Ierburi și mirodenii – secrete pierdute (VII)

GHIMBIRUL – RĂDĂCINA CARE NE STATORNICEȘTE

Arată ca un homuncul dar are gustul lui Dumnezeu

Maeștrii Înaltei Bucătării spun că orice plantă bună de mâncat de pe Pământ are un spirit- maestru, vindecător al spiritului, sufletului și trupului (treimea subtilă din care suntem alcătuiți).

Un spirit nemuritor care ne învață cum să gătim plantele pe care le mâncăm în așa fel încât să ne vindece, să ne dea putere și claritate și, în același timp, să ne desfete cu preaplăcutele lor esențe subtile.

Ei mai spun că orice plantă bună de mâncat este o materie divină, unică, în care Creatorul Universului și-a pus o parte din spiritul său divin, nemuritor și etern viu.

Ce spun Maeștrii Înaltei Bucătării despre ghimbir ? Ne îndeamnă să fim atenți la ce înseamnă, mai înainte de toate, numele lui! Pentru că, în numele fiecărei plante, se află ascuns codul ei secret, sau, altfel spus, rostul existenței ei.


Numele ghimbirului

Românii n-au mai botezat/alintat ghimbirul sau ghemberul, așa cum au făcut cu scorțișoara sau cu cuișoarele.
De fapt, au făcut cunoștință cu el probabil abia în secolul al XIX-lea, mulțumită ungurilor, rușilor, polonezilor și grecilor, după cum ne arată numele lui în română:

- ghimbir sau ghember, împrumutat din maghiară, gyömbér
- imbir, luat din polonă (imbir) sau imbirin luat din rusă (inbiri/имби́рь), forme care, amândouă, sunt împrumutate din germană: ingber/ ingwer
- rădăcină-de-piper-alb tradus din greacă (piperoriza/πιπερόριζα = rădăcină de piper; de știut că acum grecii îi spun, și ei, ghimbirului: tzintzer/τζίντζερ).

Toate aceste nume, precum și cele din italiană (zenzero), franceză (gingembre), spaniolă (jengibre) sau engleză (ginger) s-au format din gingiber, forma pe care au căpătat-o în latina târzie zingiber sau zingiberi, ca nu sunt altceva decât transcrierea latinească a lui zinghiberis/ζιγγίβερις (așa cum apare în Edictul lui Dioclețian pentru prețuri și mărfuri, 32.68) sau zinghiberi/ζιγγίβερι, din greacă.

Totuși, numele ghimbirului vine din limba malayalam/tamil, o limbă dravidiană (neindo-europeană), vorbită în India de Sud, unde ghimbirului i se spunea inchiver adică rădăcină de... ghimbir, pentru că inchiver este format din inchi, care înseamnă rădăcină și ver, adică planta de... ghimbir.
Inchiver a intrat și în sanscrită unde a devenit srngaveram care, în prakrit sau sanscrita populară, a devenit singabera/singavera.

În greacă a intrat ca ζιγγίβερις și din greacă a ajuns în latină ca zingiberi.

Faptul că zinghiberis/ζιγγίβερις apare numai la cei doi medici greci Dioscoride și Galen, în sec. I și respectiv în sec. al II-lea d. Hr. și că zingiberi apare la Pliniu cel Bătrân, sec. I d. Hr., ne arată că în lumea greco-romană ghimbirul a început să fie importat destul de târziu, cel mai probabil, în secol I î. Hr. și destul de puțin.

Iată ce scrie despre ghimbir Dioscoride (De materia medica, II, 189):

Ghimbirul este o plantă specială ce crește cel mai mult în Arabia Troglodită. Arabii îi folosesc frunzele în multe feluri, așa cum folosim noi ruta, și fie o fierb ca să facă băuturi pentru luat înainte de masă fie o amestecă în mâncăruri.
Rădăcinuțele lui sunt mici ca cea a ciufei (Cyperus esculentus-n.n.) și albicioase, și seamănă cu piperul la gust și la miros.

Alegeți-le pentru că nu sunt viermănoase.

