La ce este bun leușteanul?
Răspunde cunoscutul fitoterapeut dr. Ovidiu Bujor
Articol de Anca Șurian Caproş, 12 August 2010, 11:26
Leuşteanul este originar din bazinul mediteranean, unde se întâlneşte şi astăzi în stare sălbatică. Era cultivat încă din vremea romanilor.
Pentru proprietăţile lor condimentare sunt întrebuinţate frunzele; însă, în scop medicinal, în afară de acestea, sunt recomandate seminţele şi în mod special rădăcinile.
Toate părţile plantei conţin ulei volatil (0,6–1% în planta uscată), constituit din terpineol şi alte terpene, numeroşi acizi, între care acidul acetic şi benzoic. În special în părţile subterane sunt prezente grăsimi, gumirezine, taninuri, săruri minerale şi diferiţi acizi organici. Toate părţile plantei, dar îndeosebi rădăcinile, măresc simţitor diureza, favorizând eliminarea clorului şi a compuşilor azotaţi, fapt care determină recomandarea lor în edemele cardio-renale; ne referim aici la un sindrom complex, care implică afecţiuni ale inimii şi ale rinichilor, care se manifestă prin umflături, acumulări de lichid seros în ţesuturi, tulburări ale circulaţiei sanguine şi aşa mai departe.
Leuşteanul este un hipotensiv activ, determinând scăderea tensiunii arteriale. Leuşteanul are şi acţiune sedativă, în special în tulburările de natură neurogenă, determinate, generate de sistemul nervos. În fitoterapia aparatului respirator, leuşteanul favorizează expectoraţia. În ceea ce priveşte aparatul digestiv, leuşteanul acţionează în normalizarea scaunelor, atât în caz de constipaţie, cît şi în scaunele neregulate.
Ca şi mărarul, leuşteanul este şi carminativ. Aceasta înseamnă că el conţine substanţe active care au proprietatea de a inhiba procesele fermentative din intestin şi de a favoriza resorbţia sau eliminarea gazelor formate. Leuşteanul are un rol semnificativ în creşterea secreţiilor salivare şi gastrice, deci se recomandă şi ca tonic-aperitiv. Leuşteanul manifestă şi efect emenagog, deoarece conţine substanţe active care favorizează declanşarea şi reglarea ciclului menstrual.
În utilizarea terapeutică externă a leuşteanului, se folosesc mai ales rădăcinile şi seminţele, care se recomandă pentru băi fortifiante, în special pentru copiii debili. Frunzele sunt utilizate pentru ulceraţii, în aplicaţii locale.
Cum se întrebuinţează leuşteanul pentru efectele terapeutice:
— Frunzele consumate ca atare, în preparate culinare.
— Infuzie din umbele, 2 linguriţe la o cană de apă, 2 căni pe zi.
— Infuzie din seminţe cu 1/2 linguriţă la o cană de apă, 2 căni pe zi.
— Decoct din rădăcini, cu o linguriţă la o cană de apă, 2–3 căni pe zi.
— Pulbere din rădăcină uscată, 2–3 vârfuri de cuţit pe zi.
— Tinctură din 20 g frunze sau rădăcini macerate 10 zile în 100 ml alcool de 70°. Se iau 20-25 picături de 2–3 ori pe zi.