Chimionul – esența pasiunii descătușate

Numele chimionului

Chimionul este fratele geamăn al chimenului, de aceea sunt confundați atât de des.

Au miresme asemănătoare (dintre cele mai îmbătătoare), seamănă mult la gust (chimionul e, totuși, mai aspru și mai bărbătesc), iar semințele lor (care, la drept vorbind, sunt fructe) au aceeași formă și aproape aceeași culoare (în nuanțele pământului).

Botaniștii, bineînțeles, i-au deosebit și le-au dat fiecăruia câte un nume latinesc: chimionului, cuminum cyminum și chimenului, carum carvi.

În românește chimion vine din turcă: kimion, poate pentru că neguțătorii îl aduceau din Orașul Sultanilor, Stambul (Constantinopol).

Chimion Chimen

În lumea veche, însă, aveau același nume, întâlnit în mai multe limbi semitice: kamunu în accadiană, gamun în sumeriană, kmn în ugaritică și în feniciană, kammon în ebraică și kamun în arabă…
… nume pe care l-au împrumutat și grecii din vremea lui Agamemnon: ku-mi-no, (devenit în greaca clasică kimino/κύμινο).

Ku-mi-no apare pe câteva tăblițe de lut descoperite la Micene la începutul anilor 1950, alături de fenicul, susan, coriandru și mentă.

Așa se scria ku-mi-no în Linearul B (greaca miceniană sau greaca arhaică).

... și așa arată tăblița MY Ge 602 (unde apare ku-mi-no) aflată la Muzeul Arheologic din Atena:

Grecescul kyminon a ajuns în latină cuminum și, din latină, a trecut în limbile moderne: cumin în franceză; cumino, în italiană; comino, în spaniolă; cumin în engleză și kümmel în germană.

Grecii îi spun chimino (κύμινο) sau cuminon to chiminon (κούμινον το κύμινον).
Englezii îi mai spun și: cumin, green cumin sau white cumin; francezii: cumin blanc, cumin du Maroc, sillon (brazdă); germanii: Kreuzkümmel (chimen în cruce), Weißer Kreuzkümmel, Römischer Kümmel sau Mutterkümmel (chimenul mamei); italienii: cumino bianco sau cumino romano; spaniolii: comino blanco, comino gordo (chimen gras), comino hortense (chimen de grădină), comino real (chimen regesc) sau comino estambul (chimen de Istanbul).

Puterile Chimionului

Semințele chimionului își lăsau mirosul pătrunzător, proaspăt și incitant, aducând cu… sudoarea unui zeu, în mâncărurile și în vinurile egiptenilor din Valea Nilului, patria-i străveche, și în cele ale popoarelor vechiului Orient Apropiat.

Dar, și în vinul și în uleiurile mirositoare ale Clitemnestrei, soața lui Agamemnon și regina Micenei. De unde știm ? Ne spun tăblițele de argilă ale parfumerilor, descoperite în Casa cu Sfincși din Micene, tăblițe de pe vremea Clitemnestrei, unde e pomenit alături de fenicul, coriandru și mentă.

Casa cu Sfincși, aflată în apropierea mormântului Clitemnestrei, era unul din cele patru mari ateliere/depozite ale palatului regilor din Micene și producea uleiuri parfumate. A fost construită la începutul secolului al XIII-lea și distrusă de un incendiu la mijlocul aceluiași secol.

Din atât de îndepărtate vremuri femeile știu că pulberea de chimion ţine inima soţului legată de inima soţiei și face neputincioasă orice vrajă ar încerca să-l fure.
O soție înțeleaptă are grijă să strecoare în vinul soțul ei sau în laptele îndulcit cu miere, un praf de chimion.

De altfel, în Decameron (Ziua a VIII-a, Povestea a IX-a, a lui Maestro Simone, Medicul închipuit), Boccaccio sugerează discret că miresmele chimionului sunt chiar miresmele iubirii:

„... în odăile acestea te simți ca-n rai, nu alta, atâta-s de frumoase... și împrăștie în jur niște miresme nu mai puțin plăcute decât acelea care ies din vasele de mirodenii din spițeria voastră, când vă pisați chininul...”, adică chimionul (traducere de Eta Boeriu).

„E sappiate che quelle camere paiono un paradiso a veder, tanto son belle; e sono non meno odorifere che sieno i bossoli delle spezie della bottega vostra, quando voi fate pestare il comino, e havvi letti che vi parrebber più belli che quello del doge di Vinegia, e in quegli a riposar se ne vanno.”

