Superliga: Sepsi scoate egal cu Petrolul Ploiești
În etapa a 15-a din Superliga de fotbal am consemnat un rezultat de egalitate, 1-1 în meciul dintre Sepsi Sf.Gheorghe și Petrolul Ploiești.
Articol de Bogdan Predescu, 02 Noiembrie 2024, 21:10
Meci interesant la Sf. Gheorghe între Sepsi OSK și Petrolul Ploiești, cu un egal obţinut în finalul jocului de echipa gazdă, scor 1-1.
Petrolul Ploiești a deschis scorul prin Alexandru Tudorie (minutul 28), și a avut superioritate numerică mai bine de o repriză, după ce doi jucători de la Sepsi OSK au fost eliminaţi. Albanezul Sherif Kallaku a primit direct cartonaş roşu (minutul 25), iar atacantul Marius Coman a văzut al doilea cartonaş galben (minutul 39).
Echipa din Sf.Gheorghe a reuşit egalarea prin Andres Dumitrescu (minutul 89), și rămâne neînvinsă de patru etape, în timp ce Petrolul a înregistrat al 8-lea rezultat de egalitate din acest campionat.