Leușteanul - esența venusității

Numele leușteanului

Ligurianul (ligusticum în latină) - așa îi spuneau romanii leușteanului care creștea în… Liguria.
O mărturie: Pliniu cel Bătrân, Istoria Naturală, XIX, L, 165
Leușteanul crește sălbatic în munții Liguriei sale. Se seamănă peste tot. Leușteanul de grădină e mai suav/dulce, dar fără puteri. Unii îl numesc atotvindecător.
Ligusticum silvestre est in Liguriae suae montibus; seritur etiam ubique. Suavius sativum, sed sine viribus. panacem aliqui uocant.

Ligusticum a devenit în latina târzie levisticum, care a dat în română leuștean, în franceză livèche (e o „ea”), în italiană levistico, în spaniolă levístico sau ligústico și în germană Liebstöckel, în care se recunosc formele din latina medivală: libisticum sau lubisticum.

Grecii l-au împrumutat ca λεβίστικο și englezii ca lovage.

„Ligurianul” are și nume populare: în franceză: ache des montagnes/pătrunjel de munte, céleri bâtard/țelină sălbatică, céleri de montagne/țelină de munte …
… și, tot țelină de munte îi spun și italienii: sedano di monte, spaniolii: apio de monte sau apio de montaña (dar și perejil silvestre, pătrunjel sălbatic) și grecii, selino vunon/σέλινο βουνών;

Numele-i științific este Levisticum officinale sau Ligustricum levisticum.

Puterile leușteanului

Leușteanul, ca un adevărat membru al clanului mediteranean al Țelinei, clanul Țelinidelor și al Țelinizilor (pe latinește, al Apiaceelor) alături de țelină, morcov, mărar, pătrunjel, coriandru, chimen și chimion, are puterea de a dărui viață și iubire.

O etimologie populară ne arată că a fost simțit ca o iarbă a amorului nubil: englezii îi spun „vârsta iubirii”, lovage.

Levisticum a intrat în engleză din franceza vorbită în Anglia după cucerirea normandă (așa numita anglo-franceză), ca luvasche/lovasche, cuvânt pe care englezii l-au auzit ca lovache, adică „pătrunjelul iubirii” (atestat în sec. XIV) și care a devenit mai târziu lovage, în traducere, „vârsta/timpul/vremea iubirii”. Și lovage a rămas până azi. Totuși, englezii îi mai spun leușteanului și love parsley, „pătrunjelul iubirii”.

Merită să-l pomenim și pe Liebstöckel din germană care, deși nu este altceva decât o deformare a lui libisticum din latina medievală, poate fi tradus ca „bagheta iubirii” sau „varga iubirii”.

Aceste nume ale leușteanului trimit la puterea-i de a aduce iubirea, putere binecunoscută, dacă ne gândim că era una din materiile esențiale ale filtrelor de amor.

Maeștrii Alchimiei Interioare spun că leușteanul este… venusian. Că te ajută să-ți descoperi propria… venusitate: dacă ești femeie, te face s-o trezești pe Venus din tine și, dacă ești bărbat, te face să-ți descoperi tandrețea, delicatețea și noblețea.

Poate de aceea femeile din Provence, ca să strălucească și să cucerească, se scăldau în apă cu frunze de leuștean și petale de trandafir sau, poate de aceea locuitorii Liguriei purtau asupra lor frunze sau bucățele de rădăcină de leuștean, ca să atragă iubirea.

Nu întâmplător în Evul Mediu leușteanul era unul din ingredientele parfumurilor și ale apelor de frumusețe, ca și astăzi, de altfel.

În lumea slavă exista credința că spiritul leușteanului apără tinerele fete de ispite și de ispititori, că le aduce ursitul sau că o fată își poate câștiga un soț credincios pe viață cu o supă de leuștean sau că, dacă o mireasă are asupra-i leuștean, va avea o căsnicie fericită.

Pe de altă parte, vechi credințe spun că duhul leușteanului, ca unul care aduce iubirea binecuvântată, apără fetele de iubiri necurate. La noi, de pildă, moții din Munții Apuseni le dădeau fetelor pubere să mănânce dimineața turte de grâu cu leuștean ca să fie ferite de „zburători și de alte ispitiri necurate”.

