὶ τὴν γῆν· οὐκ ἦλθον βαλεῖν εἰρήνην, ἀλλὰ μάχαιραν. ἦλθον γὰρ διχάσαι ἄνθρωπον κατὰ τοῦ πατρὸς αὐτοῦ καὶ θυγατέρα κατὰ τῆς μητρὸς αὐτῆς καὶ νύμφην κατὰ τῆς πενθερᾶς αὐτῆς· ῾Ο φιλῶν πατέρα ἢ μητέρα ὑπὲρ ἐμὲ οὐκ ἔστι μου ἄξιος· καὶ ὁ φιλῶν υἱὸν ἢ θυγατέρα ὑπὲρ ἐμὲ οὐκ ἔστι μου ἄξιος· καὶ ὃς οὐ λαμβάνει τὸν σταυρὸν αὐτοῦ καὶ ἀκολουθεῖ ὀπίσω μου, οὐκ ἔστι μου ἄξιος.

Matei 19, 27-30: Τότε ἀποκριθεὶς ὁ Πέτρος εἶπεν αὐτῷ· ἰδοὺ ἡμεῖς ἀφήκαμεν πάντα καὶ ἠκολουθήσαμέν σοι· τί ἄρα ἔσται ἡμῖν; ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· ἀμὴν λέγω ὑμῖν ὅτι ὑμεῖς οἱ ἀκολουθήσαντές μοι, ἐν τῇ παλιγγενεσίᾳ, ὅταν καθίσῃ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπὶ θρόνου δόξης αὐτοῦ, καθίσεσθε καὶ ὑμεῖς ἐπὶ δώδεκα θρόνους κρίνοντες τὰς δώδεκα φυλὰς τοῦ ᾿Ισραήλ. καὶ πᾶς ὃς ἀφῆκεν οἰκίας ἢ ἀδελφοὺς ἢ ἀδελφὰς ἢ πατέρα ἢ μητέρα ἢ γυναῖκα ἢ τέκνα ἢ ἀγροὺς ἕνεκεν τοῦ ὀνόματός μου, ἑκατονταπλασίονα λήψεται καὶ ζωὴν αἰώνιον κληρονομήσει. Πολλοὶ δὲ ἔσονται πρῶτοι ἔσχατοι καὶ ἔσχατοι πρῶτοι.

Suntem în Galileea pe care Iisus o străbătuse împreună cu cei doisprezece, ceate cu cetate și sat cu sat, vestind Evanghelia Împărăției, în sinagogi și în fața mulțimilor.

Acum se retrăsese, probabil, din nou, în Capernaum – a doua sa patrie – și îi trimisese, singuri de data aceasta, pe ucenici, prin satele și cetățile pe unde trecuseră împreună, ca să le reamintească oamenilor că „s-a apropiat Împărăția cerurilor”.

Și, înainte de plecare, le dă sfaturi, mai ales cum să nu se teamă de ura, de capcanele, de vânătoarea de ucenici ai lui Hristos, pe care o începuse Sanhedrinul, și îi avertizează: „și veți fi urâți de toți din pricina numelui Meu, iar cel ce va răbda/va rezista până la sfârșit, acela se va mântui”/καὶ ἔσεσθε μισούμενοι ὑπὸ πάντων διὰ τὸ ὄνομά μου ὁ δὲ ὑπομείνας εἰς τέλος οὗτος σωθήσεται.

Și le mai spune că e bine ca ei, ucenicii, cel Aleși, să dea mărturie și în fața oamenilor și în fața autorităților că Iisus din Nazaret, fiul lui Iosif și al Mariei, este Hristos-ul...
... adică Trimisul lui Dumnezeu să mântuiască lumea, Mântuitorul, cel pe care evreii îl așteptau încă din vremea exilului lor în Babilon și pe care-L numeau Mesia, Unsul lui Dumnezeu.

Aceasta era misiunea lor ! Și, îi previne că, de se vor lăsa înfricoșați și vor fugi, și neîndeplinindu-și misiunea cerească de a-L mărturisi pe Iisus drept Hristos-Mântuitor și Fiu al lui Dumnezeu și Fiu al omului, adică Dumnezeu întrupat, își vor rata destinul de Aleși, pierzându-și locul lângă Dumnezeu.

