SUA marchează 12 ani de la atentatele de la World Trade Center

Pentru al doisprezecelea an la rând, la ora 8:46, ora New York-ului, 15:46 la Bucureşti, un copleşitor moment de tăcere a marcat debutul ceremoniilor de comemorare a atentatelor de la 11 septembrie 2001. Era ora la care avionul companiei American Airlines se lovea, în urmă cu 12 ani, de primul dintre turnurile gemene, simbol pentru Manhattan, pentru New York.

Era primul din valul atentatelor teroriste care aveau să lase în urmă 2977 de morţi, lansând, în acelaşi timp, şi un deceniu de război al Americi contra terorismului. Atentatele de la 11 septembrie au fost comemorate în acest an concomitent cu dilemele unei alte provocări în materie de securitate mondială: situaţia din Siria.

Audio: SUA marchează 12 ani de la atentatele de la World Trade Center

Invitaţii ediţiei, în această seară, în studio şi îi mulţumesc foarte mult pentru acest lucru, consilierul prezidenţial Iulian Chifu, şi domnul Claudiu Degeratu, expert pe probleme de apărare, profesor la Universitatea Bucureşti. Bună seara şi vă mulţumesc pentru a fi venit la Radio România Actualităţi. Ceremoniile de comemorare care se ţin atât la New York, cât şi la Washington, la New York pe locul Memorialului de la World Trade Center, acolo au fost citite cu solemnitate numele tuturor celor care au murit, atât în atentatele teroriste din 2001, cât şi în atentatul asupra World Trade Center, care avusese loc cu încă opt ani înainte, în 1993, şi aş vrea să rememorăm, domnule Iulian Chifu, care au fost principalele consecinţe în deceniul care a urmat, principalele consecinţe ale atacurilor teroriste de la 11 septembrie, ce mutaţii au produs în politica de securitate a acestui deceniu?

Iulian Chifu: Bună seara. Într-adevăr, este una dintre temele majore şi pentru că comemorăm astăzi cei 12 ani, trebuie să ne alăturăm şi noi tuturor celor care transmit simpatie şi sunt alături de poporul american pentru greaua pierdere suferită. Ce s-a întâmplat? În primul rând, acel atac a însemnat foarte multe premiere. În primul rând, este vorba despre faptul că, în premieră, SUA s-au simţit atacate, au pierdut oameni pe propriul teritoriu. Pe de altă parte, a fost o conştientizare a nivelului de dezvoltare, de structurare a capabilităţilor, capacităţii de a planifica şi a purta la bun sfârşit un atac atât de complex de către entităţi nonstatale, de către structuri în reţea, structuri teroriste. Două elemente majore, care au schimbat fundamental în primul rând modul în care Occidentul, în întregimea sa, priveşte la securitate, la libertate, ne-a schimbat fundamental modul nostru de a trăi şi dacă este să ne uităm, nu am să fac direct referire la "Patriot Act" sau la alte documente, care au limitat un set de libertăţi pentru a sprijini o libertate fundamentală şi drepturi fundamentale precum dreptul la viaţă, libertatea de a putea trăi în linişte şi sănătoşi în ţările noastre. De exemplu, simplul control pe care la aeroporturi am început să-l facem cu mult mai mare minuţiozitate, pierzând mult mai mult timp, ne-am schimbat modul de viaţă, ne-am schimbat modul de viaţă şi în forma în care privim la vecin, privim orice act pe care cineva pe stradă sau un apropiat sau o persoană străină l-ar face şi care ar putea ridica suspiciuni că se întâmplă ceva. Înseamnă, însă, şi aici trebuie subliniat, că 11 septembrie e naşterea terorismului. Nu. Terorism a existat şi înainte, acte teroriste în SUA şi înainte s-au întâmplat şi după; este adevărat, nu de această amploare şi şi aici avem un câştig până la urmă al acestor măsuri. Umanitatea a ştiut să facă un just raport între drepturile şi libertăţile sale pe de o parte, şi nevoia de securitate pentru sine, pentru familie, pentru concetăţeni, în aşa fel încât, iată, din acel moment, mă refer exclusiv la SUA, pentru că aici suntem cu subiectul fundamental, nu au mai avut loc atacuri teroriste planificate, proiectate din interior sau cu legături cu marile reţele teroriste, iar acest lucru este un câştig pe care trebuie să-l subliniem de fiecare dată.