Unii le sărează pentru că se strică repede și le aduc în Italia în vase de lut; îți face foarte bine să le mănânci.
Se mănâncă cu afumături.

Rădăcina ghimbirului are puterea de a încălzi, de a ușura digestia, de a înmuia burta cu blândețe și e bună pentru stomac.
Are efect și în cazul încețoșării pupilelor.
Se amestecă și în antidoturi și pentru că, în general, se crede că are, într-o oarecare măsură, puterea piperului.

Iată și ce scria Pliniu cel Bătrân (în Historia naturalis, XII, XIV):

Rădăcina pe care unii o numesc zingiberi și alții zimpiberi nu este rădăcina piperului, așa cum credeau unii, deși la miros seamănă mult.

Într-adevăr, ghimbirul crește în Arabia și în Trogodiția (se presupune că acesta era numele regiunii din nordul Etiopiei-n.n.) pe câmpuri; este o iarbă cu o rădăcină albă ce se strică repede, chiar dacă e atât de amară.

Costă șase dinari livra. (...)
Deși și piperul și ghimbirul sunt sălbatice la neamurile unde cresc, noi le cumpărăm la livră, de parcă ar fi aur și argint.

Non est huius arboris radix, ut aliqui existimauere, quod uocant zingiberi, alii uero zimpiberi, quamquam sapore simili. Id enim in Arabia atque Trogodytica in uillis nascitur, parua herba, radice candida. celeriter ea cariem sentit, quamuis in tanta amaritudine. pretium eius in libras VI. (...) Utrumque siluestre gentibus suis est et tamen pondere emitur ut aurum uel argentum.

Maeștrii Bucătăriei Subtile spun că puterea ascunsă a rădăcinii de ghimbir este aceea de a ne înrădăcina ființa în pământul cel bun și roditor care i se potrivește cel mai mult și de a ne ajuta să ne păstrăm rădăcinile și locul în momentele în care unii ar dori să ne dezrădăcineze și să ne scoată din pământul nostru, în realitate și metaforic vorbind.

Și, desigur, aceea de a ne face statornici în toate.

Mai spun ei, ghimbirul are puterea de a ne face să ne simțim ... ca-n burta mamei, adică atotocrotiți și atotfericiți, puterea de a rămâne în matricea divină în care am fost creați, în ciuda aparentei noastre diformități.

Spiritele rele, avertizează Maeștrii, răspândesc ideea că rădăcina de ghimbir seamănă cu un homuncul diform.

Forma lui este contorsionată așa cum este, de cele mai multe ori trupul ... nostru lăuntric, din cauza tensiunilor la care e supus.

Și, nu în ultimul rând, rădăcina de ghimbir ne învață compasiunea: ne încălzește inima și sângele și, din reci și nepăsători, ne transformă în ființe calde și îngăduitoare. De aceea este un mare tămăduitor de răceli.

Și, în plus, ne învață Maeștrii Alchimiei Interioare, ghimbirul ne convinge că-i putem ... înghiți pe ceilalți, că-i putem accepta așa cum sunt. De aceea este un mare tămăduitor de indigestii.

Rețetele Maeștrilor cu rădăcină de ghimbir:

Îndemn general: rădăcina de ghimbir se poate pune în absolut orice mâncare/salată și în orice dulce !

Tapenade cu măsline, rădăcini și ghimbir:

Iată câteva idei de tartine pentru micul dejun cu rădăcini, ghimbir, usturoi și ceapă: treimea ardorii și a inimii fierbinți și îndurătoare:

Amestecăm o rădăcină de pătrunjel, un morcov și o țelină mică, date pe răzătoare, cu un centimetru de ghimbir proaspăt ras, o ceapă mică tăiată mărunt și un cățel de usturoi pisat împreună cu câteva frunze de pătrunjel, tăiate mărunt, ulei de măsline și șapte măsline fără sâmburi, tocate mărunt.

Le punem pe o felie de pâine ușor prăjită, eventual unsă cu unt, și facem o tartină sățioasă ce s-ar putea numi... Ardoarea dimineții !

