Parabolele lui Iisus (III) – Rugăciunea vameșului

Pilda sau parabola vameșului și a fariseului, pe care o povestește doar evanghelistul Luca, face parte tot din seria de parabole despre iertarea și îndreptatea păcătoșilor, a acelora care-și regretă viața pe care au avut-o înainte de a-L întâlni pe Iisus...
... o serie care vorbește despre totala lor smerenie... pe care și-o descoperă atunci când sunt... descoperiți de Iisus...
... despre marea putere de a ierta a lui Dumnezeu...
... și despre iertarea și iubirea Lui totală, pe care păcătoșii o simt revărsată în inima și în mintea lor... devenite dintr-o dată deschise, primitoare, iubitoare...


Iată parabola:

Iisus a spus atunci pentru unii care se credeau drepți și care-i disprețuiau pe ceilalți pilda aceasta: doi oameni au urcat la Templu să se roage; unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând în picioare, întors către sine, se ruga cu aceste cuvinte: Doamne, mulțumescu-Ți Ție că nu sunt ca ceilalți oameni: hrăpăreți, nedrepți și adulteri și, mai ales, că nu sunt ca vameșul acesta; postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din tot ce am. Vameșul stătea și el mai departe și nici ochii nu voia să și-i ridice la cer, ci-și bătea pieptul zicând: îndură-Te de mine, păcătosul ! Și vă spun vouă: acesta s-a coborât mai drept la casa lui decât celălalt; că oricine se înalță pe sine se va smeri și cel ce se smerește pe sine, se va înălța./ Luca 18, 9-14.

Εἶπε δὲ καὶ πρός τινας τοὺς πεποιθότας ἐφ᾿ ἑαυτοῖς ὅτι εἰσὶ δίκαιοι, καὶ ἐξουθενοῦντας τοὺς λοιπούς, τὴν παραβολὴν ταύτην· ἄνθρωποι δύο ἀνέβησαν εἰς τὸ ἱερὸν προσεύξασθαι, ὁ εἷς Φαρισαῖος καὶ ὁ ἕτερος τελώνης. ὁ Φαρισαῖος σταθεὶς πρὸς ἑαυτὸν, ταῦτα προσηύχετο· ὁ Θεός, εὐχαριστῶ σοι ὅτι οὐκ εἰμὶ ὥσπερ οἱ λοιποὶ τῶν ἀνθρώπων, ἅρπαγες, ἄδικοι, μοιχοί, ἢ καὶ ὡς οὗτος ὁ τελώνης· νηστεύω δὶς τοῦ σαββάτου, ἀποδεκατῶ πάντα ὅσα κτῶμαι. καὶ ὁ τελώνης μακρόθεν ἑστὼς οὐκ ἤθελεν οὐδὲ τοὺς ὀφθαλμοὺς εἰς τὸν οὐρανὸν ἐπᾶραι, ἀλλ᾿ ἔτυπτεν εἰς τὸ στῆθος αὐτοῦ λέγων· ὁ Θεός, ἱλάσθητί μοι τῷ ἁμαρτωλῷ. λέγω ὑμῖν, κατέβη οὗτος δεδικαιωμένος εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ ἢ γὰρ ἐκεῖνος· ὅτι πᾶς ὁ ὑψῶν ἑαυτὸν ταπεινωθήσεται, ὁ δὲ ταπεινῶν ἑαυτὸν ὑψωθήσεται./ Luca 18, 9-14.

Suntem la Ierusalim, mai precis în orașul vechi, pe Muntele Moria sau Muntele Templului, acropola sau colina sacră unde regele Solomon și-a construit palatul și „Casa Domnului”.
De aceea se mai numește și har ha-bait, adică Muntele Casei !

Și de aceea cei doi... urcă la Templu !

Macheta Muntelui Templului în vremea lui Irod cel Mare și Irod Antipa, Muzeul Israel din Ierusalim

Trebuie că era pe la ora 9 de dimineață sau pe la 3 după-amiază - la ceasul rugăciunii - când tot evreul era dator să meargă la Templu, să se roage și să aducă jertfe, în fiecare zi, pentru iertarea păcatelor lui și ale poporului.
Povestea lui Iisus ne arată cât de diferit se rugau cei doi, fariseul și vameșul.