Realizator: Adică atentatul de la Boston face parte din altă logică, din altă categorie?

Claudiu Degeratu: După acel moment au existat 13-15 atentate, încă vreo 44 de tentative, pe o statistică americană, însă toate s-au raportat la ceea ce numim "lone wolfs", deci lupi singuratici, persoane autoradicalizate - în momentul de faţă, în ultimii trei ani nici măcar radicalizate prin intermediul internetului, deci care să aibă conexiuni cu reţele sau cu structuri teroriste din exteriorul SUA prin intermediul internetului - şi acele elemente au dispărut, este vorba despre radicali şi autoradicalizaţi intern, în SUA, singulari, fără o organizare internă, fără a fi grupuri; e un tip de terorism pe care ne va fi din ce în ce mai greu să îl evităm şi din ce în ce mai greu să îl combatem în momentul în care un om, vecinul meu - şi mă duc acum, de exemplu, la un alt moment, atentatele din Marea Britanie, de la Londra: vecinul meu, care este învăţător, care este complet integrat în societate, este la a treia generaţie, nu este venit şi neadaptat, are grijă de copiii mei, într-o dimineaţă îşi pune un rucsac cu explozibil, urcă într-un mijloc de transport în comun şi se aruncă în aer, acest tip de terorism va fi extrem de dificil de combătut.

Realizator: Alte cauze şi alte mijloace eventuale, potenţiale, care trebuie căutate şi găsite pentru acest tip de terorism.

Claudiu Degeratu: Aveţi perfectă dreptate şi nu trebuie să mai uităm un lucru, un lucru dificil pentru state şi mai ales pentru structurile de securitate: teroriştii trebuie să reuşească o dată pentru a produce un eveniment major. Structurile de securitate trebuie să reuşească de fiecare dată să prindă, să prevină şi să evite un atac.

Realizator: Şi atunci, dle Claudiu Degeratu, am reţinut, spre exemplu, din ceea ce a spus consilierul prezidenţial Iulian Chifu, două chestiuni: au fost două aspecte importante în momentul atentatelor de la 11 septembrie, şi anume atacul pe teritoriul SUA, asta a fost un aspect esenţial şi, al doilea, venind din partea unei entităţi nonstatale. Şi atunci cum s-a rezolvat? S-a rezolvat suficient de convingător în deceniul care a urmat această dilemă, cum să reacţionezi împotriva unei entităţi nonstatale?

Claudiu Degeratu: Cred că s-a încercat rezolvarea unei asemenea... în primul rând, impunerea unei noi abordări a ideii de control asupra teritoriului - şi avem destule dezvoltări organizaţionale în establishmentul american, mă refer la Departamentul pentru Apărarea Teritoriului, mă refer la înfiinţarea funcţiei de director naţional pentru Intelligence şi la Centrul, la fel, Internaţional contra Teorismului. Sunt câteva structuri care au fost dezvoltate special pentru controlul teritoriului şi, de asemenea, pentru realizarea a ceea ce se numeşte sinteza, fuziunea, imaginea ameninţărilor centralizată şi bine coordonată din punct de vedere politic. Acest lucru, sigur, a fost analizat - zic eu - periodic, atât de către instituţiile americane, cât şi de către fundaţii, organizaţii, universităţi. Marea problemă a fost întotdeauna să existe un minim progres pe anumite domenii şi în special nu neapărat pe prevenire, pentru că ne dăm seama că de fapt este foarte greu să previi, aşa cum spunea şi dl consilier Chifu, la un moment dat, există o limită a prevenirii, dar să se promoveze celălalt aspect al descurajării atacurilor. Şi aici sigur că cel mai important şi cel mai controversat aspect, care e discutat şi astăzi, este cel legat de înăsprirea legislaţiei şi a procedurilor judiciare americane, "Patriot Act", dar şi în special înăsprirea acestor, să zicem, sancţiuni, deci cumva modificarea majoră a fost dinspre control spre prevenire şi înspre descurajare, cam acestea ar fi cele trei concepte cheie, după părearea mea. În al doilea rând...

Realizator: Cu toate controversele, numai o clipă vă întrerup şi vă las să vă continuaţi ulterior ideea, cu toate controversele născute de chestiunea supravegherii prea amănunţite despre care se vorbeşte mai ales în ultimul an a mijloacelor de comunicare ale cetăţenilor. Dar continuaţi-vă ideea, vă rog.

