Mănăstirea din piatră
Cum poate fi pus în cuvinte un loc care îndeamnă la linişte şi tăcere ?
Articol de Simona Şerbănescu, 19 Decembrie 2010, 11:53
În centrul României, în Ţara Făgăraşului, cândva Şinca, astăzi Şinca Nouă şi Şinca Veche, printre copacii încărcaţi de zăpadă grea, pe drumul şerpuit, m-am lăsat purtată spre Mănăstirile rupestre.
Am lăsat în urmă Bisericuţa de lemn, noua mănăstire cu trei vieţuitori cu tânărul părinte stareţ Matei şi noile şantiere arheologice din Şinca Nouă.
Istoria Mănăstirii rupestre de la Şinca Veche continuă să fie incertă, în condiţiile în care s-au făcut cercetări arheologice minime, iar cele mai multe documente se află la Viena sau Budapesta.
Cele mai multe informaţii le-am aflat de la doamna Maria Bagiu, ctitor al Mănăstirii de maici de la Şinca Veche, ghidul meu într-un spaţiu în care am regăsit liniştea şi împăcarea.
Vă invităm să ascultaţi un documentar România Actualităţi realizat de Simona Şerbănescu.