Drumul mătăsii trece prin Vâlcea
La Stoeneşti este singura ferma pentru creşterea viermilor de matase din România.
Articol de Ana-Maria Cîrstea, Râmnicu Vâlcea, 01 Octombrie 2010, 11:51
La 25 de kilometri de Rm.Vâlcea, pe drumul naţional 67 ce duce spre Tg. Jiu, se desprinde o şosea care pare că ar lua pieptiş versantul munţilor din apropiere.
Străbaţi vreo trei kilometri ca să ajungi acasă la familia Niculescu din comuna Stoeneşti, comună unde există singura fermă pentru creşterea viermilor de mătase din România. Fermă în înţelesul deplin al cuvântului, dacă ţinem seama că cei 10 membri ai familiei Niculescu obţin anual cel puţin 100 de kilograme de mătase naturală.
Spre deosebire de alţi crescători care vând imediat coconii părăsiţi de fluturi, Cristina şi ceilalţi ai casei continuă procesul de toarcere şi filare a firului de mătase, după care sunt trase în urzeală pe cele zece războaie de ţesut manual.
Cea mai grea problemă le-au creat-o miile de larve nesătule pentru care trebuiau să bată satele vecine în căutarea frunzelor de dud. Au scăpat şi de această grijă după ce şi-au înfiinţat propria plantaţie cu o mie de duzi. Sigur, nici faima acestei familii n-a întârziat să cucerească mai întâi Oltenia şi apoi întreaga ţară.
Puţine sunt târgurile şi alte manifestări ale meşterilor populari de la care să lipsească Niculeştii şi să nu expună maramele, ştergarele, şalurile şi alte bijuterii vestimentare create din firul auriu de mătase natural. Dar la fel de primitori sunt meşterii din Stoeneştii Vâlcii dacă le-aţi trece pragul, în oricare zi, curioşi să vedeţi drumul magic al mătăsii.