Claudiu Degeratu: Da, în al doilea rând, există această reacţie sau "ofertă", între ghilimele, pe care, să zicem sectorul privat de securitate american, foarte puternic dezvoltat, îl face. Până în 2000-2001 interesul era pentru a contribui cu sisteme de armă şi sisteme de supraveghere pentru trupele americane care sunt, să spunem, în afara graniţelor. Dar după acest atac observăm o dezvoltare spectaculoasă a industriei de securitate internă, de supraveghere, de control asupra transporturilor şi asupra infrastructurilor critice. Deci există şi această dezvoltare, care cumva, sigur, este complementară, să zicem, ateptărilor din sfera politică, dar foarte, să zicem, discutabilă, în ceea ce priveşte reacţia sau ateptările sociale, şi aici sigur că întotdeauna va exista un decalaj între avansul tehnologic american, care este un avans nu numai faţă de, să zicem, Uniunea Europeană sau celelalte părţi ale globului, dar şi avansul faţă chiar de propria societate. În momentul în care începi să creşti densitatea de senzori şi camerele de supraveghere într-un mediu urban şi aşa tensionat cu aspecte de criminalitate, în acel moment sigur că ai o problemă de decalaj tehnologic important.

Realizator: Bine, bine, e curios faptul că e stimulat avansul tehnologic prin asemenea împrejurări, câtă vreme nu a fost întotdeauna această corelare cauză-efect, dacă ne gândim, nu ştiu, la unele inovaţii care au apărut lipsit de legătură cu partea de supraveghere, armament ş.a.m.d.

Claudiu Degeratu: Da, să vă dau un exemplu. Exemplul cel mai folosit în ultimii ani este cel al folosirii dronelor. În 2008 a început folosirea acestor drone în mod organizat de către CIA în Afganistan cu rezultate spectaculoase în ceea ce priveşte identificarea şi eliminarea unor lideri importanţi Al-Qaida. Din 2008 aproape lunar avem semnalări de eliminări cu nume, cu persoane, poziţii importante din Al-Qaida. A fost nevoie de aproape, să zicem, vreo cinci ani sau mai puţin de cinci ani ca dezbaterea să treacă în plan intern. Ce facem cu aceste drone pentru supravegherea, să zicem, a traficului aerian, pentru supravegherea unor infrastructuri, să zicem, centrale atomo-electrice din SUA ş.a.m.d. Adică acest factor tehnologic nu trebuie niciodată ignorat. Un exemplu este inclusiv parteneriatul nostru strategic în care... cu SUA unde avem o cooperare importantă în apărarea antirachetă. Acum câţiva ani de zile nu era invocat factorul tehnologic, dar în momentul în care s-a hotărât să existe o locaţie în România pentru o parte din facilităţile americane de apărare antirachetă, atunci veţi vedea că documentul oficial invocă în special dezvoltarea tehnologică. Şi acest lucru a fost implicat, a fost aproape un efect major al atacurilor din 2001.

Realizator: Pentru că de fiecare dată, în fiecare an este copleşitor momentul de tăcere, momentul de reculegere care se ţine la ora la care a avut loc primul atentat, moment de reculegere care se ţine la New York, aş vrea să mergem un pic în timp pentru a simţi emoţia din apropierea momentului 11 septembrie 2001. În anul 2002, la prima comemorare a atacurilor teroriste, colegul meu, Marian Megan, a făcut un efort excepţional de a aduna mărturii de la atentat. Şi a realizat o emisiune la Radio România Actualităţi, un document sonor din care vom relua acum două mărturii. Prima este a pompierului Mihai Voicu, aflat în acel moment într-o brigadă la puţină distanţă, la zeci de km distanţă de locul atentatelor.

Reporter: Mihai Voicu, unul dintre cei pe care America, şi înainte de acest eveniment tragic, 11 septembrie trecut, îi numea eroi. Mihai, te rogi să încerci pentru ascultătorii noştri o imagine sonoră a acelor momente nenorocite pe care le-aţi trăit şi voi, dar le-am trăit împreună şi a trăit o întreagă omenire.

