Constantin I Angelescu - ministrul "cărămidă"

Constantin I. Angelescu (n. 10 sau 12 iunie 1869, Craiova - d. 14 septembrie 1948, București) a fost un politician, medic și profesor universitar român, reformator al școlii românești în perioada interbelică. A fost membru de onoare al Academiei Române.

Foto: Constantin I. Angelescu

Din 1901 până la sfârșitul perioadei interbelice, a fost deputat sau senator în toate legislaturile; din ianuarie 1914 a fost membru al guvernului în repetate rânduri; între 1922-1928 și 1933-1937 a fost ministrul instrucțiunii publice. Între 30 decembrie 1933 și 3 ianuarie 1934 a fost primul ministru interimar al României. A fost cel dintâi ministru plenipotențiar al României la Washington, începând cu ianuarie 1918. După cel de al doilea război mondial a prezidat Asociația de prietenie Româno-Americană.

Foto: elevi la şcoala primară, perioada interbelică

Constantin Angelescu s-a născut în 1869 în familia lui Dumitru Angelescu, negustor din Craiova, și a Teodorei, născută Geblescu, a cărei familie era înrudită cu familia Craioveștilor. După anii de învățătură la școala primară Obedeanu și la liceul Carol I din Craiova, el a studiat medicina la Paris. În Franța s-a specializat în chirurgie în 1897. Revenit în patrie, a lucrat în chirurgie la Spitalul Brâncovenesc, apoi la Filantropia, ajungând profesor universitar (1903) și director al Clinicii universitare de chirurgie. Prin căsătoria cu Virginia Constantinescu-Monteoru, fiica milionarului Grigore Monteoru, a devenit proprietarul stațiunii balneare Sărata Monteoru, al unor terenuri petrolifere și bunuri imobiliare din zona Buzău.

Foto: elevi la masă, jud.Vrancea, perioada interbelică

Intrând în politică în cadrul Partidului Național-Liberal, dr. Angelescu a devenit deputat (1901) și senator, iar mai apoi ministru al lucrărilor publice (1914-1916) și ministru al intrucțiunii publice. Ca ministru al lucrărilor publice în guvernul Ion I.C. Brătianu, a fost însărcinat, în mod deosebit, cu organizarea serviciului sanitar al armatei române, în preajma intrării României în conflagrația mondială.

AUDIO: emisiunea "Nume mari", ediţia din 11 septembrie 2014:

Partizan al aderării la Antantă, a suscitat supărarea primului ministru care l-a destituit cu prilejul formării coaliției de uniune națională. În 1917, în perioada evacuării guvernului și regelui la Iași, Angelescu a trăit pentru scurtă vreme în refugiu la Odesa, apoi a revenit în țară.

În ianuarie - martie 1918 a fost numit de Brătianu cel dintâi ministru plenipotențiar al României la Washington. Apoi, în 1918 a fost vicepreședinte al Consiliului Național pentru Unitatea Românilor înființat de Take Ionescu la Paris.

Ulterior a fost ministrul instrucțiunii publice în guverne prezidate de Ion I.C. Brătianu, și apoi de I. Duca, timp în care a efectuat reforme însemnate în sensul modernizării învățământului în România, în continuarea celor inițiate în secolul precedent și la începutul veacului al XX-lea de către mentorul și unchiul său, prin alianță, Spiru Haret.

Deviza sa era: „Școală cât mai multă! Școală cât mai bună! Școală cât mai românească!”

Foto: elevi ai liceului "Vasile Alecsandri", Galaţi, perioada interbelică

Textul constituțional cu privire la învățământ, așa cum a fost formulat la 29 martie 1923, se baza pe principiile libertății învătământului, a obligativității și gratuității învățământului primar. A contribuit la adoptarea Legii învățământului primar al statului și a învățământului normal-primar din 26 iunie 1924, la uniformizarea sistemului de educație din România mare. În anul 1925 a instituit examene de bacalaureat.

Foto: fişa matricolă a unui elev înaintea examenului de bacalaureeat, perioada interbelică

Cu timpul, relațiile cu Ion I.C. Bratianu s-au ameliorat, dr. Angelescu fiind alături de acesta în momentele de după tentativa de asasinat din 1904 și în ultimele ceasuri ale vieții în 1927, când a supravegheat în de-aproape tratamentul medico-chirurgical acordat.

După asasinarea premierului Ion Duca, a fost vreme de patru zile prim-ministru interimar, nevoit fiind apoi să cedeze locul lui Gheorghe Tătărescu. În cele din urmă a acceptat să fie ministrul educației naționale în cabinetele conduse de Tătărescu.

În timpul Dictaturii regale a lui Carol al II-lea, în anii 1938-1940, dr. Angelescu a fost ministru secretar de stat (în guvernul prezidat de patriarhul Miron Cristea) și apoi consilier regal. În anul 1940 s-a opus acceptării ultimatumului sovietic în privința Basarabiei și, împreună cu Dinu Brătianu, s-a împotrivit acceptării Dictatului de la Viena.

Dr. Constantin Angelescu a fost vreme de 24 ani președintele Ateneului Român (1923-1947), iar între 1941-1947 a fost președinte al Ligii culturale.

La 24 mai 1934 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

A fost membru fondator al Academiei de Științe din România.

După unele surse, în 1943, împreună cu dr. Nicolae Lupu, a propus reacordarea dreptului medicilor evrei la liberă practică, drept ce le fusese luat prin legislația antisemită din anul 1940.

În septembrie 1948 a decedat la spitalul francez Vincent de Paul din București. Moartea l-a scutit de arestare și trimitere în închisorile comuniste.

Sursa: ro.wikipedia.org