Peşte cu sos de hrean și roşii

Se vorbeşte, poate cu temei, că în casele românilor, unde nu este o bibliotecă, există o „Carte de bucate” de Sanda Marin. „Am crescut sub semnul cărţii Sandei Marin, spunea Andrei Pleşu. În copilărie credeam că e un singur cuvânt, „sandamarinul”, care denumeşte o ustensilă cu care poţi găti orice. Mai târziu, când am aflat că este vorba despre o carte scrisă de o doamnă, am răsfoit-o cu voluptate şi trebuie să recunosc cinstit că mi-a stârnit apetitul pentru problema feminismului...”

Sanda Marin (Cecilia Maria Simionescu, născută în decembrie 1900) venea dintr-o familie din elita intelectualităţii Iaşului. Tatăl ei, cărturarul Ion Simionescu, a fost naturalist, paleontolog şi geograf, devenit profesor universitar de foarte tânar, la 30 de ani. Micuţa Cecilia avea o aleasă educaţie, vorbea germana, franceza şi engleza, studia pianul la Paris şi apoi în ţară cu faimoasa Florica Muzicescu, profesoara lui Dinu Lipatti şi a lui Dan Grigore. A crescut într-o casă vizitată de spirite luminate ale vremii: cărturari, scriitori, muzicieni, actori, pictori. Căsătorită cu Mihai Zapan, doctor în chimie, Cecilia Maria şi-a transformat căminul într-o oază de bucurie pentru prietenii pe care îi încânta exclusiv cu creaţii gastronomice proprii. Pe la începutul anilor '30, Cecilia Maria Zapan s-a hotărat să demonstreze cu forţe proprii că şi gătitul poate fi o artă. Nefiind prea sigură de succesul cărţii, şi-a ales un pseudonim care urma să devină un termen de primă referinţă pentru gurmanzii români: Sanda Marin.

Secolul XXI românesc este secolul blogosferei culinare, bibliotecile rămânând vizibile doar în emisiunile culturale (ca decor), sau în filmele de epocă. Sanda Marin există şi în variantă online, iar foarte mulţi cred că, de fapt, este cartea unui bărbat, care-şi ascunde identitatea sub un pseudonim feminin.

Peştele cu sos de hrean si roşii de la „Teobucătar” – o mică vedetă a timpurilor noastre virtuale - este o reţetă pentru zilele de vară. Dacă peştele este mai gras, se asociază perfect cu un sos acrişor. Peştele se curăţă, se spală, se sărează, se condimentează cu piper şi cimbru şi se prăjeşte pe ambele părţi. Se opăreşte o roşie, se curăţă de pieliţă şi de seminţe şi se toacă foarte mărunt. Se pun într-un bol: hreanul, zeama de lămîie, iaurtul (sau smîntîna), un praf de piper, roşia şi mărarul verde şi se amestecă bine. Sosul este destul de picant, însă merge foarte bine la peşte, la pui sau la rasolul de viţel.

„Cu cât îl citesc mai mult pe Socrate, cu atât mă mir mai puţin că l-au otrăvit”, spunea Thomas B. Macaulay – poet, istoric şi politician din epoca victoriană. Cât de nesigură era viaţa oamenilor înainte de apariţia cărţilor tipărite.