Alegeri legislative anticipate în Republica Moldova

Realizator: Alexandru Ioan Emisiunea din această seară este consacrată alegerilor legislative anticipate din Republica Moldova care vor avea loc duminică 28 noiembrie.

Reporter: Cristina Tache - Cu o suprafaţă de 33 de mii de km pătraţi, adică o treime din cea a României, şi o populaţie de aproximativ 4 milioane de locuitori, Republica Moldova este situată în Sud-Estul Europei, între ţara noastră la graniţa vestică şi Ucraina la cea răsăriteană. Două treimi din fosta Basarabie aflată sub stăpânirea ruşilor şi Transnistria în stânga Nistrului alcătuiesc teritoriul actual al Republicii Moldova care în Evul Mediu făcea parte din principatul Moldovei. Basarabia este anexată Rusiei ţariste în 1812 prin pacea de la Bucureşti. În 1917 îşi proclamă autonomia constituindu-se în Republica Democratică Federativă Moldovenească, iar în ianuarie 1918 Sfatul ţării întrunit la Chişinău votează independenţa pentru ca în aprilie să voteze unirea cu România. În 1940, în virtutea Pactului Ribentropp-Molotov încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă, guvernul sovietic trimite două note ultimative guvernului de la Bucureşti şi apoi procedează la ocuparea cu forţa armelor a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a ţinutului Herţa. Basarabia redevine parte a României între 1941 şi 1944, apoi din nou republică sovietică până în 1991, an în care după destrămarea Uniunii Sovietice ia naştere micul stat independent. Teritoirul din stânga Nistrului se autoproclamă în 1990 Republica Moldovenească Transnistreană şi nu recunoaşte apartenenţa la Republica Moldova. Aşadar, în 1990 Parlamentul de la Chişinău adoptă declaraţia de suveranitate a ţării care ia numele de Republica Moldova, iar un an mai târziu, la 27 august, îşi proclamă independenţa de stat, recunoscută în aceeaşi zi de România. Profesorul universitar Dan Dungaciu, consilier al preşedintelui interimar din Republica Moldova, punctează particularităţile geopolitice ale acestei ţări. an Dungaciu: Vor fi probabil mai degrabă alegeri geopolitice decât alegeri politice. Asta a fost condiţia Republicii Moldova de la început de la declaraţia independenţei pentru că atunci în parlament unii au considerat declaraţia de independenţă ca o independenţă faţă de URSS, iar alţii au văzut-o ca o declaraţie de independenţă în special faţă de România şi faţă de spaţiul occidental în general. Din acel moment încoace Republica Moldova basculează între cele două opţiuni; nu este neapărat condiţia doar a Republicii Moldova, a fost şi condiţia Ucrainei, dacă ne reamintim că au existat şi în Ucraina preşedinţi care au câştigat primul mandat cu opţiune pro-rusă, al doilea mandat cu opţiune pro-eruopeană. S-a întâmplat la fel şi la Chişinău, este vorba de opţiunea preşedintelui Voronin. Deci, este o condiţie, dacă vreţi, a spaţiului despre care discutăm, un spaţiu care se află din perspectivă europeană în vecinătate estică, din perspectiva Federaţiei Ruse în ceea ce se numeşte străinătate apropiată. Republica Moldova se află pe fâşia unde se intersectează cele două viziuni. Deci, o viziune europeană, chiar euroatlantică şi o viziune a Federaţiei Ruse care consideră că acest spaţiu trebuie să fie zona ei de control, chiar dacă nu nemijlocit, dar o zonă indiscutabil de interes geopolitic. Asta este miza, a rămas, rămâne şi probabil că va fi şi în continuare alături de noi.

