Nucșoara – esența cunoașterii de sine

Numele nucșoarei

Botaniștii au numit nucșoara Myristica Fragrans, în traducere liberă, Mireasma Miresmelor. Pe bună dreptate: s-a născut în Insulele Mirodeniilor (Insulele Moluce), în Indonezia.

În românește s-a numit simplu, nucșoară, dar în celelalte limbi europene i s-a spus nuca de mosc. De ce a fost asemănată cu moscul ? Pentru că parfumul ei ispitește, așa cum ispitește căprioarele cerbul purtător de mosc, când își caută perechea.

Pentru iubitorii de etimologii: 1. Myristica Fragrans este un superlativ absolut, Mireasma Miresmelor: myristikos (μυριστικός) înseamnă în greacă „frumos mirositor, înmiresmat”, de la vb. myrizo (μυρίζω = „a unge cu miruri, cu uleiuri parfumate, a parfuma, a înmiresma”), iar fragrans în latină înseamnă același lucru. 2. cuvântul mosc vine din latină, muscus, care, la rându-i, vine din greacă, mosxos (μόσχος), „cerbul purtător de mosc”. 3. adjectivul muscatus, „cu parfum/miros de mosc”, a apărut din muscus, în latina târzie. 4. numele nucșoarei: franceză, noix muscade sau muscade; spaniolă, nuez moscada sau moscada; italiană, noce moscata; greacă, moshokarido (μοσχοκάρυδο); olandeză, muskaatnoot; germană, muscatnuß și engleză, nutmeg… adică „nuca ce miroase a mosc”.

Nucșoara, scurtă istorie

Pădurile parfumate de „nucșori” creșteau la început într-un mic arhipeleag indonezian, de numai 50 de kilometri pătrați … un mic Eden din Oceanul Indian, pe numele lui, Banda.

Primii, le-au descoperit exploratorii chinezi. Joncile chinezești încărcate cu nucșoare au ajuns în Golful Persic, locul cel mai îndepărtat până unde se puteau aventura, și le-au vândut negustorilor arabi… care le-au dus până în Egipt. De unde știm ? În mumiile și în mormintele faraonilor s-au găsit urme de nucșoară.

Secole mai târziu, nucșoara a ajuns și în vinul cruciaților, în Țara Sfântă (secolul XII) și, din vinul cruciaților, pe corăbiile exploratorilor și negustorilor… portughezi, olandezi, spanioli și englezi… după ce marii navigatori ai secolul XVI au descoperit calea spre Indiile Orientale.

Portughezii au fost primii europeni care au descoperit Insulele Mirodeniilor (Insulele Moluce), în 1512. Prima flotă, condusă de însuși vice-regele Indiilor, Afonso de Albuquerque, a pornit spre Banda din India, mai precis din baza-i militară din Goa.

Au fost singurii negustori de nucșoară, timp de aproape 90 de ani.

În treacăt să spunem că numele de Moluce (în indoneziană Maluku) vine din Jazirat al Muluk, adică Insula Regilor, cum le-au spus negustorii arabi.

În ciuda eforturilor lor de a-și păstra monopolul negoțului cu „nuca de mosc”, în anul 1599, Compania Olandeză a Indiilor Orientale le-a luat locul, în Banda și pe piață, devenind singurul furnizor de nucșoară din lume.

Din păcate, cu prețul cumplit al unui genocid pe care l-a ordonat, în 1621, guvernatorul olandez al insulei, Jan Pieterszoon Coen: în numai 15 ani, din 15 000 de băștinași rămăseseră numai 600.
Se pare că cei ce trăiesc azi din Banda Neira, capitala arhipeleagului, sunt urmașii băștinașilor aduși din insulele vecine.

Cum a fost posibil ? Răspunde Ludovico di Varthema, un călător bolognez și primul european ajuns în Banda, în Itinerariul său apărut la Roma în 1510:

„Băștinașii sunt ca niște animale, atât de proști, încât nici n-ar ști să facă rău, presupunând că ar dori-o.”

În cei 250 ani, cât a durat dominația Companiei Olandeze a Indiilor Orientale (la sfârșitul sec. XVII era încă cea mai mare Societate Comercială din lume, grație mirodeniilor), cultivatorii olandezi din insulă și-au distrus de multe ori recoltele de nucșoară, ca prețul să-i rămână ridicat în Amsterdam, singurul loc de desfacere.

Situația s-a schimbat la mijlocul sec. XVIII, mai precis în 1753, când botanistul francez Pierre Poivre (Petre Piper, un nume predestinat !), a reușit să plece din Banda ascunzând în bagaje …
… 5 „nucșori” și câțiva „cuișori”… pe care i-a aclimatizat în l'île de France sau Insula Maurice (azi Mauritius)… al cărei intendent era

… anume în Jardin des Pamplemousses, Grădina Botanică pe care o el însuși o crease și pe care o îmbogățise cu tot felul de arbori exotici.
Lui Pierre Poivre i-a fost dat să culeagă primele nucșoare după 25 de ani, în 1778… când, însă, grădina nu-i mai aparținea, fiindcă o cumpărase în 1772 regele Franței, Ludovic al XV-lea.

Astăzi, urmașii „nucșorului” furat de Poivre din Insulele Mirodeniilor se cultivă în multe locuri tropicale, în afara Indoneziei; în nordul Australiei, în Antile, mai ales în Grenada (adusă de regele George al III-lea al Angliei) pe al cărei drapel apare nucșoara, în Papua-Noua Guinee, în Madagascar, în Guyana Franceză, în India, în Malaezia sau în Sri Lanka.

Puterile nucșoarei

Nucșoara era cea mai consumată mirodenie, după piper. Cei cu dare de mână aveau mereu asupra lor câteva nucșoare într-o cutiuță de argint, împreună cu o mică răzătoare.

