Benzina, din ce în ce mai scumpă

Prima scumpire care i-a enervat cu adevărat pe români a fost cea la benzină. Şoferii protestează într-un mod cât se poate de inventiv prin toată ţara. Să ai un client care pune câteva grame în rezervor şi îţi achită în monede de cinci şi zece bani trebuie să te scoată un pic din sărite. Mai ales dacă după un asemenea muşteriu apare încă unul care procedează la fel. Şi încă unul, şi încă unul, până când staţia de benzină e blocată. Dar probabil că situaţia e mai enervantă pentru cei de la pompă, decât pentru şefii care stau în birouri şi trasează noile preţuri.

În lipsa unei reacţii a companiilor petroliere, protestul inedit atrage măcar atenţia asupra ciudatului preţ al benzinei. De ce creşte acesta în România când la nivel mondial rămâne stabil nu poate spune nimeni cu exactitate.

Explicaţia consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu e cea mai simplă: românii ar renunţa la orice, mai puţin la luxul de a merge cu maşina. Ar fi deci vorba de eterna lege a cererii şi a ofertei. În aceste condiţii, şoferii ar fi cei care ar împinge preţul carburanţilor în sus.

Dacă dezvoltăm un pic această teorie, vedem că ar putea fi mai realistă decât le-ar părea şoferilor furioşi. Companiile petroliere nu îşi taie craca singure de sub picioare. Dacă preţul chiar ar fi insuportabil, ar scădea automat, pentru că nimeni nu vrea să se trezească fără clienţi.

Preţul benzinei la noi este oricum unul dintre cele mai mici din Europa. În doar trei state din Uniune poţi alimenta mai ieftin. Avem, pe de altă parte, şi accize destul de mici, în ciuda majorării de la inceput de an. Preţul fără accize e comparabil cu cel din alte state europene, deci companiile româneşti nu câştigă pe un litru de benzină, teoretic, mai mult decât companiile din Cehia sau Germania, de exemplu. Dacă preţul ar fi rămas la fel de la 1 ianuarie, companiile ar fi trebuit să-şi reducă din profit pentru a face loc majorării accizei.

Evident, şoferii care îşi sparg în acest moment puşculiţele în căutare de mărunţiş nu ar fi de acord cu această teorie. Există teama apariţiei unui cartel. Adică a unei inţelegeri asupra preţurilor între companiile petroliere. Teama nu e nouă. Anul trecut, înainte de a se atinge pragul de şase lei pe litru, Consiliul Concurenţei, instituţia care se ocupa de cercetarea unor astfel de înţelegeri obscure, a demarat o anchetă în acest sens. Dacă se descoperă o înţelegere de tip cartel, companiile petroliere ar putea fi amendate cu până la 10% din cifra de afaceri. Problema este că o astfel de anchetă e foarte laborioasă şi cercetările ar putea dura mult şi bine.

Până la urmă, protestul şoferilor va putea avea şi rezultate pozitive. Clienţii demonstrează că au învăţat să nu accepte tot ce li se pune în rezervor. Au devenit pretenţioşi, într-un sens bun al cuvântului. Probabil că şefii companiilor petroliere nu vor lua aminte la protest, dar nici nu vor împinge preţurile peste limita suportabilităţii. Există ameninţări mai serioase decât plata în monede şi alimentarea cu două-trei grame. Avem încă un transport public iar primăvara bate la uşă: numai bine pentru un mers pe bicicletă sau o plimbare pe jos până la serviciu.