Mihai Voicu: Pentru mine, pot să spun, momentul cel mai trist a fost în ziua când s-a întâmplat evenimentul de 11 septembrie. În fapt, eu am văzut cu ochii mei al doilea avion care a intrat în /turnurile/ gemene şi cam, să zic, un sfert de oră ne-am mobilizat echipa noastră de pompieri şi ne-a trimis la Strada 34, în New York City, la /.../, un punct central. La momentul respectiv /de fapt/ ce s-a întâmplat, a căzut prima clădire şi când a căzut prima clădire atunci m-am gândit instantaneu, adică câţi oameni au murit pe loc, oameni nevinovaţi, n-au făcut nimic. Pot să spun că a fost mai trist pentru mine a doua zi, că în ziua respectivă de 11 septembrie nu ne-a dat voie să ne ducem la zona zero că s-a pierdut comunicaţia de radio şi toţi şefii cei mai mari ai Poliţiei şi ai Pompierilor, ai oraşului New York a murit acolo, când a căzut prima clădire. Când a căzut a doua clădire au zis că e prea periculos pentru toţi, pentru Poliţie, pentru Pompieri, să se apropie de clădiri şi abia după-masă, când a căzut World Trade Center, numărul 7, la 17:20, o clădire de 42 sau 47 de etaje, abia atunci ne-au lăsat să ne apropiem. Pot să spun, când au căzut clădirile, noi, ca pompieri, acolo, la Strada 34 voiam să ne ducem aşa, fără comandă, pentru că ne gândeam ce stăm noi aici ore întregi când lumea moare acolo, că noi aveam cea mai mare pregătire, să salvăm lumea, voiam cu cea mai mare viteză să fim acolo. A doua zi dimineaţă, pe la 7:00 - 8:00 dimineaţa, atunci chiar am fost la zona zero şi pot să spun că /.../ era ceva ca dintr-un film ştiinţifico-fantastic, ca dintr-un film de război, unde mă uitam cu ochii numai moloz, numai grinzi, numai praf peste tot şi aveam cea mai mare speranţă că găsim oameni acolo, îi salvăm, îi scăpăm, îi scoatem de acolo.

Reporter: Mihai, am dori să nu se mai întâmple aşa ceva.

Mihai Voicu: Da.

Reporter: Voi aveţi un statut special în Statele Unite, voi sunteţi consideraţi adevăraţi eroi. ealizator: A fost o mărturie consemnată de Marian Megan şi tot Marian Megan a consemnat atunci mărturia aviatorului Dumitru Oprişiu.

Reporter: Ce aţi simţit dumneavoastră, cei care eraţi direct vizaţi de... Să nu-i numesc.

Dumitru Oprişiu: O să încerc să fiu cât mai scurt. În fine, evenimentele m-au prins la Montreal, în drum spre New York. Pur şi simplu la aflarea veştii, văzând pe televizor ce se întâmplă, am fost stupefiat, nu mi-a venit să cred că o fiinţă umană poate să facă ce a făcut. Iniţial, am crezut că e vorba de un...

Reporter: Un film prost, un trucaj...

Dumitru Oprişiu: Aşa, un film prost, un trucaj, un film horror, un SF, nu ştiu cum să le mai numesc. Am stat, m-am dezmeticit, pur şi simplu m-am dezmeticit, pot să spun că am trecut prin toată paleta de simţăminte, de sentimente pe care le poate avea o fiinţă umană, de compasiune, de tristeţe pentru ce s-a întâmplat, pentru oamenii care au fost...

Reporter: Dar teamă nu v-a fost, domnule Oprişiu?

Dumitru Oprişiu: După ce am trecut prin toate aceste sentimente, ultimul a fost de frică. Efectiv mi-a fost frică, mi-a fost teamă la gândul că acele ţinte sau una dintre acele ţinte puteam fi oricare dintre noi.

Reporter: Ţinte de fapt, acele avioane au fost proiectile vii.

Dumitru Oprişiu: Exact, acele proiectile vii, puse sub stăpânire, sub mâna unor demenţi, incalificabili şi intratabili pentru ceea ce au făcut.

Realizator: Aceasta a fost mărturia aviatorului Dumitru Oprişiu, care se afla pe cerul New York-ului în momentul atentatelor de la 11 septembrie. Şi impactul emoţional asupra cetăţenilor Americii şi asupra lumii întregi şi şocul se păstrează într-o oarecare măsură şi acum, domnule Iulian Chifu. Dacă dumneavoastră observaţi în intervenţia anterioară faptul că atentate teroriste de o asemenea magnitudine nu au mai avut loc pe teritoriul Statelor Unite şi în general nu au mai avut loc, au avut loc numai alt tip de atentate teroriste, cele comise de - cum i-aţi numit dumneavoastră, lupi singuratici - cum va continua această strategie de luptă contra terorismului?

