Ienibaharul – esenţa regăsirii de sine

Numele ienibaharului

Ienibaharul a intrat în cuhniile românești cu numele-i turcesc: yeni-bahar, adică mirodenia nouă, pentru că … vine din Lumea Nouă… din Jamaica.
Cristofor Columb l-a descoperit acolo, în cea de-a doua sa călătorie, în primăvara lui 1494. Încă mai căuta piperul.

Columb n-a ajuns niciodată în India, unde l-ar fi găsit. În Jamaica a găsit totuși o mirodenie care seamănă mult, la gust și la… înfățișare, cu el și a botezat-o „piper de Jamaica”.

Pentru iubitorii de etimologii:

În turcă, ienibahar vine din yeni (= nou) și bahar (= mirodenie sau… primăvară).
Grecii l-au preluat din turcă doar pe bahar (μπαχάρι/bahari), ceea ce face din el un … superlativ absolut: „mirodenia prin excelență” sau „mirodenia mirodeniilor”.

Povestea lui bahar este interesantă: provine din rădăcina indo-europeană, *wesr, care înseamnă primăvară și care a dat în persană două cuvinte apropiate, bahar (primăvară) și farxar (templu)
În treacăt fie spus, *wesr l-a dat în latina clasică pe ver, primăvară, din care s-a format în latina populară primavera (un feminin singular refăcut din pluralul neutru prima vera, „începutul primăverii”; moștenit și în română); în engleză există adj. vernal (= de primăvară).

Persanul bahar a intrat în arabă și din arabă în turcă cu sensurile de: primăvară și de mirodenie. Care să fie legătura dintre ele ? Fumul bine-mirositor sau de bună-mireasmă al mirodeniilor care se ardeau în temple și care celor vechi le părea că seamănă cu o… boare/adiere de primăvară.

Numele ienibaharului în limbile moderne este, de regulă, cel dat de Columb: piper de Jamaica, adică pimienta de Jamaica în spaniolă: spaniolă: pimienta de Jamaica, pimienta gorda (piper gras), pimienta dulce sau malagueta; franceză: piment, piment de la Jamaïque, poivre de la Jamaïque (piper de Jamaica), quatre-épices (patru-mirodenii), tout-épice (traducerea lui allspice, „toate mirodeniile”), piment des anglais (piperul englezilor), piment-giroflée (piper cu aromă de cuișoare), poivrier-giroflée, poivre aromatique (piper aromat), faux poivre (piper fals), bois d'Inde (lemn de India). italiană: pimento, pepe di Giamaica (piper de Jamaica), pepe Garofanato (piper cu aromă de cuișoare), pimento inglese germană: Piment, Neugewürz (mirodenia nouă), Allgewürz (allspice), Nelkenpfeffer (piper de cuișoare), Jamaicapfeffer (piper de Jamaica), Englisches Gewürz (mirodenia englezească). engleză: allspice, Jamaica pepper, Myrtle pepper (piper de mirt), Pimento, Newspice (mirodenia nouă). Numele-i botanic: Myrtus dioica, Myrtus pimento, Pimenta officinalis, unde myrtus indică familia mirtului și dioica faptul că florile ienibaharului stau … în două case (δύο/dio și οίκος/icos), adică florile feminine și cele masculine cresc pe plante diferite.

De ce „piper englezesc” ? Pentru că, pe de o parte, boabele lui seamănă cu cele de piper și, pe de altă parte, pentru că, după ce Jamaica a devenit colonie britanică în 1655, englezii l-au adus în rețetarele europene.

Și astăzi ienibaharul este aroma casei, în bucătăria englezească.

Un botanist englez, John Ray (1627 – 1705), l-a botezat allspice, „toate mirodeniile într-una singură”; grecii îi spun bahari, adică Mirodenia Mirodeniilor, iar chinezii, „mirodenia cu 100 de miresme”.

