Matinal de duminică, 10 februarie
Ziua Europeană a Numărului de Urgenţă 112
Articol de Leni Trandafir, Magdalena Stoicia, 08 Februarie 2013, 09:20
72 % dintre europeni nu ştiu la ce număr de urgenţă să sune atunci când călătoresc în ţările Uniunii Europene. 112 este numãrul european unic pentru apeluri de urgenţã la care se poate suna gratuit de pe telefoane fixe sau mobile pretutindeni în UE. Acest număr poate pune apelantul în legătură cu serviciile de urgenţã competente (poliţia localã, serviciul de pompieri sau serviciile medicale) şi este disponibil 24 de ore din 24, fiind acum operaţional în toate statele membre ale UE.
11 februarie este Ziua Europeană a Numărului de Urgenţă 112.
Duminică, 10 februarie 2013, vă invităm să ascultaţi emisiunea Matinal realizată de Gabriel Basarabescu, în care puteţi afla lucruri interesante şi utile despre Serviciul 112, din interviurile oferite de col. Dănuţ Popescu, şeful Direcţiei Apel Unic de Urgenţă 112 şi col. Adrian Fulea, purtător de Cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.