De fapt, fariseul nici nu se ruga. Se bucura doar și era recunoscător că este un „drept” - un țadik (צַדִּיק) - adică o persoană plină de virtuți, ireproșabilă, impecabilă, pură și fără pată - și nu un păcătos... un pungaș (arpax/ἅρπαξ), un escroc (adicos/ἄδικος) sau un bărbat care-și înșală nevasta.

Îi mulțumea lui Dumnezeu că se poate înfrâna de la păcate și că poate face fapte bune. Nu cerea iertare și nu cerea îndreptare pentru că nu se considera un păcătos și nu credea că greșește. De rugat, se ruga la Templu pentru păcatele poporului, nu pentru ale lui, pentru că el nu avea.

Era recunoscător că poate posti lunea și joia (Moise urcase pe Muntele Sinai într-o joi și coborâse într-o luni) și că putea da zeciuială, adică a zecea parte din tot ce avea, Templului sau pomană nevoiașilor.
Zeciuiala se dădea din tot ce se cumpăra pentru casă: grâu, vin și ulei, de pildă.

Credea despre el, mai mult, era încredințat că pietatea lui este ireproșabilă, că e un om plin de râvnă care lucrează pentru Dumnezeu ca învățător de Lege, învățându-și semenii cum să înțeleagă Scriptura și cum să trăiască după legile sfinte înscrise în ea; un om curat, pur, nevinovat, care întotdeauna „umblă în căile Domnului”, care nu greșește niciodată și care va merge drept în împărăția lui Dumnezeu, pe care o merită din plin.

De aceea, în Templu stătea undeva în față, în picioare... doar el cu sine (pros eaufton/πρὸς ἑαυτὸν), nu cu Dumnezeu, ca un stâlp al societății, ca să fie văzut de lume și admirat.

El este unul din „cei ce se cred drepți și îi disprețuiesc pe ceilalți”. Îi disprețuiesc sau, mai exact, nu dau doi bani pe nimeni sau, altfel spus, pentru care oricine este un nimeni: acesta este sensul verbului exutheneo/ ἐξουθενέω, un verb pe care-l preferă Luca și Pavel.

Era, așadar, un fariseu tipic ! Ce era un fariseu ? Sau, mai bine, cine erau fariseii ?

Erau „cei pioși”, cei puri pentru care respectarea Legii însemna totul, binele, fericirea, mântuirea, viața cea adevărată, cea dreaptă arătată de Dumnezeu numai lui Moise și singura condiție de a fi primiți în viața de dincolo în împărăția lui Dumnezeu.
Erau puriștii Legii !

De aceea studiau cu cea mai mare râvnă Tora (cele cinci cărți ale lui Moise sau, pe scurt, Legea) și o lămureau, o explicau celor care nu aveau timp de studiu pentru că munceau: țărani, pescari, muncitori...

Fariseii puteau fi meșteșugari, dar, cea mai mare parte din ei erau intelectuali, învățați, cărturari, scribi, adică copiști ai Scripturii, care-și petreceau tot timpul studiind-o și interpretând-o într-un continuu exercițiu de pietate.

Preocuparea lor principală, opera lor de căpătâi era să învețe poporul să trăiască în sfințenie, în sfințenia la care poate ajunge oricine, dacă respectă cum se cuvine toate preceptele Legii.

Ei credeau că doar respectarea cu... sfințenie a Legii poate salva Israelul.

De aceea se numeau Doctori ai Legii sau Învățătorii Legii, rabini, cărturari. Nu erau preoți, ci mireni interpreți, comentatori, tălmăcitori ai Scripturii și practicanți ai poruncilor ei: cele zece porunci date de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai și cele 613 porunci „lăsate de Bătrâni”... de Tradiție.

Cunoșteau toate regulile purității și ale sfințeniei, știau care sunt mâncărurile și băuturile curate, care nu pângăresc trupul, știau ce rost au băile rituale, ce rost au zeciuielile și Șabatul (odihna în ziua de sâmbătă), rugăciunile, postul și milostenia.

