Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Tenis: Corespondență de la Roland Garros

A început al doilea turneu de Mare Șlem al anului, respectiv cel de la Roland Garros.

Sursa foto: Ștefan Alecsiu

Articol de Ştefan Alecsiu, 28 Mai 2018, 16:43

Autori: Ștefan Alecsiu și Gabriel Bucur

Sâmbătă (09.06) - ora 20.35


Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, sub tricolor (foto sus).

Lacrimile de bucurie ale unei echipe (foto sus).

Sâmbătă (09.06) - ora 18.15


Victorie istorică pentru tenisul românesc! Simona Halep a câștigat turneul de la Roland Garros, primul său trofeu de campioană într-un turneu de Mare Șlem. Halep a învins-o pe americana Sloane Stephens (locul 10 WTA) cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1.

Sâmbătă (09.06) - ora 17.38


Simona Halep câștigă al doilea set al finalei, cu scorul de 6-4. Urmează setul decisiv.

Sâmbătă (09.06) - ora 16.53


Sloane Stephens câștigă primul set din finală, cu scorul de 6-3.

Sâmbătă (09.06) - ora 16.10


A început finala feminină de simplu de la Roland Garros: Simona Halep (locul 1 WTA) - Sloane Stephens (locul 10 WTA).

Vineri (08.06) - ora 16.40

Simona Halep a susținut o conferință de presă în care a spus că este pregătită pentru finala de sâmbătă de la Roland Garros și că o știe bine pe Sloane Stephens, adversara sa. În legătură cu vremea, singura dorință e să nu plouă.

Nu s-a întâlnit încă cu niciunul dintre oaspeții de suflet care au venit să o încurajeze, lăsând această bucurie pentru după meciul de mâine.

Părinții Simonei au asistat la antrenamentul său de o oră de pe terenul 23 din complexul Jean Bouin, aflat lângă cel de la Roland Garros.

Joi (07.06) - ora 17.45


Simona Halep s-a calificat, pentru a treia oară în carieră, în finala turneului de la Roland Garros, grație victoriei reușite în fața spaniolei Garbiñe Muguruza (locul 3 în lume), cu scorul de 6-1, 6-4.

Sâmbătă, în ultimul act de la Paris, Halep o va înfrunta pe câștigătoarea din semifinala americană Madison Keys - Sloane Stephens. Totodată, datorită victoriei de astăzi, Simona Halep își va păstra, de luni, fotoliul de lider al clasamentului WTA.

La băieți, semifinalele programate vineri sunt Marco Cecchinato - Dominic Thiem și Rafael Nadal – Juan Martin del Potro.

Joi (07.06) - ora 16.30

A început partida din semifinale dintre Simona Halep (locul 1 WTA) și Garbiñe Muguruza (locul 3 în lume).

În loja Simonei sunt prezenți oaspeți de vază: Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu.

Miercuri (06.06) - ora 17.40

Simona Halep s-a calificat, pentru a treia oară în carieră, în semifinalele turneului de tenis de la Roland Garros, după ce a învins-o pe nemțoaica Angelique Kerber (locul 12 WTA), cu scorul de 6-7, 6-3, 6-2. Începutul partidei a adus emoții pentru jucătoarea româncă, dat fiind că a fost condusă cu 4-0 de Kerber, în primul set.

Kader Nouni a fost arbitrul sfertului dintre Halep și Kerber. El a arbitrat ambele finale de la Paris pierdute de Simona Halep, în 2014 și 2017. Din cele patru decizii controversate care l-au coborât, astăzi, de pe scaun, trei au fost în favoarea Simonei.

La meciul de pe arena Suzanne Lenglen au asistat și câteva zeci de români, printre care și un călugăr din Suceava. El nu este la primul „pelerinaj” la Roland Garros, fiind prezent și anul trecut la meciurile româncei.

Halep și-a asigurat astfel 780 de puncte WTA și o va întâlni, mâine, în penultimul meci al tabloului feminin pe spaniola Garbiñe Muguruza (locul 3 în lume). Iberica a dispus categoric de rusoaica Maria Șarapova (locul 30 WTA), cu scorul de 6-2, 6-1.

Marți (05.06) - ora 17.35


Singura pereche 100% românească s-a oprit în sferturile tabloului de dublu feminin al turneului de la Roland Garros. Mihaela Buzărnescu și Irina Bara au fost învinse cu scorul de 3-6, 6-1, 4-6 de perechea favorită numărul 8 a turneului, Hao Ching-Chan (Taiwan) - Zhaoxuan Yang (China).

Luni (04.06) - ora 15.31


Simona Halep este în tribune, alături de Ion Țiriac, la meciul dintre Rafel Nadal și Maximilian Marterer.