Misiunea lor era aceea de a le explica oamenilor de rând de ce ar trebui să-și schimbe mintea și sufletul, felul de a gândi și felul de viață, de ce e bine să schimbe „legea jertfei” cu „legea milei” (Matei 9, 13) și ce înseamnă să trăiești în împărăția lui Dumnezeu, dar, mai ales să le explice cum ar trebui să se schimbe (fiindcă asta înseamnă a se pocăi) pentru că numai schimbarea este poarta de intrare în Împărăție.

Îi mai previne că schimbarea aceasta nu va fi deloc blândă, ci va semăna cu un război sângeros în familie, pentru că nu toți într-o familie sau într-un oraș sau sat au mintea la fel de deschisă și de înțelegătoare.

Și, le mai spune ucenicilor ceva ce pare straniu și revoltător: ucenicul care-și iubește tatăl sau mama, fiul sau fiica mai mult decât pe Iisus, nu-i vrednic de El; sau că cel ce nu-şi ia crucea şi nu-L urmează nu-i vrednic de El !

De fapt, Iisus le vorbește ca unor inițiați, ca unor devoți.
Un devot al Său, înainte de toate, trebuie să se desprindă de familie ca să poată îndeplini, liber de orice obligație, misiunea care i s-a încredințat, o misiune de salvare a omenirii și a lumii.

Așadar Iisus le cere o dublă jertfă: să renunțe la ei înșiși, dar și la cei dragi ai lor care depindeau de ei. Iisus le spune, de fapt, că doar de puterea lor de a-L urma, de a-I semăna și de a se jertfi, depinde schimbarea lumii în... Împărăția lui Dumnezeu!

Nu întâmplător zice: nu am venit să aduc pace, ci sabie. Mahera/ μάχαιρα din greacă probabil traduce un sinonim din ebraică, Mahera/μάχαιρα era un cuțit mare, un cuțit de sacrificii/ de măcelar sau o sabie ușor curbată. Așadar un cuțit pe care-l foloseau cei ce sacrificau animalele de jertfă !

Iar „a-și lua crucea” în spate trebuie că era o expresie care probabil se răspândise în comunitățile de creștini persecutați după Răstignire, creștini care aveau de pătimit, care erau vânați și condamnați la moarte (prin lapidare) pentru... blasfemie! Obiceiul era ca un condamnat la moarte pe cruce să-și care singur crucea.

Dar, gândindu-ne că stavros/σταυρός însemna în greacă, înainte de a denumi instrumentul de supliciu, doar: par, stâlp și gândindu-ne că verbul ἵστημι, din care s-a născut, vine din rădăcina indo-europeană *sta-:a sta drept, a se ține în picioare, a fi bine înfipt, stabil, nemișcat, putem spune că alegerea crucii, adică urmarea lui Iisus, înseamnă alegerea felului de a fi drept, statornic, neclintit, nedoborât, dar și întemeietor, susținător, ziditor. Alegerea de a fi un stâlp al binelui.

În același timp, probabil că războiul în familie era ceva obișnuit pe atunci în vechiul Israel, de vreme ce profetul Mihea spunea:

Pentru că fiul își tratează tatăl ca pe un nebun, pentru că fiica se ridică împotriva mamei și nora împotriva soacrei, iar dușmanii cuiva sunt chiar oamenii din casa lui/Mihea 7, 6.

כִּֽי־בֵן מְנַבֵּל אָב בַּת קָמָה בְאִמָּהּ כַּלָּה בַּחֲמֹתָהּ אֹיְבֵי אִישׁ אַנְשֵׁי בֵיתֹֽו

Iisus își încredințează ucenicii că jertfa lor va fi răsplătită... infinit ! Când Petru îl întreabă nu atât ce se va întâmpla cu ei, ce vor deveni, cât... cu ce se vor alege venind cu El, părăsindu-și familiile pe care le întrețineau și meseria, pentru că ti ara este imin/τί ἄρα ἔσται ἡμῖν; se poate traduce, la fel de bine și: noi ce vom avea ?...
... le răspunde, așadar, că le va da să cârmuiască triburile reunificate ale Israelului, desigur Israelul ceresc din Împărăție... după ce lumea se va fi renăscut, se va fi reînnoit, datorită... lor și că vor avea viață fără de moarte ! Și, nu în ultimul rând, că ei, care erau cei din urmă, vor fi cei dintâi.

Să cârmuiască, nu neapărat să judece, pentru că verbul krino/κρίνω din greacă îl traduce pe șafat/ שָׁפַט din ebraică care înseamnă: a cârmui, a guverna, a conduce ca rege... cu înțelepciune.