Ei sunt rabinii, în Israel și în Diaspora, cam șase mii după spusele lui Josephus Flavius în Antichități Iudaice, cei mai mulți dintre ei locuind în Ierusalim și în Iudeea.

Ei sunt ireproșabilii care se țin departe de cei ce trăiesc în păcat... de vameși, de prostituate... de străini, de samarineni... de romani,,, ca să nu se contamineze. Sunt cei care... se deosebesc de impuri, se separă de ei, se izolează, se retrag.

De fapt, de aici le vine și numele: fariseu (fariseos/Φαρισαῖος) este transcrierea grecească a lui paruș (פָּרוּשׁ): „cel ce se deosebește de, se separă de... păcat/de păcătoși și de profani”... paruș care provine din verbul paraș (פָּרָשׁ): a despărți, a separa, a deosebi, a diferenția, a discerne, deci a avea discernmânt, a discrimina, dar și: a pune în evidență, a defini, a clarifica, a limpezi, a lămuri, a arăta, a indica, a răspândi.

Așadar, judecând după nume, fariseii sunt separatiștii, puriștii, cei separați de păcat, dar și cei care au discernământ, care știu să discearnă, se deosebească ce e sfânt de ce nu e sfânt, binele de rău, dar și cei ce știu să înțeleagă, să lămurească Legea și să-și răspândească învățătura.

Sunt cei care se revendică, deși nu fac parte din tribul lui Levi, tribul leviților (oamenii Templului) sau din seminția lui Aaron (preoții) de la cuvintele pe care Dumnezeu i le-a spus lui Aaron, cuvinte consemnate în Levitic 10,10-11:

Ca să puteţi deosebi cele sfinte de cele nesfinte şi cele necurate de cele curate și ca să învăţaţi pe fiii lui Israel toate legile, pe care le-a poruncit lor Domnul prin Moise.

וּֽלֲהַבְדִּיל בֵּין הַקֹּדֶשׁ וּבֵין הַחֹל וּבֵין הַטָּמֵא וּבֵין הַטָּהֹֽור
וּלְהֹורֹת אֶת־בְּנֵי יִשְׂרָאֵל אֵת כָּל־הַחֻקִּים אֲשֶׁר דִּבֶּר יְהוָה אֲלֵיהֶם בְּיַד־מֹשֶֽׁה׃

(U la-havdil bein ha-kodeș u-bein hahol u-bein ha-tame u-bein ha-tahor
u-lehorot et-bnei israel et kol-ha-hukim așer diber Iahve Elohim be-iad-Moșe)

Διαστεῖλαι ἀνὰ μέσον τῶν ἁγίων καὶ τῶν βεβήλων, καὶ ἀνὰ μέσον τῶν ἀκαθάρτων καὶ τῶν καθαρῶν. 11 καὶ συμβιβάσεις τοὺς υἱοὺς ᾿Ισραὴλ ἅπαντα τὰ νόμιμα, ἃ ἐλάλησε Κύριος πρὸς αὐτοὺς διὰ χειρὸς Μωυσῆ.

Și acum, cine era vameșul ?

Vameșul din parabolă stă undeva în spate, departe de jertfelnicul unde ardeau jertfele, smerit, cu capul în pământ, acoperit de rușine, lovindu-și pieptul în semn de doliu pentru sufletul său mort și de pocăință pentru viața sa păcătoasă, detestabilă.

De ce pieptul ? Pentru că în piept se află inima... și inima lui era necurată și păcătoasă... credea el. Inima, ca sediu al tuturor ispitelor și păcatelor.

Părăsise orice speranță că va intra în împărăția lui Dumnezeu, gândind că Dumnezeu nu-l va ierta niciodată pentru că e un ... vameș, un colector de taxe ! Un ticălos urât și disprețuit de toată lumea ! Un spoliator ! Ultimul dintre păcătoși care nu are dreptul de a spera la îndurarea lui Dumnezeu. De ce ? Pentru că era ... un vameș !

Ce era, de fapt, un vameș, τελώνης/telonis, în greacă ?

