Alexandru Surdu
Academicianul Alexandru Surdu este invitat în această seară la emisiunea Semnături celebre.
Articol de Mihaela Helmis, 26 Octombrie 2011, 15:01
Academicianul Alexandru Surdu, filosof, doctor în filosofie şi scriitor, preşedinte al Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române si director al Institutului de Filosofie şi Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" al Academiei Române deţine şi funcţia de preşedinte al Despărţământului Central-Braşov al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, Astra.
Mai ales în această din urmă funcţie, profesorul Alexandru Surdu e invitatul Mihaelei Helmis la emisiunea Semnături celebre în zilele în care se sărbătoresc 150 de ani de la momentul necesar al înfiinţării acestei adevărate instituţii menite să menţină spiritul naţional şi să contribuie la dezvoltarea culturală, dar şi economică a românilor transilvăneni.
Idealurile ca şi diplomele astriste au fost păstrate cu mândrie, iar despre trecut e la fel de important să vorbim în acest moment ca şi despre viitorul ASTREI, de destui ani. Nu doar transilvane.