Sensul se vede, de pildă, din versetul următor unde regi și judecători sunt sinonime pentru cârmuitor:

Ps. 2, 10:

Așadar, voi regi, înțelepțiți-vă și voi judecători care cârmuiți pământul, îndreptați-vă !
וְעַתָּה מְלָכִים הַשְׂכִּילוּ הִוָּסְרוּ שֹׁפְטֵי אָֽרֶץ

Ispititoare promisiune ! Care trebuie că se va adeveri... la (re)înnoirea lumii, de fapt după ce se va fi renăscut, se va fi născut din nou... la a doua venire a lui Iisus pe Pământ...
... când omenirea și umanitatea vor fi restaurate, reînnoite, când omenirea va fi mântuită, regenerată, născută din nou !
Pentru că palinghenesia/ παλιγγενεσία, de unde palingeneza, însemna în greacă: renaștere, o nouă naștere, regenerare sau recreare. (Din nou limbajul misteriilor !)

Probabil, amuzându-ne puțin, Cervantes avea în minte acest text când l-a făcut pe Don Quijote să-i promită scutierului său, Sancho Panza (Sancho Burtică) că-i va da ocârmuirea unei insule !

Aceste texte ne arată că, de fapt, ucenicii nu L-au înțeles pe Iisus și nu și-au înțeles misiunea decât târziu. Că n-au realizat nici o clipă că-L însoțeau chiar pe Dumnezeu cel întrupat și că ei erau cei Aleși să salveze lumea ! Că răsplata lor era cea mai mare posibilă: salvarea și îndreptarea lumii !

Dar Iisus anume i-a ales așa: oameni buni, dar ... oameni obișnuiți, pentru că doar niște oameni obișnuiți știau cum să vorbească cu cei asemenea lor.

Sfinții Petru și Matei

Pentru studioși:
Matei 16, 24-28: Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ridice crucea şi să-Mi urmeze Mie. Pentru că cine va voi să-şi salveze sufletul, îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla. Căci ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, dar își va păgubi sufletul ? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său ? Fiul Omului va să vină în slava Tatălui Său, împreună cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Adevărat vă spun: sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu-L vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa./ Τότε ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπε τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· εἴ τις θέλει ὀπίσω μου ἐλθεῖν, ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ καὶ ἀκολουθείτω μοι. ὃς γὰρ ἂν θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν· ὃς δ᾿ ἂν ἀπολέσῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἕνεκεν ἐμοῦ, εὑρήσει αὐτήν. τί γὰρ ὠφελεῖται ἄνθρωπος ἐὰν τὸν κόσμον ὅλον κερδήσῃ, τὴν δὲ ψυχὴν αὐτοῦ ζημιωθῇ; ἢ τί δώσει ἄνθρωπος ἀντάλλαγμα τῆς ψυχῆς αὐτοῦ; μέλλει γὰρ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἔρχεσθαι ἐν τῇ δόξῃ τοῦ πατρὸς αὐτοῦ μετὰ τῶν ἀγγέλων αὐτοῦ, καὶ τότε ἀποδώσει ἑκάστῳ κατὰ τὴν πρᾶξιν αὐτοῦ. ἀμὴν λέγω ὑμῖν, εἰσί τινες τῶν ὧδε ἑστηκότων, οἵτινες οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου ἕως ἂν ἴδωσι τὸν υἱὸν τοῦ ἀνθρώπου ἐρχόμενον ἐν τῇ βασιλείᾳ αὐτοῦ.

