Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Probă de Drum cu DS 7 CROSSBACK

Modelul DS 7 CROSSBACK este primul automobil din cea de-a doua generație de modele DS Automobiles.

Foto: Bogdan Predescu

Articol de Bogdan Predescu, 09 Martie 2020, 10:07

Plimbare elegantă cu un SUV stilat care te invită să gândești mai elaborat toate virajele și parcările din drumul tău. Propunerea îi aparține diviziei premium a grupului PSA – DS, iar modelul 7 Crossback a fost inspirat de conceptul Devine DS, prezentat în 2014 la Salonul Auto de la Paris. Cu o asemenea muză și cu presiunea concurenței reprezentată de modele precum Audi Q5, BMW X3, Mercedes-Benz GLC sau Mazda CX-5, elegantul DS 7 vine cu o serie de elemente inedite pentru a-și atrage clienții.

As puncta aici în primul rând sistemul DS ACTIVE LED VISION care este în același timp atrăgător dar și funcțional. Pe scurt sistemul de lumini al mașinii propune un proiector LED principal și trei module pivotante LED, care pentru o vizibilitate optimă, se rotesc orizontal și vertical în funcție de unghiul volanului, de viteză și de condițiile meteorologice.

Apoi la interior te bucuri de ecranul central tactil care este suficient de mare, poate chiar ușor imens, însă și cu un răspuns decent la comenzi, așa că ... după ce te-ai obijnuit cu ecranul, poți să te lași cucerit de pielea maro, de calitate, care chiar se află peste tot oferind din nou acel sentiment de eleganță. În habitaclu ergonomia necesită un pic de adaptare dacă te afli pentru prima dată la volanul unui DS7 Crossback. Butonul de pornire / oprire al motorului se află pe bord, lângă un interesant ceas rotativ, iar spre exemplu butoanele pentru controlul geamurilor electrice sunt situate între scaune, chiar dacă mâna pleacă instinctiv spre portieră pentru o gură de aer proaspăt.

Interesant este și motorul 1.6 PureTech de 225 de CP și 300 Nm cuplu care se potrivește destul de bine cu cutia de viteze automată cu opt trepte, permițând mașinii să obțină un nivel de putere optim pentru dimensiunile sale destul de generoase. Mașina are mai multe moduri de conducere: Sport, Eco, Confort și Normal, iar acestea acționează asupra reglării suspensiei, a direcției, a răspunsului accelerației și a cutiei de viteze, conferindu-i mașinii un caracter mai sportiv. Datorită camerei video și a senzorilor, SUSPENSIA DS ACTIVE SCAN verifică orice imperfecțiune de la suprafața drumului, iar datele sunt transmise unui computer care controlează independent fiecare roată, ajustând modul în care suspensia este mai fermă sau mai moale pentru un confort maxim.

Ne-a mai plăcut în plimbarea noastră să testăm și tehnologia DS NIGHT VISION care te ajuta să vezi mai bine în întuneric cu o cameră cu infraroșu plasată în grila față. Sistemul îți permite să anticipezi și să reacționezi corespunzător în caz de pericol, deoarece detectează pietonii și animalele de pe drum la o distanță de până la 100 de metri în față. Și după atătea prezentări să facem totalul și să concluzionăm ... Tapiterie - DS Inspiration OPERA, un hayon cu deschidere fără mâini și cu plafonul panoramic cu deschidere, toate în produsele opționale ale mașinii, pentru un preț final nu foarte mare de doar 42.300 de euro. Un fleac ... îmi cumpăr două!

Ştiinţă & Tehnologie 20 Decembrie 2019, 11:30

Nou în România – Peugeot 208

Încă din luna noiembrie a ajuns oficial și în România, noua versiune 208 a modelului de succes al francezilor de la Peugeot.

Nou în România – Peugeot 208
Nissan LEAF contraatacă pe piața automobilelor electrice
Ştiinţă & Tehnologie 17 Decembrie 2019, 08:25

Nissan LEAF contraatacă pe piața automobilelor electrice

Dacia, Renault, Ford și Skoda sunt cele mai cautate marci în rândul clienților, iar cei care prefera automobilele hybrid și...

Nissan LEAF contraatacă pe piața automobilelor electrice
Ştiinţă & Tehnologie 27 Ianuarie 2020, 09:18

Ford Puma - fabricat în România

Ford Puma, primul automobil cu tehnologie mild-hybrid din istoria industriei auto din România.

Ford Puma - fabricat în România
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova îşi extinde oferta educaţională
Ştiinţă & Tehnologie 27 Februarie 2025, 15:40

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova îşi extinde oferta educaţională

Din toamnă, universitatea craioveană va forma ofiţeri medici şi subofiţeri sanitari, în urma unui parteneriat încheiat cu...

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova îşi extinde oferta educaţională
Ranger domină topul pick-up-urilor din Europa
Ştiinţă & Tehnologie 18 Februarie 2025, 12:09

Ranger domină topul pick-up-urilor din Europa

Ford Ranger a semnat un nou record pe piaţa camionetelor auto din Europa. De 10 ani este cel mai vândut model din segment.

Ranger domină topul pick-up-urilor din Europa
Lynk & CO 02 a lansat primul său auto electric în Europa
Ştiinţă & Tehnologie 17 Februarie 2025, 20:47

Lynk & CO 02 a lansat primul său auto electric în Europa

Primul gând te duce la orele de chimie, dar modelul companiei chineze este 02, al doilea după apariția hibridului lansat anul...

Lynk & CO 02 a lansat primul său auto electric în Europa
Inteligența artificială: Europa riscă să rămână în urma Statelor Unite și Chinei
Ştiinţă & Tehnologie 08 Februarie 2025, 10:34

Inteligența artificială: Europa riscă să rămână în urma Statelor Unite și Chinei

Parisul va găzdui numeroase evenimente menite să consolideze acțiunea internațională pentru dezvoltarea inteligenței...

Inteligența artificială: Europa riscă să rămână în urma Statelor Unite și Chinei
Legi pentru evitarea dezinformării și a manipulării prin social media
Ştiinţă & Tehnologie 03 Februarie 2025, 18:49

Legi pentru evitarea dezinformării și a manipulării prin social media

Au venit în Parlament reprezentanţii instituțiilor care se ocupă de digitalizare, securitate cibernetică și activitate online.

Legi pentru evitarea dezinformării și a manipulării prin social media