Constantin Rădulescu Motru - personalitate multiculturală

Constantin Rădulescu-Motru (n. 15 februarie, 1868, Butoiești, județul Mehedinți - 6 martie, 1957, București), a fost un filozof, psiholog, pedagog, om politic, dramaturg, director de teatru român, academician și președinte al Academiei Române între 1938 - 1941, personalitate marcantă a României primei jumătăți a secolului XX.

Între 1880 - 1885, Constantin urmează liceul la Craiova, pe care îl va termina și absolvi la vârsta de 17 ani.

În 1885 se înscrie simultan la Facultatea de Drept și la Facultatea de Litere și Filosofie, ambele din cadrul Universității București. Cu Titu Maiorescu, care îi este profesor, și care îl remarcă imediat, stabilește legături spirituale puternice și de durată. Frecventează, de asemenea, cursurile profesorilor Constantin Dumitrescu-Iași, Bogdan Petriceicu Hașdeu, V. A. Urechia, Grigore Tocilescu.

În 1888, obține licența în drept cu teza "Despre contracte", cu mențiunea magna cum laude.

În 1889, trece examenul de licență în filosofie cu lucrarea "Realitatea empirică și condițiile cunoștinței".

Între 1890 și 1893 se stabilește în Germania. După ce a studiat un semestru la München, fiind student al lui Carl Stumpf, se mută la Leipzig. Acolo, timp de trei ani, lucrează în laboratorul vestitului psiholog Wilhelm Wundt. Alături de studiile psihologice, pe care le face sub îndrumarea profesorului Wundt, frecventează și alte cursuri, dintre care cele de fizică, fiziologie, chimie, psihiatrie și matematică sunt cele pe care le frecventează regulat. De asemenea, frecventează cursul de filologie română, ținut de profesorul Gustav Weigand. Se căsătorește cu o nemțoaică, care refuză să-l însoțească în România. Ca atare, această căsnicie nereușită va fi desfăcută ulterior.

AUDIO Nume mari, ediţia din 12 februarie 2015

În 1892, își adaugă numele de Motru la cel de Rădulescu.Un an mai târziu, devine doctor în filosofie cu teza Zur Entwickelung von Kant's Theorie der Naturkausalität. Henri Bergson a citat teza lui Rădulescu-Motru în lucrarea Introduction a la Metaphysique. În 1897 înființează „Studii filosofice” care va deveni "Revista de filosofie". Între 1895 și 1899 este bibliotecar la biblioteca Fundației Universitare Carol I. În 1918 devine director al Teatrului Național din București. În 1923 este primit în Academia Română pentru ca în 1938 să devină președintele acestei instituții, funcție exercitată până în 1941.

Opera :

F.W.Nietzsche. Viața și filosofia, 1897

Problemele psihologiei, 1898

Știință și energie, 1902

Cultura română și politicianismul, 1904

Psihologia martorului, 1906

Psihologia industriașului, 1907

Puterea sufletească; Psihologia ciocoismului, 1908

Poporanismul politic și democrația conservatoare; Naționalismul cum se înțelege. Cum trebuie să se înțeleagă, 1909

Sufletul neamului nostru. Calități bune și defecte, 1910

Din psihologia revoluționarului, 1919

Rasa, cultura și naționalitatea în filosofia istoriei, 1922

Curs de psihologie, 1923

Țărănismul. Un suflet și o politică, 1927

Învățământul filosofic în România; Centenarul lui Hegel; Psihologie practică, 1931

Vocația, factor hotărâtor în cultura popoarelor, 1932

Ideologia statului român, 1934

Românismul. Catehismul unei noi spiritualități, 1936

Psihologia poporului român, 1937

Timp și destin, 1940

Etnicul românesc. Comunitate de origine, limbă și destin, 1942.

Sursa : ro.wikipedia.com