Reporter: Asa cum am mai amintit, Imperiul Rus ajuns în secolul al XVIII-lea vecinul răsăritean al Moldovei anexează prin pacea de la Bucureşti care încheie războiul ruso-turc dintre 1806-1812 partea estică a principatului Moldovei cuprinsă între Prut şi Nistru, adică Basarabia. La încheierea războiului Crimeii, prin tratatul de la Paris din 1856, sunt retrocedate principatului Moldovei trei judeţe din sudul Basarabiei - Cahul, Bolgrad şi Ismail - astăzi parte din Ucraina, pentru ca în 1878 Tratatul de pace de la Berlin să decidă reîncorporarea lor în Rusia. Secolul al XX-lea nu aduce cum am mai spus decât o scurtă perioadă în care România se reântregeşte. Între 1918 şi 1940 şi 1941-1944. Aşadar, Republica Moldova a basculat volens-nolens de-a lungul istoriei între Rusia şi România. Despre relaţionarea din perspectivă istorică a Republicii Moldova faţă de România şi Rusia vorbeşte Iulian Chifu, directorul Centrului pentru Prevenirea Conflictelor.

Iulian Chifu: Am avut un val care a fost extrem de favorabil perioada perestroica după cădului berlinului pnă la independenţe şi pe urmă până la căderea guvernului Druc respectiv Muravschi, ulterior am avut o perioadă începând cu alegerile anticipate din februarie '94 cu Congresul Casa Noastră Republica Moldova din martie 1994 a întors cumva trendul în sensul unui moldovenism etnic, unui moldovenism cu toate elementele asociate, respectiv a unei formule independente cu profund conţiunut antiromânesc. Chestiunea respectivă a fost inversată la următoarele alegeri 1997 cu unguvern de coaliţie e adevărat dar mai degrabă favorabil unei orientări ocidentale pentru ca sosirea comuniştilor în 2001 să marcheze mai degrabă pe fondul pe care a venit, pe campania pe care a venit să marcheze mai degrabă o înclinaţie şi o tendinţă profund accentuată spre integrarea în Uniunea Rusia-Belarus se spunea atunci. 2005 a surprins inclusiv partidul comuniştilor care din 2003 decembrie de la respingerea memorandumului Cozac a găsit o campanie pro-europeană în 2005, un preşedinte ales pe un mandat formal pro-european pentru ca 2007 în această guvernare comunistă să identifice o nouă schimbare de orientare profund pro-rusă, orientare care a căzut cu ocazia acestor alegeri anticipate care au adus actuala Alianţă pentru Integrare Europeană la guvernare. Deci, aceste valuri s-au succedat, diferenţa este că dacă ele aveu un tip de tectonicitate şi de greutate specifică în perioada anilor '90-2000 începând cu primul mandat al comuniştilor parctic ne-am situat într-o poziţie în care acest tip de reacţie s-a suprapus şi pe o creştere vizibilă a Rusiei a venit în 2002-2003 şi-a pronunţat deja doctrina Putin şi din acel moment avem şi o Rusie care creşte şi doreşte să revină şi doreşte să-şi construiască un spaţiu de cum numesc ei interese privilegiate. Deci, contextul din punctul acesta de vedere s-a agravat sau dacă vreţi s-a complicat în ultima vreme prin acest al doilea fenomen care înseamnă de fapt o revenire a Rusiei lui Putin.

Reporter: Politica de glasnost şi perestroika iniţiată de fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov au permis adoptarea în 1989 a limbii române ca limbă de stat şi revenirea la alfabetul latin. A fost poate un prim semn pentru începutul sfârşitului, pentru transformările ce aveau să se petreacă în proaspăt apăruta pe harta Europei Republica Moldova. Corespondentul Radio România la Chişinău, Cătălin Gomboş trece pe scurt în revistă evoluţia scenei politice din această ţară în ultimii 20 de ani.

