Revista presei economice 25 februarie
Articole din Curierul Naţional, Ziarul Financiar şi Bursa.
Articol de Dinu Dragomirescu, 25 Februarie 2011, 10:51
Curierul Naţional se deschide cu un articol intitulat "Revoltele populare zguduie pieţele financiare".
Este vorbe de revoltele din ultimele zile din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, din cauza cărora "preţul petrolului a ajuns, ieri, la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani şi jumătate".
"Explozia ţiţeiului - inflaţie", titrează şi Bursa. Totuşi, "cotaţiile cerealelor, considerate până nu demult principalele vinovate de creşterea preţurilor alimentelor, scad", citim în articol.
Cauza: "majorarea costurilor energiei va afecta expansiunea economiei, respectiv cererea de cereale. (...) Acest lucru nu înseamnă, însă că preţul grâului românesc din depozit va scădea", relevă Emilia Olescu în Bursa.
"Inevitabil trebuie să ne aliniem preţurilor din afară". "Vom avea grâu mai ieftin doar dacă statul va subvenţiona preţul pâinii", îl citează ziarul pe Robert Arsene, directorul general al grupului Agricover.
Ziarul Financiar publică un articol intitulat "Preţurile alimentelor de bază au crescut cu 20-40% în opt luni". Indicele - care se referă între altele la făină, zahăr, ulei şi cartofi - a fost calculat de ziar pe baza preţurilor din hipermarketurile din Capitală.
Sub titlul "Şomajul a scăzut în ianuarie pînă la nivelul de dinainte de criză", Ziarul Financiarrelevă sub semnătura Adelinei Mihai un paradox: "scăderea ratei şomajului pentru zece luni consecutiv, perioadă în care numai statul a anunţat că ar fi făcut 100 000 de concedieri".
"Scăderea anunţată nu face decât să valideze ceea ce au spus analiştii şi economiştii de-a lungul timpului: statisticile realizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă nu relevă adevărata cifră a şomajului".
În România există "5 milioane de persoane apte de muncă despre care nu se ştie ce fac". Într-un articol intitulat "Anticorupţia în vămi, volumul II: legume şi fructe", Curierul Naţional comentează descinderea efectuată ieri de procurorii şipoliţiştii anticorupţie în vama Ploieşti.
"Anchetatorii vizau de data aceasta nu contrabanda cu ţigări, aşa cum s-ar fi crezut, ci luarea de mită pentru a trece cu vederea ilegalităţile comise de reprezentanţii firmelor de import-export de legume şi fructe".
Anchetele din ultima vreme, notează ziarul, "dovedesc ceea ce omul de rând ştie de mult: corupţia există în toate structurile statului, iar şpaga (care dacă nu este cerută de le început, este cerută de la obraz şi condiţionată de angajaţi de rezolvarea problemelor) este pe măsura importanţei solicitării formulate de cetăţean".
Acelaşi cotidian, Curierul Naţional, comentează într-un articol dezbaterea publică a modificărilor prevederilor Codului Muncii, propunându-şi să răspundă la întrebarea "Pe cine şi de ce nemulţumeşte noul Cod?". Titlul articolului: "Să nu dăm cu pietre în Codul Muncii".
Ziarul Bursa publică o notă sub titlul "privatizarea laboratoarelor sanitar-veterinare, un atentat la siguranţa naţională". Argumentul: "într-un asemenea segment de activitate, când în joc este viaţa oamenilor, nu se poate discuta despre reducerea costurilor prin folosirea unor produse mai ieftine, lucru gândit desigur de către concesionari".
Curierul Naţional comentează într-un articol o serie de propuneri privind reforma sistemului de sănătate din România". "În momentul de faţă, peste 20 de milioane de oameni apelează la serviciile medicale asigurate de stat, însă doar 4,3 milioane de români contribuie pentru aceste servicii.
De asemenea, o parte dintre românii care sunt obligaţi să contribuie la serviciile medicale asigurate de stat îşi rezolvă problemele medicale în sistemul privat - fie prin intermediul asigurărilor de sănătate, fie pe cont propriu în momentul în care apare o necesitate medicală". (...)
Stimulând asigurările private, şi sistemul sanitar de stat ar evolua, nemaifiind aglomerat. Privatizarea este o soluţie, însă ar trebui să existe atât spitale publice, cât şi private".