Luni (04.06) - ora 13.46

Mihaela Buzărnescu și Irina Bara sunt în sferturile de finală la Roland Garros. Perechea românească a învins cu 6-4, 6-3 perechea americană compusă din Jennifer Brady și Vania King.

Buzărnescu și Bara au fost ultimele acceptate pe tabloul de dublu, înaintea începerii turneului.

Luni (04.06) - ora 13.20

Simona Halep (26 de ani, locul 1 WTA) s-a calificat în sferturile turneului de la Paris, grație victoriei obținute în mai puțin de o oră în fața belgienei Elise Mertens (22 de ani, locul 16 WTA), cu scorul de 6-2, 6-1.

Scorul și timpul de joc au fost similare cu cele din partida Simonei din optimile de anul trecut, contra Carlei Suarez Navarro.

Simona este în sferturi la Roland Garros pentru a treia oară în ultimele cinci ediții ale turneului de tenis de Mare Șlem din capitala Franței.

Duminică (03.06) - ora 13.37

Capăt de drum la Paris. Mihaela Buzărnescu (30 de ani, locul 33 WTA) a fost eliminată în optimile de la Roland Garros de către americanca Madison Keys (locul 13 WTA), care s-a impus categoric, cu scorul de 6-1, 6-4.

Sâmbătă (02.06) - ora 20.45

Irina Begu (27 de ani, 40 WTA) a fost eliminată în turul III al turneului de Mare Șlem de la Paris, după înfrângerea cu 6-1, 6-3 suferită în meciul disputat contra Caroline Garcia din Franța, favorita nr. 7 a competiției.

Sâmbătă (02.06) - ora 20.00

Simona Halep (26 de ani, locul 1 WTA) s-a calificat în optimile de finală de la Roland Garros grație triumfului în fațanemțoaicei Andrea Petkovic, cu scorul de 7-5, 6-0. Halep o va întâlni în optimi pe belgianca Elise Mertens (locul 16 WTA).

Sâmbătă (02.06) - ora 17.00

Victorie pentru perechea 100% românească, formată din Irina Bara și Mihaela Buzărnescu, în fața favoritelor nr. 4, Latisha Chan (Taiwan) și Bethanie Mattek-Sands (SUA), cu scorul de 2-6, 6-3, 6-3.

Bara și Buzărnescu continuă un drum al visurilor frumoase pe zgura pariziană, după ce au fost acceptate pe tabou în ultimul moment. Următoarele adversare, în faza optimilor, sunt americancele Vania King și Jennifer Brady.

Vineri (01.06) - ora 17.00

Victorie incredibilă! Mihaela Buzărnescu (30 de ani, locul 33 WTA) s-a calificat în optimile de finală de la Roland Garros, după ce a învins-o pe ucraineanca Elina Svitolina (locul 4 WTA), cu scorul de 6-3, 7-5.

Mihaela Buzărnescu, în drum spre optimi, contra Elinei Svitolina.

Joi (31.05) - ora 22.30


Irina Begu (locul 40 în clasamentul mondial) a învins-o pe chinezoaica Shuai Zhang (ocupanta locului 27), cu scorul de 6-3, 6-4 și s-a calificat, de asemenea, în turul trei de la Paris, unde o va întâlni pe Caroline Garcia, din Franța, locul 7 WTA.

Joi (31.05) - ora 19.15


Ana Bogdan (locul 66 în lume) a fost învinsă de Angelique Kerber din Germania (locul 12 WTA), cu scorul de 6-2, 6-3, în turul II de la Paris.

Joi (31.05) - ora 17.55


Simona Halep s-a calificat în runda a treia a turneului de la Roland Garros, grație victoriei obținute în fața americancei Taylor Townsend, cu scorul de 6-3, 6-1. Pentru Halep (26 de ani), lider mondial în tenisul feminin, urmează meciul contra nemțoaicei Andrea Petkovic (locul 107 WTA).

Joi (31.05) - ora 17.30

La dublu, Mihaela Buzărnescu și Irina Bara le-au învins cu 6-7, 6-3, 6-4 pe Xenia Knoll (Elveția) și Anna Smith (Marea Britanie), în timp ce Raluca Olaru, care a făcut pereche cu bielorusa Vera Lapko, a fost eliminată încă din primul tur al probei de dublu, de către cuplul ceh Krejicova - Siniakova, cu scorul de 5-7, 6-3, 6-2.

Joi (31.05) - ora 17.05


Mihaela Buzărnescu și Irina Bara, pentru prima oară în turul secund la dublu la Roland Garros.

Joi (31.05) - ora 17.00


Simona Halep, în drum spre turul III de la Roland Garros.

Miercuri (30.05) - ora 15.00

Simona Halep, liderul mondial, a învins-o pe americanca Alison Riske (83 WTA), scor 2-6, 6-1, 6-1, în primul tur de la Roland Garros. Urmează, joi, duelul cu americanca Taylor Townsend (72 WTA).