Cătălin Gomboş: În primul rând, avem independenţa care este după 1990 deci cel mai important moment din istoria Republicii Moldova urmând un regim prezidenţial în vremea lui Mircea Snegur regim semiprezidenţial în vremea lui Petru Lucinschi, urmând după aceea un regim de jure parlamentar în vremea lui Vladimir Voronin, dar de facto tot un regim prezidenţial, pentru că se ştie că liderul comuniştilor conducea ţara. A fost guvernat o perioadă de forţe democrate, era în 1999, Petru Lucinschi a încercat să facă o reformă constituţională pentru a readuce regimul prezidenţial, moment care a fost folosit de forţele comuniste pentru a provoca alegeri anticipate. Alegeri anticipate pe care ulterior le-au câştigat, urmând o perioadă clară de opt ani în care comuniştii au controlat practic ţara. Urmează momentul din aprilie 2009, când opoziţia a contestat alegerile, ceea ce a fost urmat de manifestaţii în stradă soldate cu unele violenţe şi după aceea opoziţia a reuşit să blocheze alegerea unui nou preşedinte, lipsindu-le comuniştilor un singur vot în parlament, ceea ce a dus la alegerile anticipate din 2009 în urma cărora s-a format o coaliţie, Alianţa pentru Integrare Europeană, care deşi nu a avut o majoritate suficientă pentru a alege un preşedinte ceea ce a determinat noi alegeri anticipate care vor avea loc. A reuşit totuşi să îşi aleagă propriul său guvern şi să guverneze timp de un an.

Reporter: Republica Moldova nu a fost scutită în scurta sa istorie ca stat democratic de convulsii şi crize politice. Corespondentul nostru aminteşte criza constituţională cu care încă se confruntă ţara.

Cătălin Gomboş: 2000 marchează în Republica Moldova şi începutul crizei constituţionale. Atunci s-a amendat Constituţia pentru ca preşedintele să fie ales de parlament fiind necesar votul a 61 de deputaţi, o majoritate destul de largă. Practic, doar în 2001, comuniştii au reuşit să obţină o astfel de majoritate, iar ulterior, în 2005, a fost nevoie de o alianţă, în 2009, după cum ştim, de două ori au fost provocate alegeri anticipate, ceea ce înseamnă că practic, din cinci încercări de desemnare a preşedintelui pe Constituţia amendată în 2001, de trei ori au fost provocate alegeri anticipate şi o dată Republica Moldova a fost la un pas de aceste alegeri anticipate. Criza constituţională nu a fost rezolvată nici anul acesta când s-a încercat modificarea Constituţiei prin referendum, însă, după cum se ştie, acesta a fost invalidată.

Realizator: Alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie vor decide orientarea Republicii Moldova în viitor, aşa încât l-am rugat pe analistul Iulian Chifu să ne spună unde se află în acest moment Republica Moldova şi dacă scrutinul de duminică constituie un moment de răscruce.

Iulian Chifu: Este şi nu este un moment de răscruce, ar fi un moment de răscruce în momentul în care ar exista o blocare a succesiunii la trendul de dezvoltare până în această oră, respectiv posibilitatea ca această Alianţă pentru Integrare Europeană şi şi mai releveant, trendul de dezvoltare spre integrare europeană spre reforme, spre democratizare ar fi schimbat, alterat, chiar şi într-o variantă, să spunem, bivectorială, vairnată să zicem formal simlară cu cea din Ucraina. Ei bine, aici intervine semnul de întrebare. Formal, există o declaraţie din 2005, care s-a adoptat în unanimitate de către Parlament, deci inclusiv cu votul comuniştilor, prin care prioritatea numărul 1 este integrarea în Uniunea Europeană, dar putem vedea diferenţe între modul în care a fost tratat subiectul în perioada celui de-al doilea mandat al lui Vladimir Voronin şi modul în care s-a descurcat Alianţa în acel an pe care l-a avut la dispoziţie între alegerile anticipate. Mai există un element de punct de cotitură care este acela de a putea stabiliza totuşi puterea de la Chişinău, pentru măcar un mandat, pentru că există anumite tipuri de decizii ce nu se pot lua pe un interval de un an. Există întotdeauna presiunea alegerilor anticipate care urmează, există mez-alianţe, schimbări de tabere, tentative de apropiere care fac ca situaţia de acolo să fie instabilă. Deci stabilitatea se poate instala, fireşte, cu orientarea pe care ne-o dorim doar în momentul în care avem un preşedinte ales, deci unmandat de patru ani pentru Parlamentul în exerciţiu sau o formulă ulterioară de aranjament politic, care să modifice Constituţia în sensul de a permite un mandat întreg Guvernului puterii care se va fi instalat după aceste alegeri.