Ce avea ea atât de deosebit ? Îi ferea de molimi, de infecții și de soarta cea rea, dar mai ales, închidea în ea… parfumul dulce al Paradisului.

Timp de 9 luni, nucșoara stă învelită în două cămăși, închisă într-o poamă, foarte asemănătoare caisei, poamă care, la vremea potrivită, se deschide singură și o eliberează.
Apoi, o lună și jumătate, nucșoara proaspăt ieșită, ca dintr-un pântec matern, stă la uscat, timp în care gustul și aroma-i devin intense și puterile-i cresc.

Care sunt ele ?

Vinul și mâncărurile atinse de nucșoară îți împrospătează trupul, sufletul și mintea, te fac ispititor… un stăpân al seducției, îți deschid inima și o trezesc.

Tămăduitorii știu că nucșoara deschide ochiul tainic și pur al minții și că o înnobilează, de aceea o recomandă celor ce nu reușesc să se cunoască și să se înțeleagă pe ei înșiși, dar nici pe ceilalți, și celor ce au nevoie să comunice cu lumea nevăzută.

mătănii grecești din nucșoară

Nucșoara în Rețetarul bucătarilor

Sâmburele parfumat ce crește în micul fruct al „nucșorului”, pentru că exact asta este nucșoara, un sâmbure parfumat, își lasă parfumul delicat, proaspăt și seducător, făcându-le irezistibile, în:

- salatele și sucurile de fructe proaspete, mai ales de mere, portocale și mandarine,
- în plăcinte, pâine sau biscuiți, în budinci… turte, tarte și torturi…
- în sosurile albe, şi, desigur, în regele lor, sosul Béchamel,
- în piureul, crema şi plăcinta de spanac, cu puțin șofran și ienibahar,
- în ghiveciul de legume, în piureul de cartofi, în conopida fiartă la aburi cu dafin şi cuişoare,
- în salata de țelină crudă, alături de maghiran,
- în pasta de urdă sau de caș, alături de puţin şofran, în omletele, ochiurile şi ouăle moi frecate cu puțin ulei,
- în pastele de tot felul, și
- nu în ultimul rând, în băuturile ce însoțesc conversaţiile între convivi dragi sau chiar un… solilocviu: vinul, ciocolata caldă sau ceaiul.

Atenţie: pulberea de nucşoară se foloseşte în cantităţi infime. Un vârf de cuțit este prea de ajuns. Pentru că, pe cât este de benefică în cantități… farmaceutice, pe atât poate fi de vătămătoare în doze mari. De pildă, o jumătate de linguriță este deja foarte toxică pentru o persoană, iar o linguriță de nucșoară e… letală.

Parfumată este și cămașa cea roșie și dantelată cu care vine pe lume nucșoara, numită macis sau floare de nucșoară, cămașă care aduce la gust cu scorțișoara și cu piperul. Și ea se folosește ca mirodenie, fără a fi la fel de puternică și de „moscată”.
O folosesc creatorii de băuturi ca să dea o notă … tropicală vermuturilor, aperitivelor sau vinurilor aromate.

Iar din „caisa” în care se naște nucșoara, bucătarii din Insulele Mirodeniilor fac dulceață, jeleuri și o băutură alcoolizată.

Bucătăriile orientale cuprind nucșoara în câteva amestecuri de mirodenii, cum sunt Garam Masala sau Ras el Hanout, dar puțini știu că amestecurile cu prea multe condimente dezorientează și înșală simțurile.

Nucșoara, de pildă, este împlinită alături de: șofran, cuișoare, scorțișoară, anason stelat sau ghimbir. Dar, cel mai bine se simte alături numai de unul sau două din ele.

Maeștrii Bucătăriei Subtile spun că de câte ori mâncăm sau bem ceva înmiresmat cu nucșoară și șofran, retrăim acel coup de foudre, momentul sublim în care ne-am ales perechea.

Sfatul bucătarilor

Nucșoara se dezvăluie pe de-a-ntregul numai atunci când o dați pe răzătoare chiar înainte de a o presăra în bucate, iar nucșoarele se păstrează într-un borcan închis, în cămară sau în dulăpiorul cu mirodenii.

Sfatul herboriștilor

Herboriștii și medicii Evului Mediu s-au putut bucura de cercetările confraților lor arabi care studiaseră nucșoara cu mult înaintea lor. O recomandau ca tonic general și, în special, ca tonic cerebral și stomahic…
… ca un remediu foarte bun împotriva durerilor (de cap, de stomac, de dinți, de oase)…
… împotriva infecțiilor, artrozei și reumatismului, împotriva ipohondriei sau somnolenței…
… și, nu în ultimul rând, ca pe o aliată a celor părăsiți de Eros.

Sfatul tămăduitorilor

Un masaj blând sau o baie caldă, seara, cu ulei esențial de nucșoară, spun vindecătorii, exorcizează lehamitea și oboseala de viață, împrospătează fiecare celulă, înseninează, întărește și limpezește spiritul, alină durerile mușchilor, ale oaselor și ale articulațiilor și nasc în trup senzații edenice.

Pentru masaj se recomandă o picătură de ulei de nucșoară diluat într-o lingură de ulei-bază, și, pentru baie, cel mult 3 picături de ulei bine amestecat în apa din cadă.

Atenție: nu folosiți uleiul esențial de nucșoară pe perioade lungi.


Lecția nucșoarei: Celor cu mintea închisă le deschide ochiul ei tainic și pur, îi ajută să se vadă așa cum sunt și să se înțeleagă pe ei înșiși. Celor reci și înțepeniți, le bucură și le încălzește inima și mădularele, le descătușează izvoarele pasiunii și ale înțelegerii subtile.