CALENDAR CULTURAL 11 - 17 august 2018
Recomandări. Știri, reportaje, interviuri
Articol de Sorina Man, 19 August 2018, 10:12
Emisiunea CALENDAR CULTURAL se difuzează sâmbăta, de la ora 6,05 la 7,00.
Ediția din data de 11 august 2018.
*****
Vizitatorii care au ajuns în comuna argeșeană Corbi au aflat povestea bisericii rupestre Corbii de piatră, săpată în peretele masiv de stâncă, înalt de 30 m și lung de aproape 15 m. Istoricii consideră că biserica inițială datează din primul mileniu al erei creștine. Schitul a fost reînființat în anul 1512, în timpul domnitorului Neagoe Basarab. Are două altare pe același naos și, probabil, cea mai veche pictură murală din România, realizată în stil bizantin.
Pe dealurile din apropierea lăcașului, în acest sfârșit de săptămână are loc prima ediție a Stonebird festival , denumire care traduce aproximativ Corbii de piatră. Organizatorii speră ca acesta să devină cel mai mare festival de muzică rock din mediul rural.
Reporter Cristian Matei
Un concept similar de muzică și relaxare îl propune și Festivalul Sunset de la Vama Veche. Ajuns la cea de-a șasea ediție, festivalul are și câteva noutăți pentru fanii săi.
Reporter Sorin Cealara
AUDIO
*****
Ediția cu numărul 13 a Festivalului de teatru tânăr , care a început luni la Alexandria, se va încheia duminică - 12 august.
Vor fi așadar încă două zile pline cu spectacolele de teatru, animație, magie, film dar și îmtâlniri interactive cu publicul.
Astăzi, 11 august, este programată "Seara povestitorilor" - un eveniment inspirat de celebrul format consacrat de TED talks, în care profesioniști din domenii diverse sunt chemați să împărtășească publicului exemplul parcursului lor profesional.
Reporter Elena Stuparu
AUDIO
*****
Un model inspirațional îl oferă și Judith Turos, româncă stabilită în Germania care a venit să-și împărtășească experiența profesională fetițelor care se pregătesc la Școala de balet Ovidiu Danci din Bistrița.
Reporter Cristiana Sabău
AUDIO
****
Conacul Tescani-Rosetti-Enescu din județul Bacău este unul dintre cele mai frumoase palate din partea nord-estică a României. În incinta sa funcționează unul dintre cel mai vechi centre culturale din țară, în luna august fiind momentul de vârf al sezonului cultural-artistic, potrivit aprecierilor coordonatorului de proiect Gabriela Ilaș.
Reporter Gabriel Pop
La Piatra-Neamț s-a deschis recent expoziția "Un pictor pe front - Aurel Băeșu". La vernisaj, istoricul de artă Adrian-Silvan Ionescu îndemna publicul să facă un exercițiu de imaginație, transpunându-se în tranșeele de la Mărășești, Oituz sau Mărăști în vara anului 1917, pentru a ănțelege lucrările artistului Aurel Băeșu, pictor care s-a stins din viață pe data de 24 august 1928, la numai 32 de ani.
Reporter Gianina Buftea
AUDIO
*****
În spațiul rezervat memoriei culturale am ales să omagiem opera dramaturgului Teodor Mazilu, născut la București într-o zi de 11 august în 1930. Ca și I.L.Caragiale, autorul a fost preocupat de observarea atentă a realității și a oamenilor din jurul său pe care i-a portretizat în piesele sale de teatru.
Am ales pentru acest moment aniversar un fragment din piesa "Amorul unui subaltern", montare radiofonică din anul 1970, în regial lui David Esrig.
AUDIO
*****