Realizator: Sunt voci care cred că opţiunea fermă a Chişinăului ar trebui să fie Uniunea Europeană, idee susţinută de altfel şi de actualii guvernanţi, dar sunt şi nostalgici care ar vrea ca ţara lor să privească tot spre Rusia şi spre comunitatea statelor independente. Aşadar, spre vest sau spre est? 'Quo Vadis' Republica Moldova? Corespondentul nostru, Cătălin Gomboş, are un răspuns:

Cătălin Gomboş: Orientarea pro-europeană a devenit tot mai accentuată în ultimii ani, iar orientarea către Rusia cred că are de-a face, dintr-un punct de vedere şi cu nostalgia, pentru că au mai fost în ultimul an barometre de opinie care spuneau că mare parte dintre cetăţeni sunt nostalgici pentru perioada Uniunii Sovietice, ba chiar unii dintre ei şi-ar dori să se reînfiinţeze Uniunea Sovietică. Iar cauzele acestor nostalgii sunt date în primul rând de situaţia economică şi situaţia socială din Republica Moldova. În ceea ce priveşte atmosfera în acest moment, în primul rând, aş vrea să spun că în ultimul an ceva s-a schimbat. Din punct de vedere subiectiv, ca român, este mult mai uşor să fii în Republica Moldova şi sunt mult mai mulţi români, chiar şi colegi jurnalişti care s-au angajat aici,ca jurnalişti, deci tot subiectiv observ că piaţa media este mult mai diversă şi mult mai echilibrat. Acum suntem într-o campanie electorală care reia o parte din temele campaniilor precedente. De exemplu, Partidul Comuniştilor încearcă din nou să câştige electoratul, să vorbim despre ameninţarea României, însă se discută mult şi despre actualitate, teme economice, iar, bineînţeles, partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană promit toate că au o serie de programe prin care Republica Moldova se va apropia de Uniunea Europeană. De altfel, majoritatea forţelor politice sunt declarate pro-europene, cu câteva excepţii relativ minore care şi-ar dori o mai mare integrare în spaţiul comunităţii statelor independente, motivând faptul că accesul în Uniunea Europeană ar dura prea mult şi ar fi mult mai simplă calea către CSI. Chiar şi Partidul Comuniştilor a sugerat că ar fi de acord cu o integrare în CSI, însă încă par a fi nehotărâţi, fiind atât pro-europeni, cât şi pro-ruşi.

Realizator: Micul teritoriu situat în stânga Nistrului s-au autoproclamat stat independent sub numele de Republica Moldovenească Transnistreană în 1990. Nerecunoscut ca atare de comunitatea internaţională, s-a bazat pe sprijinul diplomatic şi militar al Moscovei care avea aici trupe: Armata a 14-a. În ciua acordului semnat de Moscova şi Chişinău, în 1994, privind retragerea trupelor sale din regiune, Duma de stat a Rusiei nu a ratioficat documentul. După ce Moldova a devenit membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în martie 1992, preşedintele Mircea Snegura a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor rebele care atacaseră posturi de poliţie, liale Chişinăului, de pe malul estic al Nistrului. Rebelii,ajutaţi de trupele ruse, şi-au consolidat controlul peste cea maimare parte din zona disputată. Conflictul din Transnistria este unul politic, în care mărul discordiei îl constituie controlul asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Râbniţa, Slobozia şi oraşul Tiraspol, aflate pe malul stâng al Nistrului şi oraşul Tighina, aflat pe malul drept al aceluiaşi râu. Actor principal în acest joc de putere, Moscova nu pare să-şi dorească statutul de învins. Transnistria este însă o chestiune care se află pe agenda dialogului dintre Kremlin şi Uniunea Europeană. Corespondentul Radio România la Moscova, Alexandru Beleavski, evidenţiază poziţia Moscovei în acest context.

Realizator: Corespondentul RADIO ROMÂNIA la Moscova, Alexandru Beleavski, evidenţiază poziţia Moscovei în acest context.

