Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Implanturi mamare "posibil cancerigene"

Compania franceză care produce proteze mamare marca Poly Implant Prostheses se află în centrul unui scandal după ce s-a descoperit că unele implanturi sunt umplute cu un gel pe bază de silicon impropriu utilizării medicale.

Implanturi mamare "posibil cancerigene"
Foto: Reuters.

Articol de Răzvan Stancu, 25 Decembrie 2011, 16:29

Agenţia naţională de asigurări de sănătate din Franţa va depune o plângere penală în scandalul în care este implicată firma care produce proteze mamare marca Poly Implant Prostheses (PIP), a declarat un oficial citat de AP.

Ministrul francez al sănătăţii, Xavier Bertrand, a recomandat vineri "cu titlu preventiv şi fără caracter de urgenţă" scoaterea protezelor mamare de tip PIP , chiar şi în absenţa semnelor de deteriorare a acestora.

Circa 30.000 de femei din Franţa şi-au făcut implanturi cu proteze mamare marca PIP, unele dintre acestea fiind umplute cu un gel pe bază de silicon impropriu utilizării medicale, ceea ce sporeşte riscul de scurgere şi rupere a învelişului protezei.

"Cu titlu preventiv şi fără caracter de urgenţă recomandăm îndepărtarea acestor proteze, chiar şi în lipsa unor dovezi clinice de deteriorare a implantului, să fie propusă femeilor care au astfel de proteze", a informat ministerul francez al sănătăţii, într-un comunicat.

Guvernul va suporta toate costurile pentru scoaterea acestor implanturi mamare, cheltuielile fiind estimate la 60 de milioane de euro în cazul celor 30.000 de femei care aveau aceste implanturi, a mai anunţat ministrul sănătăţii din Franţa, Xavier Bertrand.

Marea Britanie a afirmat vineri că nu urmează exemplul Franţei de a recomanda femeilor să-şi îndepărteze implanturile mamare de tip PIP, produse dintr-un gel pe bază de silicon impropriu utilizării medicale, informează Reuters.

Autorităţile sanitare finlandeze le-au sfătuit vineri pe femeile care au proteze mamare PIP să-şi contacteze medicul chirurg ca să le supravegheze, fără a recomanda îndepărtarea implanturilor.

Trei sferturi dintre implanturi ajungeau în America de Sud, dar erau importate şi în Europa de Est.

Zeci de mii de femei din Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania, Portugalia şi alte ţări din Europa şi din America de Sud au implanturi realizate sub marca PIP.

Fabricantul protezelor mamare PIP este căutat pentru că a condus beat

Presa internaţională semnala sâmbătă că Interpolul a emis un mandat de arestare pentru şeful companiei franceze care a fabricat proteze mamare PIP.

Ulterior Interpolul a precizat că alerta roşie emisă pe numele francezului Jean-Claude Mas, nu are legătură cu implanturile cu silicon, ci cu faptul că Mas a condus în stare de ebrietate în Costa Rica.

Într-un comunicat publicat pe pagina sa de internet, Interpolul a menţionat că alerta roşie se afla pe pagina sa web încă din iunie 2011, dar că a devenit de interes internaţional abia după polemica provocată de implanturile cu silicon.

Etichete : silicon franta implant pip
Interviuri 19 Mai 2010, 20:35

Medicina nucleară, "o soluţie în tratarea cancerului"

Interviu în exclusivitate pentru Radio România Actualităţi cu directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică,...

Medicina nucleară, "o soluţie în tratarea cancerului"
DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Ştiinţă & Tehnologie 22 Aprilie 2025, 09:54

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Conform DNSC, securitatea reală nu depinde doar de o parola puternică, ci de o combinaţie de practici inteligente şi...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Premieră în UE: Autorizarea unui medicament pentru Alzheimer precoce
Ştiinţă & Tehnologie 17 Aprilie 2025, 13:16

Premieră în UE: Autorizarea unui medicament pentru Alzheimer precoce

Este un medicament pentru deficienţe cognitive uşoare, în stadiile incipiente ale bolii Alzheimer, dar tratamentul se face în...

Premieră în UE: Autorizarea unui medicament pentru Alzheimer precoce
Şase femei au zburat până la marginea spațiului
Ştiinţă & Tehnologie 14 Aprilie 2025, 19:31

Şase femei au zburat până la marginea spațiului

Vehiculul Blue Origin este complet automatizat, deci nu a existat un pilot la bord.

Şase femei au zburat până la marginea spațiului
Probă de Drum – Opel Grandland MHEV
Ştiinţă & Tehnologie 14 Aprilie 2025, 10:14

Probă de Drum – Opel Grandland MHEV

Noua generație a SUV-ului Grandland propusă de constructorul german Opel, este construită pe platforma nouă preluată din...

Probă de Drum – Opel Grandland MHEV
Probă de drum: Renault 5 e-Tech electric
Ştiinţă & Tehnologie 13 Aprilie 2025, 11:54

Probă de drum: Renault 5 e-Tech electric

Deși turbulențele continuă pe piața automobilelor electrificate, unde Tesla a înregistrat scăderi semnificative, grupul...

Probă de drum: Renault 5 e-Tech electric
Summit-ul Inovației Digitale
Ştiinţă & Tehnologie 08 Aprilie 2025, 14:45

Summit-ul Inovației Digitale

Patru zile de conferințe, forumuri și planuri ambițioase pentru transformarea digitală a României.

Summit-ul Inovației Digitale
Auto. Allview intră pe piaţa mobilităţii electrice
Ştiinţă & Tehnologie 08 Aprilie 2025, 14:01

Auto. Allview intră pe piaţa mobilităţii electrice

Compania românească a prezentat pe piaţa autohtonă primele vehicule electrice utilitare

Auto. Allview intră pe piaţa mobilităţii electrice