Atena și Ankara, mai apropiate sau mai depărtate ca niciodată ?

Vizita oficială de două zile pe care a început-o astăzi președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în Grecia este considerată de observatorii politici... istorică.
Și nu doar pentru că au trecut 65 de ani de când un președinte turc, Celal Bayar, a vizitat ultima oară Atena, în anul 1952.

Este istorică mai ales pentru că Atena și Ankara par să dorească sincer să-și îmbunătățească relațiile cu suișuri și coborâșuri: în 1996 se aflau în pragul unui război pentru ca în 1999 să înceapă o detensionare evidentă a relațiilor lor.

Recep Tayyip Erdogan, care, totuși, nu este la prima sa vizită în țara vecină, în care a fost în 2004 și în 2010, în calitate de prim-ministru, a răspuns, cu o oarecare întârziere, invitației pe care omologul său elen, Procopis Pavlopulos, i-a adresat-o, în mai anul acesta la cea de 25-a aniversare a Organismului de Cooperare Economică la Marea Neagră, la care Grecia și Turcia sunt membri fondatori.

Târziu, dar... a răspuns.

Și analiștii spun că a făcut-o ca să se apropie de UE prin mijlocirea Atenei, sperând să scoată Turcia din izolarea la care a condamnat-o după măsurile dure pe care le-a luat împotriva oponenților lui, în urma tentativei eșuate de lovitură de stat din 15 iulie 2016. De asemenea, președintele Turciei ar încerca și să-și îmbunătățească relațiile tensionate cu unele țări europene.

ÎN CE DOMENII SUNT NEÎNȚELEGERI ?

Deși pregătirea vizitei a durat șapte luni, se pare că președintele Erdogan are de gând să răstoarne agenda convorbirilor. În ajunul vizitei sale, a făcut declarații care au produs îngrijorare la Atena. El a dat miercuri seară un interview la Ankara canalului grec de televiziune SKAI în care a spus că va cere „actualizarea” Tratatului de la Lausanne din 1923... de la A la Z!
Tot aseară, premierului grec Alexis Tsipras i-a răspuns într-un interview cerut de agenția turcă de știri Anadolu că: Tratatul de la Lausanne este... intangibil.

Toată lumea se întreabă, cu îngrijorare, acum, de ce președintele turc cere revizuirea... în totalitate a unui tratat de pace care se aplică din 1923 și care a fost semnat de mai multe țări europene. Cu îngrijorare, pentru că Tratatul de la Lausanne semnat de părintele Turciei moderne, Kemal Atatürk, a stabilit noile frontiere ale Turciei, după destrămarea Imperiului Otoman, în urma primului război mondial. Și, în al doilea rând, pe baza lui a avut loc un schimb de populații între Turcia și Grecia.

Să fie vreo legătură între această cerere de revizuire și faptul că mâine, în cea de-a doua zi a vizitei sale în Republica Elenă, președintele Erdogan va vizita comunitatea musulmană (de fapt turcă !) din Tracia, provincia din Nordul Greciei unde trăiesc 100 de mii de musulmani ?

Sau cu granițele spațiului aerian și maritim al celor două țări asupra întinderii cărora conducătorii lor au păreri... diferite ?

Nu știm la ce schimbări se gândește domnul Erdogan, dar astăzi, în cursul discuției tête-à-tête avute cu omologul său elen Procopis Pavlopulos, la Palatul Prezidențial, a declarat că „în Tratatul de la Lausanne există chestiuni rămase în suspensie și care nu sunt bine înțelese”. „S-au schimbat multe în acești 94 de ani. Dacă ne apucăm să cercetăm toate temele, cred că toate părțile vor fi de acord că trebuie să se schimbe anumite lucruri” – a mai spus el referindu-se la Tratat. „Ați spus – i s-a adresat președintelui grec, - că în Tratatul de la Lausanne se vorbește despre o minoritate musulmană, dar Tribunalul European al Drepturilor Omului se referă la ea folosind cuvântul „turcească”. Trebuie să evaluăm condițiile în care trăiesc oamenii (aceia-n.n.) acolo” a continuat președintele turc, referindu-se expres la condițiile de viață ale musulmanilor din Tracia.
Evident, răspunsul președintelui elen a fost: Tratatul de la Lausanne nu are nevoie nici de revizuire, nici de actualizare !

Și, se pare că președintele Erdogan a a acceptat invitația de a vizita Grecia, mai întâi de toate, ca să susțină dreptul musulmanilor din vestul Traciei de a trăi conform drepturilor religioase consfințite prin Tratatul de la Lausanne. Concret, dreptul imamilor de a-și alege marele muftiu, drept pe care autorităile grecești li-l refuză.