Marcu, 8, 34-38; 9,1: Și Iisus și-a chemat mulțimea și ucenicii și le-a spus: oricine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ridice crucea și să-Mi urmeze Mie; căci oricine va voi să-și salveze sufletul, și-l va pierde; dar cine-și va pierde sufletul pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-l va salva. La ce-i va folosi omului să câștige lumea toată dacă-și va păgubi sufletul ? Sau ce va da omul în schimbul sufletului său ? Dacă cineva se va rușina cu Mine și de cuvintele Mele, în această nație adulteră și păcătoasă, și Fiul Omului se va rușina cu el, atunci când va veni în slava Tatălui Său, dimpreună cu îngerii cei sfinți. (...) Și le-a zis: adevărat vă spun vouă că sunt unii care stau aici cu noi, care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu, care a venit în putință.Καὶ προσκαλεσάμενος τὸν ὄχλον σὺν τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ εἶπεν αὐτοῖς· ὅστις θέλει ὀπίσω μου ἀκολουθεῖν, ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ, καὶ ἀκολουθείτω μοι. ὃς γὰρ ἂν θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν· ὃς δ᾿ ἂν ἀπολέσῃ τὴν ἑαυτοῦ ψυχὴν ἕνεκεν ἐμοῦ καὶ τοῦ εὐαγγελίου, οὗτος σώσει αὐτήν. τί γὰρ ὠφελήσει ἄνθρωπον ἐὰν κερδήσῃ τὸν κόσμον ὅλον, καὶ ζημιωθῇ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ; ἢ τί δώσει ἄνθρωπος ἀντάλλαγμα τῆς ψυχῆς αὐτοῦ; ὃς γὰρ ἐὰν ἐπαισχυνθῇ με καὶ τοὺς ἐμοὺς λόγους ἐν τῇ γενεᾷ ταύτῃ τῇ μοιχαλίδι καὶ ἁμαρτωλῷ, καὶ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπαισχυνθήσεται αὐτὸν ὅταν ἔλθῃ ἐν τῇ δόξῃ τοῦ πατρὸς αὐτοῦ μετὰ τῶν ἀγγέλων τῶν ἁγίων. (...) ΚΑΙ ἔλεγεν αὐτοῖς· ἀμὴν λέγω ὑμῖν ὅτι εἰσί τινες τῶν ὧδε ἑστηκότων, οἵτινες οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου ἕως ἂν ἴδωσι τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ ἐληλυθυῖαν ἐν δυνάμει.

Luca 9, 23-27: Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ridice crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie; Căci cine va voi să-şi salveze sufletul îl va pierde; dar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela și-l va salva. Ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, dar pe sine se va pierde sau se va păgubi ? Dacă cineva se va ruşina cu Mine şi de cuvintele Mele şi Fiul Omului se va ruşina cu el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. Adevărat vă spun vouă: sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu./῎Ελεγε δὲ πρὸς πάντας· εἴ τις θέλει ὀπίσω μου ἔρχεσθαι, ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ καθ᾿ ἡμέραν καὶ ἀκολουθείτω μοι. ὃς γὰρ ἂν θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν· ὃς δ᾿ ἂν ἀπολέσῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἕνεκεν ἐμοῦ, οὗτος σώσει αὐτήν. τί γὰρ ὠφελεῖται ἄνθρωπος κερδήσας τὸν κόσμον ὅλον, ἑαυτὸν δὲ ἀπολέσας ἢ ζημιωθείς; ὃς γὰρ ἐὰν ἐπαισχυνθῇ με καὶ τοὺς ἐμοὺς λόγους, τοῦτον ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπαισχυνθήσεται ὅταν ἔλθῃ ἐν τῇ δόξῃ αὐτοῦ καὶ τοῦ πατρὸς καὶ τῶν ἁγίων ἀγγέλων. λέγω δὲ ὑμῖν ἀληθῶς, εἰσί τινες τῶν ὧδε ἑστηκότων, οἳ οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου ἕως ἂν ἴδωσι τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ.
Luca 14,27: Şi cel ce nu-şi duce crucea sa şi nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu./ καὶ ὅστις οὐ βαστάζει τὸν σταυρὸν ἑαυτοῦ καὶ ἔρχεται ὀπίσω μου, οὐ δύναται εἶναί μου μαθητής.
Luca 17,33: Cine va căuta să-şi salveze sufletul, îl va pierde; dar cine îl va pierde/îl va face să moară (pentru Mine), acela și-l va face viu./ὃς ἐὰν ζητήσῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν καὶ ὃς ἐὰν ἀπολέσῃ αὐτήν, ζωογονήσει αὐτήν.
Luca 12,9: Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu./ ὁ δὲ ἀρνησάμενός με ἐνώπιον τῶν ἀνθρώπων ἀπαρνηθήσεται ἐνώπιον τῶν ἀγγέλων τοῦ Θεοῦ.

Ioan 12, 25: Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; dar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică./ ὁ φιλῶν τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἀπολέσει αὐτήν, καὶ ὁ μισῶν τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἐν τῷ κόσμῳ τούτῳ, εἰς ζωὴν αἰώνιον φυλάξει αὐτήν.

Notă. Traducerea textelor: Zenaida Luca-Hac