Chimenul – esența iubirii nepieritoare

Numele chimenului

Chimenului i se spunea în limba vechilor greci kyminon (κύμινον), iar în ebraică kammon, dar, mai degrabă și grecii și evreii i-au împrumutat numele de la egipteni.

În română, chimenul… a venit, poate, din bulgară: chimin. Cel puțin chimin pare mai apropiat de forma românească chimen, decât este kimun, numele-i turcesc.

Kyminon a ajuns în latină cuminum și, din latină, a trecut în limbile moderne: cumin des prés/ chimen de câmp, în franceză; cumino dei prati, în italiană; comino de prado, în spaniolă; cumin în engleză (cymen, în engleza veche); Kümmel în germană, ca și lichiorul de chimen care i-a dat numele. Grecii îi spun agriochimino (αγριοκύμινο), adică „chimen sălbatic”. Numele-i științific este Carum carvi. Unde carum și carvi sunt, de fapt, același cuvânt: grecescul caron (κάρον), împrumutat de arabi, al-karawiya. Caron (κάρον) era, cred specialiștii, fie un alt nume grecesc al chimenului (poate al chimenului autohton), fie numele unei rude de-a lui. Acest caron a ajuns, așadar, în arabă, al-karawiya (prin siriacă) și, din arabă, a trecut în latina medievală, carvi (atestat la 1080), dar și în spaniola veche: alcarahuaya și alcaravea. Din spaniola veche a ajuns în engleză: caraway (sec. XIII). Forma carvi este atestată în franceza veche și în engleza veche și s-a menținut în franceză, în italiană și în neogreacă (κάρβι). În spaniola actuală i se spune alcaravea, alcarahueya, carvia sau alcaravia.

Puterile Chimenului

Arheologii care au descoperit semințe de chimen în locuințe și sălașuri preistorice au presupus că este cea mai veche mirodenie și, poate, cel mai vechi tonic și medicament din Europa.

Aventura lui, spun ei, a început în mojarul omului din epoca de piatră care a învățat că de la chimen capătă putere și vindecare…și a continuat în bucătăriile egiptenilor, evreilor, romanilor și grecilor, de fapt, ale mediteraneenilor.

Un pasaj din Evanghelia după Matei ne arată cât era de scump (și prețuit) în timpul lui Iisus Hristos:

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici ! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi … (Biblia Sinodală)

Vai voao, cărturari și farisei fățarnici ! Că zeciuiți izma și mărariul și chimenul, și ați lăsat ceale mai greale ale legii, judecata și milostenia și credința; aceastea să cădea să le faceți și acealea să nu lăsaț (Biblia șui Șerban Cantacuzino, 1688).

Chimenul era, însă, în lumea veche, mai mult decât un condiment și un medicament, era… o putere ocrotitoare și binefăcătoare.

Preoții egipteni puneau vase cu semințe de chimen în mormintele faraonilor ca să-i apere în lunga lor călătorie spre țara nemuritorilor.

Magii greci îl foloseau în filtre de amor. Poate de aceea și astăzi soția mai face, în multe țări europene, pâine împletită cu semințe de chimen, ca ea și soțul ei „să se împletească” unul cu celălalt și să-l ferească de farmecele altor femei.

Soțiile și iubitele din Evul Mediu știau că pâinea frământată și descântată cu chimen era o vrajă ce păstra iubirea neatinsă și nestinsă.

În Evul Mediu, mai ales, pâinea cu chimen era specială, era pâinea de Duminică sau colacul împletit de nuntă. Mirii înșiși mergeau la altar cu semințe de chimen asupra lor, ca să-și rămână credincioși pe vecie.

Alchimiștii Evului Mediu spuneau că și chimenul, ca și ierburile Afroditei (busuiocul, rosmarinul, cimbrișorul) este o esență a fidelității și a iubirii nepieritoare.

Chimenul în Rețetarul bucătarilor

Și chimenul este unul din membrii clanului Țelinei, clanul Țelinidelor și al Țelinizilor, adică al ierburilor și al zarzavatului de supă și, desigur, al salatelor mediteraneene cu... morcovi, țelină, pătrunjel, mărar, leuștean și coriandru...

... și, de aceea, Maeștrii Înaltei Bucătării recomandă să se pună puțină pulbere de chimen într-o supă sau într-o salată, cu cele mai sus amintite, atunci când o familie are nevoie de înțelegere, împăcare și armonie sau atunci când o soție sau o iubită își simte soțul sau iubitul prins în mrejele altei femei.

Ceea ce nu înseamnă că semințele chimenului, întregi sau pisate, n-ar desăvârși o salată de castraveți, proaspeți sau murați sau o salată de varză, deasemenea, proaspătă sau murată, scăldată din belșug într-un sos de ulei, usturoi, ceapă, pătrunjel și mărar.

