Maria Mihalache Blendea
Tainele dialogului între tapiserie şi pictură sau bucuria de a crea şi a dărui lumina -un crez al doamnei Maria Mihalache Blendea, ajunsă la o venerabilă vârstă.
06 Iunie 2012, 11:52
O explozie de lumină şi culori, "Tainele dialogului "este titlul expoziţiei retrospective de tapiserie şi pictură a Mariei Mihalache Blendea, care este deschisă până pe data de 22 iunie la galeria Dialog de la primăria sectorului 2 din Bucureşti.
Istoricul de artă Dorana Coşovei spunea că "dialogul dintre tapiserie şi peisajele în ulei pe care Maria Mihalache Blendea le propune în expoziţia sa este de fapt rezultatul dialogului interior al artistului cu sine dus de-a lungul întregii vieţi cu smerenia omului de bună credinţă care-şi caută mereu drumul spre desăvârşire ... Imaginile Mariei Mihalache Blendea nu au vârstă, artista se regăseşte de fiecare dată în acest univers al culorilor care ştiu să şi păstreze o netulburată tinereţe".
Doamna profesoară Maria Mihalache Blendea, ajunsă la o venerabilă vârstă, poate fi mândră că a creat o puternică tradiţie a tapiseriei moderne româneşti - şi că, aflându-se o viaţă la catedra Institutului de arte N. Grigorescu, a format sute de artişti, cunoscuţi în ţară şi în străinătate.
Cela Neamţu spune că-i datorează drumul pe care şi l-a ales. Apoi Claudia Musta, Olga Sabău, Vasile Dobre şi mulţi alţii.
O veţi cunoaşte în această seară pe artista şi profesoara Maria Minalache Blendea, dar mai ales veţi afla care sunt resorturile bucuriei de a crea şi a-i îndruma şi pe alţii să o facă.