Har şi euharistie

Har a apărut în greaca creştină a Noului Testament ca un cuvânt misterios pe care nici astăzi nu-l putem înţelege pe deplin şi pe care nu-l putem traduce, în unele locuri, cu cuvinte din limbile cunoscute.

De cele mai multe ori, el înseamnă un dar dumnezeiesc, special, de care se bucură… cei aleşi, dar, se poate traduce şi cu tot ce însemnă de la „favoruri ale lui Dumnezeu” până la „însăşi desăvârşirea Lui”.

Har şi rudele lui din vechile limbi sacre orientale apar în Cărţile Sfinte: Noul Testament, Cărţile brahmanilor indieni sau Cărţile Sfinte lăsate de Zoroastru.

Şi, mai presus de toate, har s-a păstrat în numele euharistiei, originea liturghiei creştine.

Har – mulţumire - recunoştinţă

Har este, la origine, un cuvânt grecesc (χάρις, haris), dar, a intrat în română prin slavă, ca charu . De aceea, în româna veche, nu era chiar har, ci ghar, adică suna cum sunase la începuturi, în indo-europeană, rădăcina *gher- din care s-a născut.

O rădăcină a… graţiei. Ea însemna propriu-zis: „a dori, a tânji după” şi „a (-i) plăcea”, dar urmaşii ei din limbile indo-europene sugerează că s-au format pe un sens apărut mai târziu din binomul: „a plăcea cuiva” şi „a-i face pe plac cuiva”, un sens din sfera binefacerii, de vreme ce au ajuns să însemne: „a dărui cu generozitate, a fi darnic şi mărinimos” şi… „a împlini dorinţe”, adică tocmai ceea ce ar face un „Părinte al lumii”.

Har are foarte multe rude în limbile indo-europene. Cea mai apropiată îi este gratia din latină. Dar şi rudele-i din sanscrită (limba castei preoţeşti a brahmanilor) şi din avestică (limba Avestei/Cărţile Sacre ale lui Zoroastru) sunt cât se poate de interesante.

În sanscrită, grnati însemna „cântece de slavă” sau „laude”, iar gar- în avestică însemna „a lăuda”. Ceea ce ne face să credem că haris din greaca veche, gratia din latină şi aceste două rude ale lor din cele două mari limbi sacre orientale surori, sanscrita şi avestica, făceau parte din vocabularul sacerdoţilor. Ele trimit la imaginea Divinităţii „atotdătătoare” care, pentru generozitatea-i… merită laude, mulţumiri şi recunoştinţă.

***

În treacăt fie spus, în româneşte, a mulţumi se pare că vine din urarea „(la) mulţi ani !”, ceea ce sugerează că strămoşii noştri mulţumeau binefăcătorului, dorindu-i o viaţă cât mai lungă, adică cea mai mare fericire posibilă.

Cât despre recunoştinţă şi recunoscător, lingviştii spun că au apărut din „a recunoaşte”, el însuşi format, în română, din prefixul repetiţiei, „re-”, şi „a cunoaşte” (moştenit din latina populară: connoscere în loc de cognoscere). Dar, după modelul lui reconnaître, a recunoaşte, din franceză.

Mai precis, după modelul lui reconnissance, recunoştinţă, care este atestat, pentru prima dată, în franceză, în anul 1170, cu sensul de „recunoştinţă faţă de Dumnezeu”.

Limpede este, oricum, faptul că francezul reconnissance trimite la recognosco care însemna, în latină, pe lângă sensul său principal de „a recunoaşte”, şi „a-şi aduce aminte”.
Sensul recunoştinţei este, de asemenea, limpede: recunoscătorul îşi încredinţa binefăcătorul că-şi va aduce aminte „în veci” de binele făcut, adică şi-l va „aduce la cunoştinţă” lui şi îl va „face cunoscut lumii”, iar şi iar, mereu şi mereu.

***

Atât haris al grecilor şi gratia romanilor, cât şi rudele lor din vechea Indie şi din vechea Persie (vechiul Iran), arată o legătură „de graţie” între om şi Divinitate: omul care primeşte darurile „plăcute” ale Divinităţii şi care se simte „bineplăcut” ei sau „ales”, şi Divinitatea care „îi face pe plac omului”, meritând recunoştinţă, adică veşnica lui „aducere-aminte”.

Aşa s-au şi născut, de altfel, cântecele de laudă, precum Psalmii, care sunt, de fapt, cântece/poeme de mulţumire.

Această legătură „de graţie” a omului cu Dumnezeul său, plin de daruri şi binefăcător, se descoperă, în întregime, atât în sensurile grecescului haris (χάρις), cât şi în sensurile latinescului gratia.