Se pare că în Evul Mediu, chimenul și chimionul erau printre cele mai populare și ieftine mirodenii-remedii.

Se spunea că pâinea de grâu, de orz sau de secară și pesmeciorii cu chimion îți trezesc focul interior.

Chimionul în Rețetarul bucătarilor

Și chimionul, ca și chimenul, este unul din membrii clanului Țelinei, clanul Țelinidelor și al Țelinizilor, adică al ierburilor și al zarzavatului de supă și, desigur, al salatelor mediteraneene: morcovul, țelina, pătrunjelul, mărarul, leușteanul și coriandrul.

Seminţele de chimion, pulbere sau întregi, puse în aluatul de pâine şi în cel de cornuri …

… în torturi sau în prăjituri de orice fel …
… în supe, în salate…
… în cartofii fierţi la abur cu sos de ceapă și pătrunjel, peste conopidă sau vinete, cu brânză veche de capră...
… în fasolea și lintea de toate culorile, dar, mai ales... în piureul de arpacaș sau în orezul cu stafide...
… în supa şi în salata de varză proaspătă, în salata de varză murată şi …
… în cremele de brânză însoţite de mere crude sau de struguri …
...în ouăle moi de dimineață...
... alături de scorțișoară și puțină mentă…
… le fac uşor de mistuit şi le dau puterea de a alunga oboseala minţii şi a mădularelor.

Maeștrii Înaltei Bucătării recomandă trei delicatese - tonice cu chimion pentru micul dejun:
- salata de spanac, lobodă, puțină ștevie, ridichi, leurdă, untișor, păpădie, creson, ceapă și usturoi verde, pătrunjel și mărar, evident, crude și proaspete, pe care o numesc Împrimăvărare
- tartine cu unt frecat cu pulbere de chimion, puţin usturoi sau leurdă, ridichi și pătrunjel
- mere rase cu nuci și scorțișoară.

Sfatul bucătarilor

Ca toate mirodeniile dăruite cu prețioase uleiuri, și fructele chimionului, pe care le numim din obișnuință, dar nu tocmai corect, semințe, se păstrează într-un vas bine închis de sticlă, de porțelan sau de pământ ars și se macină doar înainte de a le folosi, pentru că, altfel minunatele-i esențe volatile se întorc în eterul miresmelor, de unde au coborât pe pământ.

Sfatul herboriștilor

Ceaiul de chimion, spun herboriștii din toate timpurile, e sfânt pentru stomacul încet-mistuitor, pătimaș și pătimit, pentru intestinele tulburate de colici sau gaze, pe care le ajută să se curețe şi, în general, pentru toate suferinţele pântecului femeiesc şi bărbătesc.

E un ceai parfumat care dă poftă de mâncare și de viață, care face să înceteze secrețiile albe ale femeilor și le pornește pe cele menstruale, care îmbunătățește circulația sângelui și aduce liniște trupului încordat.

Tot infuzia de chimion alină suferinţele laringelui, vindecă bronşita şi le ajută pe mămicile care alăptează să aibă mai mult lapte pentru micuţul lor.

Medicul grec Hipocrate, recomandă în celebrul său tratat „Despre natura femeii” vin cu chimion, cardamom și rută pentru dispnea isterică :

68. Ἢν ἄσθματα λαμβάνῃ γυναῖκα, θείου ὅσον κύαμον, καὶ καρδαμώμου τὸ ἴσον, καὶ πήγανον, καὶ κυμίνου Αἰθιοπικοῦ, ταῦτα τρίψας λεῖα, διεὶς οἴνῳ, πίνειν δοῦναι νήστει· δεῖ δὲ καὶ τῶν σιτίων ἀπέχεσθαι καὶ μὴ πυκνὰ ἐσθίειν.

68. Dacă femeia e cuprinsă de o stare de sufocare, pisează cardamom, rută și chimion etiopian în părți egale (toate la un loc să fie cam cât un bob de pucioasă), amestecă-le în vin și dă-i-le să le bea pe nemâncate. Trebuie să postească și apoi să nu mănânce prea des.

Lecția chimionului: te ajută să te exteriorizezi și să te exprimi în moduri noi și surprinzătoare; să-ți deschizi zăgazurile pasiunii și să eliberezi lucruri reprimate, închise în tine; să-ți descătușezi și să lași să irumpă izvoarele vieții (altfel spus, vitalitatea reprimată), blocate și ținute prizoniere în adâncurile ființei.
Să fii bun și în armonie cu tine însuți și cu cei dragi. Să fii împlinit.