De fapt, domnul Erdogan a comis o mare greșeală cerând „actualizarea” Tratatului de la Lausanne. El nu dorește decât recunoașterea oficială, de către Grecia – cea mai veche democrație din lume ! – a comunității turcești de pe teritoriul ei.
Mai oportun și mai eficient ar fi fost să pună problema în termeni europeni: recunoașterea existenței minorităților naționale și a drepturilor pe care acestea le-ar avea, conform valorilor democrației de tip occidental. Din păcate, Grecia nu recunoaște că pe teritoriul ei ar exista minorități naționale. Și nici domnul Erdogan nu e chiar european-europenist !

Deși purtărorii de cuvânt ai celor două guverne au declarat, în ajunul vizitei, că se așteaptă ca președintele Erdogan și premierul Alexis Tsipras să găsească soluții pentru problemele care le strică relațiile, realitatea pare să fie alta.

Suveranitatea asupra spațiului aerian (și Turcia a tot încălcat, în ultimii ani, spațiul aerian al Greciei), asupra platformei continentale, asupra insulelor nelocuite din Egeea și problema Ciprului, adică chestiunile spinoase rămase nerezolvate din timpul războiului rece, par departe de a fi soluționate.

Convorbirile de pace, de pildă, pentru Cipru, insula divizată din 1974, când Turcia a invadat și a anexat partea de nord, s-au întrerupt în iulie, anul acesta. Și e greu de crezut că se vor debloca cu ocazia acestei vizite și, mai ales, după declaraițile președintelui turc despre „actualizarea” Tratatului de la Lausanne. Chestiunea cipriotă, care este o prioritate majoră a Atenei, va fi din nou discutată în contextul în care, în ianuarie 2018, sunt programate alegeri prezidențiale în comunitatea greco-cipriotă.

Și, deși se vorbește despre o așteptată „updatare” esențială și o îmbunătățire spectaculoasă a relațiilor bilaterale, se pare, totuși, că există câteva obstacole. Printre ele, amânarea Atenei de a-i extrăda pe cei opt ofițeri turci care au evadat în Grecia, fugind cu un elicopter, după tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 16. Ofițeri pe care Recep Tayyip Erdogan i-a acuzat de implicare în puciul de la Ankara. Ca ei mai sunt și alții aproape 1000 de turci, care s-au refugiat în Grecia fugind de epurările operate de șeful statului turc.

Premierul elen, deși declară că „puciștii turci nu sunt doriți în Grecia” nu-i presează, totuși, pe judecătorii care au refuzat, în ianuarie, extrădarea lor, blocând-o.

DAR, ÎNȚELEGERI ?

Există și domenii în care colaborarea eleno-turcă funcționează. În primul rând criza refugiaților. Cele două țări au dovedit că au gestionat bine, până acum, această criză, în cadrul acordului încheiat în martie 2016 între UE și Ankara, pentru stoparea fluxului de migranți spre Europa. Europa, pentru care această cooperare este vitală, urmărește cu sufletul la gură convorbirile pe care le are în aceste două zile președintele turc la Atena.

Deși cooperarea dintre Atena și Ankara în problema refugiaților a reușit să închidă ruta balcanică și să reducă drastic fluxul migratoriu în Marea Egee, situația taberelor de refugiați din insulele grecești din Egeea răsăriteană rămâne dramatică, iar premierul Tsipras speră să o rezolve discutând acum cu președintele turc.

Un al doilea domeniu în care Grecia și Turcia au dovedit că lucrează foarte bine este cel al proiectelor comune, cum ar fi noua linie de transport pe mare Salonic-Izmir (Smirna) și reluarea liniei feroviare Salonic-Istanbul.
Dar și domeniul investițiilor: se pare că există un interes deosebit al investitorilor turci pentru afacerile imobiliare, navale, în turism, în infrastructură și energie.
De altfel, după spusele premierului elen, lucrările la gazoductul TAP-TANAP progresează îmbucurător.

Cu toate acestea, primele impresii ale vizitei nu sunt, nici pe departe, mulțumitoare, cel puțin pentru partea greacă, de vreme ce observatorii spun că discuțiile dintre cei doi președinți, Erdogan și Pavlopulos, s-au desfășutat într-un climat... apăsător !

Ce ne va arăta, oare, ziua de mâine, în privința rezultatelor concrete ale acestei vizite ? Va recunoaște Grecia, în sfârșit, existența minorităților de pe teritoriul ei ?