Ascultă Radio România Actualitaţi Live

O navetă spațială cu două persoane la bord s-a prăbușit

O navetă spaţială construită de compania Virgin Galactic în scopul transportării turiştilor în spaţiu s-a prăbuşit vineri, cu două persoane la bord.

O navetă spațială cu două persoane la bord s-a prăbușit
Foto: virgingalactic.com.

31 Octombrie 2014, 21:32

O navetă spaţială a companiei Virgin Galactic, deţinută de miliardarul Richard Branson s-a prăbuşit în deşertul Mojave din California.

Naveta, care efectua un zbor în zona suborbitală, avea doi pasageri la bord.

Reprezentanţii companiei au precizat că soarta celor doi este încă necunoscută. CNN relatează însă că o persoană ar fi murit, iar cealaltă este în stare foarte gravă.

Virgin Galactic este specializată în zboruri spaţiale comerciale.

La începutul verii a fost semnat un acord în acest sens cu autorităţile americane.

La acea vreme, compania preciza că sunt mai mult de 500 de persoane care ar fi cumpărat deja bilete, în valoare de 250 de mii de dolari fiecare.

Zborurile suborbitale durează în jur de două ore şi costă cu câteva zeci de mii de dolari mai puţin.

1 dead & 1 injured in #SpaceShipTwo crash, California authorities say http://t.co/7IMtRkR8hopic.twitter.com/HNoxAL2CZr

— BBC Breaking News (@BBCBreaking) October 31, 2014
Premieră în UE: Autorizarea unui medicament pentru Alzheimer precoce
Ştiinţă & Tehnologie 17 Aprilie 2025, 13:16

Premieră în UE: Autorizarea unui medicament pentru Alzheimer precoce

Este un medicament pentru deficienţe cognitive uşoare, în stadiile incipiente ale bolii Alzheimer, dar tratamentul se face în...

Premieră în UE: Autorizarea unui medicament pentru Alzheimer precoce
Şase femei au zburat până la marginea spațiului
Ştiinţă & Tehnologie 14 Aprilie 2025, 19:31

Şase femei au zburat până la marginea spațiului

Vehiculul Blue Origin este complet automatizat, deci nu a existat un pilot la bord.

Şase femei au zburat până la marginea spațiului
Probă de Drum – Opel Grandland MHEV
Ştiinţă & Tehnologie 14 Aprilie 2025, 10:14

Probă de Drum – Opel Grandland MHEV

Noua generație a SUV-ului Grandland propusă de constructorul german Opel, este construită pe platforma nouă preluată din...

Probă de Drum – Opel Grandland MHEV
Probă de drum: Renault 5 e-Tech electric
Ştiinţă & Tehnologie 13 Aprilie 2025, 11:54

Probă de drum: Renault 5 e-Tech electric

Deși turbulențele continuă pe piața automobilelor electrificate, unde Tesla a înregistrat scăderi semnificative, grupul...

Probă de drum: Renault 5 e-Tech electric
Summit-ul Inovației Digitale
Ştiinţă & Tehnologie 08 Aprilie 2025, 14:45

Summit-ul Inovației Digitale

Patru zile de conferințe, forumuri și planuri ambițioase pentru transformarea digitală a României.

Summit-ul Inovației Digitale
Auto. Allview intră pe piaţa mobilităţii electrice
Ştiinţă & Tehnologie 08 Aprilie 2025, 14:01

Auto. Allview intră pe piaţa mobilităţii electrice

Compania românească a prezentat pe piaţa autohtonă primele vehicule electrice utilitare

Auto. Allview intră pe piaţa mobilităţii electrice
O specie de lup dispărută în urmă cu 12.500 de ani a fost readusă la viaţă
Ştiinţă & Tehnologie 08 Aprilie 2025, 11:27

O specie de lup dispărută în urmă cu 12.500 de ani a fost readusă la viaţă

O companie americană de biotehnologie a obţinut trei pui de lupi preistorici, care erau mai mari decât descendenţii lor moderni.

O specie de lup dispărută în urmă cu 12.500 de ani a fost readusă la viaţă
Probă de Drum – Citroen C4 MHEV
Ştiinţă & Tehnologie 04 Aprilie 2025, 23:08

Probă de Drum – Citroen C4 MHEV

Am scos la plimbare Hatchbackul C4 al celor de la Citroen propus de această dată în interesanta motorizare mild-hybrid care...

Probă de Drum – Citroen C4 MHEV