Revista presei locale 20 ianuarie
Cu bani europeni, în mediul rural se pot înfiinţa cabinete de arhitecturî, veterinare sau de traduceri autorizate; Una pe hârtie, alta-n farfurie- meniuri de spital.
20 Ianuarie 2011, 04:17
Contabilitate, audit financiar, consultanta in management, traduceri autorizate, design specializat, servicii prestate in cabinete de arhitectura sau cabinete veterinare. Ziarul Prahova aminteşte doar câteva dintre cele aproximativ 200 de activitati economice eligibile pentru desfasurarea carora intreprinzatorii interesati si care au domiciliul in zona rurala pot beneficia de finantare nerambursabila prin intermediul Masurii 312.
Finantarea nerambursabila de care poate beneficia titularul unui asemenea proiect poate ajunge pana la 70 la suta din valoarea eligibila a investitiei, dar nu va putea depasi suma de 200.000 de euro. Urmatoarea sesiune de depunere a cererilor de finantare a fost programata pentru perioada 2- 31 mai 2011.
O parte a Drumului European 70, care leagă municipiul Drobeta-Turnu-Severin de Orşova, se află sub orice critică din cauza gropilor care s-au format după topirea zăpezii. Reporterii dela Informaţia de Severin au parcurs cei 10 kilometri plini de cratere. Vestea care nu se stie cât ţine de cald este că începând de astăzi, drumarii responsabili de întreţinerea şi reparaţia drumurilor, vor fi amendaţi zilnic până când situaţia va fi remediată. Se vor aduna mulţi bani pe această cale.
Ziarul Crişana publică o scurtă prezentare a Fundaţiei Căminul Felix. Uitaţi de cei care le-au dat viaţă prin orfelinate, abandonaţi la naştere sau rămaşi orfani de ambii părinţi, aceştia sunt copiii de care se îngrijeşte organizaţia. Odată ajunşi la vârsta majoratului, tinerii nu sunt uitaţi, ba chiar sunt sprijiniţi pentru a putea duce o viaţă independentă. Financiar, organizaţia se bazează pe suportul venit din partea unor persoane private sau instituţii, cât şi pe o vastă reţea internaţională de voluntari. De la înfiinţarea Căminului Felix peste 80 de tineri au ieşit din sistem, 24 dintre aceştia sunt studenţi sau au urmat deja o facultate, restul s-au căsătorit, şi-au întemeiat o familie sau au ales să muncească în alte părţi.
Să batem în lemn: Mitropolia îşi face fabrică de mobilă la Tg Cărbuneşti. Anunţul l-am găsit în cotidianul Pandurul. Mitropolia Olteniei urmând să investească 10 milioane de euro declară edilul localităţii şi îşi motivează afirmaţia: „Cei de la Mitropolie şi-au făcut un calcul simplu, din câte am discutat eu cu ei. Au 9000 de hectare de pădure în Oltenia. Aici sunt şi 1000 de lăcaşuri de cult şi numai catapeteasma şi uşa de la intrare de la fiecare biserică dacă sunt schimbate cu unele noi vor asigura comenzile necesare pentru cinci ani de acum încolo”.
Conform unui proiect de act normativ aflat, de ieri în dezbatere publică, medicii de familie din Timiş şi din întreaga ţară, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi care îşi desfăşoară activitatea în localităţile arondate teritorial la centrele de permanenţă, sunt obligaţi să asigure continuitatea asistenţei medicale primare în aceste centre. Programul va fi din prima zi a săptămânii şi până vineri, între orele 15.00 – 8.00 a doua zi. În zilele de sâmbătă şi duminică şi cu ocazia sărbătorilor legale, serviciul de permanenţă se va efectua în intervalul 8.00 – 8.00 a doua zi, precizează Ziua de Vest.
Ciorbă de legume, pilaf şi ghiveci sunt cele trei feluri de mâncare pe care Spitalul de Urgenţă Craiova le serveşte obsesiv bolnavilor de cel puţin o săptămână. Asta în timp ce la sala de mese este afişat alt meniu. Colegii de la Gazeta de Sud au ţinut să afle cum arată mâncarea într-un spital care se visează de categoria întâi. De exemplu, meniul bolnavilor de alatăieri. Pentru regimul comun: ceai, gem şi pâine la micul dejun, ciorbă de legume şi ghiveci de legume la prânz, iar la cină, ceai şi pilaf. Diabeticii au primit în plus caşcaval. Ieri s-au servit aceleaşi feluri de mâncare, dar într-o ordine diferită. Adică pilaf la prânz şi ghiveci la cină. Meniul afişat conţine multe bunătăţi la care bolnavii pot doar să jinduiască: unt, mâncare de dovlecei, brânză, griş cu lapte. Sunt alte secţii în care bolnavii nu au nici apă de băut. În Clinica de Chirurgie III, care este aproape în întregime renovată, sunt saloane cu băi în care nu curge decât apă fierbinte. Bolnavii sărmani, care nu îşi permit să cumpere apă plată, trebuie să se roage de cineva să le umple o cană cu apă de la un alt grup sanitar din secţie.