Nu întâmplător ! Se spune că în boaba de ienibahar se întrepătrund toate miresmele tropicale.
Mai cu seamă patru din ele: piperul, cuişoarele, scorţişoara şi nucşoara. De altfel ienibaharul și cuișoarele sunt rude bune: se trag din familia mirtului.

Patria-i, Jamaica era locuită de indienii arawak și în arawakan, limba lor, numele-i înseamnă „Țara Pădurilor și a Apelor” sau „Țara izvoarelor”.
Familia lui Columb a primit-o ca domeniu în anul 1537, dar pentru că nu era un El Dorado, Spania a folosit-o doar ca pe o bază militară pentru cucerirea Mexicului, țara aurului și a argintului.

Puterile ienibaharului

Șamanii din Caraibe vorbesc despre puterile lui tainice, acelea de a te face să te simți: proaspăt, însuflețit, renăscut, deplin, fericit, intact, pur, iubitor și desăvârșit.

Îi ardeau și boabele și frunzele, ca pe tămâie, și făceau poțiuni vindecătoare care întregeau și armonizau mai întâi părțile suferinde ale spiritului și apoi pe cele bolnave ale trupului.
Iar aztecii beau ciocolată cu ienibahar: le dădea putere, virilitate, le curăța trupul, le limpezea mintea, ținea boala și … duhurile rele cât mai departe.

Principalul său ulei esențial, eugenolul, au constatat herboriștii de azi, îl face antiseptic și analgezic.
Folosit cu măsură, ienibaharul poate alina în special durerile abdomenului și indigestiile, dezinfectează căile urinare și respiratorii.

„Mătănii” din boabe de ienibahar

Ienibaharul în Rețetarul bucătarilor

Maeștrii Bucătăriei Subtile au un lung rețetar de delicatese cu ienibahar:

… cremele de brânză sau de unt, cremele de vanilie, budinci, tarte, torturi, prăjituri…
… plăcinta de praz, plăcinta de spanac, de varză, de dovleac sau de mere…
… pasta de măsline, ouăle moi frecate cu ulei…

… stufatul, tocănițele, ghiveciul… piureul de fasole, linte și năut, piureul de urzici, ciupercile… pilafurile… cartofii și vinetele la abur, mâncarea de varză, pastele, murăturile, sosul de ceapă proaspătă sau de praz… salatele crude de morcovi, țelină, varză, sfeclă roșie, ridiche neagră, roșii, ardei sau castraveți…

…sucurile și salatele de fructe proaspete…

Ei spun că toate băuturile, mâncărurile și dulciurile (mai ales cele de Crăciun), piureul de spanac, simplu sau cu ştevie și lobodă, salata de spanac crud… pâinea, vinul și uleiul atinse de puțină pulbere de ienibahar… te fac să simți vraja lumii.

O simplă ceașcă de ceai, un pahar de vin sau un păhărel de țuică fiartă cu ienibahar este o protecție puternică și un remediu binecuvântat.

Desigur, ienibaharul înmiresmează singur tot ce atinge și îi simți mireasma ca pe o mângâiere pe care o primești exact atunci când ai nevoie de ea, dar se simte cum nu se poate mai bine însoțit de unul sau două cuișoare, puțină scorțișoară, puțină vanilie, una sau două frunze de dafin.

O asemenea însoțire nu se poate chema decât: Desfătare a Desfătărilor.

Sfatul Bucătarilor

Puteți păstra boabele de ienibahar într-un borcănel de sticlă sau într-un vas de porțelan, în dulăpiorul cu mirodenii. Cel mai bine e să-l pisați/rășniți (sau să-l mixați împreună cu pasta sau piureul pe care-l pregătiți) chiar înainte de a vă bucura de... duhu-i pasional.

Lecția ienibaharului: te învață să-ți asculți inima, s-o înțelegi și, mai ales, s-o urmezi. Să te regăsești și să te bucuri de regăsirea cu tine însuți, ca de unul din darurile cele mai prețioase de care ai parte într-o viață.
Ienibaharul este una din esențele subtile care te îndreaptă spre ieșirea din Labirint.