În același timp, dacă leușteanul aduce iubirea, tot el apără lumea de duhurile neiubitoare de oameni, cum sunt Ielele sau vrăjitoarele. Mărturie stă Plângerea Ielelor:

Dacă n-ar fi avrămeasă,
Mușețel și-mpărăteasă,
Odolean
Și leuștean
Usturoi de samulastră
Toată lumea – ar fi a noastră !

Miniatură cu leuștean în Cartea Ceasurilor a Annei de Bretania (sec. XVI)

Leușteanul în Rețetarul bucătarilor

Leușteanul se mănâncă tot, de la frunze până la rădăcină și semințe. Desigur, crud și proaspăt e cel mai bine, dar iarna, frunzele-i bine uscate au un farmec tulburător.
Cât despre semințe, se pun, pisate bine, în aluatul de pâine, de biscuiți și de plăcinte sau în piureul de cartofi, ca să le dăruiască ceva din puterea lui de a ocroti iubirea.

Citind De re coquinaria a lui Apicius, vedem că leușteanul apare în mai toate sosurile sale celebre, ceea ce arată că nu prea lipsea din mâncarea romanilor.

La noi, este iarba ciorbelor acrite cu borș sau cu lămâie (mai ales de pește) dar, cu adevărat el se descoperă în salate, în sucul de roșii proaspete, în sosurile verzi care însoțesc legumele pregătite la abur și în pasta de brânză (veche sau proaspătă, caș dulce sau caș afumat, urdă sau brânză de burduf).

De fapt, leușteanul, ca și fratele său bun, pătrunjelul, face atotdesfătătoate orice mâncare, de la ciorba sau salata de verdețuri sau de legume, până la plăcintele/tartele cu spanac, praz sau varză.

Maeștrii Bucătăriei Subtile spun că leușteanul tânăr și fraged de aprilie este alesul mentei de aprilie. Nubili amândoi, când ajung să se întâlnească într-o mâncare de verdețuri, într-o salată, în pasta de brânză, în iaurtul de la cină sau în untul pentru tartinele de dimineață, se dezlănțuie într-un dans nupţial pe care-l simţi în toată fiinţa.

Tot ei aseamănă esențele unite ale leuşteanului şi mentei cu un mir… al mirilor și recomandă un sos verde special numit „Potirul Mântuirii”: câteva frunze proaspete, desprinse de pe codiţe, se toacă mărunt şi se amestecă cu nuci pisate, puțin usturoi și puțină ceapă verde și se scaldă în zeamă de lămâie și ulei (de măsline) presat la rece.

Cei ce l-au încercat au mărturisit că au simțit o minunată stare de devoţiune reciprocă.
Ce se întâmplă ?

Se spune că menta, mireasa, însufleţeşte şi înviorează spiritul mirelui, leușteanul, și că sevele-i îmbătătoare îl revigorează, îl trezesc şi-l împrospătează, îl îmblânzesc şi-l binedispun.
Și, se mai spune că el, mirele, își învăluie mireasa în miruri puternice care le eliberează pe ale ei și o scot din prea mare ei sfială și cumințenie.

Tot ei recomandă un sos pesto cu leuștean și mentă care se face în felul următor:

în mojarul de piatră, zdrobiți și frecați, cu un pisălog de lemn, 4 căței de usturoi cu puțină sare grunjoasă, până devin o pastă cremoasă. Dați drumul în acest „lapte de usturoi” unei mâini de semințe de pin sau mieji de nucă și pisați-le/pisați-i până se prefac într-o cremă untoasă, moment în care adăugați treptat frunzele proaspete a două legături de leuștean și doar câteva frunzulițe de mentă.
Atunci când crema devine de un verde strălucitor, adăugați 6 linguri de brânză rasă veche de capră și 2 linguri de brânză veche și tare de oaie și continuați să amestecați.
Abia la sfârșit turnați o jumătate de ceașcă de ulei de măsline extravirgin, puțin câte puțin, picătură cu pictură.

