Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Intel şi Nokia demarează cercetări comune

Cele două companii au anunţat lansarea în Finlanda a primului centru de cercetare comun, în cadrul universităţii finlandeze Oulu, în care vor lucra 24 de specialişti.

Intel şi Nokia demarează cercetări comune
Foto: Agerpres.

Articol de Ionuţ Dragu, 24 August 2010, 13:12

Intel, cel mai mare producător de microprocesoare pentru PC la nivel mondial, şi Nokia au anunţat lansarea primului centru de cercetare comun, în cadrul universităţii finlandeze Oulu.

Potrivit unui comunicat al companiei Intel, centrul finlandez va avea 24 de specialişti în cercetare şi dezvoltare.

Agenţia Reuters precizează că centrul face parte dintr-o colaborare mai largă între cele două companii.

Laboratorul se va concentra, iniţial, pe crearea de noi interfeţe care să simuleze mai bine interacţiunile cu lumea reală, pentru a da senzaţii mai naturale şi mai intuitive, asemenea jocurilor şi filmelor moderne 3-D.

Un alt potenţial domeniu de cercetare ar putea fi tehnologia care să permită proiectarea hologramei persoanei cu care se vorbeşte la telefon, menţionează comunicatul.

În România, Nokia a început producţia de telefoane mobile în februarie 2008, la fabrica din Jucu, facilitate care a necesitat investiţii de 60 de milioane de euro. În această fabrică lucrează aproximativ 2.100 de angajaţi.

Top 10 tehnologii interzise în lume
Ştiinţă & Tehnologie 05 August 2010, 15:21

Top 10 tehnologii interzise în lume

Revista Time Magazine a alcătuit un top al tehnologiilor interzise în anumite zone, momente sau ocazii, după ce Arabia...

Top 10 tehnologii interzise în lume
Utilizatorii Twitter au trimis peste 20 de miliarde de mesaje
Ştiinţă & Tehnologie 02 August 2010, 07:59

Utilizatorii Twitter au trimis peste 20 de miliarde de mesaje

Mesajul cu numărul 20 de miliarde a fost trimis sâmbătă seara de către un utilizator din Japonia.

Utilizatorii Twitter au trimis peste 20 de miliarde de mesaje
Mini-notebook cu două ecrane de la Toshiba
Ştiinţă & Tehnologie 21 Iunie 2010, 14:05

Mini-notebook cu două ecrane de la Toshiba

Toshiba a lansat un mini-notebook cu două ecrane, care poate imita o carte deschisă, putând fi folosit şi ca un laptop obişnuit.

Mini-notebook cu două ecrane de la Toshiba
DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Ştiinţă & Tehnologie 22 Aprilie 2025, 09:54

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Conform DNSC, securitatea reală nu depinde doar de o parola puternică, ci de o combinaţie de practici inteligente şi...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Premieră în UE: Autorizarea unui medicament pentru Alzheimer precoce
Ştiinţă & Tehnologie 17 Aprilie 2025, 13:16

Premieră în UE: Autorizarea unui medicament pentru Alzheimer precoce

Este un medicament pentru deficienţe cognitive uşoare, în stadiile incipiente ale bolii Alzheimer, dar tratamentul se face în...

Premieră în UE: Autorizarea unui medicament pentru Alzheimer precoce
Şase femei au zburat până la marginea spațiului
Ştiinţă & Tehnologie 14 Aprilie 2025, 19:31

Şase femei au zburat până la marginea spațiului

Vehiculul Blue Origin este complet automatizat, deci nu a existat un pilot la bord.

Şase femei au zburat până la marginea spațiului
Probă de Drum – Opel Grandland MHEV
Ştiinţă & Tehnologie 14 Aprilie 2025, 10:14

Probă de Drum – Opel Grandland MHEV

Noua generație a SUV-ului Grandland propusă de constructorul german Opel, este construită pe platforma nouă preluată din...

Probă de Drum – Opel Grandland MHEV
Probă de drum: Renault 5 e-Tech electric
Ştiinţă & Tehnologie 13 Aprilie 2025, 11:54

Probă de drum: Renault 5 e-Tech electric

Deși turbulențele continuă pe piața automobilelor electrificate, unde Tesla a înregistrat scăderi semnificative, grupul...

Probă de drum: Renault 5 e-Tech electric