Haris însemna, în limba vechilor greci:

1. „ceva/cineva plin de strălucire, care bucură, farmecă şi desfată vederea şi inima”, de unde „ceva/cineva plin de graţie, de farmec şi de frumuseţe” sau „însăşi bucuria, plăcerea şi iubirea graţioasă”

2. „o favoare, o binefacere, un serviciu sau bunăvoinţa arătată cuiva” apoi …

3. „recunoştinţa” pentru ele şi, nu în ultimul rând, „respectul, consideraţia” sau „dorinţa de a plăcea arătată cuiva” …

… iar gratia însemna:„favoare, prietenie, afecţiune; trecere, stimă, consideraţie, influenţă; farmec, frumuseţe, graţie; recunoştinţă; bunăvoinţă, înţelegere, ajutor, milă, îndurare”.

Gratia este o fiică a lui gratus, care arată o persoană plăcută, atrăgătoare, graţioasă, fermecătoare, dragă, scumpă sau recunoscătoare. Cineva care face ceva din pură plăcere, fără recompensă (de unde… gratis şi gratuit).

Dar, har n-ar fi intrat în vocabularul nostru dacă autorii Evangheliilor şi Apostolul Pavel nu l-ar fi folosit pe haris, în Noul Testament, ca să traducă un cuvânt foarte special în Vechiul Testament: hen.

Hen în limba Vechiului Testament era numele „milei/graţiei lui Dumnezeu”. Se folosea atunci când era vorba despre iertarea şi ştergerea păcatelor, despre îndurarea sau despre îngăduinţa Domnului.

Un loc cunoscut unde apare şi verbul graţiei, hanan (a ierta, a se îndura, a se milostivi), este începutul Psalmului 50 „Miluieşte-mă …” (în ebr. haneni).

Notă:Hen se găseşte şi în numele Iohanan care se traduce prin: IHVH (Iahve/Dumnezeu) S-a îndurat/ a iertat, a mântuit, a avut milă de… Iar Iohanana dat: Ioan/Ion, Juan, Jean sau John.

Dar, Evangheliştii şi Pavel n-au făcut numai să traducă acest hen al evreilor cu haris al grecilor. L-au „recreat” pe haris, în care au contopit vechile sensuri ale celor două: îndurarea şi iertarea păcatelor (hen) şi graţia, favoarea, binefacerea sau bunăvoinţa lui Dumnezeu (haris).

Aşa a apărut harul ca nume al „darului special” pe care Dumnezeu îl dăruieşte aleşilor Lui… gratuit, adică fără să aştepte vreo recompensă.

Şi, astfel a apărut, în greaca creştină a Noului Testament, un cuvânt misterios pe care nici astăzi nu-l putem înţelege pe deplin şi pe care nu-l putem traduce, în unele locuri, cu cuvinte din limbile cunoscute. O definiţie simplă şi atotcuprinzătoare ar putea fi aceasta: desăvârşirea dumnezeiască dăruită oamenilor.

Câteva locuri din Noul Testament unde apare cuvântul har pot fi lămuritoare:

"Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos”./ Ioan 1,17

„Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele haruluicare ieşeau din gura Lui (Iisus) şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif” ?/ Luca 4,22

„Dar nimic nu iau în seamă şi nu pun nici un preţ pe sufletul meu, numai să împlinesc calea mea şi slujba mea pe care am luat-o de la Domnul Iisus, de a mărturisi Evanghelia harului lui Dumnezeu”./ Fapte 20,24

„Tuturor celor ce sunteţi în Roma, iubiţi de Dumnezeu, chemaţi şi sfinţi: harvouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos” !/ Romani 1,7

„Dar nu este cu greşeala cum este cu harul, căci dacă prin greşeala unuia cei mulţi au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul Lui au prisosit asupra celor mulţi, prin harulunui singur om, Iisus Hristos. Şi ce aduce darul nu seamănă cu ce a adus acel unul care a păcătuit; căci judecata dintr-unul duce la osândire, iar harul din multe greşeli duce la îndreptare. Căci, dacă prin greşeala unuia moartea a împărăţit printr-unul, cu mult mai mult cei ce primesc prisosinţa harului şi a darului dreptăţii vor împărăţi în viaţă prin Unul Iisus Hristos”./Romani 5, 15-17

„Pentru că, precum a împărăţit păcatul prin moarte, aşa şi harulsă împărăţească prin dreptate, spre viaţa veşnică, prin Iisus Hristos, Domnul nostru”./ Romani 5,21

„Ce vom zice deci ? Rămâne-vom, oare, în păcat, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi care am murit păcatului, cum vom mai trăi în păcat ?/Rom. 6,1-2 şi

„Pentru că plata păcatului este moartea, iar harullui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru”./ 23

„Dar când a binevoit Dumnezeu Care m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său…”/ Gal. 1,15

„Şi cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacov şi Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba dreapta spre unire cu ei, pentru ca noi să binevestim la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur…”/ Gal. 2,9

„… Al cărei slujitor m-am făcut după darul haruluilui Dumnezeu, ce mi-a fost dat mie, prin lucrarea puterii Sale; Mie, celui mai mic decât toţi sfinţii, mi-a fost dat harulacesta, ca să binevestesc neamurilor bogăţia lui Hristos, de nepătruns…”/ Efeseni 3,7-8

Har şi euharistie

Nu întâmplător, hars-a păstrat în numele euharistiei.