Delicatese de primăvară cu leuștean:

- salata de leuștean cu usturoi și ceapă verde, zeamă de lămâie și ulei presat la rece
- salata de leuștean cu usturoi și ceapă verde, spanac, păpădie, untișor, leurdă, pătrunjel
- salata de leuștean cu morcovi, țelină și pătrunjel, rădăcină și frunze, nuci sau semințe de floarea soarelui și de dovleac, românești, și ulei presat la rece.

Sfatul bucătarilor

Leușteanul este una din ierburile atotfericite care își păstează... mirurile în frunzele-i uscate. Vorbim mai ales despre tulpinile tinere și fragede ce se pun la uscat până spre sfârșitul lui mai.
Și frunzele-i uscate cu grijă, într-o cameră răcoroasă, ferite de lumină, și semințele-i, ca și pulberea din rădăcină, se păstrează în borcane de sticlă sau vase de porțelan, în dulăpiorul cu mirodenii.

Sfatul herboriștilor

Primii care și-au dat seama, după epoca de întunecată de barbarie care a cuprins Europa după cucerirea imperiului roman, de importanța grădinii de plante tămăduitoare au fost călugării.
Și primii călugări care au început să cultive leușteanul în grădinile lor din Franța, în anul 820, au fost benedictinii.
Iar Carol cel Mare, inițiat de monahi în tainele alchimiei plantelor, a fost acela care l-a adăugat în catalogul ierburilor și legumelor imperiale (Capitulare de villis…), transformându-l într-o iarbă regală.

Medicii romani recomandau vinul de leuștean ca pe un remediu împotriva suferințelor ficatului, stomacului și rinichilor.

Îl puteți face simplu: într-un litru de vin, alb sau roșu, puneți o legătură de leuștean (cu codițe cu tot) tăiat mărunt și-l lăsați timp de două săptămâni bine astupat, în cămară, timp în care principiile-i binefăcătoare și tămăduitoare vor metamorfoza vinul într-o poțiune puternică.
Îl strecurați și îl puteți bea, dar nu mai mult de o ceșcuță, o singură dată pe zi, înainte de masă.

Ceaiul din frunze uscate sau proaspete, din semințe sau din rădăcină uscată și mărunțită de leuștean sau salata simplă de leuștean proaspăt cu lămâie fac minuni într-un trup…

… neputincios să elimine lichidul (oligurie, edeme) … sau pietrele de la rinichi…
… sau toxinele care otrăvesc ficatul, vezica biliară, pancreasul…
… hipertensionat (deci suferind de hipertensiune) …
… chinuit de colici renale, cistită, uretrită… sau de…
… răceală/gripă sau bronșită (febră, tuse și dureri în gât, caz în care se recomandă gargara cu infuzie) …
… de indigestii și de probleme ale intestinelor (spasme, gaze, inflamare)…
… de ameroree sau dismenoree sau de spasme ale uterului…
… de reumatism sau gută…
… de dureri de cap, migrene…
… cu prea mult acid uric…
… sau, pur și simplu, lipsit de putere și obosit.

De știut că frunzele de leuștean se mestecă: 5 minute, de 4 ori/zi, 2 sau 3 frunze, pentru a vindeca gingiile bolnave… pe care le dezinfectează și le dezinflamează.

Cum puteți face un ceai bun și vindecător de leuștean ?

Lăsați două lingurițe de frunze uscate sau 6 lingurițe de frunze proaspete într-o cană cu apă rece, de seara până dimineața. A doua zi strecurați acest ceai „rece” și lăsați frunzele macerate timp de 20 minute într-o cană cu apă fierbinte. Amestecați ceaiul din cele două căni pe care-l veți bea în cursul zilei.

Cât privește infuzia de semințe sau de rădăcină uscată, se pun două lingurițe la o cană de apă și se beau două căni pe zi.

Atenție: de la leuștean sunt oprite viitoarele mame (doamnele însărcinate, iar mamele care alăptează se pot bucura de el în cantități foarte mici) și sunt opriți cei cei suferă de insuficiență renală.

Lecția leușteanului: te conduce, ca un ghid, spre frumusețile din lăuntrul tău, te poartă prin labirintul minții spre propria-ți lumină, ca într-un pelerinaj de inițiere.