Reporter: Relaţiile ruso-moldoveneşti au evoluat destul de sinuos în perioada anilor '90. De la perioada, să spunem, podurilor de flori şi o relaţie foarte rece cu Moscova, inclusiv din cauza conflictului de pe Nistru, lucrurile s-au mai atenuat în perioada preşedinţiei lui Petru Lucinschi, care a încercat să ducă o linie de echilibru în relaţiile cu Moscova, iar sub preşedinţia lui Vladimir Voronin, venit la putere sub lozinci electorale proruseşti,... o politică de apropiere între Moscova şi Chişinău a continuat până în momentul în care Vladimir Voronin a respins faimosul plan Kozak, ce prevedea federalizarea Moldovei, dar în condiţii impuse de Moscova. După refuzarea acestui plan, relaţiile dintre Moscova şi Chşinău s-au răcit, ajungând chiar la un conflict politic deschis soldat cu impunerea de sancţiuni economice împotriva Republicii Moldova, situaţie care a durat însă până în 2007-2008, când au început să se reia contactele.

Realizator: Corespondentul nostru evidenţiază totodată miza alegerilor de duminică pentru Moscova.

Reporter: În primul rând, Rusia doreşte ca Republica Moldova să-şi menţină statutul de neutralitate, pentru a nu permite extinderea NATO spre est şi mai mult şi ca NATO să ajungă pe malurile Nistrului. Din acest punct de vedere, este motivat şi demersul Rusiei de a susţine ca Republica Moldova să rămână stat independent, suveran şi neutru. De altfel, neutralitatea Republicii Moldova este prezentă ca element esenţial în toate planurile vehiculate până în prezent, privind reglementarea conflictului transnistrean. O a doua chestiune legată de această problemă este dorinţa Moscovei ca forţele ruseşti din Transnistria să rămână în regiune până la soluţionarea politică a conflictului transnistrean. De asemenea, Moscova ar dori ca după identificarea acestei soluţii, şi deci după ce Chişinăul şi Tiraspolul care, spune Moscova, trebuie să ajungă la o înţelegere, aceste forţe să rămână în regiunea transnistreană sub forma unor forţe de garantare a păcii fie de sine stătător fie în cadrul unor misiuni internaţionale. În context, Moscova pare să fi acceptat însă creşterea gradului de internaţionalizare a negocierilor privind problema transnistreană, care în momentul de faţă se poartă în formatul 5+2. Deocamdată Rusia nu şi-a dat acordul pentru ridicarea statutului SUA şi Uniunii Europene de la statutul de observator la cel de mediator. Oficialii de la Moscova susţin că pentru aceasta este nevoie de acordul tuturor părţilor, deci implicit a Tiraspolului, ori declaraţiile, inclusiv cele mai recente ale liderilor regimului separatist arată că Tiraspolul se opune în mod categoric creşterii nivelului statutului cel puţin al SUA în aceste negocieri.

Realizator: Timp de peste un deceniu s-au căutat soluţii pentru problema transnistreană, s-au elaborat scenarii şi propuneri de reglementare reciproc avantajoasă, fără rezultat până acum. Iulian Chifu, directorul Centrului pentru Prevenirea Conflictelor nu vede o rezolvare pe termen scurt şi mediu.

Iulian Chifu: Un asemenea lucru nu se poate soluţiona, în contextul în care la Chişinău este o orientare care este defavorabilă sau, dacă vreţi, puţin acceptabilă, agreabilă la Moscova, în condiţiile în care Federaţia Rusă în revenirea sa de formă a început şi are roluri asumate pentru Transnistria în sine, pentru trupele sale acolo, pentru elemente de natură strategică sau, dacă vreţi, cel puţin simbolică. Dacă atunci când ea s-a retras, pentru că era slabă, a rămas acest bastion, în momentul de faţă, în care este în revenire nu are cum să abandoneze acea regiune, şi eu cred că din punctul acesta de vedere iniţiativele pot deschide nişte idei, pot favoriza alte zone de negociere cu Federaţia Rusă, dar nu cred că există cu adevărat o perspectivă a soluţionării chestiunii nistrene în viitorul pe termen mediu.