Controverse privind lucrările la Mănăstirea de la Baia de Aramă

Episcopia Severinul şi Strehaiei a anunţat vineri că fresca Mănăstirii de la Baia de Aramă îşi arată primele semne ale suferinţei.

În interiorul locaşului de cult se instalaseră deja de ceva timp schele pentru restaurarea picturii, dar lucrul la ea se va dovedi acum poate mai asiduu.

Măicuţele se tem că săpăturile pentru găsirea comoarei Domnitorului Constantin Brâncoveanu vor lăsa urme destul de mari, iar reprezentanţii Episcopiei se luptă care-ncotro să blocheze definitiv aceste lurări în forma în care ele au început.

În Capitală, la Ministerul Culturii, Comisia de Arheologie – o autoritate în acest caz – a dezbătut vineri problema şi a rămas în pronunţare. Legea prevede că forul ar trebui să dea o soluţie în cell mult 30 de zile şi să o aducă la cunoştiinţa părţilor implicate.

Până acum, Inspectoratul de Stat în Construcţii, ca de altfel şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Mehedinţi au emis amenzi pentru firrma care a pus gratuit la dispoziţia căutătorilor comorii un buldoescavator şi care totodată a riscat viaţa angajaţilor săi.

Inspectoratul Teritorial de Muncă este şi cel care a dispus sistarea lucrărilor in acest motiv. Fără o decizie potrivită a Comisiei de Arheologie, însă, lucrările s-ar putea relua în situaţia în care vor dispărea riscurile.

Ce va spune istoria?

Biserica Mănăstirii de la Baia de Aramă a fost construită la trecerea dintre secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, în timpul egumenului Vasile Arhimandritul de la Hilandar, la îndemnul domnitorului Constantin Brâncoveanu care şi dăruieşte 300 de taleri spre folosul zidirii.

Adevăraţii ctitori pot fi consideraţi Milco Băiaşul, vătaful minerilor din localitate, sârb de origine, care îl rugase pe domnitor să se pună piatra de temelie a noii biserici întru pomenirea fiului său, Milco, precum şi Marele Ban al Craiovei, Cornea Brăiloiu, rudă a lui Constantin Brâncoveanu, care va sprijini lucrarea în numele domnitorului.

Oamenii locului spun acum că Domnitorul Constantin Brâncoveanu într-adevăr ar fi ascuns aici ulterior o comoară substanţială, de aproape 8 poveri de cai, în încercarea de a-şi pregăti un loc de retragere în cazul în care şi-ar fi simţit viaţa în pericol. Din păcate, nu a reuşit să şi beneficieze de toate acestea.

Nicolae Titeria, un bătrân de 80 de ani, susţine că atât timp cât comoara va fi căutată în amplasamente nepotrivite nu va găsită şi că mica parte descoperită în urmă cu câţiva ani nu ar fi fost însăşi opera Domnitorului, aşa cum se crede.

Deşi este monument de patrimoniu de clasă A, Mănăstirea nu a mai fost restaurată până acum.

Semnele timpului se văd suficient de bine pe ea, iar orice acţiune asupra sa i-ar putea fi fatală, dacă ar fi scăpată de sub control.

Ce va spune istoria în situaţia în care o moştenire atât de preţioasă s-ar pierde? Nimeni nu ştie şi nu ar trebui să afle vreodată răspunsul la această întrebare!

Părţile implicate se contrazic

Cum era şi de aşteptat, părţile implicate au păreri contrarii.

Arheologul Gheorghe Petrov, cel care a coordonat lucrările se declară convins de veridicitatea documentelor pe care le-a consultat şi spune că cea ce l-a mânat să consimtă la a le demara a fost pura curiozitate ştiinţifică.

De altfel, omul de ştiinţă de la Muzeul de Istorie al Transilvaniei mărturiseşte că o asemenea descoperire ar reprezenta o mare victorie pentru orice reprezentant al breslei sale şi deşi crede că adevăratul motiv pentru împiedicarea cercetărilor sale se află într-o altă sferă decât cea prezentată public, anunţă că nu va renunţa prea uşor la căutările sale.

În timp ce Gheorghe Petrov arată că în niciun caz similar, colegii săi nu au primit pe şantier vizita Inspectoratului de Stat în Construcţii, pe care o consideră total intempestivă şi nepotrivită, arhitectul Cristina Woinarovski susţine că legislaţia în vigoare prevede necesitatea acceptului ISC pentru asemenea lucrări care se desfăşoară în proximitatea unui monument de patrimoniu.

De cealaltă parte, reprezentanţii Episcopiei Severinului şi Strehaiei spun că au fost puşi în faţa unui fapt împlinit. Mai exact, părintele Mihai Zorilă, consilierul economic al Instituţiei Bisericeşti amintite, povesteşte că a primit o înstiiţare cu privire la demararea lucrărilor în zona Mănăstirii Sfinţii Voievozi cu 6 zile înainte.

Documentul era redactat după cum relatează părintele Zorilă ca o invitaţie la colaborare, fără să fie pusă problema unui eventual refuz din partea feţelor bisericeşti.