Iulian Chifu: În primul rând, aş face o observaţie: atentate teroriste au existat în continuare, de magnitudine, să nu uităm că atacul de la Gara Atocha, din Spania, s-a întâmplat după 11 septembrie. ealizator: În 2004, da.

Iulian Chifu: Atentatele de la Londra au fost ulterioare./fdoman/agornicu eci nivelul acesta, magnitudinea aceasta s-a întâmplat şi ulterior. Noi ne raportam exclusiv la SUA şi experienţa SUA de a gestiona această realitate. Din păcate, ceea ce ne-a anunţat 11 septembrie este că am intrat într-o nouă epocă, în care actori nonstatali, actori de tip reţea, aceştia, terorismul, reţele teroriste, grupuri teroriste, au intrat în arena internaţională şi sunt gata să producă asemenea evenimente de asemenea magnitudine şi deja să afecteze fundamental modul în care vedem lumea. De aceea ne-a afectat pe fiecare dintre noi ce a urmat ca măsuri şi reacţii ale statelor pentru a se proteja de ceea ce se întâmplă. Din păcate, va trebui să acceptăm acest imponderabil, nu e o chestiune care să dispară mâine, nu e nici nouă, însă deja există reacţii extrem de importante. Vă spuneam, în momentul în care umanitatea ajunge să poată preîntâmpina formule de atacuri în reţele, în momentul in care statele au ajuns să pună în comun, să facă schimb de informaţii, să ajungă la comunicare extrem de profundă pentru a combate un acord global precum terorismul, este un pas extrem de important, s-a făcut foarte repede - ca să facem o comparaţie, de exemplu, criminalitatea internaţională, chiar şi cea din SUA nu a putut să genereze, deşi dă mai multe victime şi costuri mult mai mari, nu a generat efectul pe care l-a generat 11 septembrie, un atentat cu o asemenea magnitudine, iar efectul, acele camere anunţate, drone, formule de supraveghere, mijloace de protecţie, să ştiţi că acţionează în acelaşi timp pentru siguranţa cetăţeanului şi împotriva criminalităţii internaţionale. Există formule, sunt urmărite resursele, finanţările acestor organizaţii teroriste, sunt create acorduri internaţionale. Există o paletă întreagă de instrumente, cu care se încearcă să se diminueze sau să se prevină perspectiva acestor atacuri, însă trebuie să ne asumăm faptul că întotdeauna, ingeniozitatea şi inventivitatea cu care pot veni actori din aceştia singulari poate fi mai importantă decât capacitatea noastră de a ne asuma, de a cheltui şi de a ne proteja securitatea. În lucrurile mari putem să o facem: reţele, chestiuni transfrontaliere, pe schimburi, pe diferite instrumente. Când e vorba de lupi singuratici, când e vorba de persoane care se autoradializează în interiorul unei ţări, care este ultima modă, fireşte că mijloacele noastre sunt restrânse. Şi ca să dau şi un exemplu, să nu de păşim acest fapt, gândiţi-vă .. şi ca să nu rămânem la ideea unei religii cu radicalizarea aceasta, vă aduc aminte de atentatul de la Oslo, când un lup singuratic, care nu avea nimic de-a face cu religia islamică, am scos-o cu totul din discuţie în această zi, s-a apucat să pună la punct, să construiască şi să atace guvernul şi, ulterior, să omoare atâţia tineri.

Realizator: În numele unui presupus mesaj, care era foarte confuz, dar care s-a dovedit a fi sângeros.

Iulian Chifu: Din păcate, categoriile de oameni predispuse să reacţioneze la radicalizare şi să ajungă până la punctul în care să-şi sacrifice viaţa, de exemplu, pentru a genera un atac, nu mai vorbim de să sacrifice viaţa celor din jurul lor, sunt multiple şi şi aici am putea sublinia dezvoltări extrem de importante la nivel ştiinţific, la nivelul medicinei, a psihiatriei, formule prin care se încearcă identificarea celor predispuşi, identificarea la nivel societal şi izolarea lor şi, eventual, prevenirea radicalizării dincolo de punctul în care chiar să treacă la acţiune şi aici sunt foarte multe dezvoltări.