Rădăcinile pot fi și: sfeclă roșie, ridiche negră sau păstârnac.
Mai putem face o tapenadă cu andive, ghimbir, pătrunjel și măsline...
... sau cu praz, ghimbir, pătrunjel și măsline...
... sau cu ghimbir, măsline și verdețuri: pătrunjel, mărar, leuștean, oregano, mentă, busuioc, tarhon, păpădie.

Sucul de la micul dejun și de la cină sau Elixirul vieții (sau Minunata Tensiune Arterială 11 cu 7):

Punem în blender: un cățel de usturoi pisat, o lingură de suc de lămâie, o bucățică de rădăcină de ghimbir (un cm), o lingură de oțet de mere. După ce le ... blenduim, amestecăm sucul cu o linguriță de miere. Îl punem în frigider unde poate rămâne cel mult cinci zile.
Se ia puțin înainte de micul dejun și înainte de cină și NU MAI MULT DE trei ori pe zi.

Sucul de la micul dejun și ... cină: se blenduiesc zeama unei lămâi cu o bucățică de ghimbir (un cm) și se amestecă cu 400 ml de apă. Se bea... în loc de mic dejun și în loc de cină, în zile diferite. Numele lui ? Elixirul tinereții !

Cremă de brânză cu ghimbir și Cremă de unt cu ghimbir:

Pentru crema de brânză amestecăm 200 de grame de brânză (care poate fi: de vaci, telemea veche de oaie sau de capră, caș afumat/caș neafumat de oaie și capră sau, nu în ultimul rând, urdă) cu puțin ulei de măsline, ghimbir, proaspăt sau pulbere, și un vârf de cuțit de scorțișoară (eventual câteva frunze de pătrunjel, mărar, busuioc, mentă, oregano, coriandru): o tartină perfectă pentru diminețile unei zile... pline.

Pentru crema de unt frecăm 200 de grame de unt cu o bucată de ghimbir proaspăt sau cu pulbere de ghimbir. Îl rulăm în folie alimentară și-l păstrăm în congelator.
Este divin pentru tartinele de la micul dejun, dar și pentru cartofii fierți la abur și piureurile de cereale.

Sosuri de ghimbir pentru salate de crudități:

-ghimbir cu ulei de măsline, suc de lămâie și miere
-ghimbir cu usturoi și ceapă, ulei de măsline și verdețuri
-ghimbir cu ulei de măsline și oțet din vin sau din mere


Rețetele familiei:

Biscuiți cu ghimbir și susan:

Frecăm 90 de grame de unt cu 150 de grame de zahăr și cu o linguriță de ghimbir proapăt, ras. Adăugăm un ou întreg și frecăm până se amestecă foarte bine. Adăugăm apoi 150 de grame de făină cu un sfert de linguriță de praf de copt, puțină sare și semințe de susan (cam 70 de grame).

Lăsăm aluatul în frigider o oră. După ce-l scoatem facem din el biluțe (ies cam 33) cam cât o nucă, pe care le punem într-o tavă unsă cu unt și presărată cu făină, la distanță unele de altele, pentru că ... cresc !

Le coacem la foc mediu spre mare, 12 sau 15 minute.

Inimioare cu ghimbir și scorțișoară:

Amestecăm 260 de grame de făină cu: 100 de grame de zahăr brun, 5 grame de bicarbonat de sodiu, o linguriță de ghimbir pulbere, o linguriță de scorțișoară și un praf de sare și adăugăm un ou bătut și, la sfârșit, 150 de grame de unt topit.

Întindem pe un blat presărat cu făină o foaie groasă de un centimetru din care decupăm biscuiții cu formele mici de inimiară pe care le punem în tava tapetată cu hârtie de copt.

Le coacem la foc mediu spre mare 15 sau 20 de minute.

Steluțe de ghimbir:

Frecăm într-un bol mare 180 de grame de unt cu 120 de grame de zahăr brun și cu 300 de grame de făină și frământăm cu degetele. Adăugăm o linguriță de ghimbir proaspăt, ras, un sfert de linguriță de pulbere de cardamom și un sfert de linguriță de scorțișoară și, la sfârșit două gălbenușuri de ou.

