America prea îndatorată?
Comentariu de Dan Carp
04 Iulie 2011, 18:11
Sărbătoarea de 4 iulie de anul acesta e ceva mai încordată ca în trecut. Americanii au o datorie uriașă, falimentul bate la ușă și, mai rău, se ceartă pe ce au de făcut pentru a salva situația.
4 iulie este zi de sărbătoare pentru toți americanii, dar 2 august ar putea fi o zi neagră în istoria Statelor Unite. La această dată, în condițiile actuale, Statele Unite își vor atinge limita legală de îndatorare și se vor trezi în imposibilitatea de a se mai împrumuta pentru a-și achita obligațiile curente. Vor putea intra, pentru prima dată în istorie, în faliment. Situația, de neconceput până acum, poate fi prevenită, se cunoaște și soluția, însă Congresul este măcinat în acest moment de lupte politice mai crâncene ca niciodată.
Legea impune o limită a datoriilor de circa 14 trilioane de dolari. Pe 16 mai, secretarul trezoreriei, Timothy Geithner, anunța că, în acea zi, limita ar fi putut fi atinsă și că, doar prin eforturi extraordinare, executivul a reușit să câștige ceva timp – dar doar până pe 2 august. Până atunci însă, Congresul trebuie să salveze situația. Tot ce are de făcut este să ridice plafonul de îndatorare, ca să permită contractarea de noi împrumuturi. Plafonul a mai fost, de altfel, ridicat în numeroase rânduri.
Spectrul falimentului nu îi înduplecă însă pe congresmenii și senatorii din opoziție. Ba chiar dimpotrivă. Republicanii, de votul cărora este nevoie pentru ridicarea plafonului, au găsit, spre disperarea democraților, oportunitatea perfectă de a pune toate condițiile posibile. Ei sunt de acord cu măsura cerută de administrația democrată, dar cer o reducere a cheltuielilor bugetare cu două trilioane de dolari. Democrații au găsit circa un trilion de dolari la care ar putea renunța. Însă discuțiile s-au împotmolit când republicanii au refuzat să renunțe ei înșiși la unele facilități pentru companiile petroliere și pentru fondurile de investiții.
Un alt punct de negociere este introducerea unui amendament constituțional pentru a asigura pe viitor un buget echilibrat. Este vorba de ceva similar cu amendamentele propuse în proiectul de revizuire a Constituției României.
Pentru a amenda Constituția americană este nevoie de votul a două treimi din numărul parlamentarilor fiecărei camere. Numai că propunerea republicanilor este greu de acceptat de către democrați. S-ar introduce limite clare ale cheltuielilor bugetare și ar fi nevoie de o majoritate de două treimi din numarul senatorilor și congresmenilor pentru a se adopta orice creștere de taxe. Cu alte cuvinte, opoziția va avea un cuvânt decisiv în stabilirea impozitelor la nivel federal. Democrații, chiar și cei care se declară în favoarea echilibrării bugetului, se simt șantajați.
Care dintre cele două tabere este mai responsabilă, este greu de spus însă. Pe de o parte, avem democrații care vor să fie lăsați să se împrumute cât mai mult, deși datoria suverană a țării depășește 100% din PIB. Pe de altă parte, avem republicanii, care și-au ales un moment critic pentru a se opune acestor împrumuturi.
Pe lângă lupta politică de la Washington, bătăliile din Parlamentul român par joacă de copii. Politicienii americani se joacă de-a falimentul celei mai puternice economii din lume.