Miercuri (30.05) - ora 13.50

Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 33 WTA) s-a calificat fără emoții în turul III de la Roland Garros, după ce a învins-o pe suedeza Rebecca Peterson (97 WTA), cu scorul de 6-1, 6-2.

Alexandra Dulgheru (28 de ani, 159 WTA) a fost însă eliminată în turul secund de către estona Anett Kotaveit (locul 24 WTA), cu scorul de 5-7, 2-6.

Marți (29.05) - ora 21.32


Ana Bogdan (25 de ani, 66 WTA), a 4-a româncă în turul doi al tabloului principal de la Roland Garros, după ce trecut de Marketa Vondrousova (locul 94 WTA) cu scorul de 6-3, 1-6, 6-4.

Terenul 4 este propice pentru victoriile româncelor. Aici au câștigat, astăzi, Irina Begu și Ana Bogdan, dar și Simona Halep, în 2006, victorie prin care a învins-o pe Elena Bogdan și a câștigat, astfel, titlul la junioare.

Simona Halep joacă mâine, de la ora 12.00, pe arena Philippe Chatrier, contra americancei Alison Riske (locul 83 WTA). Dacă o va învinge, va da tot peste o americancă, Taylor Townsend (locul 72 WTA).

În turul al doilea, pe lângă Begu și Bogdan, s-au mai calificat, ieri, Alexandra Dulgheru și Mihaela Buzărnescu.

Marți (29.05) - ora 17.57


Irina Begu (27 de ani, 40 WTA) o învinge, în trei ore și 20 de minute, cel mai lung meci al turneului feminin, cu scorul de 6-4, 5-7, 9-7 pe Anna Karolina Schmiedlova (locul 77 WTA). Precedentul record era al Alexandrei Dulgheru, respectiv de trei ore și 10 minute, contra Kristinei McHale.

Marți (29.05) - ora 17.45


Tatăl Simonei Halep, Stere Halep, s-a prezentat la turneul de la Roland Garros încă de la primul tur, pentru a fi alături de fiica sa, într-un drum, sperăm, lung, pe zgura pariziană.

Marți (29.05) - ora 17.37


Serena Williams (acum, pe locul 451 WTA) a șocat publicul prin apariția sa pe terenul central de la Roland Garros, în primul tur. O întâlnește pe Kristina Pliskova (locul 70 WTA)

Marți (29.05) - ora 16.20


Sorana Cîrstea a pierdut partida contra Dariei Gavrilova, cu scorul de 4-6, 7-6, 6-3.

Marți (29.05) - ora 14.15

Prelatele au fost înlăturate. Publicul urcă în tribune.

Marți (29.05) - ora 13.41


Sorana Cîrstea (28 de ani, 49 WTA) a început ziua celor patru românce la Roland Garros printre picături de ploaie, dar multe lovituri câștigătoare și conduce cu 6-4, 2-1 în întâlnirea cu favorita a 24-a a turneului, Daria Gavrilova (locul 54 WTA).

Sunt meciuri întrerupte din cauza ploii.

Simona Halep (locul 1 WTA) are toate șansele să înceapă mâine turneul, fiind programată în ultimul joc pe arena centrală.

Dacă ploaia se oprește, Irina Begu (27 de ani, 40 WTA) și Anna Karolina Schmiedlova (locul 77 WTA) vor intra pe terenul 6.

Luni (28.05) - ora 18.00

Alexandra Dulgheru (28 de ani, locul 159 WTA) s-a calificat în turul secund al turneului, după ce a câștigat, în trei seturi, scor 5-7, 7-6 (5), 6-3, meciul contra americancei Christina McHale (locul 88 WTA). Meciul a durat 3 ore și 14 minute și este cea mai lungă partidă jucată de Dulgheru la Roland Garros, până acum.

Pentru româncă urmează întâlnirea din turul secund, cu estona Anett Kontaveit (locul 24 WTA), proaspăta semifinalistă de la Roma, de acum o săptămână.

Luni (28.05) - ora 17.40


Mihaela Buzărnescu (30 de ani, locul 33 WTA), triplă premieră:

- Prima dată când e prezentă pe tabloul principal de la Roland Garros

- Prima dată când e favorită într-un turneu de Mare Șlem

- Primul meci câștigat într-un turneu de Mare Șlem (6-3, 6-3 contra americancei Vania King, în turul I)

Adversara din turul II este suedeza Rebecca Peterson (22 de ani, locul 97 WTA). Cele două s-au mai întâlnit de două ori, iar Buzărnescu a învins în ambele partide.