Realizator: V-aş propune acum să avem o legătură la New York. Acolo se află preotul român Teodor Damian. Domnia sa este profesor de filosofie şi estetică la New York. Bună ziua, la dumneavoastră.

Theodor Damian: Bună ziua şi bine v-am găsit. Mă bucur că suntem împreună.

Realizator: Şi vă mulţumim. Eraţi atunci, aşa cum sunteţi şi acum, la New York. Două lucruri aş vrea să-mi spuneţi. Care a fost impresia cea mai puternică de la momentul atacurilor teroriste, cea care, poate, a şi rezistat de-a lungul timpului?

Theodor Damian: Impresia cea mai puternică, după părerea mea şi a majorităţii celor de aici, care au fost atât de aproape de catastrofa de la 11 septembrie, a fost aşa, un fel de sentiment de confuzie, care implica, pe de o parte, stupefacţie, paralizie, panică, frustrare, neînţelegere. Deci, în toţi aceşti ani, oamenii continuă să analizeze ce s-a întâmplat. Acolo există încă foarte multe întrebări. Dar în momentele acelea eu mă aflam pe terasa casei mele din Astoria şi eram în pregătire de a ieşi din casă, când un vecin a sărit şi a strigat să ne uităm la televizor. Şi atunci când am deschis televizorul, imaginile nu erau bune şi am deschis radioul şi am putut urmări tragedia.

Realizator: Şi ce vă spune dumneavoastră acum felul în care arată memorialul de la Ground Zero, locul unde se aflau turnurile gemene?

Theodor Damian: Da, este o încercare, bineînţeles, de a remedia la nivel psihologic ceea ce s-a întâmplat, adică America, iată, continuă să fie ceea ce este, New York-ul să se înalţe pe verticală. Deci, cumva, paguba, tot psihologic vorbind, nu este... e o încercare de a transmite acest mesaj, că nu este veşnică; dar este, pentru că rămâne în conştiinţa acestei generaţii, cel puţin, probabil că într-un alt fel şi a generaţiilor următoare.

Realizator: Vă mulţumesc foarte mult! A fost împreună cu noi preotul român Theodor Damian, profesor de filosofie şi estetică la New York. Pentru ultimele minute ale acestei emisiuni, domnule Claudiu Degeratu, se pune în aceste zile problema unei reacţii faţă de situaţia din Siria? SUA şi-au propus să fie vârful de lance, cel puţin în declaraţii. Acum, lucrurile s-au temperat, în urma acelei propuneri, ca Siria să-şi pună armamentul chimic sub control, arsenalul chimic sub control. Dar ce fel de reacţii poate stârni o eventuală intervenţie americană?

Claudiu Degeratu: Este foarte greu de estimat pe termen scurt reacţiile, dacă discută de o intervenţie limitată, pentru că şi aici sunt câteva chestiuni de discutat şi nu prea avem timp. Orice implicare americană, oricât de limitată, are şi consecinţe politice, şi militare pe termen mai lung, indiferent cine încearcă să mă contrazică, nu cred că va reuşi prea mult, pentru că sunt implicaţi mai mulţi actori, Franţa, Federaţia Rusă. Cred, în primul rând, că o intervenţie militară americană de orice fel va trebui sprijinită de câteva ţări arabe şi cred că vom avea, probabil, acelaşi scenariu sau elemente din scenariul libian şi egiptean. De asemenea, un mare semn de întrebare va rămâne, de fapt, reacţia Iranului. Cred că aici este singura, să zicem, carte importantă pe care Federaţia Rusă o poate juca, aceea de a sprijini, de fapt, după aceea reacţia fermă a Iranului în cazul unei intervenţii. Şi cred că Washington-ul va reuşi cumva să dezvolte, să zicem, o abordare limitată în acest caz.

Realizator: Deci e o chestiune, un joc foarte complicat.

Claudiu Degeratu: Un joc foarte complicat, da.

Realizator: Domnule Chifu, pentru finalul acestei emisiuni...?

Iulian Chifu: Aş vrea, pentru că suntem în 11 septembrie, cred că este un moment în care putem să salutăm eforturile pe care comunitatea de informaţii, comunitatea de securitate din lume, din România reuşeşte să reacţioneze, pentru că, iată, în România nu am avut asemenea fenomene.

Realizator: Vă mulţumesc foarte mult! Din păcate, trebuie să punem punct. Mulţumesc şi eu ascultătorilor pentru atenţie.