Un vameș era un colector de taxe privat care cumpăra, cu contract, la licitație sau arenda dreptul de a strânge taxele și impozitele unei regiuni. Și o făcea prin orice mijloace, de regulă spoliindu-i pe săraci.

Ce făcea un vameș? Plătea din banii lui toată suma pe care o cerea statul roman drept taxe și și-o recupera apoi, până la ultimul bănuț, exact ca un... recuperator ! O afacere foarte profitabilă pentru că, pe lângă taxa propriu-zisă, mai percepea și un comision pentru... munca lui ! Ceea ce însemna că putea încasa de la un biet pescar, negustor sau țăran, să zicem, o sumă care depășea, uneori cu mult, taxa propriu-zisă !

Dacă analizăm cuvântul grecesc telonis/τελώνης vedem că e compus din τέλος/telos (taxă, mai ales vamală) și ὠνέομαι/oneome (a cumpăra). Așadar un telonis, un vameș era, de fapt, un... cumpărător de taxe și impozite.

Pentru farisei, vameșii erau asemenea goimilor, adică a neamurilor, ne-evreilor, pe care evreii îi numeau păgâni.

Fariseii nu se apropiau de ei, nu stăteau la masă cu ei, nu vorbeau cu ei, îi evitau ca pe unii ce trăiau într-o stare de impuritate permanentă, ca pe niște impuri/necurați/spurcați...
... niște jecmănitori lipsiți de scrupule (la fel ca tâlharii)...
... care lucrează de Șabat și care intră în contact cu străinii, cu romanii în special, adică cu păgânii, cu necurații.

Și totuși, le spune Iisus ucenicilor, vameșul se ruga cu adevărat. El nu-I cerea altceva lui Dumnezeu decât să fie îndurător cu el și să-l ierte. Rugăciunea lui trimite la Psalmul 50:

Miluiește-mă, Doamne, după mare mila ta și șterge fărădelegea mea după mulțimea îndurărilor Tale ! (1-2)

חָנֵּנִי אֱלֹהִים כְּחַסְדֶּךָ כְּרֹב רַחֲמֶיךָ מְחֵה פְשָׁעָֽי
Haneni Elohim ke-hasdeha krov rahameiha mehe fesaai !

ΕΛΕΗΣΟΝ με, ὁ Θεός, κατὰ τὸ μέγα ἔλεός σου καὶ κατὰ τὸ πλῆθος τῶν οἰκτιρμῶν σου ἐξάλειψον τὸ ἀνόμημά μου·

... pentru că:

Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit (zdrobit) (pentru că) inima (în)frântă (înfrânată) şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi! (18)

זִֽבְחֵי אֱלֹהִים רוּחַ נִשְׁבָּרָה לֵב־נִשְׁבָּר וְנִדְכֶּה אֱלֹהִים לֹא תִבְזֶֽה
Zivahei Elohim: ruah nișbara, lev-nișbar ve-nidke Elohim lo tivze !

θυσία τῷ θεῷ πνεῦμα συντετριμμένον καρδίαν συντετριμμένην καὶ τεταπεινωμένην ὁ θεὸς οὐκ ἐξουθενώσει


Fariseul și vameșul de James Tissot, Brooklyn Museum, New York

Lecția parabolei : vameșul cel spășit, rușinat și îngrozit de păcătoșenia meseriei lui, care se credea ultimul dintre oameni, se dovedește a fi, de fapt, un drept, un țadik (צַדִּיק), iar fariseul, care se credea un drept, se dovedește a fi un păcătos pentru Dumnezeu, Care ascultă și primește rugăciunea vameșului, pe care-l iartă pentru smerenia și căința lui.

Vameșul se întoarce acasă... îndreptat (dedikeomenos/δεδικαιωμένος), ca un drept, adică ca unul asupra căruia Dumnezeu Și-a revărsat bunăvoința, grația, harul și dreptatea, dar și ca unul... îndreptățit la mila Lui.

Deși nu credea că e posibil, totuși vameșul s-a rugat ca Dumnezeu să fie bun cu el, îngăduitor cu păcatele lui, milos și iertător. Și rugăciunea i-a fost ascultată. Dumnezeu, spune Iisus, l-a iertat pe acest colector de taxe pentru că i-a simțit durerea de a fi cine era și dorința de a se schimba.