Lăsăm aluatul acoperit o jumătate de oră în frigider. Îl scoatem și întindem o foaie groasă de 3 milimetri din care decupăm cu o formă steluțele (cam 30) pe care le punem în tava tapetată cu hârtie de copt și le coacem la foc mare 8-10 minute.

Oameni de... ghimbir:

Frecăm 160 de grame de zahăr cu 230 de grame de unt. Adăugăm un ou și frecăm în continuare. Mai adăugăm șase lingurițe de miere și amestecăm din nou.

Într-un alt bol amestecăm: 280 de grame de făină cu un praf de sare, două lingurițe de bicarbonat de sodiu, două lingurițe de ghimbir, o linguriță de scorțișoară și un vârf de cuțit de nucșoară și le încorporăm în crema de unt cu zahăr.

Acoperim aluatul și-l lăsăm 40 de minute în frigider.

După ce-l scoatem întindem o foaie groasă de o jumătate de centimetru pe un blat presărat cu 160 de grame de zahăr.

Decupăm din ea, cu forma, omuleți pe care-i culcăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, la o distanță de cel puțin 2 cm, unul de celălalt.

Îi coacem în cuptorul încălzit, la foc potrivit spre mare, un sfert de oră, stingem focul și îi mai lăsăm în cuptor încă cinci minute, după care îi scoatem și îl lăsăm să se răcească.

Omuleții de ... ghimbir au apărut la curtea reginei Elisabeta I a Angliei care obișnuia să-și dăruiască efigiile din ... turtă dulce unor persoane pe care le vizita, arătându-le astfel cât sunt de speciale pentru ea.

De fapt vorbim de omuleții din turtă dulce, un ... dulce al cărui părinte este, totuși, un călugăr armean, Grigorie de Nicopole, care s-a mutat în Franța în anul 922: el a început să facă figurine dintr-un aluat cu mirodenii și, mai ales, cu ghimbir, îndulcit cu melasă, numit pain d'épices, adică pâine cu mirodenii, figurine pe care îi plăcea să le dăruiască, mai ales copiilor.

De altfel, ghimbirul se folosea în Franța și în Germania cu o sută de ani în urmă.

Englezii îi spun turtei dulci gingerbread care, totuși, provine din gingerbrar, cuvânt apărut în secolul al XIII-lea care nu are nici o legătură cu pâinea, dat fiind că a fost împrumutat din franceza veche, ginginbrat, adică ghimbir confiat.

Ginginbrat la rându-i vine din latina medievală: gingimbratus, adică ... ghimbirat/cu/din ghimbir.

După Hansel și Gretel a Fraților Grimm turta dulce care se făcea în formă de omuleți, inimioare sau de îngerași, a început să se facă și în formă de căsuță:

Turta dulce și biscuiții cu ghimbir au ajuns un dulce al Crăciunului, în Europa de Nord și Apuseană. Cum, nu prea știm. Probabil, pentru că era o prăjiturică a călugărilor.

Maeștrii Înaltei Bucătării recomandă, nu în ultimul rând:

1. ceaiul de ghimbir:

Într-o jumătate de litru de apă care fierbe punem ghimbir proapăt ras (de la o bucată de doi cm) și-l lăsăm să fiarbă un minut. Stingem focul și-l lăsăm o jumătate de oră cu capac. Îl bem în două rânduri.

Este marele tămăduitor de indigestii și de răceli, marele ajutor al celor cu probleme de circulație a sângelui și cardiace, al celor încercați de senzația de vomă, de migrene, de dureri musculare, reumatismale, de dureri de spate și este, de asemenea, un energizant ideal.

2. sucuri de fructe și de rădăcini: putem stoarce o mică bucată de ghimbir atunci când facem sucuri de fructe și legume: o băutură purificatoare, vindecătoare și foarte energizantă care, atenție, are darul de a regla perfect tensiunea arterială.