Ponzi

“Ponzi” este cuvântul ciudat care a pus pe jar presa românească. Schema piramidală este traducerea în română. Și este recomandat să nu se folosească nici primul, nici al doilea termen în aceeași frază cu expresia “sistem de pensii de stat”.

Într-o conferință pe tema pensiilor private, ministrul Muncii, Ioan Botiș, a provocat o reacție vehementă cu o singură frază. Contribuțiile colective, sistemul pe care se întemeiază pensiile de stat, reprezintă un sistem piramidal, sau un fel de schemă Ponzi, a spus ministrul. Nici nu a fost nevoie de mai mult. S-a amintit de Caritas, s-a spus că banii pensionarilor sunt jucați la ruletă. S-a spus ca, dimpotrivă, nici pomeneală ca pensiile de stat să aibă vreo legatură cu înșelătoriile în masă.

Totuși, ministrul nu a făcut altceva decât să preia o comparație des făcută în statele unde sistemele de pensii clasice dau bătăi de cap. E adevarat, nu am gasit declarația nici unui politician care să fi făcut această comparație.

Dar, pentru început, ce înseamnă schema Ponzi? Pe scurt, este numele sub care e cunoscut jocul piramidal în lumea anglo-saxonă. Iar pentru a înțelege mai bine comparația cu pensiile, trebuie să vorbim despre Charles Ponzi, un american de origine italiană care s-a gândit în perioada interbelică la o afacere cu un fel de cupoane poștale. Ponzi le cumpăra ieftin din țări străine, le transforma în timbre pe teritoriul Americii, iar pe acestea le vindea cu un profit considerabil. În economie, un asemenea tip de afacere se numește arbitraj și e perfect legal.

Numai că Ponzi și-a momit investitorii cu promisiunea unui câștig de 50% în doar 45 de zile. Bineînțeles, nu timbrele aduceau un asemenea profit. Banii care intrau în companie de la noii investitori, ajungeau direct la cei care trebuiau să-și încaseze banii. Toată afacerea se baza pe un număr tot mai mare de investitori noi, care să acopere investițiile vechi, plus profitul aferent. Un ziar financiar a calculat însă că pe piață sunt abia câteva mii de cupoane poștale, deși, cu afacerea lui Ponzi ar fi trebuit să fie sute de milioane. Castelul de nisip s-a prăbușit, iar Ponzi a fost închis pentru fraudă. Chiar dacă acum pare evident că profiturile uriașe ascundeau ceva putred, schema a mers timp de zece ani. Mai mult, celebrul escroc din zilele noastre, Bernie Madoff, a comis, pe același model, cea mai mare fraudă din istorie, pe parcursul a 30-40 de ani în care nimeni nu a suspectat nimic.

Legătura între o schema Ponzi și un sistem de pensii de stat nu a fost facută prima oară de ministrul Botiș. Este evidentă pentru multă lume. Doar dacă ne uităm cum se numește sistemul de finanțare, observăm ceva ciudat. Majoritatea pensiilor de stat sunt finanțate pe sistemul pay-as-you-go – plătește pe parcurs. La fel ca in afacerea lui Ponzi, nu exista nici o investiție reală în spate. Banii plătiți de contribuabil în luna martie ajung în luna aprilie la pensionar.

La fel ca în cazul lui Ponzi, sistemul se bazează pe faptul că investitorii noi sunt mai mulți decât cei vechi sau că există suficienți contribuabili pentru a plăti toate pensiile. Or, în România, la trei salariați sunt deja patru pensionari. Iar raportul tot crește. Ponzi ar fi fost arestat de mult. Dar dacă e vorba de stat, clătinarea piramidei (frauda) se numește deficit al fondului de asigurări sociale, a ajuns pe undeva pe la trei miliarde de euro și e plătită până la urmă tot de contribuabili. Care nici nu pot opta să iasă din joc. Poate comparația e chiar un pic cam măgulitoare pentru stat.