Iată câteva locuri din Matei și Luca care completează pericopa vameșului și fariseului:

Matei 21, 31-32: ... adevărat grăiesc vouă că vameşii şi prostituatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. Căci a venit la voi Ioan pe calea dreptăţii (să vă arare calea cea dreaptă) și nu l-ați crezut, dar vameșii și prostituatele l-au crezut. Voi, nici măcar după ce i-ați văzut pe ei căindu-se și crezând, nu v-ați căit și nu l-ați crezut./Matei 21, 31-32 /... ἀμὴν λέγω ὑμῖν ὅτι οἱ τελῶναι καὶ αἱ πόρναι προάγουσιν ὑμᾶς εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ. ἦλθε γὰρ πρὸς ὑμᾶς ᾿Ιωάννης ἐν ὁδῷ δικαιοσύνης, καὶ οὐκ ἐπιστεύσατε αὐτῷ· οἱ δὲ τελῶναι καὶ αἱ πόρναι ἐπίστευσαν αὐτῷ· ὑμεῖς δὲ ἰδόντες οὐ μετεμελήθητε ὕστερον τοῦ πιστεῦσαι αὐτῷ.

***

Luca 5, 27-32: Şi după acestea Iisus a ieşit din casă și a privit îndelung la un vameș cu numele Levi ce stătea la masa lui la vamă și i-a zis: urmează-Mi Mie ! Și Levi, lăsând toate, s-a ridicat și L-a urmat. Și I-a făcut lui Iisus o primire cu ospăț mare în casa sa. Şi era acolo mulţime multă de vameşi şi de alţii care stăteau cu ei la masă. Iar cărturarii lor și fariseii (din Ghenizaret) murmurau și le spuneau ucenicilor: de ce mâncați și beți cu vameșii și cu păcătoșii ? Și Iisus le-a răspuns: nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Nu pe drepți am venit să-i chem la căință, ci pe păcătoși. /Καὶ μετὰ ταῦτα ἐξῆλθε καὶ ἐθεάσατο τελώνην ὀνόματι Λευΐν, καθήμενον ἐπὶ τὸ τελώνιον, καὶ εἶπεν αὐτῷ· ἀκολούθει μοι. καὶ καταλιπὼν ἅπαντα ἀναστὰς ἠκολούθησεν αὐτῷ. καὶ ἐποίησε δοχὴν μεγάλην Λευῒς αὐτῷ ἐν τῇ οἰκίᾳ αὐτοῦ, καὶ ἦν ὄχλος τελωνῶν πολὺς καὶ ἄλλων οἳ ἦσαν μετ᾿ αὐτῶν κατακείμενοι. καὶ ἐγόγγυζον οἱ γραμματεῖς αὐτῶν καὶ οἱ Φαρισαῖοι πρὸς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ λέγοντες· διατί μετὰ τῶν τελωνῶν καὶ ἁμαρτωλῶν ἐσθίετε καὶ πίνετε; καὶ ἀποκριθεὶς ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπε πρὸς αὐτούς· οὐ χρείαν ἔχουσιν οἱ ὑγιαίνοντες ἰατροῦ, ἀλλ᾿ οἱ κακῶς ἔχοντες· οὐκ ἐλήλυθα καλέσαι δικαίους, ἀλλὰ ἁμαρτωλοὺς εἰς μετάνοιαν./ Luca 5, 27-32

Vameși stângând taxe, basorelief din secolul al II-lea d.Hr.

Luca 16, 15: Şi Iisus le-a zis fariseilor: Voi sunteţi cei care vreți să păreți drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu. / καὶ εἶπεν αὐτοῖς· ὑμεῖς ἐστε οἱ δικαιοῦντες ἑαυτοὺς ἐνώπιον τῶν ἀνθρώπων, ὁ δὲ Θεὸς γινώσκει τὰς καρδίας ὑμῶν· ὅτι τὸ ἐν ἀνθρώποις ὑψηλὸν βδέλυγμα ἐνώπιον τοῦ Θεοῦ.