Euharistie (ευχαριστία) însemna, la propriu, mulţumire/recunoştinţă, bună plăcere. Numai astfel apare în Noul Testament, în total de 15 ori.

Următoarele locuri din Noul Testament unde apare cuvântul euharistie sunt cât se poate de limpezi:

„Totdeauna şi pretutindeni le primim, prea puternice Felix, cu toată mulţumirea”./Fapte, 24,3

„Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se harul, să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu”./ II Cor. 4,15

„Se roagă pentru voi şi vă iubesc pentru harul lui Dumnezeu, cel ce prisoseşte la voi. Iar, lui Dumnezeu, mulţumirepentru darul Său cel negrăit”. II Cor. 9, 14-15

„Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă, cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu”. Filipeni 4,6

„Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire”./I Tim. 4,4

Mai târziu, spre sfârşitul secolul I, euharistia a ajuns să denumească chiar taina prefacerii pâinii şi vinului în trupul şi sângele lui Iisus Hristos din momentul central al liturghiei.
Cum ? Explicaţia se află în Evanghelia după Matei, unde citim că Iisus Hristos I-a mulţumit Tatălui Său, Dumnezeu, înainte de a da ucenicilor pâine şi vin, la Cina cea de Taină:

„Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi mulţumind (εὐχαριστήσας), a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind (εὐχαριστήσας), le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, 28. Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.”/ Matei 26, 26-28.
Se mai adaugă şi rugăciunea de mulţumire pe care o rosteau creştinii înainte de „frângerea pâinii” – Cina la care se adunau, la început, în fiecare zi, şi apoi, în fiecare sâmbătă seara, în amintirea Cinei celei de Taină. Rugăciune care începea cu cuvintele: „Tatăl nostru, Ţie îţi mulţumim” (Εὐχαριστοῦμέν σοι, πάτερ ἡμῶν).

În treacăt să spunem că expresia „a frânge pâinea” însemna, în ebraică, „a lua masa cu cineva”.

Etimologic vorbind, euharistie şi verbul euharisto (ευχαριστώ), a mulţumi, vin din adjectivul euharistos (ευχάριστος) care, în greaca apostolică, însemna mai ales „recunoscător”.

În plus, este neîndoios, dacă ne gândim că în greaca Noului Testament har însemna şi ceea ce însemna hen din ebraică, că un sens implicit al euharistiei era acela de „cel mai mare dar al iertării păcatelor/mântuirii” făcut omenirii, prin jertfa dumnezeiască, cea a lui Iisus Hristos.
Pentru primii creştini apăruţi la Ierusalim, bilingvi, vorbitori adică de ebraică şi de greacă, era un lucru de la sine înţeles. Aşa se explică şi de ce odată cu împărtăşania (cuminecarea) de la sfârşitul liturghiei, cu trupul şi cu sângele lui Iisus Hristos, cel ce o primeşte (se cuminecă, adică „comunică”, se împărtăşeşte de Hristos) primeşte şi iertarea păcatelor.

***

Azi spunem că cineva sau ceva are har dacă ne farmecă/ne încântă şi ne desfată încât … mulţumirea noastră nu mai are margini.

Cineva sau ceva care are un ce special, inefabil, misterios, deci greu de explicat, ceva plăcut, bun, binefăcător şi, mai ales, vindecător, dar… mai presus de puterile omeneşti. Pe scurt: cineva sau ceva înzestrat cu puterea dumnezeiască de a face bine.

De altfel, cuvântul „harismatic” (din gr. veche harisma, χάρισμα) a apărut în Anglia, în 1882, cu sensul de „cineva înzestrat cu darul tămăduirii/având puterea dumnezeiască de a vindeca”.
Dar, o persoană harismatică nu înseamnă neapărat o persoană dăruită, cu har.

E drept că harisma din elină însemna „dar divin, binefacere”, dar harismă în limbajul modern are un sens diferit, se poate spune chiar depreciat, laicizat, deturnat şi deposedat de… graţia divină.

Modernul harismă este opera sociologului german Max Weber (1864-1920) care a folosit în „Economie şi Societate” (apărută în 1922) grecescul „harisma” cu sensul de „darul leadership-ului, darul de a fi conducător” sau „puterea de a avea şi de a-şi exercita autoritatea”... cu fascinaţie.

Merită să observăm că, în timp ce în română har n-a ieşit de loc din sfera… graţiei divine, în limbile europene „harismă” înseamnă mai ales „farmec personal”.

LUCRĂRI CONSULTATE
Indogermanisches etymologisches Wörterbuch, Julius Pokorny
Dictionnaire de la Théologie chrétienne, Encyclopaedia Universalis Albin Michel, Paris, 1998
Lettere di San Paolo, Ed. SAN PAOLO, Milano, 1985
The complete hebrew-english dictionary, Reuben Alcalay, Tel-Aviv – Jerusalem, 1965
Online Etymology Dictionary - www. etymonline.co