Ca să nu mai vorbim de varza călită, de varza la abur, de piureul sau de supa de varză...
… de mâncarea de vinete sau de țelină, de ghiveciuri, de cartofii sau de dovleceii la abur, de piureul de dovlecei…
… de pasta de linte cu năut, de pasta de fasole sau de mazăre…
… de supa și de mâncarea de spanac, lobodă, ștevie, cu leurdă și untișor …
… piureul de urzici, făcute la abur, cu pătrunjel…
… de salata de primăvară, cu lăptucă, leurdă, untișor, măcriș, creson de izvor (năsturel), creson de grădină (hreniță) și păpădie…
… sau de cea de vară, cu roșii, castraveți, ardei, cu brânză, ceapă, usturoi și pătrunjel, mărar, leuștean, frunze de țelină, mentă, busuioc și salvie…
… de pasta/crema de brânză veche sau pasta de caș/caș afumat, urdă sau brânză dulce, cu tarhon și oregano…
… de iaurtul cu ierburi (aperitiv, cu ulei, mentă, pătrunjel și usturoi, sau desert, cu miere și fructe)…
… de laptele cald de seară…
… sau de plăcinta cu dovleac și de plăcintele cu verdețuri.

E știut, de altfel, că grecii își conservau brânzeturile cu chimen: umoarea lui puternică le amintea de dansurile extatice dionisiace.

Chimenul este, ca și anasonul, fratele lui, și ca și rosmarinul, o mirodenie a pâinii și a prăjiturilor casei.

Grecii făceau pâine și prăjituri cu chimen, iar romanii, care au dus cu ei bucătăria grecească în toată Europa, îl măcinau şi-l mâncau uns pe pâine.

Ceea ce putem face şi noi, azi, la micul dejun: să-l amestecăm cu ulei sau cu unt şi puţin usturoi și să-l mâncăm pe pâine.

Nu întâmplător, pe vremea lui Shakespeare, prăjiturelele cu chimen erau o tratație deosebită într-o casă respectabilă. În Henric al IV-lea, de pildă, Falstaff e poftit în grădina judecătorului de pace Shallow … la o farfurie plină cu pișcoturi cu chimen (caraways , chimenele în traducere liberă; partea a II-a, actul V, scena III).

Cât despre vinul cu chimen, câteva semințe pisate puse într-o cană cu vin, îi dau parfumul, tinerețea, robustețea și înflăcărarea unui mire îndrăgostit.

O pereche poate bea un asemenea vin într-o seară tihnită de duminică, făcând planuri de viitor, pentru că chimenul leagă o pereche pe viață.
Îl poate bea… ronțăind covrigei cu chimen, care se fac în felul următor:

Se amestecă o jumătate de kilogram de făină integrală cu un pliculeț de praf de copt, o cană de ulei de măsline, o cană de apă, patru lingurițe de zahăr, o linguriță de chimen și puțină sare, se formează covrigeii care se pun în tavă, pe hârtia de copt și se lasă la cuptor 20-25 de minute.

Sfatul bucătarilor

Ca toate mirodeniile dăruite cu prețioase uleiuri, și fructele chimenului, pe care le numim din obișnuință, dar nu tocmai corect, semințe, se păstrează într-un vas bine închis de sticlă sau de porțelan și se macină doar înainte de a le folosi, pentru că, altfel minunatele-i esențe volatile se întorc în eterul miresmelor, de unde au coborât pe pământ.

Sfatul herboriștilor

Tămăduitorii au un mare respect pentru chimen. În fișa lui ei scriu că:

- potolește tulburările inimii (neurovegetative), fiert în lapte sau infuzie (o linguriță la 250 ml)
- potolește durerile de stomac, infuzie sau amestecat cu unt, uns pe pâine
- grăbește vindecarea bronșitelor, colitelor, urticariilor cornice și rozaceei, infuzie
- ușurează vindecarea anemiei (feriprive), ajutându-ne să asimilăm fierul din oua, spanac sau din urzici
- ajută stomacurile leneșe (dispepsie) sau „roase” (gastrita), în infuzie
- alungă anorexia și greața, în infuzie, împreună cu menta, dar și halena (se mestecă câteva semințe după masă și între mese)
- însănătoșește colonul iritabil/spastic, infuzie.

Lecția chimenului: împacă trupul cu sufletul și cu mintea, le eliberează de impresiile false și de lucrurile inutile îngrămădite de-a lungul anilor și le ajută să se unească pentru marea operă de realizare a ființei omenești întreite: cu trup, suflet și minte.


Atenţie: de foarte multe ori chimenul este confundat cu chimionul (Cuminum cyminum), tot din familia Țelinei (Apiaceelor), cu care se aseamănă foarte mult.