Luni (28.05) - ora 16.20

Marius Copil (27 ani, 94 ATP) a fost eliminat de la Roland Garros încă din primul tur. Copil a fost învins de italianul Marco Cecchinato (locul 72 ATP), după trei ore şi 41 minute, cu scorul de 6-2, 7-6 (4), 5-7, 2-6, 8-10, în ciuda avantajului de 2-0 la seturi pe care l-a avut.

Luni (28.05) - ora 14.09

Simona Halep, pe terenul de antrenament, alături de Darren Cahill, care ne-a salutat cu un „Bună dimineața!” în cea mai pură limbă română. Înainte de a intra pe teren, Simona a făcut o ședință de pregătire fizică alături de Teo Cercel, cu care se pregătește din perioada junioratului.

Turneul de la Roland Garros a început cu șase jucătoare de tenis românce pe tabloul principal feminin și de un tenismen român pe tabloul masculin: Simona Halep (26 de ani, locul 1 WTA), Mihaela Buzărnescu (30 de ani, locul 33 WTA), Irina Begu (27 de ani, 40 WTA), Sorana Cîrstea (28 de ani, 49 WTA), Ana Bogdan (25 de ani, 66 WTA), Alexandra Dulgheru (28 de ani, 159 WTA) și Marius Copil (27 de ani, locul 94 ATP).

Etichete : tenis roland garros
Real Madrid, regina Europei pentru al treilea sezon consecutiv
Sport 27 Mai 2018, 02:02

Real Madrid, regina Europei pentru al treilea sezon consecutiv

Ajutată de gafele portarului advers, Real Madrid s-a impus cu 3-1 împotriva celor de la FC Liverpool, în finala de la Kiev.

Real Madrid, regina Europei pentru al treilea sezon consecutiv
Pugilistul Oleksandr Usyk şi-a păstrat titlul mondial la categoria grea
Sport 22 Decembrie 2024, 05:38

Pugilistul Oleksandr Usyk şi-a păstrat titlul mondial la categoria grea

Ucraineanul a câștigat și al doilea meci cu Tyson Fury, desfasurat la Riad, in Arabia Saudita.

Pugilistul Oleksandr Usyk şi-a păstrat titlul mondial la categoria grea
Superliga: Gloria Buzău - Universitatea Craiova 0-2
Sport 21 Decembrie 2024, 22:30

Superliga: Gloria Buzău - Universitatea Craiova 0-2

Universitatea Craiova s-a impus cu 2-0 pe terenul Gloriei Buzău într-un meci din etapa a 21-a a Superligii de fotbal. Echipa...

Superliga: Gloria Buzău - Universitatea Craiova 0-2
Handbal. Remiză în cele două amicale susținute de naționala masculină de tineret
Sport 21 Decembrie 2024, 16:45

Handbal. Remiză în cele două amicale susținute de naționala masculină de tineret

Selecționatele de handbal tineret ale României și Serbiei au disputat două amicale, în sala ”Constantin Jude”. Oaspeții s-au...

Handbal. Remiză în cele două amicale susținute de naționala masculină de tineret
Răzvan Burleanu: așteptăm decizia TAS în cazul sancțiunii primite de la UEFA
Sport 21 Decembrie 2024, 15:51

Răzvan Burleanu: așteptăm decizia TAS în cazul sancțiunii primite de la UEFA

Răzvan Burleanu (40 de ani), președintele Federației Române de Fotbal, a susținut vineri după-amiaza o conferință de presă...

Răzvan Burleanu: așteptăm decizia TAS în cazul sancțiunii primite de la UEFA
Luptătorul Alin Alexuc și-a încheiat cariera
Sport 21 Decembrie 2024, 11:11

Luptătorul Alin Alexuc și-a încheiat cariera

Luptătorul Alin Alexuc s-a retras din activitate, la vârsta de 34 de ani.

Luptătorul Alin Alexuc și-a încheiat cariera
FRF a anunțat datele barajelor pentru sferturile Cupei României.
Sport 20 Decembrie 2024, 13:54

FRF a anunțat datele barajelor pentru sferturile Cupei României.

Federația Română de Fotbal a anunțat datele de disputare ale barajelor pentru stabilirea clasamentului final a două dintre...

FRF a anunțat datele barajelor pentru sferturile Cupei României.
EXCLUSIV Marcel Glăvan, noul antrenor al lui Cătălin Chirilă: Voi încerca să unesc echipa de canoe
Sport 20 Decembrie 2024, 09:28

EXCLUSIV Marcel Glăvan, noul antrenor al lui Cătălin Chirilă: Voi încerca să unesc echipa de canoe

Noul antrenor al lotului olimpic de canoe al României, Marcel Glăvan, a povestit, pentru Radio România Actualități, cum a...

EXCLUSIV Marcel Glăvan, noul antrenor al lui Cătălin Chirilă: Voi încerca să unesc echipa de canoe