Leacul din natură
Ciocolata neagră ar putea fi prescrisă, în viitor, pacienţilor suferind de ciroză, potrivit unui studiu recent care a demonstrat potenţialul terapeutic al desertului.
19 Aprilie 2010, 09:14
Cercetatorii spanioli au anunţat că acest tip de ciocolată are capacitatea de a limita creşterea presiunii sangvine în cavitatea abdominală, un fenomen ce se produce de regulă după fiecare masă, care poate ajunge la un nivel periculos de mare în cazul pacienţilor suferind de ciroză şi care provoacă, în cazurile severe, spargerea vaselor sangvine.
Oamenii de ştiinţă consideră că flavonoizii, substanţe antioxidante din ciocolată, reprezintă motivul pentru care aceasta este benefică pentru reglarea presiunii sangvine, deoarece aceste substanţe ajută membranele celulelor din pereţii vaselor de sânge să se relaxeze şi să devină mai flexibile.
Rezultatele studiului au fost prezentate la conferinţa anuală organizată de European Association for the Study of the Liver la Viena. Alte studii ştiinţifice au sugerat faptul că ciocolata neagră are efecte benefice şi asupra sănătăţii inimii.
Ciroza provoacă cicatrice adânci la nivelul ficatului, cauzând o funcţionare defectuoasă pe termen lung a acestui organ. Boala este provocată de factori diverşi, printre care se regăsesc infecţia cu virusul hepatitei şi consumul abuziv de alcool.